Skip to content

Dr̥gdr̥śyaviveka

  1. रूपं दृश्यं लोचनं दृक्तद्दृश्यं दृक्तु मानसम्। दृश्या धीवृत्तयः साक्षी दृगेव न तु दृश्यते॥
    • Forma este percepută – ochiul o percepe; acesta (ochiul) este perceput – mintea îl percepe; modificarile minții sunt percepute – martorul le percepe; dar cu adevărat martorul nu este perceput de nimeni.
  2. नीलपीतस्थूलसूक्ष्मह्रस्वदीर्घादि भेदतः। नानाविधानि रूपाणि पश्येल्लोचनमेकधा॥
    • Datorită diferențelor precum albastru-galben, grosier-subtil, scurt-lung etc., variatele tipuri de forme sunt percepute deși ochiul este unul singur.
  3. आन्ध्यमान्द्यपटुत्वेषु नेत्रधर्मेषु चैकधा। सङ्कल्पयेन्मनः श्रोत्रत्वगादौ योज्यतामिदम्॥
    • Mintea care este de un singur fel poate gândi despre caracteristicile ochiului precum cecitatea, slăbiciunea, acuitatea. Aceasta se aplică și urechii, pielii etc.
  4. कामः सङ्कल्पसन्देहौ श्रद्धाऽश्रद्धे धृतीतरे। ह्रीर्धीर्भीरित्येवमादीन् भासयत्येकधा चितिः॥
    • Conștiința (cit) care este de un singur fel face să strălucească dorința, convingerea și îndoiala, credința și necredința, hotărârea și opusul ei, sfioșenia, înțelegerea, frica și altele asemenea.
  5. नोदेति नास्तमेत्येषा न वृद्धिं याति न क्षयम्। स्वयं विभात्यथान्यानि भासयेत्साधनं विना॥
    • Aceasta (cit) nu răsare, nu apune, nu crește, nu decade; deoarece strălucește prin sine, iluminează orice altceva, lipsită fiind de orice mijloc.
  6. चिच्छायाऽऽवेशतो बुद्धौ भानं धीस्तु द्विधा स्थिता। एकाहङ्कृतिरन्या स्यादन्तःकरणरूपिणी॥
    • Intelectul strălucește datorită posedării reflexiei conștiinței. Inteligența este de două feluri: primul fel este individualismul (ahaṁkāra) iar celălalt este de natura instrumentului intern (antaḥ-karaṇa).
  7. छायाऽहङ्कारयोरैक्यं तप्तायःपिण्डवन्मतम्। तदहङ्कारतादात्म्याद्देहश्चेतनतामगात्॥
    • Unitatea reflexiei conștiinței și a egoului (ahaṁkāra) este considerată aidoma cu cea a căldurii și a bucății de metal înroșit. Din cauza identificării egoului (ahaṁkāra) cu trupul, acesta (trupul) dobândește conștiință.
  8. अहङ्कारस्य तादात्म्यं चिच्छायादेहसाक्षिभिः। सहजं कर्मजं भ्रान्तिजन्यं च त्रिविधं क्रमात्॥
    • Identificarea egoului (ahaṁkāra) cu reflexia conștiinței, cu trupul și cu martorul este de 3 feluri în următoarea ordine: naturală, ca rezultat al lui karman și cea apărută din confuzie.
  9. सम्बन्धिनोः सतोर्नास्ति निवृत्तिः सहजस्य तु। कर्मक्षयात्प्रबोधाच्च निवर्तेते क्रमादुभे॥
    • Dispariția identificării celor 2 care este reală, fiind naturală, cu adevărat nu este posibilă. Dispariția celorlaltor 2 este după cum urmează: odată cu încetarea lui karman și prin cunoaștere.
  10. अहङ्कारलये सुप्तौ भवेद्देहोऽप्यचेतनः। अहङ्कारविकासार्धः स्वप्नः सर्वस्तु जागरः॥
    • În somnul profund egoul (ahaṁkāra) dispare iar trupul devine de asemenea lipsit de inteligență (a-cetana); egoul (ahaṁkāra) pe jumătate manifestat este în visare (svapna) iar pe deplin manifestat este în starea de trezie (jāgara).
  11. Find obținută identitatea dintre activitatea instrumentului intern și reflexia conștiinței, în vis sunt gândite impregnările subconștiente iar în trezie, prin organele de simț, obiectele exterioare.
  12. Corpul subtil, alcătuit din buddhi, manas și ahaṁkāra, este unul și de o natură neinteligentă. Astfel, corpul subtil apare și dispare, suferind modificarea celor trei stări de conștiință.
  13. Cu adevărat māyā are două puteri, sub forma manifestării și a obscurării. Puterea manifestării produce lumea de la corpul subtil până la universul fizic.
  14. Este numită manifestare în natura brahman – care este cu adevărat sat-cit-ānanda – acea multiplicare a tuturor formelor și numelor asemenea spumei etc. în ocean.
  15. Māyā, care este cauza saṁsāra-ei, fiind cealaltă putere, obscurează în interior diferența dintre cel care vede și ceea ce este văzut, iar în exterior diferența dintre brahman și lumea creată.
  16. Corpul subtil, deși este unit cu trupul, strălucește în prezența martorului (ātman); datorită coexistenței cu reflexia conștiinței, este numit sinele individual (jīva) real.
  17. Starea acestuia de a fi jīva, datorită falsei suprapuneri, devine manifestată de asemenea și asupra martorului; dar atunci când obscurarea este distrusă, iar distincția este manifestată clar – acesta (jīva) dispare.
  18. Astfel, fiind obscurată distincția dintre creație și brahman, datorită acesteia – acea putere de obscurare – brahman devine manifestat prin starea de a fi supus transformărilor.
  19. În acest caz, de asemenea, prin distrugerea obscurării distincția celor doi – brahman și creația – strălucește. Transformarea se află doar în creație, dar în brahman nu se află nicidecum.
  20. Cele cinci aspecte sunt astfel: ființa (sat), strălucirea (cit), plăcerea (ānanda), forma și numele. Primele trei sunt natura lui brahman, apoi celelalte două sunt natura universului (jagat).
  21. În eter, aer, foc, apă și pământ, în zei, animale, oameni etc., sat-cit-ānanda sunt nealterate, dar în formă și nume sunt despărțite.
  22. Ignorând cele două – numele și forma – fiind devotat pe deplin lui brahman (sat-cit-ānanda), contemplarea (samādhi) trebuie practicată întotdeauna, fie în interior, fie în exterior.
  23. Samādhi interior este de două feluri: cu activitate mentală și fără activitate mentală. Samādhi cu activitate mentală este din nou divizat prin îmbinarea cu sunetul sau cu cel perceput.
  24. Cele aflate în minte – dorința etc. – sunt cele percepute. Trebuie să mediteze asupra conștiinței prin starea de martor a acestora – acesta este samādhi cu activitate mentală asociat celor percepute.
  25. „Sunt neatașat, sat-cit-ānanda, strălucitor prin sine, fără dualitate” – acesta este samādhi cu activitate mentală asociat cu sunetul (śabda).
  26. Iar samādhi fără activitate mentală – ignorând atât ceea ce este perceput cât și sunetul datorită luării în posesie a nectarului propriului sine – este asemenea unei lămpi aflate într-un loc fără vânt.
  27. În orișicare obiect – precum în interior, tot așa și într-un loc exterior – primul tip de samādhi este acțiunea de separare a numelui și a formei de ființa pură.
  28. Realul, desemnat prin sat-cit-ānanda, are o singură și neîntreruptă esență – o astfel de reflectare neîntreruptă este contemplarea intermediară.
  29. Starea de indiferență ce decurge din savurarea nectarului, precum a fost considerat anterior, este al treilea samādhi. Adeptul trebuie să petreacă timpul fără întrerupere cu aceste șase feluri de samādhi.
  30. Atunci când dispare falsa reprezentare despre trup, atunci când este realizat sinele suprem (paramātman), oriunde s-ar îndrepta mintea (manas) acolo ea se regăsește în samādhi.
  31. Atunci când este perceput cel care este și cauză și efect, nodul inimii este dezlegat, toate îndoielile sunt distruse iar rezultatele acțiunilor (karman) aceluia distruse.
  32. Jīva este considerat a fi de trei feluri: separat, reflexie a conștiinței iar al treilea este alcătuit din/în vis. În acest caz doar primul este cel adevărat.
  33. Separarea este imaginată din cauza ignoranței, dar ceea ce trebuie să fie separat este Cel adevărat. Starea de a fi jīva se datorează suprapunerii în Acela (tat), dar prin sine însuși este starea de a fi brahman.
  34. Aserțiunile de felul: „Acela ești tu” au descris identitatea acelui jīva, separat de māyā, cu deplinul brahman, dar nu și a celorlalți doi jīva.
  35. În brahman se află iluzia (māyā) care este de natura manifestării și a obscurării. Fiind obscurată starea neîntreruptă, plăsmuiește în Acela (tat) lumea și jīva.
  36. Jīva este acea reflexie aflată în intelect, fiind cu adevărat cel care se bucură și cel care făptuiește. Acest întreg univers, fiind de natura obiectului plăcerii, este alcătuit din elemente (bhūta).
  37. Fiind alcătuiți din vremuri fără început, aceștia 2 (jīva) există până la eliberare. Deoarece sunt situați în viața obișnuită, ambii sunt percepuți ca fiind reali.
  38. Somnul, fiind o reflexie a conștiinței, este de natura manifestării și a obscurării. La început jīva și lumea (jagat) sunt obscurate, dar mai apoi acestea sunt imaginate.
  39. Cu adevărat, aceștia doi (jīva-jagat) există doar în aparență din cauza stării de existență din momentul manifestării. Cu adevărat. existența din vis a celor doi nu mai este posibilă pentru cel trezit din vis.
  40. Acel jīva care există doar în aparență consideră ca fiind reală această lume care există ea însăși doar în aparență. Dar celălalt, sinele (jīva) real, consideră acestea ca fiind doar în aparență.
  41. Acel jīva actual consideră această lume reală ca fiind adevărată. Doar sinele (jīva) esențial consideră acestea ca fiind doar în aparență.
  42. Doar sinele (jīva) esențial consideră identitatea cu brahman ca fiind singura realitate; nu consideră nimic altceva ca fiind real, vede orice altceva ca fiind de natură iluzorie.
  43. Caracteristicile apei dintr-un val sunt dulceața, fluiditatea, răcoarea etc.; de asemenea acestea se află în spuma care urmează, deoarece ea se află și dispare în acesta (i.e. val).
  44. Sat-cit-ānanda, fiind caracteristicile martorului, se regăsesc datorită asocierii și în jīva actual; similar, pe această cale (a asocierii), intră și în jīva care există doar în aparență.
  45. Odată cu dispariția spumei în val caracteristicile acesteia există în val; iar odată cu dispariția acestuia (valului), acestea există în apă, așa cum au fost înainte.
  46. Ființa, conștiința și beatitudinea (sat-cit-ānanda), odată cu dispariția lui jīva care există doar în aparență, se regăsesc în sinele individual (jīva) actual, iar odată cu dispariția acestuia se regăsesc în martor (sākṣin).

Ofrandă lui brahman să fie!

Astfel a fost alcătuită Dr̥g-dr̥śya-viveka / Vākya-sudhā
de către Bhāratī Tīrtha Svāmin