Skip to content

Cartea lui Iov

Kindle

– Vasile Radu (1887-1940) & Gala Galaction (1879-1961)-

XXI

  1. Iov, însă, începu iar și vorbi:
  2. «Ascultați cu luare aminte ce-am să vă spun! Și aceasta să-mi fie toată mângâierea din partea voastră.
  3. Îngăduiți-mă și eu mă voi spovedi, iar după spovada mea, luați-mă în bătaie de joc.
  4. Oare de oameni mă plâng eu? Și dacă e așa, cum n’o să se scurteze răbdarea mea?
  5. Întoarceți-vă către mine și înmărmuriți și puneți mâna la gură!
  6. Când mi-aduc aminte, numai, mă spăimântez și carnea mea prinde să se cutremure.
  7. De ce hălăduesc răufăcătorii și ajung bătrânețile, ba încă sporesc în trăinicie?
  8. Prăsila lor stă voinică în fața lor, lângă ei, și vlăstarii lor, în ochii lor.
  9. Casele lor sunt în toată tihna și fără frică și varga lui Dum­nezeu nu vine peste ei!
  10. Taurii lor gonesc și nu dau greș, junicile lor fată și nu leapădă;
  11. Pe copiii lor îi trimit să zburde ca niște miei și odraslele lor dănțuiesc împrejur.
  12. Ei înalță cântece din daira și din chitară și tresaltă la sunetul cavalului;
  13. Petrecu-și zilele în fericire și întru bună pace pogoară-se în împărăția morții.
  14. Și tocmai ei îi spun lui Dumnezeu: «Depărtează-te dela noi! Căci nu dorim deloc să învățăm căile tale!
  15. Ce este Atotputernicul ca să-i slujim lui și care este folosul nostru să ne rugăm de el?»
  16. Așa e că norocul lor stă în mâna lor? Dar sfatul nelegiuiților fie departe de mine!
  17. De câte ori se stinge candela celor răi și prăpădul de care sunt vrednici dă peste ei, și îi nimicește Domnul pe răufăcători, în mânia sa,
  18. Ca să fie ca paiele în bătaia vântului și ca pleava pe care o spulberă furtuna?
  19. Dumnezeu (ziceți voi) păstrează pentru copiii lui plata nelegiuirii. Dar s’o răsplătească lui însuși ca s’o simtă!
  20. Ochii lui singuri să vază pieirea lui și să se adape din mânia Celui Atotputernic!
  21. Căci ce-i mai pasă de casa sa, după moarte-i, când numărul lunilor sale a fost retezat?
  22. Dar o să învețe minte cineva pe Dumnezeu, pe el care ju­decă pe cei de sus?
  23. Acesta moare în plinătatea fericirii sale, în întregime senin și liniștit,
  24. Când coapsele-i sunt pline de osânză și măduva oaselor sale bine adăpată;
  25. Celălalt moare cu sufletul amărît fără să fi putut să guste nimic din traiul bun.
  26. Ci, deopotrivă se culcă în pulbere și viermii fac lințoliu peste ei.
  27. Da, cunosc gândurile voastre și nedreptele voastre închi­puiri despre mine,
  28. Căci voi vă întrebați: «Unde este casa tiranului și unde este cortul și sălașurile nelegiuiților?»
  29. N’ați întrebat oare pe cei ce vântură căile pământului și n’ați luat aminte la parabolele lor,
  30. Ca să știți că, în ziua de prăpăd, cel rău este cruțat, că în ziua mâniilor el scapă teafăr?
  31. Cine îl va mustra în față pentru calea vieții lui și pentru isprăvile lui, cine îi va răsplăti?
  32. El este adus la locul de îngropare și la mormântul lui ve­ghează strajă.
  33. Ușori îi sunt bulgării pământului și după el tot norodul urmează și înaintea lui: gloată fără număr.
  34. Atunci cum mă mângâiaţi voi cu vorbe goale, și din răspun­surile voastre ce rămâne altceva decât planuri viclene?

XXII
  1. Atunci Elifaz Temanitul răspunse şi grăi:
  2. «Îi aduce oare omul vre-un folos lui Dumnezeu? Nu! Ci lui singur îşi aduce, dacă este înţelept.
  3. Oare îl încântă pe cel Atotputernic că tu eşti drept, sau are el vre-un câştig dacă umbli fără vină în cărările vieţii tale?
  4. Oare pentru cucernicia ta te ceartă el când intră cu tine la judecată?
  5. Sau tocmai pentru multa ta răutate şi pentru nelegiuirile tale cele fără de sfârşit?
  6. Căci zălogeai pre fraţii tăi, pe degeaba, şi luai cămaşa de pe golani;
  7. Apă nu dădeai să bea celui sleit de sete şi flămândului nu-i dădeai pâine;
  8. Cei cu braţ puternic, ei stăpâneau ţara şi cei cu obraz subţire se aşezau în ea;
  9. Pe văduve le alungai cu mâinile goale şi agonisita orfanilor o nimiceai.
  10. Pentru aceea, laţuri stau de jur împrejurul tău şi frica te spăimântă deodată;
  11. Lumina ta s’a prefăcut în întunerec şi nu mai vezi şi năboiul apelor te-a covârşit.
  12. Nu este Dumnezeu prea înalt în ceruri? Ia vezi creştetul stelelor, cât sunt ele de sus!
  13. Atunci cum să zici tu: «Ce bagă Dumnezeu de seamă? Cum poate să facă judecată prin negureala norilor?
  14. Norii sunt pentru el un zăbranic, de aceea nu vede şi el se plimbă numai pe deasupra bolţii cereşti».
  15. Vrei oare să urmezi calea de odinioară pe care au umblat oamenii urîciunii,
  16. Cari au fost răpiţi fără de vreme, când apele se revărsară peste vetrele lor,
  17. Și cari ziceau lui Dumnezeu: «Depărtează-te dela noi! Și ce o să ne facă Atotputernicul?»
  18. Și tocmai el umple de bunătăţi casele lor! – Ci sfatul celor răi departe de mine să rămână! –
  19. Iar cei drepţi văd şi se bucură şi cel neprihănit râde de ei:
  20. «Iată cum s’a nimicit strânsura lor, şi focul cum a mistuit ce-a mai rămas din ea!»
  21. Te rog cercetează-l şi fii cu el în pace! Prin aceasta feri­cirea ta îţi va veni la loc.
  22. Primeşte din gura lui pravila şi pune cuvintele lui la inimă.
  23. Dacă te întorci spre cel Atotputernic şi te zmereşti şi dacă depărtezi avuţia nedrepată din corturile tale,
  24. Atunci în praf aurul tău şi în pietrele pâraelor comorile Ofirului,
  25. Căci cel Atotputernic îţi va fi ţie bulgări de aur şi grămezi de argint –
  26. Atunci te vei desfăta întru Cel Prea Înalt şi vei înălţa către Domnul faţa ta;
  27. Atunci ridica-vei rugăciuni către el şi te va asculta şi juruinţile tale le vei îndeplini;
  28. Dacă pui ceva la cale, el va sări pentru tine şi pe drumurile tale va străluci lumina.
  29. Căci el pogoară pe înfumurat şi pe mândru, iar pe cel cu ochii zmeriţi îl mântueşte.
  30. El izbăveşte pe omul nevinovat şi te va izbăvi şi pe tine, când mâinile tale vor fi curate.

XXIII

  1. Iov răspunse şi zise:
  2. «Și de data aceasta plângerea mea este amarnică. Greu apasă mâna lui peste suspinul meu!
  3. O, dacă aş şti unde să-l găsesc! Duce-m’aş până la conacul lui!
  4. Aş rândui în faţa lui pricina mea şi gura mea aş umple-o cu dovezi;
  5. Aş şti atunci cu ce cuvinte mi-ar răspunde şi aş băga în cap ce mi-ar grăi.
  6. Oare întru mulţimea puterii sale se va certa cu mine? Nu! Ci el îmi va da ascultare.
  7. Acolo un om drept ar sta cu el de vorbă, şi m’aş izbăvi pe vecie de judecătorul meu.
  8. Iată merg spre Răsărit, dar el nu este, apoi către Apus şi nu-l zăresc;
  9. La Miazănoapte l-am căutat şi n’am dat cu ochii de el, m’am răsucit spre Miazăzi şi tot nu l-am văzut.
  10. Totuşi el mă cunoaşte şi când umblu şi când stau, şi dacă mă lămureşte în cuptor, ies ca aurul de curat.
  11. Pe urmele lui s’a ţinut piciorul meu, am păzit căile lui şi dela ele nu m’am abătut.
  12. Dela porunca buzelor sale nu m’am depărtat, în sân am ţinut pitite cuvintele gurii sale.
  13. Dar el a luat o hotărîre şi cine poate să-l întoarcă! Și ceea ce sufletul său a poftit aceea va şi face.
  14. Astfel el va îndeplini ceea ce mi-a hărăzit şi la fel cu acestea la el sunt multe.
  15. De aceea mă îngrozesc în faţa lui, iar când mă gândesc la el, mă scutură fiorii.
  16. Dumnezeu a muiat inima mea şi Cel Atotputernic m’a umplut de spaimă;
  17. Istovit sunt de atâta întunecoasă taină, şi de atâta beznă câtă acopere faţa mea».

XXIV

  1. Dece pentru Cel Atotputernic veacurile stau ascunse şi cei ce îl slujesc nu văd zilele lui de judecată?
  2. Sunt oameni răi cari mută hotarele, fură turmele cu cioban cu tot;
  3. Mână dindărăt măgarul orfanilor şi zălogesc boul văduvei;
  4. Mătură pe săraci din cale şi calicii din ţară trebue să se ascundă deavalma.
  5. Și aceştia ca asinii din pustie, ies la treabă adulmecând după pradă – pustia le scoate de mâncare pentru copii -;
  6. Seceră şi ei noaptea prin holde şi brăcuesc via bogatului;
  7. Petrec noaptea în golătate, căci n’au veşmânt pe ei şi n’au nici o cergă când dă frigul.
  8. Din ploaia munţilor sunt udaţi leoarcă şi negăsind alt adăpost se aciuiază lângă stânci.
  9. (Cei dintâi) zmulg dela ţâţă pe orfan şi iau zălog copilul săracului;
  10. (Cei din urmă) cutreeră goi, fără cămaşă şi, flămânzi, duc în spate znopi de grâu;
  11. Între zidurile (stăpânilor) ei storc untdelemnul, calcă jghiaburile cu struguri, şi mor de sete.
  12. Din oraşe cei pe jumătate morţi se vaetă şi sufletul răni­ţilor strigă după ajutor, dar Dumnezeu nu ia aminte răgăciunea!
  13. Mai sunt răzvrătiţi împotriva zilei, cari nu cunosc cărările ei şi nu rămân în potecile ei:
  14. Când s’a dus lumina, ucigaşul se scoală ca să omoare pe nevoiaş şi pe sărman şi prin întunerec se strecoară tâlharul.
  15. Iar ochiul precurvarului pândeşte amurgul zilei şi zice în gând: «Ochiu de om nu mă vede!» şi-şi pune pe faţă un bariz.
  16. În puterea nopţii, ei sparg casele, iar ziua se dau afund; nu sunt prieteni cu lumina soarelui;
  17. Căci pentru ei dimineaţa este tot una cu umbra morţii; când se crapă de ziuă spaimele dau peste ei;
  18. Și atunci, sunt mai uşori (de picior) ca şuvoiul apei. Dar partea unora ca aceştia este blestemată pe pământ şi nu mai dau cu ochii de cărarea viei (părinteşti).
  19. Precum uscăciunea, precum arşiţa zvântează apele zăpezilor topite, tot aşa împărăţia morţii pe cei plini de păcate.
  20. Sânul care l-a născut îl uită, viermii se desfătează din el, nimeni nu-l mai ţine minte şi astfel nelegiuirea e frântă ca un copac.
  21. Căci împila pe femeea stearpă, fără copii, şi celei văduve nu-i făcea niciun bine.
  22. Dar Cel ce prin puterea sa struneşte pe cei puternici, se ridică şi atunci (nelegiuitul) nu mai crede că trăieşte!
  23. El îl lasă să se sprijinească, în toată pacea, dar ochii Dom­nului, stăteau asupra căilor lui.
  24. Sus au stat, dar scurtă vreme, şi acum nu mai sunt şi lasă capul în jos ca nalba când o culegi şi ca un vârf de spic, pe care-l tai.
  25. Este altfel decât aşa? Cine mă va dovedi de minciună şi va face de nimic cuvântul meu?»

XXV

  1. Atunci Bildad din Șua prinse vorba şi zise:
  2. «El e stăpân a toate şi el insuflă spaimă, ca unul care ţine în locurile înalte deplina rânduială.
  3. Poţi să numeri, oare, oştirile lui? Este cineva peste care să nu se ridice lumina lui?
  4. Și atunci cum poate omul să se socotească drept, în faţa lui Dumnezeu şi cum poate să fie curat cel născut din femee?
  5. Vezi, până şi luna nu străluceşte în destul şi stelele nu sunt prea curate în ochii săi!
  6. Cu atât mai puţin omul: o gânganie! şi fiul omului: un vierme!»

XXVI

  1. Dar Iov îi răspunse şi zise:
  2. «Cum dai tu ajutor celui fără putere! Cum mântueşti tu braţul cel vlăguit?
  3. Cât de bine sfătueşti tu pe nerod şi vădeşti prisosul tău de isteţime!
  4. Cui ai înşirat tu aceste vorbe şi duhul cui purces-a dela tine?
  5. Umbrele (strămoşilor) se cutremură; se cutremură apele şi cei ce locuiesc într’însele;
  6. Desgolită stă împărăţia morţii în faţa Domnului; Abadonul este fără de zăbranic.
  7. El a întins Miazănoaptea peste genune; el a spânzurat pă­mântul deasupra golului;
  8. El încue apele în norii săi şi norul nu se sfâşie sub povara lor;
  9. El acopere faţa lunii când e plină şi întinde noureala peste ea.
  10. El a tras un cerc pe faţa apelor, până la hotarul dintre lumină si întunerec.
  11. Stâlpii cerului se clatină şi stau înmărmuriţi la certarea Domnului.
  12. Prin puterea lui el a domolit marea şi cu înţelepciunea lui a zdrobit pe Rahab;
  13. Prin duhul său s’au limpezit cerurile şi mâna sa a străpuns balaurul fugar.
  14. Iată, acestea sunt numai depărtate căpătâie ale lucrărilor sale! Cât de slab e murmurul pe care-l prindem noi!.. Iar cât despre tunetul uriaşei lui puteri, cine poate să-l înţeleagă?

XXVII

  1. Iov urmă înainte parabola sa şi grăi:
  2. «Pe viul Dumnezeu care a înlăturat dreptatea mea, pe Cel Atotputernic, care a umplut de amărăciune sufletul meu,
  3. Atât cât mai este suflare în mine şi duh dela Domnul în nările mele,
  4. Buzele mele nu vor spune nicio strâmbătate şi limba mea nu va rosti nicio înşelăciune.
  5. Departe de mine să vă dau dreptate! Până ce îmi voiu da duhul, nu mă lepăd de nevinovăţia mea!
  6. Întru dreptatea mea mă ţin tare şi n’o slăbesc şi inima mea nu găseşte nicio vină vieţii mele.
  7. Aibă parte duşmanul meu de plata celor fără de lege şi protivnicul meu de plata celor păcătoşi!
  8. Care este nădejdea făţarnicului, când el se roagă, când ridică cugetul său spre Domnul?
  9. Auzi-va oare Domnul strigătul lui, când va da peste el vre-o nevoie?
  10. Poate el să se reazime în Cel Atotputernicul şi să cheme pe Domnul ori şi când?
  11. Vreau să vă învăţ care e puterea lui Dumnezeu şi să nu ascund ceea ce ştiu despre Cel Atotputernic.
  12. Și dacă aţi văzut acestea voi înşivă, atunci de ce adăogaţi deşertăciune peste deşertăciune?
  13. Că ziceţi: «Aceasta este partea omului păcătos, dela Dum­nezeu şi moştenirea pe care o primesc tiranii dela Cel Prea înalt:
  14. Când copiii lui se fac mari, sabia are parte de ei, şi odraslele nu i se satură de pâine;
  15. Cei cari au rămas cu viaţă sunt răpuşi de ciumă şi văduvele lor nu-i vor jeli.
  16. De va strânge argintul ca ţărâna şi-şi va grămădi veşminte ca noroiul,
  17. Le grămădeşte, dar cel drept se va îmbrăca cu ele şi argintul lui îl vor împărţi cei fără prihană.
  18. El şi-a urzit casa ca un painjen şi ca o colibă pe care şi-o face jitarul.
  19. Se culcă bogat, dar de istov; dă ochii peste cap şi nu mai este;
  20. Spaimele îl ajung de cu ziua şi peste noapte îl smulge vijelia;
  21. Vântul dela Răsărit îl ridică şi se duce şi-l spulberă din locul lui;
  22. Domnul aruncă asupră-i (săgeţi) fără cruţare, de mâna lui el trebue să fugă.
  23. Îi bat (toţi) din palme, şi din sălaşul lui flueră după el…»

XXVIII

  1. Negreşit, argintul are vâna sa şi sunt locuri pentru aur, unde este lămurit.
  2. Fierul se scoate din pământ şi din pietroaele topite iese arama.
  3. Omul pune capăt întunerecului şi scormoneşte până la ho­tarul hotarelor piatra ascunsă în umbră şi în beznă.
  4. Un norod strein a săpat hrube pe sub pământ, uitate de pi­ciorul (celor de deasupra) şi departe de oameni scormonitorii se spânzură (pe funii) şi se clatină încoace şi încolo.
  5. Pământul!.. din el iese pâinea, dar pe dedesubt este răvăşit ca de foc.
  6. În pietrele locului, se află safir şi aur în pulbere;
  7. Dar poteca n’o cunoaşte nici o pasăre de pradă şi ochiul eretelui n’a zărit-o;
  8. Fiarele sălbatece n’au străbătut-o şi leul n’a trecut pe acolo.
  9. Omul şi-a întins mâna asupra stanelor de cremene şi răstoarnă munţii din temelie;
  10. El sapă hrube în stânci şi ochiul său priveşte toate comorile;
  11. El scotoceşte izvoarele pâraelor şi cele ascunse le scoate la lumină.
  12. Dar înţelepciunea – unde se găseşte? Și care este obârşia pătrunderii?
  13. Omul nu cunoaşte calea către ea şi pe pământul celor vii ea nu se află.
  14. Adâncul zice; «Ea nu e în sânul meu», iar marea răspunde: «Ea nu e la mine!»
  15. Bulgări de aur nu pot fi dați în locu-i și prețul ei nu-l cântărești cu argint;
  16. Nu poți s’o prețăluești nici cu aurul din Ofir, nici cu cornalina cea scumpă, nici cu safirul;
  17. Aurul și sticla nu stau cu ea alături și la schimb cu ea nu ajung odoarele din cel mai curat aur;
  18. De mărgean și de cleștar să nu mai pomenim; să ai înțe­lepciune este cu mult mai mult decât să ai mărgăritare;
  19. Topazele Etiopiei nu sunt deopotrivă cu ea și cu lamura aurului nu stă în tirizii.
  20. Atunci înțelepciunea – de unde vine ea? Și care este obârșia pătrunderii?
  21. Ea se ascunde de ochii tuturor ființelor și stă tăinuită chiar de păsările cerului.
  22. Abadon și Moartea mărturisesc: «Auzit-am cu urechile noastre ceva zvon despre ea».
  23. Numai Dumnezeu știe calea către ea și el singur cunoaște sălașul ei,
  24. Căci ochiul lui străbate până la capătul pământului, vede tot ce se găsește sub ceruri.
  25. Atunci când el a dat greutate vântului și apele le-a cum­pănit cu măsură,
  26. Când a dat ploilor pravilă și cărări descărcărilor tunetului,
  27. Atunci a văzut-o Domnul și a socotit-o, a statornicit-o și a cercetat-o cu deamănuntul.
  28. Iar către om a rostit: «Ia aminte! Frica de Dumnezeu – ea este înțelepciunea și ferirea de rău este pătrunderea!»

XXIX

  1. Dar Iov merse mai departe cu parabola sa și grăi:
  2. «O, de-aș putea să fiu iar ca în lunile de altă dată, ca în zilele când Dumnezeu veghea asupra mea!
  3. Pe când ținea luminoasă candela-i deasupra capului meu și întru lumina lui răzbeam prin întuneric;
  4. Și precum eram în zilele toamnei mele, când Dumnezeu ocrotea cortul meu,
  5. Când Cel Atotputernic era mereu cu mine și împrejurul meu copiii mei,
  6. Când picioarele mele se scăldau în lapte și teascul meu revărsa pârae de untdelemn.
  7. Atunci când ieșeam la poarta de sus a cetății și așezam în piață jilțul meu,
  8. Dacă mă vedeau cei tineri se dedeau înapoi cu sfială, iar cei bătrâni se ridicau și rămâneau în picioare;
  9. Fruntașii conteneau cu vorba lor și-și puneau mâna la gură,
  10. Vocea căpeteniilor amuțea și limba li se lipea de cerul gurii,
  11. Urechea care mă auzea mă fericea si ochiul care mă vedea mărturisea pentru mine.
  12. Căci mântuiam pe sărman din mâna împilătorului și pe orfan și pe cel fără de ajutor.
  13. Binecuvântarea celui gata să piară venea peste mine și fă­ceam inima văduvei să se bucure.
  14. Mă îmbrăcam întru dreptate și ea mi-era veșmânt, judecata-mi nepărtinitoare era pentru mine mantie și turban.
  15. Ochi eram pentru cei orbi, și picioare pentru ologi tot eu eram.
  16. Eram părinte pentru săraci și pricinile celor pe care nu-i cunoșteam le descurcam.
  17. Sfărâmam colții jăcmănitorului și-i zmulgeam prada dintre dinți.
  18. Și ziceam întru mine: «Mă voi sfârși la cuibul meu și ca pasărea Phoenix voi înmulți zilele mele!»
  19. Rădăcina mea se întindea către apă și roua se lăsa noaptea pe ramurile mele;
  20. Slava mea se înnoia pentru mine și arcul meu întinerea în mâna mea.
  21. Toți mă ascultau și tăceau și așteptau muți povața mea;
  22. După ce sfârșeam vorba, ei nu mai răspundeau și cuvintele mele picurau peste ei;
  23. Și adăstau la mine ca la ploaie, și căscau gura ca la ploaia târzie.
  24. Dacă zâmbeam la ei, nu le venea să creadă și nu lăsau să le scape nici o rază din lumina feței mele.
  25. Le dădeam îndrumări și le eram căpetenie, stăteam ca un rege în fruntea oștirii și cum îi duceam eu: duși se lăsau și ei.

XXX
  1. Iar acum își râd de mine unii, cari n’au ajuns la anii mei, și pe părinții cărora nu-i socoteam destul de vrednici, să-i pun alături cu câinii turmei mele!
  2. Căci la ce mi-ar fi fost bună puterea mâinilor lor? Toată tăria lor este sleită!
  3. Sfrijiți de calicie și de foamete, ei rod rădăcini în bărăgane și mama lor e sterpiciunea și pustietatea.
  4. Ei culeg ierburi sărate de prin mărăcini și rădăcinile de enuper sunt demâncarea lor;
  5. Sunt alungați din obștia oamenilor și toți îi huiduesc ca pe niște tâlhari.
  6. Și atunci trebue să-și facă sălaș în pripoare, în crăpăturile pământului și ale stâncilor;
  7. Urlă prin tufișuri și stau clae peste grămadă pe sub scaeți.
  8. Neam de oameni ticăloși! Feciori ai nimăruia! Buni de scos cu harapnicul din țară!
  9. Și acum am ajuns cântecul lor! M’am făcut de poveste între ei!
  10. Cu scârbă mă privesc, stau departe de mine și nu se sfiesc să mă scuipe în față.
  11. Cel ce s’a deslegat din funie mă chinuește, tocmai cel ce și-a zmuls zăbalele dela bot!
  12. La dreapta stă în picioare toată liota, picioarele mi le-au prins în laț și drumuri aștern împotrivă-mi.
  13. Ei mi-au tăiat orice cărare, ajută la pieirea mea și nimeni nu-i oprește.
  14. Ca printr’o spărtură largă ei dau năvală, se rostogolesc printre dărâmături;
  15. Spaimele se năpustesc asupră-mi, spulberă ca furtuna întâietatea mea, și fericirea mea se distramă ca norul.
  16. Și acum sufletul meu se topește în mine, zile de restriște mă înșfacă;
  17. Noaptea sfredelește oasele în mine și vinele mele n’au astâmpăr.
  18. Cu putere uriașă el mă ține de haină, mă strânge ca gura cămășii!
  19. El m’a zvârlit în mocirlă, m’a făcut una cu pulberea și cu bălegarul!..
  20. Strig către tine și nu-mi răspunzi, stau în fața ta și nu mă iei în seamă;
  21. Tu te-ai făcut tiranul meu și întru puterea mâinii tale, tu mă prigonești;
  22. Tu mă ridici în bătaia vântului, mă lași pe el călare și apoi iureșul ploii mă topește.
  23. Știu prea bine că tu mă întorci spre moarte și spre casa de adunare a tuturor celor vii!
  24. Totuși nu întindeam eu, oare, mâna către cel dosădit, dacă în obida lui el striga către mine?
  25. Sau n’am plâns eu pentru acela ce-și duce vieața greu și nu s’a mâhnit sufletul meu de amarul nevoiașului?
  26. Atunci când nădăjduiam fericirea, a venit nenorocirea; când mă așteptam la lumină, a năpădit întunericul!
  27. Măruntaele mele fierb în mine și n’au odihnă; zile de restriște au dat peste mine.
  28. Mohorît îmi port pașii în afară de lumina soarelui; mă ridic în adunare și mă vaet.
  29. Am ajuns frate cu șacalii și cu struții tovarăș!
  30. Pielea mea se cojește neagră de pe mine și oasele mele sunt arse de friguri,
  31. Așa încât harfa mea a ajuns unealta tânguirii și flautul meu glasul bocitoarelor.

XXXI

  1. Făcut-am legământ cu ochii mei: să nu mă uit cu jind la nici o fecioară!
  2. Dar care e partea pe care Dumnezeu o dă de sus și moște­nirea pe care Cel Atotputernic o trimite din ceruri?
  3. Nu e oare: prăpădul pentru cel păcătos și zmăcinarea: pentru făptașii nelegiuirii?
  4. Nu vede oare D-zeu cărările mele și nu numără el toți pașii mei?
  5. Am umblat eu cu minciuni, sau piciorul meu s’a zorit spre înșelăciune?
  6. Dumnezeu să mă cântărească în cumpăna-i cea dreaptă și să recunoască nevinovăția mea!
  7. Dacă pasul meu s’a abătut din cale și inima mea s’a luat după ochii mei, și ceva necurat s’a lipit de mâinile mele,
  8. Atunci să samăn și altul să mănânce și vlăstarii mei să fie scoși din rădăcină!
  9. Dacă inima mea s’a zmintit după vre-o femee cu bărbat și am pândit la ușa aproapelui meu,
  10. Atunci, soția mea să râșnească pentru altul și alții să se aplece peste ea!
  11. Fiindcă aceasta este o urîciune, este un păcat pe care să-l judece judecătorii,
  12. Cu adevărat, foc este care mistuește până în adâncul adân­cului și arde toată agoniseala mea.
  13. Dacă am nesocotit dreptul servitorului meu și al servitoarei mele, când erau în pricină cu mine,
  14. Ce voi face când Dumnezeu se va scula și va cere seamă? Ce-i voi răspunde eu atunci?
  15. Cel ce m’a făcut pe mine în pântecele (mamei) nu l-a făcut și pe el? Nu tot el ne-a alcătuit, în sânul ei?
  16. Ori am tăiat pofta săracilor și am lăsat să jinduiască ochii văduvelor,
  17. Și am mâncat singur codrul meu de pâine și cel orfan n’a mâncat din el?..
  18. Dimpotrivă! Din tinerețea mea, l-am crescut mare, ca un tată, și din pântecele maicii mele am călăuzit-o pe văduvă!
  19. Ori am văzut pe golan fără veșmânt și pe sărăntoc fără cergă,
  20. Și coapsele lui nu m’au binecuvântat și din lâna tunsă de pe mieii mei nu s’au încălzit;
  21. Ori am repezit mâna mea asupra orfanului, fiindcă vedeam pe judecători de partea mea…
  22. Atunci să-mi cadă umărul din spată și brațul meu să se rumpă din încheietura sa!
  23. Căci frica de Dumnezeu mă copleșea și în fața măreției lui nu mai aveam nici o putere;
  24. Ori am pus în aur încrederea mea și am zis lamurii aurului: «ești bizuința mea!»
  25. Ori m’am bucurat că averea mea a sporit și că mâna mea a dat de câștig greu;
  26. Ori m’am uitat la soare când strălucește, sau la lună când alunecă, prea luminoasă,
  27. Și inima mea s’a amăgit în taină și mâna mea s’a atins, într’un sărut, de gura mea,
  28. – Și aceasta ar fi fost o vină vrednică de osândă, fiindcă mă lepădăm de Dumnezeu din ceruri -;
  29. Ori m’am bucurat de nenorocirea celui ce mă ura și am tresăltat când a dat vre-o durere peste el;
  30. – Ba eu unul n’am lăsat gura mea să păcătuiască și să ceară cu blesteme viața lui -;
  31. Ori cei din cortul meu n’au rostit: «O, de s’ar mai găsi vreunul care să nu se fi săturat din bucatele lui!»
  32. – Căci străinul nu mânea noaptea afară, ușa mea o deschi­deam drumețului -,
  33. Ori am ascuns, ca Adam, greșala mea și am pitit în sân păcatul meu,
  34. – Pentru că mă înfioram de zarva mulțimii și mi-era frică de disprețul semințiilor, așa încât tăceam chitic și nu ieșeam din pragul casei -…
  35. O, dacă ar fi cineva care să-mi dea ascultare asupra acestor lucruri!.. Dar iată plângerea cu iscălitura mea! Cel Atotputernic să-mi răspundă! Iar cartea de pâră pe care va fi scris-o pârîșul meu,
  36. Voi purta-o negreșit pe spinare și voi înnoda-o ca o cunună în jurul frunții mele!
  37. Îi voi vesti numărul pașilor mei și mă voi apropia de el ca un șeic!..
  38. Dacă țarina mea ar striga împotrivă-mi și cu ea împreună brazdele ei ar plânge,
  39. Dacă aș fi mâncat fără bani vlaga ei și-aș fi scos sufletul celui ce a stăpânit-o:
  40. Atunci în loc de grâu să crească pălămidă și în loc de orz: boziul!» – Cu acestea și-a isprăvit Iov cuvântul lui.

XXXII

  1. Atunci cei trei bărbați nu-i mai dădură lui Iov nici un răspuns odată ce el se socotea pe sine drept.
  2. Dar Elihu, fiul lui Barakel din Buz, din spița lui Ram, se aprinse de mânie împotriva lui Iov, care se punea în pricină cu Dumnezeu,
  3. Și se aprinse de mânie împotriva celor trei prieteni ai lui Iov, căci nu mai găseau ce să-i răspundă și astfel osândeau pe Dumnezeu.
  4. Ci Elihu așteptase, pe când ei vorbeau cu Iov, fiindcă aceia erau mai bătrâni de zile decât el.
  5. Și văzând Elihu că din gura celor trei bărbați nu mai dă nici un răspuns atunci mânia lui se întărâtă.
  6. Deci Elihu fiul lui Barakel din Buz luă vorba și grăi: «Sunt tânăr de ani, iar voi sunteți bătrâni, de aceea m’am sfiit și m’am temut să vă dau pe față știința mea.
  7. Gândeam eu: Vârsta va vorbi și mulțimea anilor va face cunoscută înțelepciunea!
  8. Totuși duhul care este în om și suflarea celui Atotputernic îi dă omului înțelepciune;
  9. Nu cei cu zile multe sunt înțelepți și nu cei bătrâni se pricep ce este dreapta judecată.
  10. Drept aceea vă spun: Ascultați-mă! Vă voi arăta și eu ceea ce știu!
  11. Iată, așteptat-am cuvintele voastre, ascultat-am temeiurile voastre, până ce le-ați scormonit pe toate.
  12. La voi mi-am ațintit toată luarea aminte, și iată că nimeni n’a răzbit pe Iov, nimeni dintre voi n’a știut să răspundă la dove­zile lui!
  13. Și să nu ziceți: «Am dat de mare înțelepciune! Dumnezeu mai poate să-l răzbească și nu omul!»
  14. El n’a îndreptat cuvântarea sa împotrivă-mi, dar nici eu nu-l voi întâmpina cu rostirile voastre.
  15. Au înlemnit! Nu mai răspund nimic! I-au părăsit cuvintele!
  16. Și eu am așteptat! Ci fiindcă au contenit din vorbă și stau așa și nu mai dau niciun răspuns,
  17. Voi răspunde și eu din partea mea, voi arăta știința mea și eu!
  18. Căci sunt plin de cuvinte, duhul din mine îmi dă zor:
  19. Lăuntrul meu, iată, este ca un vin fără răsuflătoare și care sparge burdufurile cele noi!
  20. Voi vorbi deci ca să mă răcoresc, voi deschide buzele mele și voi răspunde,
  21. Nu voi căuta la obrazul nimănui și nu voi proslăvi pe nimeni,
  22. Căci nu e în firea mea să proslăvesc, altfel ziditorul meu m’ar zmulge într’o clipeală».

 

Kindle