Skip to content

Notă introductivă – Gheraṇḍa-saṁhitā

Compendiul lui Gheraṇḍa (Gheraṇḍa-saṁhitā) este perceput, în rândurile practicanților de Yoga și nu numai, drept unul dintre cele mai reprezentative, cuprinzătoare și răspândite manuale1 de Haṭhayoga, fiind alături de Haṭha[yoga]-pradīpikā (Hyp) și Śiva-saṁhitā (ŚS), în pofida recentei sale apariții2, printre primele texte Haṭha-yoga traduse și cunoscute în spațiul european.3 Influența pe care a avut-o și încă o mai are poate fi măsurată prin numărul mare de editări, traduceri și citări. Astfel, valoarea informațiilor îl face să fie în continuare extrem de util, cu atât mai mult cu cât, lipsit fiind de o dogmă religioasă explicită, poate fi ușor de asimilat în contextul general al secularizării practicilor Yoga, apropiindu-se cel mai mult dintre toate textele clasice de formele moderne de Haṭha-yoga.4

Tradițiile Yoga

Yoga5 a fost și este – mai înainte de a deveni o școală filosofică (darśana) ortodoxă (āstika6), sistematizată de Patañjali7 în Yoga-sūtra (Ysū) și amalgamată mai apoi cu diverse forme de teism ori monism vedāntin tardiv8 – un set holist de tehnici ascetice9 menit eliberării (mokṣa), transcenderii condiționărilor (saṁskāra) existențiale ori a falsei identificări a subiectului (puruṣa) cu obiectul (prakr̥ti) sau, cum este cazul unor tradiții medievale tantrice, obținerii unor capacități divine (siddhi).

Aceste tehnici, pe care le găsim sub diverse forme de-a lungul întregii istorii a umanității, au fost dezvoltate, sistematizate și transmise neîntrerupt în spațiul indian, sub numele generic de Yoga, prin intermediul relației maestru-discipol (guru-śiṣya) – cheia de boltă a oricărei arhitecturi inițiatice. Încă din perioada vedică mecanismul acesta devine funcțional, în toate tradițiile, doar odată cu depunerea legământului (vrata10) de către discipol într-un ceremonial care poate dura câteva zile, perioadă în care maestrul îl va purta în el însuși, culminând cu „nașterea” – trecerea de la întuneric la lumină – discipolului în ultima zi11. Astfel, în Yajur-veda XIX.30 (cca sec. XI î.e.n.) ni se spune că:

Prin legământ (vrata) se obține inițierea (dikṣa),
Prin inițiere (dikṣa) se obține grația (dakṣiṇa),
Prin grație (dakṣiṇa) se obține credința (śraddhā),
Prin credință (śraddhā) se obține Adevărul (satya).

Iar importanța maestrului (guru) în acest binom este redată cel mai bine de Hyp IV.9:

Fără compasiunea unui maestru adevărat (sat-guru)
Greu de realizat este renunțarea la obiectele simțurilor (viṣaya),
Greu de realizat este perceperea Realității (tattva),
Greu de realizat este starea de naturalețe (sahajāvastha).

Încă din perioada Purāṇelor12 avem enumerate patru tradiții principale: Mantra-yoga13, Laya-yoga14, Haṭha-yoga15, cu care se ocupă și textul nostru, și Rāja-yoga/mārga16. Acestea își au rădăcinile cu mult timp înaintea oricărui fondator17 în practicile tradițiilor śramaṇa18

Haṭha-yoga este ramura cu cele mai multe influențe tantrice Śakta (Kaula), care pune accentul cu precădere pe transformarea trupului19 într-unul divin, dar fără utilizarea mijloacelor alchimice (rasāyana20) sau ritualice (kalpa) folosite de tradițiile tantrice. În Hyp I.55-56 sunt enumerate părțile componente care definesc sistemul „clasic” Haṭha-yoga: „postúrile (āsana), contracțiile (bandha), purificările traseelor psiho-energetice (nāḍī), „sigiliile” (mudrā), controlul suflurilor (prāṇāyāma) și concentrarea asupra sunetului intern (nādānusandhāna).”

Un alt aspect foarte important, pentru a înțelege scopul și funcționarea tehnicilor fizice (bahir-aṅga21) și psihice (antar-aṅga22) implicate și adesea descrise printr-o terminologie simbolică de sorginte mitologică, este o bună cunoaștere a alcătuirii trupului (deha-pramāṇa). Astfel, pe lângă corpul grosier (sthūla-śarīra) alcătuit din cele sensibile (piele, musculatură, osatură etc.) și experimentabil organoleptic, există un corp subtil (sūkṣma-śarīra) alcătuit dintr-un sistem de trasee/canale (nāḍī) psiho-energetice prin care circulă
energia (śakti) manifestată aici sub forma „suflurilor” (vāyu), experimentabil inferențial ori în stările de conștiință modificată în urma unor practici alchimice sau contemplative23.

Traseul psiho-energetic (nāḍī) cel mai important este suṣumṇā (cea preabună/milostivă) care, pornind de la baza coloanei vertebrale din „poarta lui Brahmā” (brahma-dvāra) aflată în „suportul rădăcină” (mūlādhāra) ori din „nod” (kanda24), traversează coloana vertebrală prin mijlocul ei pentru a ajunge în „apertura lui Brahmā” (brahma-randhra) din creștetul capului (sahasrāra). Acesta este înconjurat de altele două, corespunzătoare celor două emisfere de funcționare la nivel fiziologic – iḍā (cea răcoritoare) în partea stângă și piṅgalā (cea ardentă) în partea dreptă. Prin intersectarea acestor trei trasee de-a lungul coloanei vertebrale apar cele șase vortexuri (cakra), noduri de comunicare și reglementare a întregii activități psihofiziologice.

Cele mai importante sufluri (vāyu) dintre cele 10 menționate în textele Tantra-Yoga sunt prāṇa (suflul ce umple) și apāna (suflul contrar), a căror contopire și intrare împreună cu mintea (manas) pe calea de mijloc (suṣumṇā) duce implicit atât la trezirea și ascensionarea zeiței-șarpe Kuṇḍalinī spre brahma-randhra, unde se va contopi cu Śiva25, cât și la realizarea naturală (sahaja) a etapelor interne (antar-aṅga), culminând cu „starea” de contemplare fără sămânță (nirbīja-samādhi).

Tot în acest context, al cunoașterii și desăvârșirii prin trup, prezervarea și sublimarea energiei (śakti) individuale reprezintă un alt aspect esențial succesului în practicile Yoga. Aceasta nu este dezirabilă numai pentru a evita decrepitudinea și, în final, moartea, ea este, din perspectiva tradiției Haṭha-yoga (vezi tehnicile din §III), calea prin care poate fi obținut trupul perfect indispensabil actualizării stării de libertate (mukti) – încetare (nirodha) a oricăror activității (vr̥tti) ale psihicului (citta26) și rămânere în propria natură.27 Realizarea acesteia se petrece pe două planuri simetric-rezonante:

Text și autor

Sub forma dialogului dintre maestrul Gheraṇḍa și discipolul său Caṇḍa Kāpāli, textul redă în cele 7 capitole tot atâtea etape (aṅga) ale optimizării umane (vezi §I.9-11), dar diferite ca ordine și conținut de cele enunțate în scripturile anterioare Yoga. Autorul compilației nu ține cont nici de formularea clasică a lui Patañjali cu 8 părți (aṣṭa-aṅga) și nici de cea medievală a lui Gorakṣa Nātha cu 6 părți (ṣaṭ-aṅga29), propunând o succesiune cel puțin atipică a unor elemente preluate din cele menționate anterior. Având aṣṭa-aṅga
ca model de referință, dispare yama, niyama se regăsește parțial ca purificare (śauca) în ṣaṭ-karman, dhāraṇā este inclusă în mudrā, iar prāṇāyāma și pratyāhāra sunt interschimbate:

Patañjali
8
Gheraṇḍa
7
Gorakṣa
6
yama
niyama ṣaṭ-karman
āsana
mudrā
prāṇāyāma pratyāhāra prāṇāyāma
pratyāhāra prāṇāyāma pratyāhāra
dhāraṇā dhāraṇā
dhyāna
samādhi

Autorul compilației Gheraṇḍa30, despre care nu știm absolut nimic, cu excepția atribuirii paternității acestui text, este cel mai probabil un adorator al lui Viṣṇu31 de sfârșit de secol XVII e.n. din Nord-Estul Indiei (Bengal/Orisa32). Caṇḍa Kāpāli sau Caṇḍakāpāli (Aprigul-purtător-de-țest) este un nume cu puternice rezonanțe tantrice śivaite (Nātha-sampradāya), preluat cel mai probabil dintr-o listă a desăvârșiților (siddha) din manuscrisele Hyp33. Textul este astfel circumscris tradiției viṣṇuite34 în care mentorul ori zeitatea supremă este Viṣṇu, iar Śiva este discipolul/adoratorul ori doar o manifestare a zeității supreme. Deși nu se poate pune problema unei origini unice sau a unui monopol asupra tehnicilor ascetic-contemplative (Yoga) – brāhmaṇa ori śramaṇa –, influența pe care au avut-o asceții și tradițiile śivaite de-a lungul timpului a fost atât de mare încât, pe nedrept, aceste tehnici sunt atribuite lui Śiva – cel dintâi ascet/yogin. Ceea ce trebuie să reținem este că, dincolo de orice opțiune personală teistă (iṣṭa-devatā) sau nu, aceste tehnici sunt experiențiale și universale și că ele transcend binomul sacru-profan.

Capitolul I

Acest capitol descrie pe larg, cum de altfel nu prea mai găsim în alte tratate Yoga35, cele „6 acțiuni” (ṣaṭ-karman36) de purificare a corpului subtil (sūkṣma-śarīra) prin intermediul celui grosier (sthūlaśarīra). Acestea, premergătoare celorlalte etape (aṅga), însumează 21 de tehnici (kriyā) extrase și modificate din tradiția medicală (āyurveda).37 Majoritatea textelor Haṭha-yoga și Hyp I.56 poziționează ṣaṭ-karman după descrierea postúrilor (āsana) și a sigiliilor (mudrā), deoarece fără o bună deprindere a acestora tehnicile de purificare nu ar putea fi realizate eficient.

Necesitatea lor este afirmată în Hyp II.21: „Dacă grăsimea sau flegma etc. sunt în exces, atunci cele 6 acțiuni (ṣaṭ-karman) [de purificare] trebuie practicate înaintea [controlului suflurilor (prāṇāyāma)]. Altul, [care are cele trei] umori vāta, pittakapha echilibrate, nu trebuie să practice aceste [purificări (ṣaṭ-karman)].” sau negată în Hyp II.37: „Desigur, prin [exercițiile] de controlare a suflurilor (prāṇāyāma) toate impuritățile [traseelor psiho-energetice (nāḍī)] dispar” – este părerea unor învățători – „iar alte acțiuni (i.e. ṣaṭ-karman) nu [sunt necesare]”.

Capitolul II

La fel de amplă este și descrierea postúrilor (āsana), 32 la număr38, prin care este obținută fortificarea trupului. Unele dintre acestea sunt regăsite sub altă denumire, ori cu mici variațiuni ale formei sau realizării, în alte texte și tradiții. Postúrile (āsana) pot fi împărțite în două categorii:

  • cele prielnice controlului suflurilor (prāṇāyāma) și a practicilor interne (antar-aṅga): postúra lotusului39 (padma-āsana), postúra celui desăvârșit (siddha-āsana), postúra prosperității (svastika-āsana) și postúra confortabilă (sukha-āsana);
  • cele menite stimulării și echilibrării celor trei umori (tri-doṣa), practicate în corelație cu inspirul și expirul, având atenția focalizată în anumite locuri specifice (saṁketa).

Postúra (āsana) trebuie să fie stabilă/fermă și confortabilă40 pentru a produce stabilitate, sănătate și ușurință trupului41. Fiind o concentrare (ekāgratā) corporală42, practicantul trebuie să depună efort doar în suprimarea mișcărilor naturale ale trupului43. Aceasta devine perfectă atunci când efortul pentru a o realiza dispare sau atunci când conținutul propriului psihic (citta) se transformă în infinit44.45

Capitolul III

Descrie 25 de sigilii (mudrā) și contracții (bandha46). Dacă prin ṣaṭ-karman traseele psiho-energetice (nāḍī) sunt eliberate de impurități, iar prin postúri (āsana) curgerea suflurilor (prāṇa) prin aceste trasee este echilibrată, prin sigilii (mudrā) suflurile ajung să fie pe deplin controlate, generând modificări (pariṇāma) importante ale psihicului (citta) prin extinderea limitelor percepției și experiențe care adesea sunt interpretate drept puteri supranaturale (siddhi) ori stări contemplative (samādhi).47 Dintr-o perspectivă tantrică, aceste tehnici sunt în strânsă corelare cu trezirea și ascensionarea energiei (śakti) conștiinței (cit), manifestată la nivel individual prin Kuṇḍalinī, de-a lungul coloanei vertebrale prin traseul psiho-energetic (nāḍī) median suṣumṇā.

Unele dintre aceste sigilii nu reprezintă decât forme posturale48, iar altele, de sorginte tantrică și cu un puternic substrat transgresiv-sexual49, devin sub influența puritanismului ortodox (brāhmaṇa) simple postúri menite prezervării ambroziei (amr̥ta)50.

Tot în acest capitol găsim și concentrarea (dhāraṇā51), preluată și modificată din Gorakṣa-śataka ()52, drept o sigilare (mudrā) a activităților (vr̥tti) psihice (citta) prin cele 5 elemente grosiere (pământ, apă, foc, aer și eter) sub forma „cvintuplei concentrări” (pañca-dhāraṇā). Autorul urmărește, prin mecanismul propus, pe lângă controlul perfect (siddhi) asupra elementelor grosiere (bhūta), o instrumentare psihică a ascensionării lui Kuṇḍalinī, realizată până la acest nivel prin sigilii (mudrā) și contracții (bandha). Cele 5 elemente sunt descrise astfel:53

element localizare formă culoare mantra zeitate
eter creștetul capului strălucitor

purpuriu

HAṀ Sadāśiva
sprâncene → creștetul capului
viśuddha-cakra
aer între sprâncene cerc negru

purpuriu

YAṀ Īśvara

Īśa

inimă → sprâncene
anāhata-cakra
foc ombilic / cerul gurii triunghi roșu

purpuriu

RAṀ Rudra

Maheśāna

anus → inimă
maṇipūra-cakra
apă gât semilună alb

purpuriu

VAṀ Viṣṇu
genunchi → anus
svādhiṣṭhāna-cakra
pământ inimă pătrat Galben

purpuriu

LAṀ Brahmā
tălpi → genunchi
mūlādhāra-cakra

Astfel, yoginul poate realiza focalizarea și vizualizarea fiecărui element în parte:

  • în inimă (hr̥d54) – cf. §III.70;
  • în vortexul (cakra) corespunzător fiecărui element – cf. Ṣaṭ-cakra-nirūpaṇa (Ṣcn);
  • în regiunea corespunzătoare fiecărui element – cf. Darśana-up. VIII.1-9;
  • în regiunea cuprinsă între inimă și creștetul capului – cf. Yoga-taraṅgiṇī (Yt).

Capitolul IV

Descrie cinci tipuri de retragere (pratyāhāra) a simțurilor de la obiectele lor (tan-mātra) prin care este obținută calmarea psihicului (citta), precondiție indispensabilă atingerii stărilor mai înalte de conștiință din practica internă (antar-aṅga). Aceasta reprezintă luarea (āhāra) în direcție opusă (prati) a simțurilor, imitarea de către acestea a formei proprii minții (manas), adică rămânerea lor în propria natură55 prin detașarea lor de obiectele ce le corespund56 sau, în alți termeni, „facultatea de a elibera activitatea senzorială de sub influența obiectelor exterioare”57 – fiind ultima etapă a ascezei psihofiziologice. Dintr-o perspectivă vedāntină58pratyāhāra este „acea ținere a minții (manas), atunci când este adunată, în non-dualul și neschimbătorul brahman; orice văzând, cel cu mintea adunată îl vede pe brahman în toate”, iar dintr-una tantrică (Śiva-sūtra-vimarśinī 6) reprezintă „întoarcerea ei (manas) înapoi către Conștiința Universală din care s-a pierdut lăsând la o parte chiar și sunetul subtil supranatural etc., modalități ale senzației cauzate de calitățile (guṇa) lui prakr̥ti și experimentate de minte – acela trebuie să intre în cea mai înaltă stare cu o conștiință deplină a lui Eu.”

Deși în §IV.10 controlului suflurilor (prāṇāyāma) precede pratyāhāra, lucrurile stau taman invers în ceea ce privește capitolele și, deși ar fi putut fi o simplă eroare de transcriere, reprodusă până și în această ediție, în §I.10-11 ordinea aceasta inversată a lor este enunțată limpede, fără putință de tăgadă. Prin urmare, nu putem formula o opinie clară în această privință fără un acces direct la cât mai multe și mai vechi manuscrise ale textului.

Capitolul V

Se ocupă mai întâi de alimentația59, locul și timpul favorabil practicii, elemente foarte importante pentru stabilitatea acesteia, dar foarte rar detaliate în tratatele Yoga. Aceste aspecte susțin ideea conform căreia Yoga nu este doar o știință sacră a decondiționării (kaivalya), disociată de existența trupească, profană, ci un adevărat meșteșug al viețuirii împlinite în care niciun detaliu al funcțiilor fiziologice nu este lăsat la voia întâmplării.

După stabilirea cadrului în care se desfășoară practica Yoga sunt descrise 8 tipuri de control al suflurilor (prāṇāyāma) prin care vor fi dobândite: senzația de ușurare, puterile divine (siddhi) și diferite stări contemplative (samādhi).

Termenul prāṇāyāma – extindere controlată (āyāma) a suflului (prāṇa) – este interpretat variat în scripturi: 

  • unirea dintre prāṇa (suflul ce iese) și apāna (suflul contrar),60
  • încetarea mișcării de inspirație și expirație,61
  • înțelegerea faptului că tot acest întreg univers este fals.62

Din punct de vedere practic, prāṇāyāma este regularizată de loc, fiind:

  • externă – expir (recaka), Ṁ63, Śiva;
  • internă – inspir (pūraka), A, Brahmā;
  • suspendată – apnee (kumbhaka):
    • internă/pe plin (antar-), U, Viṣṇu;
    • externă/pe gol (bāhya-) este precum marea disoluție (mahā-pralaya);
    • intermediară (mādhya-)
    • absolută/suspendată (kevalī-) este asemenea rugăciunii nerostite (ajapā);

de timp64 și număr (Mr̥gendra-tantra, Yogatattva-up. 51-54 și Yogacūḍāmaṇi-up. 103-105), fiind:

  • inferioară (adhama) – 12 tāla,
  • medie (madhyama) – 24 tāla,
  • superioară (uttama) – 48 tāla.

Respirația devine progresiv prin practică prelungă și subtilă65. Dacă este însoțită de vizualizare/meditație și repetarea (japa) unei mantra se numește „deplină“ (sagarbha), iar în caz contrar este „goală“ (agarbha).66

În acest capitol este descrisă pe larg (V.86-88), în contextul apneei absolute (kevala-kumbhaka), și mantra „nerostită“ (ajapā) – tehnică de conștientizare și focalizare a respirației în trei vortexuri (cakra): mūlādhāra, hr̥d/anāhata și ājñā.

Capitolul VI

Descrie, sărind peste etapa concentrării (dhāraṇā) inclusă de autor în §III, 3 forme de meditație (dhyāna) – grosieră (sthūla), luminoasă (jyotis) și subtilă (sūkṣma) – prin care, suntem asigurați, practicantul obține experiența directă a sinelui (ātman). Meditația (dhyāna) este un curent de gândire unificată67, un continuum al efortului psihic pentru asimilarea obiectului meditației, liber de orice alt efort de asimilare a altor obiecte68, sau altfel spus, starea în care relația subiect-obiect este stabilă și neîntreruptă, cu fluctuații ale intensității relației în funcție de natura condiționărilor sau întipăririlor psihice (saṁskāra) cu privire la obiectul (viṣaya69) său.

Starea de meditație, care poate fi și un rezultat consecutiv al concentrării (dhāraṇā) neîntrerupte timp de 12 unități de timp70, este de două feluri:71

  • cu calități/discernământ (saguṇa/saviśeṣa),
  • fără calități/discernământ (nirguṇa/nirviśeṣa).

Capitolul VII

Ultimul capitol se ocupă de cele 6 metode de contemplare (samādhi) prin care este dobândită neîntinarea sinelui (ātman) – stabilizare a stării obținute anterior, de experimentare directă a propriei naturi (svarūpa). Contemplarea este o punere împreună (saṁyoga), o dizolvare atât a subiectului (ahaṁkāra) în obiect (viṣaya) cât și a relației subiect-obiect, strălucind doar conștiința obiectului.72 Pentru atingerea acestei stări de conștiință, autorul propune diferite tehnici fizice (mudrā73) și devoțiunea (bhakti74) asupra propriei zeități (iṣṭa-deva). Aidoma etapei anterioare, poate fi și un rezultat consecutiv al meditației (dhyāna) neîntrerupte timp de 12 unități de timp.

Din perspectiva scripturilor Yoga75, stările contemplative (samādhi) cu sămânță (sabīja) / suport (saṁprajñāta) / imaginație (savikalpa76) sunt decelabile prin natura obiectului psihic (viṣaya) – de la cea mai grosieră manifestare a obiectului, care este descriptivă prin nume și formă (nāma-rūpa), către cea mai subtilă manifestare, vederea directă (pratibhā) a însăși naturii psihicului (citta). Aceste stări contemplative sunt:

  • argumentativă (savitarka) Ysū I.42. – obiectul se manifestă ca un construct mental alcătuit din percepție/cuvânt/nume (śabda) prin simțuri și minte (manas), sensul/scopul (artha) obiectului atribuit de ahaṁkāra și cunoașterea (jñāna) care rezultă în intelect (buddhi);
  • non-argumentativă (nirvitarka) – după ce activitatea memoriei (smr̥ti) și a asociațiilor verbale/logice încetează, obiectul, fiind golit de śabda și artha, strălucește prin sine însuși;77
  • reflexivă (savicāra) – obiectul (viṣaya), lipsit de orice individualitate, este experimentat la nivel subtil/arhetipal;
  • non-/supra-reflexivă (nirvicāra) – natura obiectului (viṣaya) începe să fie experimentată ca fiind identică cu cea a psihicului (citta);
  • însoțită de beatitudine (sānanda) – reflectarea naturii beatifice (ānanda) a lui puruṣa;
  • fără beatitudine (nirānanda) – transcenderea stării anterioare;
  • sentimentului [co]ființării (sāsmitā) – reflectarea naturii ființiale (sat) a lui puruṣa;
  • fără sentimentul [co]ființării (nirasmitā) – transcenderea ultimei stări psihice.

Concomitent cu transcenderea ultimei stări psihice (nirasmitā-samādhi) și încetarea tuturor activităților (vr̥tti) psihice (citta), „apare o non-stare”78 lipsită de sămânța (nirbīja), suportul (asaṁprajñāta)79 ori imaginația (nirvikalpa) unui obiect (viṣaya). În privința acestui „moment” tradițiile nu sunt convergente. Sistemele dualiste (puruṣa-prakr̥ti), din care face parte și Patañjali, susțin că în acest „moment” Spiritul (puruṣa) realizează deopotrivă natura sa (sat-cit-ānanda) și cea a Naturii (prakr̥tisat-acit-nirānanda) în care s-a reflectat, trezindu-se din „uitarea” de Sine și identificare iluzorie cu activitățile psihicului (citta). Tradițiile tantrice śivaite declară că în acel „moment” Śiva se unește cu a sa Śakti, iar din perspectiva nondualist-vedāntină, cu care autorul a substituit o mare parte dintre elementele tantrice śivaite, contemplarea este acea unitate a minții (manas) cu sinele (ātman) sau a sinelui individual (jīva-ātman) cu sinele suprem (parama-ātman), aidoma contopirii (saṁyoga) dintre sare și apă.80 Cf. Darśana-up. X.2-5, 11: „Eternul și omniprezentul ātman, neschimbător și neprihănit, este Unul, divizat fiind doar din pricina ignoranței (avidyā) ce are drept cauză iluzia (māyā) și nu prin propria natură… Așa cum despre spațiul infinit se spune că este spațiul urciorului ori al mănăstirii, tot așa, despre ātman cei confuzi spun că ar fi de două feluri: sinele individual (jīva-ātman) și sinele suprem (parama-ātman). „Eu nu sunt trupul și nici suflul vital, nu sunt sim turile și nici mintea; deoarece Martorul este întotdeauna propria-mi natură, eu sunt Unul” – această cunoa stere este samādhi; iar când cel care se află în samādhi nu vede nici o ființă, ființând cu Supremul ca Unul, el devine Unul.”

 


1Cf. Dattātreyayogaśāstra 42: „Realizarea poate fi obținută doar de cel ce făptuiește. Cum ar putea fi obținută realizarea de către cel lipsit de faptă? Nici o realizare nu poate fi dobândită doar prin simpla citire a scripturilor (śāstra).” Urmarea unei tradiții ce validează deopotrivă eficacitatea și metodologia pedagogică este implicită pentru realizarea și desăvârșirea tehnicilor Yoga.

2Cf. editorilor Swami DIGAMBARJI & Dr. M.L. GHAROTE (Gheraṇḍa SaṁhitāLonavla: Kaivalyadhama S.M.Y.M. Samiti, 1997, p. xxi) cca sec. XVII-XVIII e.n.

31908 – traducere în germană a lui Richard Schmidt; 1895 – traducere în engleză a lui Rai Bahadur Srisa Chandra Vasu.

4Școlile moderne de Yoga derivă cu precădere din tradiția Haṭha-yoga. Cf. Mallinson, Swami Sivananda (1887-1963, „Divine Life Society”) și Swami Satyananda (1923-2009, „Bihar School of Yoga”) au legături cu tradiția asceților (saṁnyāsin) śivaiți Daśanāmī, iar discipolii lui Tirumalai Krishnamacharya (1888-1989) – K. Pattabhi Jois (1915-2009), B.K.S. Iyengar (1918-2014), T.K.V. Desikachar (n. 1938) și A.G. Mohan (n. 1945) – au legături cu tradiția asceților viṣṇuiți Rāmānandī.

5Termenul sanskrit yoga a fost analizat in extenso de Mircea Eliade în Yoga, nemurire și libertate (YNL). Adoptăm conveția ca prin Yoga/-yoga (scris normal) să înțelegem o tradiție al cărei scop este realizat prin intermediul unor metode, grupate sau nu într-un număr de părți (aṅga) ce variază între patru și opt, iar prin yoga (scris cursiv) setul corespunzător de tehnici ori chiar starea ce rezultă din acestea (Ysū I.2).

6Prin ortodox (āstika – afirmator), în spațiul cultural indian post sec. XVI e.n., se va înțelege acel sistem de valori care acceptă autoritatea Vedelor, având ca premisă eterna ființare a unui subiect/sine (ātman).

7Patañjali (cca sec II î.e.n. – IV e.n.), filosof și ascet śivait, întrupare miraculoasă a șarpelui mitic Ādi Śeṣa (vehiculul lui Viṣṇu) – fiind căzut (pata) în mâinile împreunate (añjali) ale unei femei care se ruga lui Viṣṇu pentru a avea urmași – care primește învățătura Yoga prin revelația directă a lui Śiva.

8Odată cu răspândirea filosofiei vedāntine moniste (advaita) a lui Ādi Śaṁkara, ponderea tradițiilor Sāṁkhya și Yoga scade substanțial; vezi și Swāmi VIVEKĀNANDA, Rāja yoga, New York, Brentano’s, 1920.

9Pentru originile acestora, pre/non-arian vs vedic-arian, vezi Samuel GEOFFREY, The Origins of Yoga and Tantra, Delhi, Cambridge University Press, 2014.

10Vezi Chāndogya-up. II.11-21.

11Cf. Abhinash Chandra BHOSE, The call of the Vedas, Bombay, Bharatiya Vidya Bhavan, 1960, pp. 55-56.

12Cele mai timpurii referiri sunt din sec VI î.e.n. în Chāndogya-up. VII.1.12 și Br̥hadāraṇyaka-up. II.4.10 etc.

13Mantra-yoga (practica cu mantra), diferită de Mantra-śāstra (știința formulelor mistice în ritual/magie), gravitează în jurul sunetului-simbol (mantra) ca suport pentru fixarea activităților (vr̥tti) psihicului (citta); v. și Hrv I.9, 20. Această cale implică, printre altele, purificarea trupului prin ritualul nyāsa, repetarea (japa) unei mantra, meditația (dhyāna) și contemplarea (samādhi) naturii și semnificațiilor ei. Un aspect important legat de mantra este și genul fonemelor. Cf. gramaticienilor vocalele sunt masculine/solare, iar consoanele feminine/lunare. Unele tradiții tantrice declară opusul: vocalele lunare, consoanele solare, iar semi-consoanele și siflantele legate de foc. Pentru mai multe detalii vezi André PADOUX, Vāc: The Concept of the Word in Selected Hindu Tantras, tr. Jacques Gontier, New York: SUNY Press, 1990.

14Laya-yoga (practica dizolvării [activității psihicului]) este calea/practica de dizolvare (laya) a activității (vr̥tti) psihicului (citta) prin intermediul unor tehnici de fixare a atenției asupra unui „lucru” (saṁketa) concret sau abstract (vidul, imperfecțiunea universului fizic etc.); v. și Haṭharatnāvalī I.10-13.

15Haṭha-yoga (practica impetuoasă) – sensul denotativ al termenului haṭha este de „violență”, „forță”, „necesitate absolută” , iar cel conotativ implică analizarea silabelor ha și ṭha: • ha – Soarele; Śiva (Bhairava); Viṣṇu; spiritul suprem; Luna, respectiv apāna (Hyp I.1 & Yogaśikhā-up. I.133); deoarece în scrierea śaradā ha are o formă curbiline, reprezintă prāṇa-śakti, respectiv prāṇa-apāna (i.e. respirația) sau chiar Kuṇḍalinī (Vijñāna-bhairava p. 158); Śakti; diversitate; jumătate din ha (h) este visarga, iar cealaltă jumătate este anusvāra (i.e. bindu); • ṭha – disc, discul Lunii; zero; Śiva; Soarele, respectiv prāṇa; Astfel, haṭha reprezintă unitatea perechilor: Śiva-Śakti, Soare-Lună, prāṇa-apānapiṅgalā-iḍā. Sistemul a fost întemeiat tradițional de Gorakṣa Nātha/Gorakhnāth („Văcarul”; cca sec. XI-XIII e.n.), cel mai important discipol al lui Matsyendra Nātha („Pescarul”; cca sec. IX-X e.n.); v. YNL p. 258-265.

16Rāja-yoga (practica regală) – Aṣṭāṅga-yoga (v. Ysū); cf. Haṭharatnāvalī I.14-17, 21 și Hyp IV.3-4 este: „Rāja-yoga, contemplarea (samādhi), absența minții (unmanī), mintea de dincolo de minte (manonmanī), [starea de] imortalitate (amaratva), disoluția (laya), Realitatea (tattva), vacuitatea (śūnya), non-vacuitatea (aśūnya), starea supremă (paramapada), [starea] de neconceput (amanaska), nondualitatea (advaita), [starea] fără suport (nirālamba), [starea] fără de pată (nirañjana), eliberarea în timpul vieții (jvanmukti), [starea] intrinsecă (sahajā) și cea de-a patra [stare] (turyā) înseamnă unul și același lucru.”

17Vezi și SAMUEL 2014, p. 1-14, cu privire la vechimea practicilor Yoga.

18Śramaṇa – efort, trudă, muncă laborioasă; austeritate, ascet. Printre tradițiile śramaṇa, paralele cu cele brāhmaṇa, enunțăm: ājīvika, lokāyata, buddhism, jainism etc.; vezi A.K. WARDER, „On the Relationships between Early Buddhism and Other Contemporary Systems”, Bulletin of the School of Oriental and African Studies 18 (1956), no. 1, pp. 43-63.

19Corpul fizic (sthūla-śarīra) reprezintă, încă din perioada vedică, „câmpul” (kṣetra) unde are loc atât actualizarea stării de libertate (mukti) cât și cea a „consumării” (bhukti) rezultatelor acțiunilor (karman). Cauza principală a manifestării acestuia și a celorlalte elemente, conform Sāṁkhya-Yoga, este avidyā – falsa identificare a Spiritului (puruṣa) cu Natura primordială (prakr̥ti) –, iar cea secundară, a perpetuării acestei manifestări, rezidă deopotrivă în starea de agent (kartr̥tā) și posesor (mamatā) a egoului (ahaṁkāra) și în legea cauzalității (karman); v. §I.6-8.

20Folosirea mijloacelor [al]chimice – alcool, psihotrope (Cannabis indicaDattura stramonium etc.), compuși ai mercurului, sulfului etc. – este menționată de Patañjali (Ysū IV.1) spre împlinirea succesului (siddhi).

21Bahis/r – exterior, în afară; acestea sunt ṣaṭ-karman, āsana, mudrāprāṇāyāma.

22Antar – interior, înăuntru, în mijloc; acestea sunt pratyāhāra, dhāraṇādhyāna & samādhi.

23Vezi Ysū IV.1 & 28.

24Kanda – bulb, tubercul, nod; se află la 9 degete față de mūlādhāra și la 12 degete deasupra anusului, având patru degete lățime și lungime; rotund, asemănător cu oul de găină sălbatică, învelit cu piele albă și moale. Unele tradiții propun ca etimologie kuṇḍalinī + aṇḍa („oul lui Kuṇḍalinī”).

25Vezi și Hrv I.18-19, 22.

26Psihicul (citta) este alcătuit din: intelect (buddhi), ego (ahaṁkāra) și minte (manas); cf. Ysū I.5-6: „activitățile (vr̥tti) [psihicului (citta) pot fi] tulburătoare (kliṣṭā) sau netulburătoare (akliṣṭā) și sunt de 5 feluri: cunoașterea corectă (pramāṇa), cea contrară (viparyaya), constructul mental (vikalpa), somnul profund (nidrā) și memoria (smr̥ti)”.

27Ysū I.2-3.

28Prin tehnicile vajrolī, amarolī și sahajolī.

29Vezi și Anton ZIGMUND-CERBU, „The Ṣadaṅgayoga”, HR 3 (1963), no. 1, pp. 128-134.

30Etimologia numelui nu este, atât cât știm până acum, clarificată.

31Concluzia este bazată nu numai pe strofele §V.82 & §VII.18, dar și pe indicii secundare cum ar fi substituirea și evitarea pe cât posibil a terminologiei śivaite – haṭha fiind înlocuit cu ghaṭa (urcior; apnee; trup) – ori accentul pus pe o viețuire și o alimentație pură (sattva).

32Cf. ariei de răspândire a manuscriselor (DIGAMBARJI 1997) și a plantelor descrise.

33Cf. DIGAMBARJI 1997, p. xx-xxi.

34Vezi Mahābhārata (Śāntiparvan etc.), Padma-purāṇa (Uttarakhaṇḍa), Brahmavaivarta-p., Kūrma-p., Varāha-p. etc.

35Excepție făcând Ṣaṭ-karma-saṁgraha. Vezi și Hrv I.25-28.

36A nu se confunda cu termenul tantric – „cele 6 acțiuni” (ṣaṭ-karman) – din magia neagră: śānti (pacificare, liniștire, alinare, împăcare, prosperitate), vaśīkaraṇa (atragere, subjugare, îmblânzire, fermecare), stambhana (paralizare, oprire), vidveṣaṇa (instigarea la ură, dezbinare, disensiune), uccātana (ruinare, supărare), māraṇa (distrugere, ucidere).

37Vezi „cele 5 acțiuni [de purificare]” (pañca-karman) din medicina indiană: Suśruta-saṁhitā (Cikitsasthāna XXXI-XXXIX), Aṣṭāṅga-saṁgraha (Sūtrasthāna XXV-XXXVI) și Caraka-saṁhitā (Sūtrasthāna XIII-XIV, Kalpasthāna & Siddhisthāna I-VIII, X, XII).

38Descrieri mai numeroase decât aceasta găsim în: Hrv, JogapradīpyakāĀsanayogagrantha și Śrītattvanidhi.

39Din cauza polisemantismului compușilor substantivali, traducerile postúrilor nu sunt unitare, uneori cu diferențe notabile.

40Ysū II.46.

41Hyp I.17.

42YNL p. 57.

43Vācaspati ad Vyāsa; vezi Surendranath DASGUPTA, Yoga as Philosophy and Religion, Delhi, Motilal Banarsidass, 1987, p. 145.

44Vyāsa ad Ysū II.47.

45Unele texte Yoga duc ideea mai departe spunând că cea mai bună postúră (āsana) este atitudinea neutră față de toate obiectele (Tejobindu-up. 29), deoarece prin aceasta perechile de contrarii încetează să mai aibă vreun impact; vezi și Ysū II.48; Mantrabrāhmaṇa-up. I.1; Haṭhayoga-saṁhitā.

46„Contracțiile” (bandha) sunt în principal tehnici de control al unor sfinctere: a) sfincterele esofagiene (epiglota & sfincterul esofagian superior) prin jālaṁdhara-bandha; b) sfincterele digestive (cardia, pilor & Oddi) prin uḍḍīyāna-bandha; c) sfincterele anale (neted & striat) prin mūla-bandha.

47Vezi Ysū III.

48De ex. viparītakarī-mudrā.

49Vajrolī-mudrā și derivatele sale.

50Vezi §III.

51Dhāraṇā – [con]ținere, concentrare; legarea minții/atenției de un singur loc (Ysū III.1) sau starea ei de neclintire (Triśikhibrāhmaṇa-up. 31).

52Vezi Yoga-taraṅgiṇī II.52-60.

53Informații cf.: Darśana-up. VIII.1-9, 101-111, Yoga-taraṅgiṇīṢaṭ-cakra-nirūpaṇa.

54Hr̥d – inimă (sediul emoțiilor); minte (sediul gândirii); stomac; interior. Corespunde practic funcțiilor egoului (ahaṁkāra).

55Cf. Sāṁkhya, cele 5 forțe/instrumente ale cunoașterii (jñānendriya) precum și „instrumentul intern” (manas) rezultă din precumpănirea tendinței sattva din ahaṁkāra; vezi Bhoja ad Ysū II.54.

56Ysū II.54.

57YNL p. 68.

58Darśana-up. VII.1 & Bhagavad-gītā II.58.

59Vezi și Hrv I.24.

60Śāṇḍilya-up. I.17.

61Ysū II.49.

62Tejobindu-up. 30.

63Praṇava – în acest context este sunetul/vibrația primordială OṀ alcătuită din cele 3 foneme A-U-Ṁ.

64Durata (mātrā/tāla) unui ciclu respirator (expir, inspir, apnee); mātra – unitatea de timp necesară rostirii unei bīja-mantra sau, cf. §V.54 & Yogatattva-up. 20, timpul necesar rotirii palmei de jur împrejurul genunchiului.

65Ysū II.49-50.

66Sagarbha – cu embrion, însărcinat[ă]; agarbha – fără embrion, steril[ă]; vezi și Vijñānabhikṣu ad Vyāsa ad Ysū II.49-50, Darśana-up. VI.1, Tejobindu-up. I.31, Hrv III.78-97.

67Ysū III.2.

68Vyāsa ad Ysū III.2.

69Viṣaya – orice obiect al percepției/experienței, alcătuit dintr-una sau mai multe activități (vr̥tti) psihice, reflectat/conținut de intelect (buddhi). Dintre cele 5 activități (vr̥tti) psihice enumerate de Patañjali (Ysū I.6-11) doar cunoașterea corectă (pramāṇa) reflectă, prin intermediul instrumentelor de cunoaștere (jñānendriya), obiectul fizic (vastu).

70YNL p. 70, Īśvara-gītā, Yogavārttika.

71Vezi și Yogasiddhāntacandrikā, Yoga-Yajñavalkya IX.2, Darśana-up. IX.1-5, Br̥hadāraṇyaka-up. I.4.10.

72Vezi și Ysū III.3, Yss, Triśikhibrāhmaṇa-up. 32, Hrv IV.1-3.

73Śāmbhavī (§III.64-67), yoni (§III.37-44) și khecarī (§III.25-32).

74Vezi §VII.14-15.

75Vezi Ysū I, Sr-up. 25-29 și Tejobindu-up. I.37.

76Savikalpa este în general vizuală (dr̥śyānuviddha) sau auditivă (śabdānuviddha).

77Cf. Vyāsa ad Ysū I.43.

78Orice limbaj operează doar în sfera celor experimentabile prin intermediul intelectului (buddhi) și exprimabile prin intermediul minții (manas). Prin urmare, termenii „apare” și „stare”/„non-stare” pot fi aplicați doar în cadrul manifestării celor trei calități-tendințe (guṇa) ale Naturii (prakr̥ti).

79Muktika-up. II.53-54; Varāha-up. IV.38.

80Saubhāgyalakṣmī-up. 14, Yogatattva-up. 107.

Published inUncategorized