Skip to content

Avadhūta-gītā VII

  1. Avadhūta poartă veșminte făcute din cârpe adunate de pe strazi, urmând calea ce-i total lip­si­tă atât de virtute cât și de viciu; stă într-o locuință goală, scufundat în samarasa care este limpede și fără de pată.
  2. Cum ar putea eliberatul să poarte discuții ori dispute atunci când țelu-i este lipsit atât de atri­bu­te cât și de absența atri­bu­te­lor, când inteligentul este lipsit atât de meditație cât și de absența meditației, iar rea­li­ta­tea unică este limpede și fără de pată?
  3. „Cei uniți” nu au ritualuri de purificare fiind eliberați din încătușarea lanțurilor do­rin­țe­lor. Avadhūta, renunțând pe de­plin la toate, fiind realitatea ultimă, limpede și fără de pată, este imperturbabil.
  4. Realitatea este, în sine însăși, formă spontană (sahaja), pură, neclintită și de for­ma văz­du­hu­lui – deci cum ar putea exista re­flec­ție asupra celui întrupat sau a celui fără trup? Cum ar putea exista re­flec­ție asupra atașării sau a detașării?
  5. În cazul în care a realizat Realitatea, cum ar putea exista forma sau absența for­mei? În cazul în care Supremul este ai­do­ma văzduhului – cum ar putea exista percepția obiec­tu­lui?
  6. Ātman este asemenea văzduhului – indivizibil; ātman este realitatea limpede și fără de pată – astfel, cum ar putea fi di­fe­ri­te sau aidoma, încătușarea sau eliberarea, trans­for­ma­rea sau diviziunea?
  7. Există doar unica, indivizibila și deplina Realitate – cum ar putea exista unire, des­păr­ți­re sau mân­drie? Astfel dacă exis­tă doar Supremul, întregul indivizibil – cum ar putea exista aici substanța sau ab­sen­ța substanței?
  8. Dacă există doar Realitatea unică, fără de pată, deplină, pură și indivizibilă ase­me­nea văzduhului – cum ar putea exista aso­cie­re sau disociere? Cum ar putea exista cu adevărat amu­za­ment sau non-amu­za­ment?
  9. Yogin fără de Yoga și fără de absența Yogăi; pătimaș fără de patimă și fără de absența patimii; umblă fără grabă, cu min­tea cuprinsă de o spontană fericire (ānanda).
  10. Câtă vreme este unit cu ignoranța, cu cunoașterea, cu dualitatea și cu unitatea – cum ar putea fi în acest caz eliberat? Cel care se bucură de pura și fără de pată samarasa, firesc și fără pasiune, cum ar putea fi yogin?
  11. Scindarea este lipsită de diviziune și de unitate; atașarea este lipsită de atracție și de respingere; iar dacă realitatea omo­ge­nă (samarasa) este de forma văzduhului – atunci cum ar putea exista esența sau absența esenței?
  12. Cel unit este de-a pururi lipsit de toate; cel eliberat este lipsit de tattva – atunci, cum ar putea exista viață sau moarte? Cum ar putea exista ajutorul meditației sau al ab­sen­ței meditației?
  13. Toate acestea sunt iluzorii aidoma mirajului din deșert; doar unicul Śiva, care este in­di­vi­zi­bil și fără de formă, există.
  14. Noi suntem întotdeauna indiferenți – începând cu dharma și terminând cu mokṣa – atunci cum pot crede învățații despre noi, că am simți atracție ori repulsie?
  15. În starea în care nu cunoaște nimic, cu siguranță ca imnurile vedice nu mai au nici o însemnătate. Supremul avadhūta, fiind pur și scufundat în samarasa, vorbește despre adevăr (tattva).

Aici se încheie al șaptelea capitol din Avadhūta-gītā, compusă de Śrī Dattātreya atunci când i-a comunicat lui Svāmī Kārtika, ”Învățătura despre cunoașterea de sine”.