- Br̥hadaśva povesti: După ce șarpele se făcu nevăzut, Nala plecă și după zece zile intră în cetatea lui Ṛtuparṇa.
- Acolo se înfățișă înaintea regelui și-i zise: „Eu sunt Vāhuka; mă pricep să mân caii; nu se află pe lume al doilea ca mine.
- Poți să mă întrebi orice lucru, cât de greu, și care cere iscusință. Mai știu și să gătesc bucate ca nimeni altul.
- Tot ce-i greu de îndeplinit, și toate meșteșugurile câte sunt pe lume, mă voi sili să le fac. Tocmește-mă, Ṛtuparṇa!”
- Ṛtuparṇa grăi: „Rămâi, Vāhuka, și să-ți fie cu noroc! Vei face toate astea. Însă dorința mea de căpetenie a fost întotdeauna să călătoresc iute.
- Suie-te în carul acesta și fă ca acești cai ai mei să devină iuți. Te fac mai mare peste grajdurile mele; vei primi ca plată de o sută de ori câte o sută de galbeni pe lună.
- De tine vor asculta în toate Vārṣṇeya și Jīvala. Vei fi împreună cu ei; rămâi la mine, Vāhuka!”
- Br̥hadaśva povesti: În urma acestor vorbe ale regelui, Nala rămase în cetatea lui Ṛtuparṇa împreună cu Vārṣṇeya și cu Jīvala, bucurându-se de cinstea regelui.
- Acolo locui Nala, cu gândul la prințesa Vidarbhilor. Și-n fiecare seară rostea mereu aceeași strofă:
- „Unde o fi dormind virtuoasa mea soție, obosită și chinuită de foame și de sete, gândindu-se la nefericitul de mine? În slujba cui va fi fiind ea acum?”
- Auzindu-l vorbind astfel în noapte, Jīvala îl întrebă: „Vāhuka, aș dori să aflu pe cine jelești tu mereu.”
- Atunci Nala îi răspunse cu voce șovăielnică: „Odată un om fără minte a avut o soție înțeleaptă.
- Dintr-o pricină oarecare, nenorocitul acela s-a despărțit de dânsa; de atunci prostul acela rătăcește plin de jale.
- Veșnic chinuit de mâhnire, el recită noaptea o strofă, gândindu-se la ea.
- După ce a cutreierat tot pământul, el locuiește undeva, dintr-o pricină oarecare, cu gândul numai la ea, fără să fi meritat această durere.
- Ea și-a urmat bărbatul în pădurea plină de primejdii; dar a fost părăsită de acel nefericit.
- Și singură, tânără, neștiutoare, nedeprinsă cu drumurile, chinuită de foame și de sete, abia dacă mai trăiește.”
- Astfel, cu gândul la Damayantī, locui regele Niṣazilor în palatul lui Ṛtuparṇa, fără a fi cunoscut.
Acesta-i al cincisprezecelea capitol din Povestea lui Nala.
Traducere de Theofil Simenschy (1892-1968)