- Br̥hadaśva povesti: Spre seară viteazul Ṛtuparṇa ajunsese în țara Vidarbhilor. Slujitorii regelui Bhīma îi aduseseră această știre.
- Poftit de Bhīma, regele Ṛtuparṇa intră în Kuṇḍina, făcând să răsune tot orașul de huruitul carului său.
- Când îl auziră, caii lui Nala se bucurară, ca odinioară când se aflau lângă stăpânul lor.
- Damayantī auzi și ea huruitul carului lui Nala, asemenea bubuitului adânc al norilor, când se apropie ploaia.
- Și fiicei lui Bhīma și cailor lui Nala li se păru că tropotul cailor e la fel cu cel de odinioară, când Nala însuși îi mâna.
- Și păunii de pe acoperiș și elefanții din grajd și caii auziră zgomotul pe care-l făcea carul regelui Nala.
- Când îl auziră, elefanții și păunii scoaseră strigăte, neliniștiți, cu capul ridicat în sus, ca la tunetul norilor.
- Damayantī grăi: „Cum îmi înveselește sufletul huruitul acesta care umple văzduhul! Trebuie să fie regele Nala.
- Dacă nu-l văd azi pe Nala, cel cu fața strălucitoare ca luna, viteazul cu virtuți fără număr, voi pieri, fără îndoială.
- Și dacă nu mă aflu încă azi în brațele plăcute la atingere ale eroului, fără doar și poate că nu voi mai fi.
- Dacă nu vine la mine Nala, cel ce face să răsune văzduhul ca de tunet, am să mă arunc încă azi în focul cu înfățișarea de aur.
- Nu-mi amintesc de vreo minciună, nu-mi amintesc de vreo jignire, sau să nu mă fi ținut vreodată de cuvânt, nici chiar când eram încă nemăritată.
- Naiṣadha al meu e un stăpân îndurător, un erou darnic, mai presus de ceilalți domnitori, și nu se poartă josnic, cu prefăcătorie, ca un mișel.
- Despărțită de soțul meu iubit, mi se rupe inima de durere, gândindu-mă întruna, zi și noapte, la virtuțile lui.”
- Br̥hadaśva povesti: În timp ce se tânguia astfel, cu mintea aproape rătăcită, Damayantī se urcă pe acoperișul marelui palat, mânată de dorul de a-l vedea pe Puṇyaśloka.
- Atunci ea văzu jos, în curte, carul și-n el pe regele Ṛtuparṇa împreună cu Vārṣṇeya și cu Vāhuka.
- De pe carul minunat se scoborâră mai întâi Vārṣṇeya și Vāhuka. Acesta deshămă caii și trase carul la o parte.
- Ṛtuparṇa se scoborî și el din car și se îndreptă spre viteazul Bhīma.
- Acesta îl primi cu multă cinste, deși sosise pe neașteptate și fără vreo pricină; căci nu știa de ceea ce puseseră la cale cele două femei.
- La rândul său, puternicul și înțeleptul Ṛtuparṇa nu văzu picior de rege sau de prinț.
- Bhīma îl primi pe regele Ṛtuparṇa cu cinstea cuvenită și-l întrebă: „Bine ai venit; dar ce te aduce?”
- Atunci domnitorul din Kośala, după ce stătu o clipă și se gândi, zise: „Am venit ca să te salut.”
- Regele Bhīma zâmbi și, la rândul lui, se gândi: „Nu prea e însemnată pricina sosirii lui, după cât mi-a arătat.
- Nu asta e pricina.“ Apoi, după ce-l ospătă frumos, îl trimise la culcare, spunându-i de câteva ori: „Odihnește-te, că ești trudit.”
- Ṛtuparṇa, cu inima înveselită de buna primire și mulțumit de prietenia arătată, intră în odaia ce i se arătase, urmat de slujitorii regelui.
- După ce Ṛtuparṇa și Vārṣṇeya se îndepărtară, Vāhuka luă carul și-l duse sub un adăpost.
- El însuși deshămase caii; îngriji de ei cu pricepere și-i mângâie; apoi se sui în car.
- Între acestea, Damayantī, văzând pe regele Bhāṅgāsuri și pe vizitiii Vārṣṇeya și Vāhuka și purtarea lor,
- Se gândea: „Al cui să fi fost oare huruitul acesta de car? Era puternic, ca al lui Nala, dar nu-l văd pe Naiṣadha.
- De la dânsul trebuie să fi învățat Vārṣṇeya destoinicia asta. De aceea semăna zgomotul cel mare de adineauri cu acela pe care-l făcea Nala.
- Sau poate că regele Ṛtuparṇa e la fel ca Nala; și de aceea se aude zgomotul acela de car la fel ca acela al lui Naiṣadha.”
- După ce se gândi astfel, frumoasa Damayantī trimise o femeie de încredere ca să-l caute pe Naiṣadha.
Acesta-i al douăzeci și unulea capitol din Povestea lui Nala.
Traducere de Theofil Simenschy (1892-1968)