- Br̥hadaśva povesti: În timp ce carul alerga astfel, regele Bhāṅgāsuri, învingătorul cetăților dușmane, băgă de seamă că i-a căzut haina la pământ.
- Îndată el zise către Nala: „Vreau s-o ridic”.
- Dar Nala îi răspunse: „Haina ce ți-a căzut e acum departe. Am trecut de-o poștă și n-o mai putem lua.”
- În timp ce Nala spunea acestea regelui Bhāṅgāsuri, ajunseră la o pădure și trecură pe lângă un vibhītaka plin de fructe.
- Abia îl zări, și regele zise iute lui Vāhuka: „Acuma, vizitiule, ai să vezi, la rândul tău, puterea fără seamăn ce-o am la numărat.
- Omul nu poate ști totul; nimeni nu-i atotștiutor. În niciun om nu se găsește întreaga învățătură.
- Iată, vizitiule, câte frunze și câte fructe se află pe acest copac și câte din ele sunt căzute pe jos; de fiecare sunt câte o sută și una.”
- Atunci Vāhuka opri carul și zise regelui: „O, rege, chinuitor de dușmani, tu te lauzi cu un lucru pe care eu nu-l știu.
- Am să tai copacul în fața ta; căci eu unul nu știu dacă-i așa precum spui sau nu.
- Am să-i număr fructele de față cu tine; Vārṣṇeya va ține o clipă hățurile cailor.”
- Atunci regele grăi către vizitiu: „Nu e timp de zăbovit acum“. Dar Vāhuka îi zise hotărât:
- „Așteaptă numai o clipă; dar dacă te grăbești, să meargă dânsul; drum bun; du-te cu vizitiul Vārṣṇeya.”
- Ṛtuparṇa îl îmbună, zicându-i: „Vāhuka, nu se află pe pământ alt vizitiu ca tine.
- Vreau să merg cu ajutorul tău în țara Vidarbhilor, căci tu te pricepi la cai. Am nevoie de tine. Te rog, nu-mi pune piedici.
- Îți voi împlini orice dorință, Vāhuka, dacă mă vei duce în țara Vidarbhilor și-mi vei arăta încă azi soarele.”
- Vāhuka răspunse: „Numai după ce voi număra fructele și frunzele copacului voi pleca în țara Vidarbhilor. Fă cum îți spun.”
- Atunci regele îi zise în silă: „Numără!“. Iar acela sări iute din car și tăie copacul.
- Apoi, plin de mirare, zise către rege: „Am numărat, și sunt tocmai câte ai spus.
- O, rege, minunată din cale afară este puterea pe care ți-am văzut-o. Doresc să aflu și eu învățătura ta cea tainică, prin care se poate ști lucrul acesta.”
- Deoarece avea zor să plece, regele îi zise: „Află că cunosc taina zarurilor și sunt iscusit la numărat.”
- Atunci Vāhuka îi zise: „Spune-mi și mie învățătura asta, iar eu îți voi spune în schimb taina cuprivire la cai.”
- Atunci regele Ṛtuparṇa, fiindcă avea de îndeplinit o treabă atât de însemnată și dorea să cunoască taina cailor, zise către Vāhuka: „Bine, fie!
- Află, după cum ai cerut, marea taină a zarurilor. Aceea a cailor rămâne la tine, Vāhuka; mi-o vei spune cu alt prilej.”
- Când Vāhuka află taina zarurilor, Kali ieși din corpul lui, vărsând pe gură otrava puternică a lui Karkoṭaka.
- După ce scăpă de otravă, Kali își luă din nou înfățișarea. Atunci regele Niṣazilor voi să-l blesteme.
- Dar Kali, tremurând de spaimă, îi zise rugător: „O, rege, stăpânește-ți mânia, căci îți voi da o slavă foarte mare.
- Odinioară, când ai părăsit pe mama lui Indrasena, ea m-a blestemat cu mânie. De atunci am fost tare chinuit.
- O, rege ales și neînvins, cât timp am stat în tine, zi și noapte m-a chinuit otrava regelui șerpilor.
- Mă pun sub ocrotirea ta. Ascultă vorbele mele: Cei ce te vor slăvi fără încetare pe lumea aceasta
- Niciodată nu vor avea să se teamă de mine, dacă nu mă vei blestema; ocrotește-mă, căci mă chinuie ște groaza.”
- Atunci Nala își înfrână mânia. Și nimeni nu-l văzu pe Kali în timp ce vorbea cu Naiṣadha.
- Scăpat acum de durere, strălucitorul rege Naiṣadha, omorâtorul de dușmani, se sui pe car și porni cu caii săi iuți.
- Cu inima înveselită, Nala îmboldi caii fără seamăn, care se avântau mereu în sus, ca niște păsări.
- Gloriosul rege porni spre țara Vidarbhilor; iar Kali, după plecarea lui Nala, se duse acasă.
- Regelui Nala îi trecu durerea, căci scăpase de Kali; nu-i mai lipsea decât înfățișarea cea adevărată.
Acesta-i al douăzecilea capitol din Povestea lui Nala.
Traducere de Theofil Simenschy (1892-1968)