Skip to content

XII – Argumentul istoric, psihologic și altele

Kindle

1. Argumentul istoric. Istoria ne atestă că toate popoarele, culte sau barbalre, din toate timpurile și din toate locurile, au crezut în Dumnezeu. Iar “ceea ce toți oamenii țin în chip instinctiv, de adevărat, este un adevăr natural”, a zis Aristotel. Deci dar, Dumnezeu există.
Universalitatea credinței în DunmieZeu este într’adevăr realitate. “Priviți pe fața pământului – a zis Plutarh – și veți vedea, poate cetăți, fără ziduri, fără legi. Veți întâlni poopa.te care nu cunosc scrierea și întrebuințarea banilor, dar un pbpor fără Dumnezeu n’a văzut încă nimeni” 1) . “Nu este niciun popor așa de sălbatic – zice Cicero – ca să nu creadă într’un Dumnezeu, chiar dacă nu știe ce fel este”. Desooperirr’ile de pământulrli noi și populații oocum.OSCUitei din zilele lui Plutalrh și Cicero, și până azi, oon.fi.Imă în totul cuvintele lor. “Ateismul nu există nicăieri decât în stare eratică”, zise Quatrefages.
“Pretutindeni și totdeauna masa popoarelor n’a fost atinsă de el. Nicăieri nici vreuna din marile rase omenești, nici chiar vreo parte oricât de mică din ele, nu este atee” 2).
Același lucru il afirmă și Preistoria. Inmonnântarea, punerea a tot felul de luJcru.ri în mormânt alături .de mort și trepanația •) sunJt dovezi incontestabile, că oiillllll preistoric a avut 􀂘ță în Dumnezeu și in nemurirea sufletului.
Intemeiatl.ipe universalit\altea credi:nței in Dumnezeu, Antropologia modernă numește pe om, de acord cu unii părinți bisericești, animal religios.
FeluJ. în ‘care diferitele pQpOall’e și hOBITde omenești își închipu.e pe Dumlllezeu, ca și cultul ce-i dau, este fără îndoială, diferit, dar oricum ar fi, nu există niciun neam de oameni fălră credință în Dumnezeu. Acestui argument i se mai zi,ce ș,i. “de consensu gentium”.
S’a obiectat că, nu toate credințele universale swnt întemeiate pe adevăr, sunt și credințe care s’au dovedit gr􀃑te. Așa ar fi de ex. swperstițille i111 genere și părerea că pământrul e de forma u:nuli disc, că e nemișcat și că soarele și planetele s’a.r mișca i-n jurul lui, etc. Răspundem că superstițille nu sunt univemaile, pentrucă nu SU!Ilt cre:zJute decât de oamenii făTă cultură și slabi la minte, iar credințlai că păffiântuil ar fi ca un disc și imobil și că celelalte corpuri cereŞti 1111″ gravita in jurul lui, este de fapt o chestiune de Astronomie, care se explică perfect prim. iluzlunea sensurilor care nu influențează mtru niniic vieața practică și nu stă in cale niciunui inteTes material 4), și care este accesLbi:lă numai amtenilor de știință. Când Copernic și Galilei au dovedit falsitatea ei, ea a încetat de a mai fi profesa.tă. Cu totul altfel este credința în Dumnezeu, care este universală și pu!I’Urelnică, pentrucă oamenii de pre1ruJt:indeni și totdeauna, de pe orioe treaptă de cultură, au crezut și cred in Dumnezeu, iar- Ateismul este o eX!cepție foarte rară și ceva individual.
O altă obiecțiune este că religia și-ar putea avea originea în ignoranță, în frica -ae necunoscut, sau că ar fi inventată de oamenii de s1:J3ft sau de preoți, etc., și că deci universalitatea ei 11u1 implică n’ltcâ,lJilBide și existenta reală a lui Dumnezeu. – Dar mai întâi, dacă religiunea Cllr avea o astfel de or!igine, ea n’all” putea fi univenmlă și al doilea, ea ar fi trebuit să înceteze indată ce i s’ar fi dat pe față originea. Noi vedem însă pe de o pall”te, că religiunea dăi111uește necontenăt in lume și că nu e niciun indiciu serios, .că va ÎIIliceta cândva să existe ; iaT pe dle altă parte că invățații tuturor timpurilOT – care s’ar fi putut debarasa de religiJuinle, dacă ea s’ar întemeia pe vreo eroare sau IBr fi ceva tpur omenesc – au fost, în mareaJ lor majoritate și sunt, oameni religioși. Cunoscutul naturalist geim.a!n contimporan, D-rul Dennert, secre’taru:l Ligii keplerien1e (Keplerbund), a făcut în această privință o foarte intere.IS’alll tă ainJChetă. El a examinat părerile și atitudinea față de religie a celor mai Il1Ja1ri învățați naturaliști, fizicieni, chimiști, matematicieni, astronomi, medici, ingineri, etc., .și rezu.Jitatul la care a ajuns este următorul : elim 300 de învățați,. 242 au fost crediJiloioși, numai 17 au foot necredincioși, ilair în privința restului de 41 nu s’a putut stabili da’că au avut sau nu vreo convingere religioasă4).
In fine s’a obiectat .că, credința religioasă a omenirii a fost mai mult politeistă. POiffelmi.ul este iDsă de fapt ne-gar ea divinității. Concluzia Iar fi că religiunea nu e universală și că niill se poate deduce prin urmare că Dumnezeu există. – Istoria și mitologia, ca și studiul aprofundat al religiunii triburilor sălbatice de azi, dovedesc din contră, că monoteismul este forma primitivă a religiunii, că deci toate rpopoarele au crezut la început într’un singur Dumnezeu și că unele din ele iaiU păstrat-o neîntretrUpt,
fie sub forma de 11eligirune ofidală și publică, fie sub cea de mistere s).
2. Argumentul psihologic conchlde l!l existența lui Dumnezeu din trebU.iJlța ce sim1te sufletul de a avea un Dumnezeu, in adornrea .căruia găsește unica sa satisfacțiune.
Acest adevăr a fost e􀅵primat de bătrânul Omer in cuvim.tele : “Toți oamenii doresc de zei”, iar fericitul Augustin îl confirmă când exclamă : ,,Inquietum est cor meum, Domine, donec requiescat în te”. Istoria ne învață și observatiunea de toate zhlele ne dovedește de asemeni, că omul nu poate trăi fără ideea de Dumnezeu.
Chiar cei care .se fălesc cu alteismul sau cu necredințla totală, au un Dumnezeu pe care-J adoră, căruia își închină toată vieața lor. Acest Dumnezeu ilUIli este Îll1Să cel adevărat, ci materia, sau interesul, ori plăcerea.

3. Argumentul noetic care are ca punct de plecare existența adevărului, independența lui de cugetarea noastră și acțiunea constrângătoare pe care el o exercită asupra cugetării.
Nu numai în logică și în matema!tică, ci și în morală există adevăruri, care n’au nevoie de a fi demOI!lStrate ca atare, care sunt evidente prin el!e înșile. Așa 􀅺t de ex. propozițiunile : Cercul e rrottmd, partea e mai mică decât întregul, cele trei unghiuri ale unui triunghiu sunt egale cu două unghiuri drepte, liniile pa.II”alele nu se întâlnesc, binele tnebue făcut și răul evitat, etc. Adevărurile de acest llel nu =t produse ale cugetării noastre, pentrucă subsistă independent de noi și chiar de timrp. Pretutindeni și întotdeaum cât. vor fi ființe cugetătoazre, vor trebui să admită neschimbat aceste adevăruri. Precum cugetarea sau rațiunea nu este producătoarea adevăruilui tot astfel nu este regulativu:l lui. Nu adevărul se orientează după cugetare, ci cugetarea după adevăr. Neconforrnarea cugetării cu adevărul duce la minciună, rătăciTe, absurd. Adevărul nu e ceV’a’ subiectiv, pentrucă e recunoscut și admis de toți oamenii normali la minte. El nu depinde nici de obiectele la care se referă, pentrucă acestea sunt trecătoare, schimbătoare, pe când el e veșnic.
– Aceste însușiri ale adevărului își găsesc explicațiunea lor deplină numai dacă admitem că există o ființă absolută dela Clalre el purcede și care exercită prin el influența sa asupra cugetării. Această ființă trebue să posede între alte însușiri și pe acelea pe care le are adevărul : neschimbalitatea și veșnici:a. Acesta este Dumnezeu.
4. Argumentul ab utili deduce necesitat€13.’ teoretică, a afirmațiunii despre existența lui Dumnezeu din folosul practic adus de religiune individului și societății. Contra sofișthloc și scepticilar carre au susținut că, credința în Dumnezeu 1este nu numai nefolositoare, ci chiazr dăunătoare, s’a susținut că ideea de Dumnezeu a adus nespus de mari foloase omenirii și din :răsturnarea acelei susțineri s’a conchis indirect l a existența lui Dumnezeu.
Astfel, Montesquieu, în scrierea sa „L’esprit des lois” arată – în contra lui Hobbes, Bayle, Mandeville și alții cât de maJre eStle folosull adus omenirii de religiune, iar Voltaire a zis că : “Dacă Dumnezeu n’ar exista, ar trebui inventat”.

Nota 1. – Acest acord m:I!Lversail este cu atât mai 􁫘birtor, cu cât oamenii sunt în desacord aproape asupra tuturor celorlalte chestiuni, cum o spune Îlll. frumoase cuV’inJte sar:iitamlll b􀄲c Maxim de Ti!r: “Se deosebesc între ele d,e popor, Oll’laŞ de oraș, :tamiJde de fam:J1ie, individ de illldivid, și chi.arr- fieoare om nu e totc:ieau.na de acord C’ll sine însuși. Ei bine ! observați că, cu toată această mare 1uptă de păreni, toate părerile și toate legile stmt de acord asupm pulll ctu:lui, că este un Dumnezeu, rege și părinte al tuturor lucrurilor. GreC’Uil și baxbarul, contineruta:lul și insulairul, înțeleptul și nătâ.ngul mărturulesc într’un glas existența lui.
Dacă, de când e lumea, aru fost doi sau trei nenorociții de atei, speța lor e josnică, cinlică, descreieaată, stearpă. pândită de moarte”
(Dissartatio 1). Privitor la argumentele ll”ați.onale penrbru dovedirea existenței lui DU1lllllezeu e de consultat: Preotul Nedelea Georgescu: „Argumentele pentru dovedirea existenței lui Dumnezeu” în ,.Biblioteca (pentru toți”.

Nota 2. – În lucrarea sa: ,.L’espece humaine”, cap. 35.

Nota 3. – Trepanația este o operație chirurgicală, care constă în găurirea sau scoaterea unei bucăți de os din craniu, la multe fosile omenești se găsește scos sau găurit osul fronrta.L S’a stabilit că aceasta se făcea de teama ca mortul să nu se prefacă în strigoiu. EDta dl3lr credința Îlllltr’o vieață a omulud după moartea trupească.
Apoi punerea în mormânt a tot felul de lucruri, care se credE!IL.,i!ă. servesc mortulrud în cealaltă vieață, cum și așeza:rt’a cadavrelor ICU :Cața spre răsărit, care presuipllne un rituaJI stabilit, sunt dovezi că omul avea și aredilllța în Dumnezeu, pe lângă cea în nemurirea sufletuluL 

Nota 4. – S’a zis de mult, că dacă legile geometrice s’ar opune sentimentelor și ‘mterese1or noastll”e, = se opun legile morale, -ede ar fi fost contestate și combătute C’ll vehemență.

Kindle
Published inUncategorized