Skip to content

brahman

« Înapoi la Dicționar

brahman – creștere, expansiune, dezvoltare; rugăciune; cuvânt sacru; OM̐; cunoașterea spirituală; viață dusă în sfințenie; casta celor care dețin cunoașterea sacră / revelată; mâncare, bogăție; eliberarea finală; Realitatea supremă definită prin sat-cit-ānanda (ființă – conștiință – beatitudine), este un principiu transcedental și transpersonal ce nu poate fi obiect al devoțiunii; afirmația (mahāvākya) „Eu brahman sunt” (ahaṁ brahmāsmi) apare în BāUp I.4.10 (trad. dr. Radu Bercea):

Într-adevăr, la început Acesta era brahman. El și-a dat seama de sine (ātman) însuși: „Eu sunt brahman.” De aceea, a devenit acest Tot. Oricare dintre zei se deștepta întru cunoașterea acestuia, devenea el însuși acesta; la fel și dintre r̥ṣi, la fel și dintre oameni. Văzând aceasta, r̥ṣi Vāmadeva a început prin a spune: „Eu am fost Manu și Sūrya”. Chiar și în ziua de azi, cel care-și dă seama astfel: „Eu sunt brahman”, acela devine Totul și nici măcar zeii nu pot să-l împiedice, căci el este sinele (ātman) lor. Iar cel care meditează la zeitate ca fiind altcineva: „Alta este ea și altul sunt eu”, acela nu știe. El este pentru zei întocmai ca o vită. Într-adevăr, așa cum omului îi sunt de folos multe vite, la fel zeilor le este de folos fiecare om în parte. Și dacă ți se ia o singură vită, tot este neplăcut, dar mai multe! De aceea, lor nu le place ca oamenii să știe aceasta.”;

śabda-brahman – cf. S.AL-G.:

desemnează Vedele care sunt corpul sonor al lui Brahman; cf. Maitry-upaniṣad, VI.22: „în adevăr, sunt 2 brahman ce trebuie cunoscuți: Brahman-Cuvântul și cel Suprem“; în gândirea filosofică post-upaniṣadică, la Bhartr̥hari și în Vedānta, se dezvoltă o filosofie a cuvântului, în care śabda-brahman este considerat realitatea supremă care generează lumea; rădăcinile acestei concepții pleacă din R̥g-veda (X.71 și 125), unde cuvântul (vāc) este identificat cu Brahman;

« Înapoi la Dicționar