Skip to content

Două povești indiene: în care se vorbește despre răutatea femeilor și a bărbaților

Kindle

– Theodor Iordănescu (1874-1953) –

Focșani, 17 Sept. 1907

Din literatura unui popor, acea parte impresionează mai mult care este cea mai potrivită și apropiată de inteligența mulțimei. Foarte puțin pătrunde în massele populare poezia cultă. Din contra sunt lesne prinse versurile epice, poeziile eroice, basmele și legendele, – chiar când sunt mai puțin artistice!

Din literaturile orientale, cunoaștem foarte puțin deșì ni se spune, că suntem la porțile orientului. – De literatura sanscrită (vechea indiană) abià am auzit și dacă adesea pesimiștii noștri au pronunțat des cuvântul nirvāna, unii au știut foarte puțin din literatura acelora cari l’au întrebuințat pentru prima oară. – Nu e vorba, literatura sanscrită este cam de două ori mai întinsă decât cea greacă și latină la un loc. Religiunea cu care începe poezia la Indieni, filosofia religioasă, poezia epică, didactică, lirică, drama, sentința, poezia erotică, medicina, legislatura, gramatica, metrica, retorica chiar și istoria în care ei sunt foarte slabi, au în literatura indiană reprezentanți vrednici de luat aminte.

Cu toate acestea s’a zis că India este în dosebi țara poveștilor; și este explicabil de oarece poveștile și fabulele indiene au fost cunoscute de popoarele europene mult mai înainte de a se ști despre existența unei literaturi sanscrite; Pañcatantra apare prin sec. VII d. Ch. în Europa și mai târziu devine pe încetul izvorul de inspirațiune al fabuliștilor1) și nuveliștilor. – Indienii au avut însă povești și mai vechi și colecțiunea budistă jātaka, din care se poate zice că derivă toate colecțiunile de povești, are o vechime de peste 5oo ani înainte de Christos.

Este adevărat că la noi poveștile au perdut locul de onoare și nu au mai rămas decât prin colțurile camerilor copiilor, în India însă basmele sunt poeme cari se leagă strâns cu existența omului, căci ele îi dau învățătura necesară vieței. În haina basmului își îmbracă indianul visul și aspirațiunile sale, ca și speculațiunile filosofice și legile; basmul este pentru el nu numai un roman, nu numai un joc al fanteziei, ci în el se cuprinde secretul vieței și destinului. Prin povești își formează regii linia de conduită, prin povești supușii învață datoriile către regi. – De acì deci și gustul de a povesti al Indienilor, pe care alte popoare orientale, sunt departe de a-l aveà în măsura Indienilor.

Traducem acì după original o poveste unde povestitorul indian pune în discuțiune veșnica întrebare; dacă femeia sau bărbatul este mai rău și mai pervers, Asemenea povești găsim în folclorul tuturor popoarelor, toate având aceiași origină, din India. La Germani povești de acest fel se găsesc în „die sieben Weisen Meister” unde personagiile sunt împăratul Deoclețian și fiul său. – La noi povești despre răutatea femeilor se găsesc în cartea populară, de origină indiană, Syndipa, unde șapte înțelepți povestesc pilde despre răutatea femeilor și sunt combătuți de favorita împăratului Kir (Cyrus)2).


• •

Un strigoiu din spatele regelui începe să povestească: Vreau să-ți povestesc, spre mângâiere, o nouă istorie, ascultă: Este un oraș, renumit pe pământ, Pataliputra3) fiul florei Patali (= bignonia suaveolens). – Acolo trăià odinioară un rege cu numele: Vikramakesarī (un leu în mișcare) care, fiindcă astfel voia soarta, posedà tot așà de multe bogății ca și virtuți. El aveà un papagal, înțelept ca un zeu, cunoscător al sutrelor (formule sacre), numit Vidgdhacūdāmaṇi (cu artă în ceia ce privește moțul). Odată locuise el în cer, dar fusese blestemat acum să fie pe pământ. Prințul se însurase, după sfatul papagalului, cu o prințesă. potrivită cu el în naștere, din familia regală din Megadha, numită Candraprabha4). – Prințesa aveà o coțofană5) cu numele Somikā6) mai înainte fică de rege, tot așà de distinsă în înțelepciune și știință7). – Amândouă aceste stau într’o colivie ajutând cu sfaturi pe stăpân și stăpână. – Într’o zi papagalul îndrăgostindu-se de coțofană îi zise: Frumoasa mea8) aceiași locuință, acelaș loc de repaos, aceiași hrană avem, de ce să nu ne căsătorim împreună: La acestea coțofana răspunse: nu doresc nici un bărbat, căci toți sunt răi și nerecunoscători9). Papagalul îi răspunse: Nu este adevărat că bărbații sunt răi, femeile sunt vătămătoare oamenilor10) și crude la inimă. – Astfel o ceartă să ivì între cele două pasări. – Ele făcură o prinsoare că dacă papagalul va câștigà să ia de soție pe coțofană iar dacă ea va câștigà, papagalul să-i fie rob11). Astfel hotărîră să meargă înaintea prințului12) și să-i ceară o judecată dreaptă. – Acesta, care se găseà în sala de audiență a tatălui său, auzind obiectul certei lor, vorbì către coțofană:

„Povestește-mi întrucât bărbații sunt nerecunoscători și răi. – Deci coțofana zise: Ascultă, și istorisì, ca să-și dovedească părerea ei, următoarea poveste, care arată lămurit răutatea bărbaților.

Povestea Coțofenei. – Este pe pământ13) un oraș renumit cu numele Kāmandakī în care trăià odată un neguțător bogat cu numele Arthadatta (înzestrat cu Artha-bogăție). – El aveà un fiu cu numele Dhanadatta (înzestrat cu avere) care după moartea tatălui său ajunsese un risipitor14).

În curând se strânseră în jurul lui stricațí cari îl deteră la dragostea jocului15) și alte viții, căci în adevăr tovărășia cu vițioșii este rădăcina arborelui vițiului. – În scurt timp averea lui fu risipită și fiindcă îi erà rușine de sărăcie, își părăsì patria și se duse în țări străine. – În călătoria lui ajunse într’un loc numit Candanapura și fiindu-i foame intră în casa unui negustor16). – Acest negustor văzând frumusețea tânărului îl întrebă despre familia și neamul lui și când auzì că e de neam nobil, îl luă la sine17), căci așà voiă destinul. El îi dă chiar pe fica sa Ratnāvalī (șir de pietre scumpe) cu o mare zestre și de acì înainte trăì Dhanadatta, mult timp, în casa socrului său18).

Cu trecerea zilelor uită el în fericirea prezentă, sărăcia lui de mai nainte și abià devenit bogat, erà nerăbdător să risipească averea și deci să se întoarcă în țara lui. Deci pungașul, smulgând făgăduința dela socrul lui, care la început nu se învoià19), căci fica îi era singurul copil, plecă împreună cu soția împodobită cu multe podoabe și însoțită20) numai de o bătrână. – Ei merseră mult timp până ajunseră într’o pădure deasă, și acolo sub cuvânt că sunt hoți, luă lucrurile de preț dela femeia lui și le ascunse la el, spre a fi păstrate mai bine. – Vai! să se ia aminte că inima unui bărbat, care trăește cu patima jocului, al femeilor, ș. a.21) este tare (inflecsibilă) ca o sabie. – Deci criminalul fiind hotărît să-și omoare soția pentru bogăția ei, deșì erà înzestrată cu toate virtuțile, o aruncă pe ea și pe bătrână într’o groapă adâncă și după ce le aruncă plecă mai departe. – Bătrâna murí îndată, din căzătură, femeia lui rămase agățată de desișul lianelor22). – Ea se ridică din groapă încet în sus și plângând amar se agăță de iarbă și liane și eșì afară, căci sfârșitul ei nu venise încă. Întrebând23) de drum, pas cu pas24) ea ajunse pe drumul pe care venise cu greutate, căci trupul îi eră plin de răni, la casa tatălui ei. Când ea veni pe neașteptate acasă, în astfel de stare, o întrebară tatăl și mama îngrijați ce s’a întâmplat? Dar virtuoasa femee plângând povesti acestea: Pe drum ne-au atacat niște hoți cari au legat și dus cu ei pe soțul meu, bătrâna a murit iar eu rămăsei în viață, deși mă aruncaseră într’o groapă. – Eu am fost scoasă din puț de către un călător25) binevoitor, care treceà pe acolo și astfel, prin voia soartei am sosit la voi acì. După ce buna Ratnāvalī spuse acestea, tatăl și mama ei căutară s’o mângâe și astfel ea rămase acasă gândindu-se mereu la bărbatul ei.

În acest timp, acela (bărbatul) ajuns din nou în patrie26), a cheltuit în joc toată averea. – Deci se gândì el: „Am să mă duc la socrul meu și să-l rog să-mi mai dea bani, iar despre nevastă îi voi spune că am lăsat’o acasă”. Astfel gândind în inima lui27), plecă în adevăr și cum el soseà, soția sa îl văzù de departe, alergă întru întâmpinarea lui și îi căzù la picioare, deșì el fusese un criminal, căci oricât de rău28) este un bărbat, inima29) unei femei bune rămâne veșnic credincioasă30). Şi fiindcă el se temeà, ea îi povestì născocirea pe care o spusesă părinților, despre jefuire, aruncarea ei în groapă și toate celelalte. – Acum intră el fără frică în casa socrului său și socrul și soacra se bucurară31) văzându-l. Fie cerul binecuvântat32) că ai scăpat cu viață din mâinile tâlharilor. – Atunci chemând33) pe vecini (prieteni) dădù în cinstea ginerelui său o mare sărbătoare.

Astfel trăì Dhanadatta acolo fericit cu femeia sa, având la îndemână bogăția întregei case. Dar ce credeți că făcù criminalul într’o noapte?34) Îmi e rușine să povestesc, însă pentru interesul basmului nostru trebue să istorisesc. – Ei bine el omorî pe femeia sa care dormeà lângă el, îi luă toate podoabele și plecă iarăși în patrie fără ca cineva să îl observe. – Așà de răi sunt bărbații! – După ce coțofana zise acestea prințul se adresă papagalului: Acuma povestește și tu. Atunci papagalul zise:35) O rege! Femeile sunt îndrăznețe fără rușine și rele și ca să-ți probez aceasta ascultă povestea mea:

Povestea Papagalului. Este un oraș cu numele Harṣavatī (orașul bucariei) în care trăià un negustor Dharmadatta care stăpâneà multe milioane. – El aveà o fată Vasudatta (înzestrată cu strălucire) fără seamăn în frumusețe, pe care o iubià ca pe viața lui. – Ea era măritată cu un tânăr negustor foarte de seamă, a cărui față pentru femeile frumoase da aceiași plăcere ca razele lunei pentru (pasărea) Cakora36). – Numele lui era Samudratta, fiu de negustor bogat, locuind în orașul Tamraliptī, unde locuesc numai oameni cum se cade.

Odată pe când fata negustorului se aflà la tatăl ei și bărbatul în patria lui, văzù ea din depărtare un tânăr frumos. Nestatornica femee înșelată de Māra37) îl invită printr’o femee de încredere și îl făcù în taină amantul ei. – Din acest moment ea petreceà fiecare noapte cu el și dragostea ei erà pironită numai asupra lui.

Într’o zi însă bărbatul tinerei noastre se întoarse din țara lui, arătându-se părinților ca bucuria întruchipată.38)Mama soției, de bucurie, o împodobì în această zi, cu mâinile ei pentru noapte, dar cu toate poruncile mamei ea nu vorbi nimic bărbatului său, iar când acesta îi vorbì se făcù că este adormită39), iar el amețit de vin și obosit de călătorie fu doborît de somn40). – În acest timp, de oarece toți servitorii erau adormiți de mâncare și băutură, un hoț făcù o gaură în zid și intră în odaia de dormit. În acelaș timp fără să vadă pe hoț, se sculă fata negustorului și iese afară pe furiș fiindcă aveă o întâlnire cu iubitul ei. – Când hoțul41) vede aceasta, fiindcă planurile lui se încurcaseră se gândì el: Dacă pleacă ea afară în puterea nopței, apoi de sigur se duce gătită cu podoabele scumpe, pe care veniam să le fur, deci s’o pândesc unde se duce. – Făcându-și acest plan iese afară și urmărește pe fata42) negustorului, Vasudatta, neperzând’o din ochi, ea însă nebăgându-l în seamă.

Aceasta însă având flori în mână, însoțită numai de servitoare, care știà taina, se duse într’o grădină depărtată care se aflà tocmai afară din oraș și acolo văzù pe iubitul ei spânzurat43) de un arbore, cu lațul de gât, fiindcă păzitorii când el venise la întâlnire în timpul nopței, îl luaseră drept un hoț și îl spânzuraseră. – Văzând aceasta, durerea o turbură și nebună, se aruncă la pământ suspinând:44) „Ah mor, ziceà ea mereu”. Atunci dete ea jos trupul iubitului din pom, îl așeză, îl impodobì cu flori și cu miresme45), și, deșì fără simțire cum erà ea nebună de dragoste și supărare, îl îmbrățișă. – Când ea pătimașă ridică gura să-l sărute, cadavrul, în care intrase pe neașteptate un Vetala, o mușcă de nas46). Atunci ea îl părăsì plină de durere și de supărare, dar apoi se întoarse să vadă de nu trăește încă. – Când ea vede că Vetala a părăsit corpul iubitului și că el stă mort și fără mișcare, plină de frică și de rușine se depărtă plângând spre casă.

Între acestea47) hoțul văzuse totul din ascunzătoarea48) sa și își zise în sine: Oare ce-a făcut femeea asta blestemată? Ah! Inima49) femeilor este grozavă, plină de întuneric nepătruns, asemenea unui puț fără fund50) în care cazi și iarăși cazi fără sfârșit. – Mă mir ce are să înceapă. acum. – După ce se gândì astfel hoțul o urmărì iarăși de o mirare.

Ea intră deci în camera, în care bărbatul său dormeà încă și începu să strige țipând51) Ajutor! Ajutor! Acest dușman52) crud, bărbatul meu, deșì nu i-am făcut nici un rău, mi-a mușcat nasul. – Deci bărbatul, tatăl, și toți servitorii auzind țipetele ei într’una, se deșteptară și alergară acolo. – Când tatăl văzù că nasul ficei sale era mâncat se supără foarte și poruncì să lege pe gineri-său. – „Să-ți fie rușine să slutești așa de sălbatec pe nevasta ta” zicea bătrânul. – El însă stăteà să-l lege și nu ziceà nimic, ca un prost, căci vedeà că socrul și ceilalți toți erau impotriva lui.

După ce hoțul văzù53) toate acestea se strecură ușor54) afară. Noaptea se petrecù în zgomot iar a doua zi băiatul negustorului fù dus înaintea regelui împreună cu femeia sa cea fără nas (anāsā). – Regele după ce ascultă cele ce se spuneau, și după ce respinse cu dispreț ceeace spuse bărbatul, îl osândì la moarte, pentru că și-a ciuntit soția.

Deci pe când erà dus la locul de petrecanie, în sunetul tobelor, venì hoțul la oamenii regelui și zise:55) „Voi duceți pe acest om la moarte fără vină. Eu cunosc împrejurările, duceți-mă la rege căci eu pot să îi povestesc întreaga istorie”. După ce tâlharul zise acestea îl luară și îl duseră înaintea regelui și, după ce i se dete făgăduința de ertare, povesti el totul-dela început până la sfârșit și adaogă: „Dacă Măria Voastră nu mă crede, nu aveți decât să trimeteți pe cinevà care să se uite în gura cadavrului, unde se află nasul acestei femei. – Auzind aceasta regele, trimise slujitori să se uite și când auzì că hoțul vorbise adevărat, porunci să deà drumul56) tânărului negustor. – Pe femeia necredincioasă o gonì din crăiia sa, după ce puse să i se taie și urechile, iar socrului îi luă, drept pedeapsă întreaga avere. Pe hoț însă îl făcù mai mare peste iscoadele sale57). Vedeți așà dar că femeile sunt rele din fire și de rând58).

Când papagalul isprăvì această poveste, blestemul ce Indra aruncase asupra lui fù dezlegat și devenind iarăși Gandharva59)Citraratha, luând formă supra omenească se urcă către cer. Tot asemenea perdù puterea blestemul și pentru coțofană care devenì, o nimfă cereasca Tillotama și se urcă la cer. Astfel cearta lor, de a se ștì dacă bărbatul sau femeia este mai rea, rămase nehotărîtă.

Când Vetala povestì acestea zise el către rege: „Ei bine, Înălțimea Ta, hotărăște tu acum cari sunt mai răi bărbații sau femeile? Dacă știi și nu îmi spui să-ți crape capul în bucăți”. Când regele auzì această întrebare dela Vetala ce se aflà pe umerii săi, zise: „Domn al fermecătorilor: „Femeile sunt cele mai rele, căci se poate ca un bărbat numai din întâmplare să fie rău, pe când femeile sunt de obiceiu rele, pretutindenea și în toate timpurile așà le este firea”.

Când regele zise acestea, Vetala dispărù ca și mai nainte după umerii săi, și regele se hotărì din nou să-l aducă.

Astfel se continuă cele 25 de povești, unele mai extraordinare decât altele, pline de colorit și de imagini adevărat orientale.


În dorința de a înfățișă prin revista noastră nivelul culturii românești în toate direcțiile, dăm acì traducerea din sanscrită a acestor basme făcută de d. Iordănescu dintr’un interesant studiu științific al colaboratorului nostru. (N. R.)

1) Lafontaine în edițiunea din 1678 recunoaște că datorește o mare parte din opera sa învățatului indian Pilpay cuvânt care în limba Pahlavi era Bidhah representând pe sanscritul vidyāpati (maestru științei).

2) Gaster: Literatura populară română 68 sq.

3) Numele capitalei Megadhei sau Beharului pe care Grecii o numiau Palibothra.

4) Strălucitoare ca luna.

5)śārikā sau sarita.

6) Inspirată de Soma = băutura zeilor.

7) Papagali, mierle și coțofene vorbind se întâlnesc des în literatura sanscrită și una din ocupațiunile demimondenelor și a tinerilor eleganți, era să învețe aceste pasări să vorbească. – (cf. Oldenberg H. Die Literatur des alten Indien Berlin 1993 p. 199). Curios lucru că găsim și în alte colecțiuni aceleași pasări vorbind. – Astfel în Śukasaptati (70 povești ale unui papagal), cele 2 pasări vorbitoare cari sunt ca și în povestea noastră, divinități transformate, se numesc Gunasagara și Malayavatī (Der Textus ornatior de Śukasaptati, kritisch herausgegeben v. R. Schmidt München 1898. 5. 18. 19.). În traducerea acestei colecțiuni în Marāṭhī (un dialect indian modern, papagalul se numește tocmai ca în basmul nostru vidagdhacūdāmaṇi, ceia ce arată legătura strânsă între aceste colecțiuni. (Die Marāṭhī Übersetzung der Śakasaptati v. R. Schmidt Leipzig 1897, p. 1).

8)Subhag compus din su = gr ευ și √bhaj bhajati = φαγεῖν.

9) Krtaghna-ghna √han δεινω, a lovì, omorî.

10)Nṛsamsa = care lovește bărbați.

11) Cuvântul este un compus atributiv (bahuvrihi). Kṛta-dāsatvabhāryatva-panau = După ce ambii au făcut o prinsoare care (pe de o parte) avea drept câștig robia, iar (pe de alta) căsătoria.

12)Rājaputram = fiul regelui.

13)Bhuvi locativul lui bhū-pământ.

14)Ucchṛrikhala = śṛnkhala, fără frâu.

15)Dyūta, propriu, joc cu zarul, foarte răspândit în India, de unde verbul dīvyati el aruncă zarul.

16) Vaṇy, negustor identificat de unii cu germ. Ware.

17)Svīcakre-însuși, adopta √kar-lat. creare.

18)Švaśura, gr. ἑκυρός, socer, got. svaíhra.

19) Avaśam-invitus.

20)Yutta part. √yuj-yu-na-j-mi 3 pers junakti gr ζεύγνυμι, lat. jungo.

21) Etc. = scr. ādi.

22)Latā-gulma-vilagnā: liană, plantă agățătoare.

23)Pṛṣṭvā gerundiv de la pṛcchati, lat. posco, ger. forschen.

24)Pade pade.

25)Pathikena instrum. de la pathi-ka gr. πάτος lat. pons germ. pfad.

26)Svadeśa = sva-deśadiś în lat, dico gr. δείκνυμι:

27)Hṛdaya gr. καρδ-ια lat. cord-is got. hairt-o-Herz

28)Dūṣ-ta √duṣ-dūṣyati gr. δεύομαι.

29)Mānasa gr. μένος.

30)Na-anya-tha-avṛtti = ne având o conduită falșă.

31)Harṣaddṛṣṭvā gerund. având bucurie de la hṛṣyati înrudit cu lat. = horseo, rămân înlemnit.

32)Diṣṭyā instr. de la fem. diṣṭi.

33)Milita part. de la milati propriu a reunì gr. ο-μιλος.

34)Rātri inrudit cu lat. lateo, gr. λάθρος, λανθάνω.

35)Jagāda perf. √gad-gadati, got. gipan.

36) O pasăre care după legende se nutrește cu razele lunei, după unii potârniche (?!). Cuvântul este un compus care s’ar despărți: varānganā-netra-cakora-amṛta-raśmaye și s’ar traduce: «el care avea pentru ochii femeilor frumoase, razele de nectar ale Cakorei».

37) Zeul iubirei, la Budiști devine demon ispititor, ceia ce ne face să nu ne mai îndoim de origina budistă a acestei povești.

38)Mūrti-mat = având corp muritor.

39)Supta = somnus, sopor, ὕπνος √svap.

40)Nidrā = lat. dormio gr. δαρθάνω.

41) Hoți intrând în case prin spargerea pereților sau prin ferestre, întâlnim des în literatura indiană. Un caz tipic ne oferă piesa atribuită regelui Śūdraka intitulată Mṛcchakatita, (căruciorul de pământ) act. III sc. 3. Acì găsim pe hoțul Śarvilaka procedând sistematic la spargere, ba chiar, pentru ca să nu își expună pielea, introduce o păpușe sau o mască (pratipuruṣa = contra om) ca să probeze dacă este cineva deștept în casă. El invoacă zeii protectori ai hoților, ba chiar citează opere asupra hoției (cauravidyā).

42)Suta în loc de putra aceiași ca sūnu-s, gr. ὕιος, got. sunus, germ. Sohn.

43)Lambate aceiași rădăcină cu lat. labor paleosl. slabъ. Walde în: Lateinisches etymologisches Wörterbuch 1906 combate această etimologie.

44)Ruroda perf. √rud, roditi lat. rudo v. ger. riozan plâng.

45)Anga-raga = pudră, suliman.

46) Pentru a săruta autorul întrebuințează un cuvânt onomatopeic de la √cumb-cumbati cu prep. pari– (c = ce în pronunție).

47)Tāvat.

48)śeśete gr. κεῖ-ται rădăcina idg. kēi-ki-.

49)āsaya = propriu sentimentului.

50)Andha-kūpa = propriu. puț orb, avest. anda. Este îndoios dacă se poate comparà cu gr. νόθος = σκότιος la Hesichiu, cu lit. judas (Fick, Ethymolog. Wörterbuch 167). Partea a doua este gr. κύπη, κύπελλον lat. cupa.

51)Pari-trāyadhvam 2 p. pl. imperat. √trā ṭar-lat. intrare.

52)Śatru, gr. κότος, v. germ. hadu, germ. Hader, lat. catus.

53) Propriu, cunosc, gnātva gerundiv de la jānāti, γνῶναι:, lat. (g)notus.

54)Laghu gr. ἐλαχύς lat. levis.

55)Badhāṣe perf. de la √bhaṣ- v. ger. bellan lit. balsus de aci scrt. bhāṣā = limbă.

56)Mukta-van, part. de la √muc. muñcati desleg, gr. απο-μύσσω, lat. mucus.

57)Pura-adhy-akṣa: pura = gr. πόλις, akṣa = oculus și în ὄφομαι.

58) Tăerea sau mușcarea nasului unei femei era semnul necinstci ei. Cazuri de acestea sunt frecvente în literatura Indiană. Este interesant a se citi o poveste analoagă cu aceasta în Pañcatantra I. 4 în care un bărbat tae nasul unei femei, crezând că este nevasta lui, iar aceasta la rândul său acuză pe bărbatul ei care asemenea era să fie spânzurat dacă nu era scăpat de un călugăr care văzuse totul. Aceiași poveste se găsește și în Hitopadeśa II. 25, ba chiar Somadeva o mai reproduce odată în XVIII. 124, unde un deus ex machina scapă pe nenorocitul acuzat.

59)Gandharva sunt cântăreții și muzicanții lui Indra, zeul cerului, în literatura epică și cea târzie. În literatura Vedică aveau cu totul alte atribuțiuni, Aci sunt iubiții Apsaraselor (nimfe) iar în Ṛgveda, Gandharva este asociat cu Soma, băutura zeilor. Ei au epitetul de Viśvavasu care posedă pe toți zeii (Rolul lor în Veda îl descrie A. Macdonel în Vedic Mythology 136 sq.). În Avesta aceste zeități se numesc Gandarewa, domnul abisului, care locuește în apă. În privința etimologiei nu suntem siguri. Unii bazându-se pe un vers din Atharvaveda XI. I. 23, în care se zice că mirosul pământului se duce la Gandharva, derivă cuvântul din Gandha-miros. Alții însă, mai numeroși, îl identifică cu gr. κένταυρος o etimologie populară cu epenteza lui u.

Kindle