Skip to content

Jurnal indian

– Sergiu Al-George –

Singurul meu refugiu – sentimental destinului

23 august 1972 – Benares

Incredibila seară de …, singurătate, cu senzație … Mă uit în oglindă, îngrozit de figura mea edemațială. Dacă nu s-ar fi studiat mașina lui Miśra[1], ar fi fost poate altfel. Să fie o incapacitate de fericire? Ca într-o îmbrățișare ratată – sau în impas – cunosc neputința de a duce la capăt fericirea primelor zile. Să fie ceva fiziologic, sindromul de adaptare? Nevoie cumplită să mă îmbăt. Daca India va fi o dezamăgire, va rămâne singura mea taină pe care nu o voi mărturisi nimănui drag, iar altora n-are rost.

Experiența indiană conține impresii și gânduri.

Impresiile privesc clima și geografia și mai puțin antropologia. Aerul indian din prima clipă, coborând pe aerodromul din New-Delhi, mi s-a părut o plasmă caldă și dulceagă cu un miros nedefinit dar foarte precis, ceva în genul saloanelor de canceroși. Impresii despre oameni doar ca inși: grația infinită a femeilor – cele din New-Delhi (femeia văzută luni când mă întorceam pe jos pe marile bulevarde). Bărbații își pierd virilitatea în cârpele pe care le poartă. Sunt superbi, aproape toți în uniforme. Îmbrăcămintea le favorizează numai pe femei. Cât despre lumea indiană, nu poți avea o impresie; ea trebuie gândită. Nicăieri nu se aplică mai bine profundul gând sartrian: „important este ce ai făcut din ceea ce s-a făcut cu tine”. În adevăr dacă reconstitui lumea indiană rememorându-ți marile ei creații sau privești la lumea din librării sau universități, te pătrunde seriozitatea, măreția lor gravă, efortul de a depăși cea mai tragică condiție istorică. Miśra este un exemplu. Sunt curios să-i cunosc intimitatea căminului; bănuiesc o soție îmbătrânită, urâtă și simplă, un interior insalubru – complexul locuințelor universitare m-a deprimat din cauza străzii, dar mai ales din cauza zidurilor, care ca toate zidurile indiene sunt înnegrite de mucegai, roase de climă, nesfârșit de triste. Mogulii au preferat marmura roșie sau albă care singură înfruntă geografia și clima; frumusețea monumentelor lor poate fi rezultată și din acest contrast.

Va trebui să scriu un eseu despre sentimentul Viitorului (?) pe care l-am descoperit aici deși îl cunoșteam din visurile obsesive. Cred că este o temă neabordată încă.

Singurul meu refugiu – cel de totdeauna – este sentimentul destinului, căutarea semnificațiilor. Ce înseamnă această experiență pe care am anticipat-o atât de puțin și pe care o simt ca atare cu atât mai decisivă.

25 VIII 1972

Ieri Sarnath – vizită la Miśra – raită prin bazar, temple și ghat; neașteptata întâlnire cu Nambodiri(?). Zi plină care m-a împăcat cu toate și, singură, justifică drumul.

Lumea indiană nu poate să placă unui european care nu o înțelege mai întâi, la fel ca și arta indiană. Este lumea complectă, autarhică din punct de vedere cultural cu acces la toate problemele și experiențele spirituale. Ei ne pot înțelege mult mai ușor decât îi putem înțelege noi; aceasta-i dovada superiorității sau mai bine spus a maturității. Pentru noi ei au fost, sunt și poate vor fi veșnic moderni deoarece îi redescoperim cu fiecare pas din evoluția noastră culturală, neîncheiată încă.

26 VIII 1972 – Calcutta

Sosire la Calcutta în pretențioasa și severă (stipulații, regulament interior redactat agresiv) Ramakrishna’s Universal Mission House Guest. Trecând prin Calcutta în drum spre rezidență și după amiază o raită prin împrejurimi realizez că Benaresul cu toată modestia și sărăcia lui rămâne ceva autentic indian. Sărăcia Benaresului este …, așa a fost, cu prea puține modificări, întotdeauna. În schimb aici India apare în contextul citadin, metropolitan, occidental. Sunt probabil și refugiați; oameni obosiți nu mai au pe chipuri detașarea și … din Benares. Cât am văzut multe vile, case arătoase odinioară. Magazinele sărace sunt lipsite de atmosfera orientală; plastic și bumbac; negustorii nu te îmbie ca în New-Delhi – acolo numai în magazinele de stat intrarea era privită cu indiferență. În rest vedeai cum negustorul desfășoară tot ce are în fața clientului îngândurat.

Am studiat cu interes ghidul turistic și am făcut identificări pe hartă; cu bucurie am descoperit Ripon Street-ul și Park Street-ul. Planuri multe pentru puținele zile câte voi sta. Se pare că orașul trăiește prin faima arhitecturii foștilor stăpâni.

Camerele cu aer condiționat sunt sinistru concepute; au ceva din subsolurile …

         

27 VIII 1972 – Calcutta

Plouă cu intermitențe de dimineață – spre seară s-a accentuat.

Dimineață vizita lui Śrī Abar(?) Chaterji. Un artist frumos, cumsecade; revoltat camusian; vizită la el acasă – al doilea contact cu casa – nici o asemănare cu căminul lui Miśra, când am luat contact cu stilul de viață al unui pandit-guru de tip arhaic căruia discipolii îi ating talpa piciorului când îl salută, el stând răsturnat pe divan în cele mai contorsionate poziții; totuși a studiat în universități americane, se plimbă peste tot globul și-și publică lucrări la Newtton(?).

Aici o familie primitoare care te primește în integritatea ei, amabili, simpatici, deși interiorul nu este mai puțin indian decât la Miśra, este totuși mai îngrijit. Cunosc pe un cumnat al lui … care îi este unchiul lui Maitrey; chiar soția îi este …. Cunoscutul îmi vorbește de Eliade (are și o fotografie de la el), cât era de studios, fiind zile întregi în biblioteca lui Dasgupta. În timp ce vorbim în camera de alături se aranjează întâlnirea cu Maitrey. Surpriză: ea va veni la mine mâine la ora nouă. Reflectez, fac supoziții; cred ca astfel întâlnirea va fi mai interesantă. Sper că este o ființă cu memorie afectivă, și vizita unui român a tulburat-o; poate este dispusă să-și reamintească trecutul și de aceea a evitat mărturia celor din familie. Mă simt apropiat de ea, de o ființă care a suferit în fond, deși în alt fel, din cauza aceluiași om ca și mine.

28 VIII 1972 – Calcutta

De un sfert de ceas Maitrey a părăsit camera. Întâlnirea a fost mai mult decât îndrăzneam să sper. Bătrână dar nu babă, …, nici măcar albă la păr, a venit pe tot deluviul de afară – modestă, primele cuvinte: „Eu sunt Maitrey”, n-a mai fost nevoie de lunga introducere pe care o pregătisem și care lăsa deschise porți spre mărturisiri. De la primele cuvinte a intrat în subiectul Mircea, spunând „I am angry”. S-au găsit câțiva binevoitori să o pună în ciornă(?). Întâi Nandin, apoi scriitori. A  fost speriată de U.P. care i-a spus că-i mort, la figurat. I-a scris din Anglia în 1953 la Paris, dar n-a primit nici un răspuns. Recunoaște deschis că au fost „private relations”, că acestea nu au nici o importanță în occident, nu însă și aici. Bărbatul nu este afectat, dar n-ar dori să știe copiii (pe primul băiat a vrut să-l numească …). Încerc să creez o altă interpretare a faptelor și este dispusă, foarte dispusă să primească fiecare argument absolvitor; emoția o copleșește și o trădează prin aplecarea în jos a privirii; bănuiesc chiar lacrimi dincolo de ochelari. Este foarte impresionată când îi spun că este posibil premiul Nobel. Îmi spune cum ar fi putut să fie viața dacă lucrurile s-ar fi desfășurat altfel. Mă întreabă dacă este fericit în căsnicie, dacă are copii. Sesizez o ușurare când îi spun că n-are copii, că a făcut un mariaj social. Discutăm despre dragoste și timp, îmi mărturisește că impresiile slăbesc dar subzistă. Din nou priviri în jos când afirm că trecutul este veșnic prezent. Totuși dacă-i așa, de ce nu i-a răspuns? Tatăl ei ar fi fost de vină, Mircea dorea mariajul; n-au fost rațiuni religioase ci numai ambiția paternă care dorea să o mărite după dorința lui. Căuta să o convingă că a fost sedusă de un profesionist al dragostei. Mărturisește că totul a pornit de la Mircea, el a incitat-o. Mă roagă să-i scriu și să-l întreb de ce nu i-a răspuns. Promit fără să fiu convins. Întâlnire emoționantă până la lacrimi care mă năpădeau în timpul conversației, dar mai ales acum. A uimit-o coincidența numelui de … ar vrea să vină în România. Dacă pot s-o anunț perioada…


[1] Vidyānivāsa Miśra, sanskritist indian contemporan, autor a numeroase studii și inițiatorul unor colecții de texte sanskrite. În numărul 3-1998 al revistei Bibliotheca Indica, se regăsește o parte a corespondenței dintre Sergiu Al-George și Vidyānivāsa Miśra (n.ed.).

Published inUncategorized