Skip to content

VII – Religiunea ca factor social

Kindle

Religiunea este temelia vieții soicale, căci :

  1. Ea este principiul constitutiv al familiei și al statului. Căsătoria a fost și este la toate popoarele un act religios însoțit de ceremonii simbolice, care sunt o imitație a vieții zeilor sau sunt rânduite de ei. Întreținerea focului casnic și cultul strămoșilor și al spiritelor protectoare este una din îndatoririle de frunte și scopul cel mai înalt al familiei primitive. Capul familiei este și șeful ei religios, singurul îndreptățit de a aduce saorificii în numele familiei. Asocierea mai multor familii cu aceleași divinități a dat naștere clanului și tribului, iar din asocierea mai multor triburi cu aceleași divinități s’a născut statul. Fiecare stat își are dar zeii lui protectori, a căror adorare este o datorie cetățenească pentru fiecare ins. Războiul dintre două state sau două neamuri este războiul dintre zeii lor.
  2. Ea dă legilor putere. Fără ideea de Dumnezeu, ca cel mai înalt legiuitor și judecător, dela care își dețin puterea autoritățile omenești, legile n’ar avea nicio putere. Miturile unora din popoarele vechi, socoteau anumite divinități, ca de ex.: Egiptenii pe Osiris și Isis, Asiro-Babilonienii pe Ea etc., de autori ai celor mai vechi legi ale lor, iar unii legiuitori susțineau că au primit de-a-dreptul dela zei legile date de ei. Astfel la Evrei, Moise a primit tablele legii din mâna lui Iehova pe muntele Sinai, la Indieni, Manu a primit legea sa dela Brahma, iar la Romani regele Numa Pompiliu se pre­tindea inspirat de zeița Egeria în alcătuirea legii sale. Ce era mai târziu pentru societatea romană ideea de divinitate ne-o spune Cicero în următoarele cuvinte: „Nu știu, dacă cu subminarea fricii de Dumnezeu nu va dispărea dintre oameni și fidelitatea și ordinea socială”. „Quid leges sine moribus?” zice o maximă liatină și într’adevăr moravuri sănătoase nu pot fi fără religiune. Înșiși suveranii moderni, ereditari ori aleși, se intitulează „Suverani prin grația lui Dumnezeu și voința națiunii”.
  3. Ea asigură bunăstarea și propășirea popoarelor. Siguranța vieții și a proprietății individuale, respectarea jurământului, supunerea la legi, îndeplinirea conștiincioasă a funcțiunilor publice, etc., sunt condițiuni indispensabile ale progresului social. Religiunea vine în sprijinul progresului și asigură prosperitatea generală, proclamând vieața și proprietatea individuală de bunuri sfinte, iar respectarea jurărnântului, supunerea la legi și îndeplinirea conștiincioasă a funcțiunilor publice, de rânduiri dumnezeiești, a căror nesocotire este pedepsită și în această vieață și în cea ce va să fie.
  4. Ea dă naștere și avânt culturii. Literatura, artele și științele și-au luat naștere și s’au desvoltat din religiune și sub ocrotirea ei.
  5. Ea apropie pe oameni unii de alții și cimentează solidaritatea socială, întreținând în ei totdeauna vie conștiința, că toți sunt creațiuni sau emanațiuni ale aceleiași divinități. Aceasta o realizează în cea mai mare măsură Creștinismul, care numește pe Dumnezeu Tată, iar pe oameni fiii lui și deci egali între ei, și frați.

O societate fără religiune este dar cu neputință să existe cum a zis de demult Plutarh: „Priviți pe fața pământului. Veți găsi orașe fără întărituri, fără legi, fără cârmuitori. Veți întâlni oameni fără locuințe stabile, care nu cunosc întrebuințarea monedelor și n’au idee de arte, dar nu veți găsi nicio societate omenească fără credința într’o divinitate, fără jertfe și fără rugăciuni”.

Proba contrară a voit s’o furnizeze un învățat englez Roberth Owen (†1858), care a întemeiat în America un oraș cu totul ateu, numit Liberia. În scurtă veme însă orașul a pierit, căci cetățenii lui nu s’au înțeles între ei și s’au împrăștiat, neputând trăi fără religiune.

Kindle
Published inCreștinismReligieUncategorized