Skip to content

Introducere – Saubhāgyasudhodaya

Paternitatea textului Saubhāgyasudhodaya1 („Manifestarea preaminunatului nectar”) este atribuită lui Amr̥tānanda Yogī. Conform lui M.M. Gopinath Kaviraj2 autorul, care se declară discipolul lui Puṇyānanda Nātha din Kașmir, a alcătuit și Cid-vilāsa-stava. Rājānaka Ānanda Kavi extrage strofele 28-48 din primul capitol și, alcătuindu-le un comentariu, denumește textul Ṣaṭtriṁśattattva-sandoha3 („Culegere despre cele 36 de tattva”). Textul este sub formă de kārikā (versuri) în metru āryā iar comentariul sanskrit (vivaraṇa) în proză.

Amr̥tānanda Yogī prezintă cel mai clar linia tradiției Trika, fiind unul dintre puținii ei îndrumători siguri.

Din păcate textul este în câteva locuri corupt și greu de descifrat.

Șivaismul este unul dintre cele mai puternice curente religioase și filosofice din India, care a apărut într-un trecut îndepartat. Există destule evidențe pentru a demonstra existența unui cult șivait încă din timpurile vedice (vezi Ṛg-veda X.136), precum și faptul că vedicul Rudra este considerat că îl reprezintă pe Șiva din timpurile ulterioare pe baza unor epitete caracteristice lui, care sunt mult mai potrivite lui Șiva decât oricărui alt zeu vedic (vezi Śatarudrīya din Yajur-veda). Alte evidențe ale unui cult șivait mai avem în: Aitareya-brāhmaṇa (VI.38), Śvetāśvatara-upaniṣad, Aṣṭādhyāyī (IV.1.112) a lui Pāṇini, Mahābhāṣya a lui Patañjali, Rāmāyaṇa, Mahābhārata etc.

Există trei curente distincte șivaite:

  • dualist – Śiva, bazat pe 10 āgama:
    • Pāśupata
    • Śaiva-siddhānta
  • dualist-monist – Rudra, bazat pe 18 āgama:
    • Lakulīśa-pāśupata
    • Vīraśaiva
  • monist – Bhairava, bazat pe 64 āgama:
    • Nandikeśvara-śaiva
    • Raseśvara-śaiva
    • Viśiṣṭādvaita-śaiva (Srīkaṇṭha)
    • Trika-śaiva

Textul nostru aparține de tradiția Trika-śaiva. Sunt necesare câteva explicații cu privire la denumirea de Trika (Triada):

  • Abhinavagupta pune în Tantrāloka (I.25) că dintre cele 64 āgama, doar trei sunt importante: MālinīSiddha și Vāmaka-āgama;
  • trei triade sunt extrem de importante:
  • trei moduri de cunoaștere a realității:
    • nondual (abheda)
    • dual-non-dual (bhedābheda)
    • dual (bheda)
  • această tradiție este alcătuită din trei curente, etape de dezvoltare, având fiecare literatura aferentă:

Āgama

 


1Textul mai este cunoscut și sub titlul: Saubhāgya-subhagodaya.
2Vezi „Introduction” la Yoginihr̥daya-dīpikā.
3Publicat pentru prima dată în Kashmir Series of Text and Studies (nr. III, Bombay, 1918) și tradus în engleză de Dr. Debabrata Sen Sharma (Kurukshetra, 1977).
Published inTantraYoga