Skip to content

asura

« Înapoi la Dicționar
Kindle

asura – ne-zeu, demon; stare demoniacă; cf. S.Al-G.: este o ființă mitologică răufăcătoare; toți demonii sunt fiii lui Diti și Danu, cei doi vrăjmași ai zeilor, care sprijină pe demonul șarpe Vr̥tra în lupta sa cu Indra; trebuie să amintim că această etimologie și concepție despre asura este tardivă; în mitologia primitivă a Vedelor, asura (derivat de la asu, „viață“) avea aceeași accepție cu deva, „zeu“; curând însă, chiar în imnurile tardive din g-veda, fonemul inițial [a] care face parte din tema cuvântului a fost considerat ca un prefix negativ, dând termenului o valoare peiorativă, așa cum va fi consacrată în mitologia ulterioară;

Kindle
« Înapoi la Dicționar