Skip to content

Aitareya-upaniṣad

Kindle

– I –

  1. La început aceasta lume a fost singur ātman. Nu era nimic altceva care să clipească. El s-a gândit: „Am să creez lumile”.
  2. El a creat aceste lumi: oceanul celest (ambhas), razele de lumina (marīci), lumea muritorilor (mara), apele subterane (āp). Acolo este ambhas, deasupra cerului, cerul este reazimul; marīci sunt spațiul intermediar; mara este pământul; cele de dedesubt sunt apele (āp).
  3. El s-a gândit: „Acestea sunt lumile, am să creez paznicii lumilor”. Scoțând din ape pe Puruṣa (omul cosmic), i-a dat o formă.
  4. El l-a clocit. O dată clocit, gura s-a crăpat ca un ou; din gură a ieșit cuvântul, din cuvânt Agni (focul). Nările s-au crăpat; din nări a ieșit suflul (prāṇa), din suflu Vāyu (vântul). Ochii s-au crăpat; din ochi a ieșit vederea, din vedere āditya (Soarele). Urechile s-au crăpat; din urechi a ieșit auzul, din auz Diś (punctele cardinale). Pielea s-a crăpat; din piele a ieșit manas (spiritul), din manas Candramas (Luna). Ombilicul s-a crăpat; din ombilic a ieșit apāna (suflul inhalat), din apāna Mṛtyu (moartea). Penisul s-a crăpat; din penis a ieșit sperma, din spermă apele.

– II –

  1. Aceste divinități, o dată create, s-au repezit în acest mare ocean. El l-a chinuit (pe Puruṣa) cu foamea și setea. Ele (divinitățile) i-au spus: „Găsește-ne un loc, unde să stăm și să mâncăm mâncare”.
  2. El le-a adus un taur. Ele au spus: „Nu ne ajunge acesta”. Le-a adus un cal. Ele au spus: „Nu ne ajunge acesta”.
  3. El le-a adus un om. Ele au spus: „O! un lucru bun!” în adevăr omul este un lucru bun. El le-a spus: „Intrați fiecare la locul vostru”.
  4. Agni, devenind cuvânt, a intrat în gură; Vāyu, devenind suflu (prāṇa), a intrat în nări; Āditya, devenind vedere a intrat în ochi; Diś, devenind auz, au intrat în urechi; plantele și arborii, devenind păr, au intrat în piele; Candramas, devenind spirit, a intrat în inimă; Mṛtyu, devenind suflu inhalat (apāna), a intrat în ombilic; apele, devenind spermă, au intrat în penis.
  5. Foamea și setea i-au spus: „Ai grijă și de noi două”. El le-a spus: „Vă împart (din cele care se cuvin) acestor divinități, vă fac părtașe cu ele”. De aceea, oricărei divinități i se aduce o oblațiune, foamea și setea devin părtașe la aceasta.

– III –

  1. El s-a gândit: „Acestea sunt lumile și paznicii lumilor; am să le fac mâncarea”.
  2. El a clocit apele. Din aceste ape clocite s-a născut o formă. Forma care s-a născut era mâncarea.
  3. Aceasta, creată, a căutat să fugă. El a încercat să o prindă cu cuvântul. Nu a putut să o prindă cu cuvântul. Dacă ar fi prins-o cu cuvântul, atunci omul s-ar fi săturat doar rostind (cuvântul) mâncare.
  4. El a încercat să o prindă cu suflul (prāṇa). Nu a putut să o prindă cu suflul. Dacă ar fi prins-o cu suflul, atunci omul s-ar fi săturat doar respirand (mirosind) mâncarea.
  5. El a încercat să o prindă cu ochiul. Nu a putut să o prindă cu ochiul. Dacă ar fi prins-o cu ochiul, atunci omul s-ar fi săturat doar văzând mâncarea.
  6. El a încercat să o prindă cu urechea. Nu a reușit să o prindă cu urechea. Dacă ar fi reușit să o prindă cu urechea, atunci omul s-ar fi săturat doar auzind cuvântul mâncare.
  7. El a încercat să o prindă cu pielea. Nu a putut să o prindă cu pielea. Dacă ar fi prins-o cu pielea, atunci omul s-ar fi săturat doar atingând mâncarea.
  8. El a încercat să o prindă cu spiritul (manas). Nu a putut să o prindă cu spiritul. Dacă ar fi prins-o cu spiritul, atunci omul s-ar fi săturat doar gândindu-se la mâncare.
  9. El a încercat să o prindă cu penisul. Nu a putut să o prindă cu penisul. Dacă ar fi prins-o cu penisul, atunci omul s-ar fi săturat doar ejaculând mâncarea.
  10. El a încercat să o prindă cu expirația (apāna). A devorat-o. Vântul este acela care apucă mâncarea; în adevăr, vântul este acela care dorește mâncarea.
  11. El s-a gândit: „Cum ar putea exista aceasta (făptura omenească) fără mine?” El s-a gândit: „Pe care din cele două căi să intru?” El s-a gândit: „Dacă se rostește cu cuvântul, dacă se respiră cu suflul (prāṇa), dacă se vede cu ochiul, dacă se aude cu urechea, dacă se atinge cu pielea, dacă se gândeste cu spiritul (manas), dacă se expiră cu apāna, dacă se ejaculează cu penisul, atunci cine sunt eu?”
  12. Despicând sutura craniană, el a încercat pe această poartă. Această poartă se numește vidṛti (sutura craniană); ea este fericirea. El are trei locuințe, trei somnuri: aceasta este prima locuință, aceasta este a doua locuință, aceasta este a treia locuință.
  13. O dată născut, el a privit făpturile, zicându-și: „Cine ar vrea aici să se proclame un altul decât mine?” El nu a văzut decât pe acest om ca fiind brahman. „Asta am văzut” (idam ādarśam), a spus.
  14. De aceea se numește Idandra. În adevăr numele lui este Idandra. Celui care este Indandra i se spune în taină Indra, căci zeilor le place taina, zeilor le place taina.

– IV –

  1. La început în om acesta (ātman) este embrion, care nu-i decât spermă. Aceasta nu e decât puterea provenită din toate mădularele. El (omul) poartă în sine ātman-ul. Când el varsă sperma în femeie, atunci el face ca aceasta să se nască. Asta-i prima lui naștere.
  2. Aceasta (sperma) devine în femeie (propriul ei) ātman, ca și cum ar fi un mădular al său. De aceea, nu-i face nici un rău. Ea hrănește acest ātman, care a ajuns în ea.
  3. Ea, în măsura în care poartă de grijă, trebuie îngrijită. Femeia poartă ātman-ul ca embrion. El (bărbatul), chiar de la început, înainte de naștere îngrijește copilul. Faptul că el îngrijește copilul înainte de naștere, înseamnă că se îngrijește pe sine (ātman-ul propriu), pentru continuarea acestor lumi, căci astfel se continuă aceste lumi. Asta-i a doua lui naștere.
  4. În legătură cu aceasta, un ṛṣi spune: „În embrion fiind, am cunoscut toate generațiile acestor zei. M-au ținut o sută de fortărețe de fier, dar am zburat de zor ca un vultur.” Astfel a vorbit Vāmadeva atunci când se afla în embrion.
  5. El știind astfel, luându-și drumul în sus, după această despărțire de trup, și împlinindu-și toate dorințele în acea lume cerească, a devenit nemuritor, a devenit nemuritor.

– V –

  1. Cine este acesta pe care noi îl cinstim ca ātman? Care din doi este ātman? Este cel prin care se vede, sau cel prin care se aude, sau cel prin care se simt mirosurile, sau cel prin care se rostește cuvântul, sau cel prin care se face deosebirea între dulce și amar?
  2. Ceea ce-s inima și spiritul (manas) sunt comprehensiune, percepție, discernământ, cunoaștere, înțelepciune, intuiție, hotărâre, gândire, reflexie, imbold, memorie, imaginație, putere, forță vitală, dorință, voință. Toate acestea sunt denumiri ale cunoașterii.
  3. El este brahman, el este Indra, el este Prajāpati, toți acești zei și aceste cinci elemente mari: pământul, vântul, eterul, apele, luminile, aceste lucruri și cele, am spune, amestecate cu elementele mici; semințele de un soi și de un altul, și cele născute din ou, și cele născute din embrion, și cele născute din vapori, și cele născute din sămânță, cai, vaci, oameni, elefanți; tot ceea ce pe pământ respiră, și se mișcă, și zboară, și ceea ce nu se mișcă – totul este călăuzit de cunoaștere, se bizuie pe cunoaștere; lumea este călăuzită de cunoaștere, cunoașterea este temeiul său, cunoașterea este brahman.
  4. Datorită acestui ātman inzestrat cu cunoaștere, plecând din această lume și împlinindu-și toate dorințele în acea lume cerească, Vāmadeva a devenit nemuritor, a devenit nemuritor.

Traducere de Arion Roșu (1924-2007)

Kindle