Skip to content

Avadhūta-gītā II

  1. Calitățile unui guru, precum: tânăr, devotat plăcerii obiectelor simțurilor, incult, servitor ori familist, nu trebuie luate în seamă câtuși de puțin. Cine și cum ar putea părăsi o piatră prețioasă scufundată într-un loc impur?
  2. Nici calitatea de poet-profet nu este luată în seamă, fiindcă numai esența supremă este recunoscută de către cel virtuos. Oare barca, fără a fi strălucitor colorată cu minium și fără a avea o formă frumoasă, nu-i duce cu bine la mal pe călători?
  3. Fără să facă un efort anume, Acela (brahman) conține atât ce este mișcător cât și ce este nemișcător, fiind prin propria-i natură Conștiință calmă asemenea văzduhului.
  4. Cum ar putea fi divizat cel unic și atotpătrunzător, cel care mișcă fără efort ceea ce este mișcător cât și ceea ce-i nemișcător? Pentru mine, Acela este non-dual.
  5. Eu sunt Paramaśiva și din acest motiv sunt esența esenței, eliberat cu totul de venire-plecare (i.e. naștere-moarte), sunt neschimbător, calm.
  6. Astfel eu, liber de orice componentă constitutivă, sunt venerat de zeități și, desăvârșit fiind, nu percep diferențe precum zei-oameni-demoni etc.
  7. Nebunia nu produce îndoieli – ce aș putea face având modificări mentale care apar și dispar asemenea bulelor de aer în apă?
  8. Astfel toate elementele, începând cu marele principiu (buddhi) sunt pe deplin și întotdeauna pătrunse de mine, aflându-mă deopotrivă în substanțele fine, aspre, dulci ori amare.
  9. Așa cum amăreala, răceala și delicatețea sunt inerente apei, tot astfel prakr̥ti și puruṣa îmi apar (prātibha) ca fiind nediferiți.
  10. Stăpânul Universului este nenumit, mai subtil decât subtilul, suprem și fără de pată, dincolo de simțuri, minte ori intelect.
  11. Acolo unde există în mod natural (sahaja), cum ar putea exista acolo un „eu”, cum ar putea exista acolo un „tu” sau cum ar putea exista acolo Universul (cara-acara).
  12. Acea conștiință care a fost descrisă ca fiind aidoma văzduhului, aceea este cu adevărat asemănătoare văzduhului, fiind lipsită de impefecțiuni, atotcunoscătoare și cu adevărat deplină.
  13. Nu se mișcă pe pământ; nu este purtat de vânt, nu este acoperit de apă; nu se află în mijlocul focului.
  14. Spațiul este pe de-a-ntregul pătruns de El, dar El nu este pătruns de nimic. El se află și în exterior și în interior, detașat și neîntrerupt.
  15. Suportul meditației trebuie să fie ales în mod gradat, așa cum a fost arătat de către yogini. Suportul meditației etc. depinde de subtilitatea, invizibilitatea și lipsa de atribute a acestuia.
  16. Printr-o practică constantă, meditația își pierde suportul din cauza disoluției acestuia. Numai în acel moment, practicantul, lipsit de virtute-păcat, se contopește cu Acesta (i.e. brahman).
  17. Pentru distrugerea Universului năvalnic, care produce starea de inconștiență caracteristică confuziei, există un singur remediu eficace: ambrozia naturaleții (sahaja amr̥ta).
  18. Ceea ce-i fără formă este conceput de minte, ceea ce-i cu formă este accesibil văzului – cel care s-a eliberat cu totul de existență-non-existență este numit Intermediarul.
  19. Existența exterioară este numită Univers, existența interioară este numită prakr̥ti. De aceea, cunoaște ce este interior (puruṣa / brahman) interiorului (prakr̥ti), aidoma apei din inima nucii de cocos!
  20. Cunoașterea eronată se află în exterior, cunoașterea adevărată se află în interior – de aceea cunoaște interiorul (brahman) interiorului, aidoma apei din inima nucii de cocos!
  21. Așa cum în noaptea cu Lună plină există doar o singură Lună, preacurată în pofida tuturor reflexiilor dintr-o apă, tot așa trebuie privit Acesta (brahman) de către acela (jīva), vederea dualistă fiind eronată.
  22. Privind în acest mod dualist, intelectul divizat nu mai este atotcunoscător. Dăruitorul este cântat, pentru înțelepciunea Sa, cu milioane de nume.
  23. Chiar dacă este ignorant ori învățat, yoginul devenind detașat de saṁsāra prin grația înțelepciunii maestrului, realizează pe de-a-ntregul adevărul suprem.
  24. Cel care obține starea supremă, eliberat cu totul de atracție-repulsie, devotat bunăstării tuturor ființelor – deține pe deplin Cunoașterea.
  25. Întocmai cum spațiul vasului care se sparge se contopește cu spațiul nelimitat, tot astfel și yoginul, când nu mai are trup, se contopește cu propria-i esență – ātman.
  26. Se spune că soarta celor devotați acțiunii este pe măsura gândului de pe urmă; dar nu s-a spus că soarta celor devotați practicii Yoga ar fi asemenea gândului de pe urmă.
  27. Calea celor devotați acțiunii (karman) poate fi exprimată cu ajutorul organului fonației, dar calea yoginilor este inexprimabilă deoarece este transcendentală.
  28. Cunoscând în acest fel calea yoginilor, nu mai este posibilă deducția că acea cale este specifică yoginilor. Realizarea (siddhi) lor supremă se produce de la sine prin abandonarea acestei plăsmuiri mentale (vikalpa).
  29. Oriunde ar muri yoginul, într-un loc sacru sau în casa unui servitor, nu va renaște fiindcă se contopește cu supremul brahman.
  30. Cel care și-a văzut propria-i esență naturală (sahaja) ca fiind nenăscută și de neînțeles, chiar dacă obține ceea ce și-a dorit, nu este atins de consecințele negative. Prin absența acestor consecințe negative, acțiunea nu va mai produce nici un fel de karman – astfel cel care-și controlează pasiunile (saṁyamin) sau ascetul (tapasvin) nu este niciodată legat.
  31. Yoginul obține pe de-a-ntregul acest Sine suprem, pur, fără egal, fără formă, fără suport, netrupesc, fără dorințe, lipsit de perechile de atribute antagonice, lipsit de iluzie și cu puterea neîngrădită de nimic.
  32. Yoginul obține pe deplin acest Sine suprem, acolo unde nu există Veda, inițiere sau tundere, maestru sau discipol, perfecțiune a simbolurilor grafice sau postúri ale mâinilor (mudrā) – acolo nu strălucește decât ātman.
  33. Yoginul obține pe deplin acest Sine suprem acolo unde nu există inițieri precum śambhava, śāktika ori manava, sine lipsit de trup, formă ori membre precum picior etc., și care nu este nici aidoma vasului de lut ce are un început (ārambha) și un sfârșit (niṣpatti).
  34. Yoginul obține pe deplin acest Sine suprem, din a cărui proprie natură este produs Universul celor mișcătoare și nemișcătoare, în care rezidă și în care se dizolvă, asemenea spumei care apare și dispare în apă.
  35. Yoginul obține pe deplin acest Sine suprem, care este lipsit de cunoaștere-ignoranță și care nu poate fi obținut prin obturarea nărilor (prāṇāyāma), fixarea privirii (trāṭaka), postură (āsana) și nici prin folosirea traseelor energetice (nāḍī).
  36. Yoginul obține pe deplin acest Sine suprem, care este lipsit de calități precum diversitate, unitate, diversitate-unitate luate împreună, ori ca fiind un altul, nu are lungime, nu este mare, mic ori foarte mic, este lipsit de cunoaștere, nu este cunoscut și nici nu are asemănare.
  37. Yoginul obține pe deplin acest Sine suprem – fie că este saṁyamin, fie că nu este saṁyamin; fie că este saṁgrahin, fie că nu este saṁgrahin; fie că este făptuitor, fie că nu este făptuitor.
  38. Yoginul obține pe deplin acest Sine suprem – care nu este intelect, ego, minte, simț, element subtil, cele 5 elemente sensibile, trup și nici de natura văzduhului nu este.
  39. Yoginul nu poate să obțină starea supremului Sine prin prescripția vedică (ritual) ori prin controlul minții (Yoga) – aceasta este obținută doar prin conștiința lipsită de diferențe. Puritatea-impuritatea, meditația fără formă – totul poate fi practicat de yogin chiar dacă este interzis.
  40. Cum ar putea exista vreo învățătură a maestrului acolo unde mintea și cuvântul nu au putere să spună cu adevărat nimic? Realitatea strălucește pe deplin pentru cel care este unit cu învățătura maestrului despre Acesta (tat).

Aici se încheie al doilea capitol din Avadhūta-gītā, compusă de Śrī Dattātreya, numit ”Învățătură despre cunoașterea de sine”.