Skip to content

II – Animism și Fetișism

Kindle

Dintre ipotezele care nu admit originea supranaturală a religiunii și încearcă s’o explice pe cale naturală sau rațională, două au fost susținute mai mult și anume animismul și fetișismul.

I. Animismul este credința primitivilor și a omului simplu de totdeauna, că lumea întreagă este însuflețită. După această credință, nu numai omul și animalele au suflet, ci și orice corp organic sau anorganic, precum și orice fenomen sau agent natural. Sufletele din întreaga lume se pot împărți în trei categorii :

1. Sufletele morților sau ale strămoșilor. Acestea sunt reprezentate într’o formă mai mult sau mai puțin materială, căci li se atribue aceleași trebuințe pe care le are omul în vieață. Urmașii mortului trebue să satisfacă aceste trebuințe. Altfel sufletul răposatului le pricinuește tot felul de boale și neajunsuri, îi chinuește în vis etc. 

Satisfacerea închipuitelor necesități materiale ale sufletului morților constitue cultul strămoșilor sau al manilor (dela latinescul manes). 

Urmele acestui cult animistic le găsim la toate popoarele primitive și inculte din cele mai vechi timpuri și până azi și multe din practicile mulțimii ignorante din sânul religiunilor surperioare au fost și sunt în această privință animiste. Nu numai primtivii, ci și Grecii, Tracii, Romanii, Egiptenii, Chinezii, Indienii și alții obișnuiau să pună în mormânt uneltele, armele, obiectele de tot felul de care se servise răposatul cât fusese în vieață, alimente, etc. Unii îi puneau, adică îi sacrificau și soție, servitori, cai, câini, etc. Astfel Omer spune, în Iliada sa, că eroul Achile a sacrificat pe mormântul prietenului său Patroclu toți caii și câinii acestuia și pe prizooierii troieni.

Generalitatea, am putea zice, și adânca vechime a cultului strămoșilor a făcut pe mulți să creadă că animismul, sub această înfățișare, este originea religiunii sau cea mai veche formă de religiune. În special, învățatul englez Edward Tylor și olandezul C.P. Tiele au fost cei mai iluștri susținători ai acestei păreri, care e răsturnată de constatarea, că niciodată și nicăieri cultul strămoșilor n’a constituit el singur religiunea vreunui popor, ci pre­tutindeni și totdeauna oamenii au adorat una sau mai multe divinități.

2. Suftetele unei părți din natură, ca de ex.: cerul, astrele, marea, râurile, munții, etc. și ale fenomenelor și agenților naturali, ca de ex.: vântul, ploaia, fulgerul, aurora, lumina etc.

Cum natura în genere cu agenții și fenomenele naturale, sunt de o grandiositate impunătoare și întrec cu mult măsura puterilor omului, tot astfel și sufletul ce li s’a atribuit de mintea mărginită și întunecată a primitivului și a ignorantului este cu mult superior sufletului omenesc. Ca atare și binele și răul ce s’a crezut că poate face este neasemănat mai mare decât cel pe care-l poate face sufletul unui strămoș sau al tuturor strămoșilor la un loc. De aceea s’a și presupus că omul a trebuit să facă o mai mare sforțare, ca să intre în comunitate cu aceste suflete, să le influențeze, să le înduplece, să le facă să se intereseze de soarta sa și să-i vie într’ajutor. Nu lipsesc aci nici sacrificiile, care sunt o verme într’a-jutor din partea omului, o colaborare a lui cu aceste suflete, o contribuție a sa, un îndemn și încurajare dată sufletelor acestora superioare.

Forma aceasta de animism primește numele de naturism.

Nici sub această înfățișare animismul nu reprezintă originea religiunii sau cea mai veche formă de religiune, pentrucă îndumnezeirea naturii – și cu aceasta avem de a face în naturism – presupune neapărat că omul să fi avut de mai ‘nainte și de altundeva ideea de Dumnezeu.

3. Spirite care trăiesc libere în natură. Pe când sufletele părților naturii, ale agenților și fenomenelor naturale pot fi cunoscute prin simțuri, pentrucă se crede că sunt una cu lucrurile cărora li se atribue, spiritele libere stau mai presus de simțuri și n’au un obiect de care să fie legate în mod constant. De aceea, în concepțiunea despre ființa și activitatea lor, fantazia omenească a avut mai mult loc liber pentru combinațiuni de tot felul. Puterea lor fiind apoi afară de sfera intuițiunii sensuale, adică misterioasă, dar nu totdeauna de o intensitalte covârșitoare față de puterile omenești, ci numai de diferite grade, lasă loc liber năzuințelor omului de a supune pe unele din ele. Aceasta este cu putință, deoarece spiritele acestea sunt considerate ca singurartice, independente unele de altele și mărginite. Ca atare omul se poate asocia cu o parte din ele și lupta împreună contra altora mai puternice.

Cultul dat spiritelor libere din natură formează animismul propriu zis, căruia i se mai zice și polidemonism

Nici sub această infățișare, animismul nu este originea religiunii sau cea mai veche formă de religiune, pentrucă alături și mai presus de ele se întâlnește întotdeauna cultul divinității.

II. Fetișismul este adorarea ca divinități a unor obiecte fie naturale, ca de ex. un arbore, o piatră, o bucată de lemn, un os, etc., fie artificiale, ca de ex. un baston, o brățară, un cuțit, o săgeată, un coif, etc.

În orice lucru socotit ca fetiș se crede că locuește un spirit, o putere superioară, care este favorabilă și ajută celui ce adoră fetișul. Spiritul elin obiectul fetiș este privit sau ca inerent acelui obiect, nedespărțit de el – ca în naturism – sau ca spirit liber – ca în polidemonism – înduplecat sau constrâns să intre în obiect de către un preot sau vrăjitor prin rugăciuni, ori prin descântece, vrăji, etc.

Fetișistul așteaptă dela fetișul său tot ce-i trebue și dorește. Pentru aceasta îi adresează rugăciuni, îi aduce ofrande și sacrificii. Dacă nu obține ceea ce a cerut, fetișul este certat, bătut, aruncat sau sfărâmat, pentru ca totuși, după o oarecare trecere de timp, să fie din nou în cinstea de mai înainte.

Primitivii își au fiecare fetișul său, pe care și-l aleg la vârsta pubertății. Sunt însă și fetiși ai unei familii,
clan, trib sau popor. În acest caz este și un cult mai mult sau mai puțin desvoltat;, stabilit și obligatoriu pentru toți închinătorii aceluiași fetiș.

Cuvântul fetiș este de origină portugheză și vine din latinescul factitius = ceea ce este făcută de mână sau artificial. A fost mai întâi întrebuințat de marinarii portughezi ca nume pentru talismanele și amuletele purtate de Negrii de pe Coasta de Azur, din Africa. A fost apoi generalizat de scriitorul francez de Brosses, în scrierea sa : „Du culte des Dieux fétiches ou Paralléle de l’ancienne religion de l’Egypte avec la religion actuelle de Nigrittie” (1760).

Fetișismul e susținut azi de evolu.ționiști ca prima formă de !religiune sau de origină a religiunii. El este însă de fapt, ca și animismul, una din formele de degenerare a religiunii primitive, care a fost monoteistă. El operează cu noțiunea de divinitate, pe care n’a putut-o împrumuta decât din relegiunea primitivă, anterioară. În fine, el este mai nou și decât animismul, dela care a luat noțiunea de suflet sau de spirit și față de care este o formă a lui și o decădere, pentrucă constă dintr’o concepție inferioară și materială a sufletului.

Kindle
Published inCreștinismReligie