Skip to content

Mahatma Gandhi

– Theofil Simenschy –

În 1923 câteva mii de Hinduși își făceau studiile în Aglia, în America și în diferite centre din apusul europei. Ei se minunau de privilegiile de care se bucura și ultimul dintre cetățenii acelor țări, studiau revoluția franceză și cea americană și se adânceau în cărți care tratau despre reforme.

În școlile Angliei și ale Americii Hindușii au învățat a fi liberi.

Mișcarea de idei care s’a produs în Europa în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea se producea acum în Orient.

Totuși ideile noi se răspândesc încet. În 1885 câțiva Hinduși din clasa conducătoare se întruniră la Bombay și întemeiară Congresul Național Indian. La congresul din 1905, Tilak ceru autonomia pentru India. În același an Japonia triumfa asupra Rusiei și orientul, care trăise timp de un secol sub teroarea occidentului, începu a se gândi la liberarea Asiei. India desarmată alese de conducător pe unul din personajele cele mai stranii ale istoriei și dădu lumii spectacolul fără precedent al unei revoluții, condusă de un sfânt și întreprinsă fără o singură armă1.

Acest sfânt este Gandhi, un bătrân de 74 de ani, care și-a propus să reînoiască felul de-a gândi a sute de milioane de oameni, să le dea o constituție socială și economică, să-i instruiască, să transforme relațiile politice dintre India și Marea Britanie și să rezolve problema din ce în ce mai grea a hranei unei populații care se înmulțește tot mai mult.

Numai opt Hinduși dintr’o mie vorbesc și scriu englezește și aceștia nici măcar nu fac parte din clasele care ar putea să conducă țara. Milioane de oameni n’au văzut niciodată un European. Și Gandhi speră să înlăture rivalitățile dintre ținuturi, învrăjbirile dintre caste, dușmăniile dintre secte, inerția claselor de jos și atașarea lor la formele trecutului. Gandhi vrea să facă să dispară egoismul celor bogați și nepăsarea celor săraci, și să unifice aspirațiile unor populații care vorbesc 220 de dialecte. El mai are și speranța că într’o zi Englezii vor vedea în India și altceva decât nestimata cea mai de preț a coroanei și că se vor pleca cu milă asupra oamenilor.

Întreprindere supraomenească! Gandhi s’a ridicat împotriva stăpânitorilor și pentru a-și exalta compatrioții și-a supus corpul la asceză. El a postit în repetate rânduri spre a protesta împotriva asupririi a milioane de nefericiți și a postit de asemenei când Englezii l-au arestat, acuzându-l că ațâță mulțimea la răscoală.

Nicio violență – spune el oridecâteori intră în închisoare – însă nu conlucrați cu Anglia, atâta timp cât ea nu va înțelege, că trebuie să ne ajute să sfărâmăm lanțurile de odinioară… Nu mai cumpărați stofe de bumbac din Manchester, învățați din nou măiestria de a vă țese stofele, pe care ați avut-o timp de mii de ani… Extrageți sarea din mare, ca să nu plătiți darea pentru sare. Practicați nesupunerea personală…

Iar din celula sa el scrie:

Ce sunt universitățile, drumurile, căile ferate, spitalele, fără trezirea sufletului?… Chiar și un statut al Indiei, care ne-ar acorda drepturi, dar sub o formă britanică, ar fi în timpul de față moartea noastră definitivă. Deci, înainte de-a ne guverna singuri, să ne străduim să înlăturăm ignoranța noastră, prejudecățile, duritatea egoismului nostru. În marea diversitate a Indiei să găsim un gând comun2.

Englezii se bazează pe dezbinarea dintre Musulmani și Hinduși. Dar aceasta nu e nimic față de barierele dintre caste. Le vom sfărâma și vom proclama înfrățirea inimilor în India.

Ținta noastră trebuie atinsă prin adevăr și prin abținere dela orice violență.

Mohandas Karamchand Gandhi s’a născut în anul 1869. Familia sa aparținea castei Vaicya, penultima din cele patru caste străvechi, și sectei Jaina și urma principiul ahiṁsā (nevătămare), care constă în a nu face rău niciunei ființe.

La 18 ani Gandhi pleacă la Londra, ca să studieze dreptul. Acolo citi numeroase cărți despre creștinism. Predica de pe Munte îi pătrunse inima de la prima lectură. El văzu în preceptul de-a răsplăti răul cu bine și de-a iubi chiar și pe dușmani cea mai înaltă expresie a idealismului și luă hotărârea ca mai de grabă să moară, observând aceste principii, decât să izbândească prin călcarea lor.

Reîntors în India, în 1891, el fu câtva timp avocat în Bombay. Un proces îl obligă să plece în Africa de sud. Acolo el văzu pe compatrioții săi tratați atât de rău, încât nu mai voi să se reîntoarcă în India și se consacră cu totul cauzei lor, căutând să-i libereze din subjugarea în care se găseau în Africa. Timp de 20 de ani Gandhi duse lupta împotriva guvernului, până ce acesta cedă. Atunci se întoarse în patrie.

În cursul unei călătorii prin toată India, Gandhi își dădu seama pentru întâia oară în viața sa de mizeria adâncă a poporului său.

Cu toate acestea el susținu cu loialitate Anglia în timpul războiului trecut. În epoca aceea el nu trecuse de partea acelora care cereau independența Indiei. El spera că, după terminarea războiului, când Anglia va aprecia cum se cuvine sacrificiile făcute de India pentru imperiu în oameni și’n bani, ea nu va mai putea să ezite de a-i da libertatea.

Dar la sfârșitul războiului agitația în favoarea autonomiei fu ținută în frâu prin măsuri care suprimară libertatea cuvântului și a presei, prin instituirea unui parlament fără puteri și în cele din urmă prin măcelul dela Amristar. Atunci Gandhi se hotărî să intre în acțiune. El înapoiă vice-regelui decorațiile pe care le primise din partea guvernului britanic și răspândi în întreaga Indie un apel, în care îndemna la nesupunere civilă față de guvernul Indiei. Poporul răspunse la acest apel nu printr’o rezistență pasivă, cum cerea Gandhi, ci prin violență și vărsare de sânge. Gandhi, care făcuse jurământul de ahiṁsā (nevătămăre), publică atunci un nou mesaj, prin care cerea poporului să amâne campania de nesupunere civilă, care degenera în turburări și în răscoale. Rar s’a văzut în istorie un om, care să arate mai mult curaj în purtarea după principiile sale și care să disprețuiască mai mult oportunitatea și popularitatea. India rămase uimită de hotărârea lui; ea se credea aproape de țintă și nu era pătrunsă de gândul lui Gandhi, că mijloacele pot fi atât de importante ca și scopul. Faima lui Gandhi scăzu dintr’odată.

Tocmai atunci, în Martie 1922, guvernul se hotărî să-l aresteze. Gandhi nu opuse nicio rezistență, refuză să-și ia un avocat și nici măcar nu-și pregăti apărarea. Fu condamnat la șase ani de închisoare și închis în celulă. Dar nu se plânse.

Nu văd pe niciunul din cei închiși – scria el – deși nu pot să-mi închipui cu ce ar putea să le vatăme societatea mea. Însă sunt fericit, firea mea se potrivește cu singurătatea. Iubesc tăcerea. Și acum am toată putința de-a mă deda studiilor mele, pe care a trebuit să le neglijez când eram liber.

În închisoare Gandhi se adânci în studierea operelor lui Bacon, Carlyle, Ruskin, Emerson, Tolstoi ș.a., și se recreă citind pe Ben Jonson și pe Walter Scott. Citi și reciti Bhagavad-gītā, celebrul poem filosofic din Mahābhārata. Învăță limbile sanscrită, tamilă și urdu, spre a putea nu numai să scrie, dar să și vorbească mulțimii. Își făcu un plan amănunțit de studii pentru cei șase ani de închisoare și-l urmă cu punctualitate, până ce se îmbolnăvi.

Aveam pentru cărțile mele plăcerea pe care o poate simți un tânăr de 24 de ani – scrie Gandhi – uitam că aveam 54 de ani și că sănătatea mea era șubredă.

O criză de apendicită îl puse în liberate și medicina occidentală, atât de des combătută de el, îl salvă. O mulțime imensă se adunase la porțile închisorii, spre a-l felicita la ieșire și mulți îi sărutau haina.

Gandhi rugă pe partizanii săi să evite violența nu numai pentrucă ea ar fi o sinucidere, India neavând mijloace materiale pentru a susține un război, dar și fiindcă violența n’ar face decât să înlocuiască un despotism prin altul.

Al doilea punct al doctrinei lui Gandhi constă într’o totală desconsiderare a industriei moderne. Campania în favoarea producției casnice avea să fie asociată cu aceea pentru independența Indiei. Gandhi ceru ca toți hindușii, chiar și cei bogați, să poarte haine țesute în casă și să boicoteze textilele de origine străină, țesute cu mașina în anglia3.

El dădu cel dintâi exemplu, lucrându-și singur stofa pentru îmbrăcămintea sa. În timp ce lucra, se adunau în jurul lui prietenii și adepții săi din toate straturile sociale4. Fie la umila lui roată de tors, fie în călătoriile sale, Gandhi a căutat să înlăture deosebirile de castă și să trezească conștiința națională a Indiei.

Niciun Hindus nu trebuie să aibă liniște, până nu-și va îndeplini datoria față de cele 50 de milioane de paria, frații săi… Nu există ranguri înaintea lui Dumnezeu. toate castele, dela brahmani la intangibili, toți locuitorii Indiei, hinduși și musulmani, să se unească și să fie frați între ei.

Mișcarea lui Gandhi împotriva industriei europene n’a izbutit. Însă ea a fost pentru India semnalul trezirii și a orientat mulțimile tăcute de milioane de oameni spre o concepție nouă a unității lor politice.

Nici deosebirile de castă n’au putut fi înlăturate, căci sunt adânc înrădăcinate în sufletul hindus și fac parte din credințele sale religioase.

Cu mult înaintea lui Gandhi, marele liberator Buddha, a încercat și el să desființeze castele. Totuși timp de două mii cinci sute de ani instituțiile de castă au pus tot mai mult stăpânire pe diferitele clase sociale hinduse, oprind relațiile dintre ele, împiedicând schimbul de idei și făcând aproape imposibilă unitatea națională5.

Câteva mii de Englezi sunt de ajuns pentru a stăpâni peste câteva sute de milioane de indigeni. Diversitatea religiilor din India, cărora ei de altfel le acordă cea mai largă libertate, este sprijinul autorității lor. În zadar Gandhi își impune suferințe și se străduește să unească pe compatrioții săi și să-i determine la o acțiune comună.

Dacă musulmanii și hindușii ar uita de urile lor religioase, englezii ar fi siliți să părăsească India, învinși de rezistența pasivă a sute de milioane de oameni.

Unitatea Indiei, pentru moment, nu-i decât o expresie geografică. Sunt atâtea Indii câte religii. Și fidelii religiilor sunt grupurile omenești care se înțeleg cel mai greu ca să meargă împreună6.

Din 1920 Gandhi, acest sărman țesător, este conducătorul spiritual și politic al unei țări aproape cât un continent. În el și-au pus nădejdea 340 de milioane de oameni. Slab, cu capul ras, și urechile depărtate, purtând o pereche de ochelari mari, cu cercuri aurite, și pe umăr o eșarfă albă, – când apare în public mulțimea se îngrămădește în jurul său ca să-i atingă haina sau să-i sărute picioarele.

Avocat bogat odinioară, el și-a dăruit toată averea săracilor. Doarme pe podele sau pe pământul gol. Se hrănește numai cu fructe, cu orez și cu lapte de capră. O singură dată în viața sa a mâncat carne. Uneori postește săptămâni întregi. Nu rostește numele lui Iisus, dar se poartă ca și cum ar accepta fiecare cuvânt din Predica de pe Munte. Dela Sf. Francisc din Assisi nu s’a mai văzut în istorie o viață mai pătrunsă de noblețe, desinteresare, simplitate și uitare a nedreptății suferite. Niciodată n’a manifestat dușmănie sau ură față de cineva. De trei ori a fost atacat de mulțime, bătut și lăsat ca mort. O singură dată măcar nu s’a gândit să se plângă justiției și când unul din atacatorii săi fu arestat, Gandhi refuză să depună contra lui. În cursul celei mai grozave încăierări dintre Hinduși și Musulmani, aceștia măcelăriră sute de hinduși desarmați. Totuși, când puțin după aceea aceiași Musulmani fură bântuiți de foamete, Gandhi deschise o listă de subscripție în favoarea lor, în întreaga Indie, – și împotriva oricărui precedent trimise adversarilor înfometați până la ultimul ban, fără a-și reține măcar cheltuielile.

Iată ce scrie Rabindranath Tagore, cel mai mare poet al Indiei moderne, despre Gandhi:

El s’a oprit în pragul locuințelor umile a mii de oameni sărmani, îmbrăcat ca oricare din ei. El le-a vorbit în limba lor. Ei au găsit în sfârșit un adevăr viu, și nu numai fraze de prin cărți. De aceea adevăratul său nume este acela de Mahātman (suflet mare), pe care i l-a dat poporul Indiei… La chemarea lui Gandhi, India s’a ridicat spre o nouă măreție, ca odinioară, în timpuri străvechi, când Buddha a proclamat doctrina înfrățirii și a compătimirii pentru toate ființele.


1 Will Durant, Histoire de la Civilisation, II 390 sq.

2 Percheron, L’Inde 155 sqq.

3 Will Durant, Histoire de la Civilisation II, 398.

4 Percheron. L’Inde, 153.

5 W. Moiner, Indian Wisdom 140.

6 Blasco Ibanez, Le Voyage d’un romancier autour du monde III, 62 sp.

Published inUncategorized