Skip to content

Kaṭha-upaniṣad

Kindle

Vallī I

OM! Împreună să ne ajute pe amândoi; împreună să ne susție pe amândoi; împreună să ne silim amândoi; strălucită să ne fie citirea; să nu ne urâm între noi!

OM! pace, pace, pace!

  1. Odinioară Gautama, fiul lui Vājaśravas, năzuind [să ajungă la cer] și-a dăruit toată averea. El avea un fiu cu numele Naciketas.
  2. În timp ce se aduceau darurile, o neliniște cuprinse pe tânăr. El se gândi:
  3. Cine dăruiește [vaci], care și-au băut apa, care și-au mâncat iarba, care și-au dat laptele și care sunt sterpe, acela merge spre lumile unde nu e bucurie.
  4. Atunci el întrebă pe tatăl său: „Tată, cui mă dai?”; [el reînnoi întrebarea și] a doua [și] a treia oară. Supărat [tatăl] îi zise: „Te dau morții”.
  5. [Naciketas se gândi:] „Eu sunt cel dintâi dintre mulți [fii]; cel din mijloc între mulți. Ce treabă vrea să facă azi lui Yama [tatăl meu] prin mine? [Naciketas gândi:]
  6. „Gândește-te cum au făcut strămoșii, privește cum au făcut urmașii. Ca grâul se coace omul, ca grâul se naște din nou”.
  7. Brahmanul, care intră ca oaspe într-o casă, este asemenea lui Vaiśvānara. Pe el îl îmbunează astfel: «Primește apă, fiul lui Vivasvat» [ca să te speli]”.
  8. Nădejdea și așteptarea, întâlnirea, vorbele prietenoase, jertfele și binefacerile, fiii și vitele: pe toate dintr-o dată le pierde omul fără minte, în a cărui casă stă nemâncat un brahman.
  9. [Yama grăi:] „O, brahmane, oaspe venerabil, fiindcă ai stat nemâncat trei nopți în casa mea, închinare ție, iar mie să-mi fie cu noroc; pentru aceasta alege-ți trei daruri”.
  10. [Naciketas grăi:] „O, Moarte, fă ca [tatăl meu], Gautama, să fie potolit în cuget, binevoitor și fără supărare împotriva mea. Acesta-i primul lucru din cele trei pe care le cer”.
  11. [Yama grăi:] „Prin favoarea mea, Auddālaki, fiul lui Aruna, va fi iarăși mulțumit, ca și mai înainte. Noaptea el va dormi liniștit și te va privi fără mânie când vei fi liberat din gura morții”.
  12. [Naciketas grăi:] „În cer nu există teamă; tu nu ești acolo; [nimeni] nu se teme de bătrânețe. Fiind mai presus de foame și de sete, mai presus de întristare, omul se bucură în lumea cerului.
  13. O, Moarte, tu cunoști focul ceresc; eu am credință, spune-mi-l. Cei ce sunt în cer se bucură de nemurire. Acesta-i al doilea dar, pe care mi-l aleg”.
  14. [Yama grăi:] „Naciketas, eu cunosc focul ceresc. Am să ți-l spun; ascultă-mă. Află că el ajută la dobândirea de lumi infinite și e temelia lor. El e așezat în cavitatea [inimii]”.
  15. [Apoi Yama] îi arătă ce e focul, începutul lumilor, ce sunt cărămizile, câte și cum [se îndeplinește ritul focului]. Iar [Naciketas] repetă după el cuvintele lui. Atunci Zeul Morții, mulțumit, grăi din nou.
  16. Satisfăcut, mărețul zeu îi zise: „Îți fac acum încă un dar. Focul acesta va purta numele tău. Ia și lanțul acesta cu multe culori.
  17. Cel care aduce de trei ori jertfa focului lui Naciketas, care intră în legătură cu cei trei, care îndeplinește cele trei acțiuni, acela trece dincolo de naștere și de moarte. Cine cunoaște și pătrunde cu mintea pe zeul înțelept (Agni) și vrednic de slavă, care purcede din Brahmā, acela dobândește pacea veșnică.
  18. Cel care aduce de trei ori jertfa focului lui Naciketas și cunoaște întreita sa natură, acela leapădă de mai înainte lanțurile morții și fiind mai presus de mâhnire se bucură în lumea cerului.
  19. Acesta-i, Naciketas, focul ceresc, pe care l-ai ales ca al doilea dar. Acestuia oamenii îi vor da numele tău. Cere a treia favoare”.
  20. [Naciketas grăi:] „Este o întrebare: unii spun că, după ce moare omul, [sufletul] mai există, alții că nu. Aș dori să aflu aceasta de la tine. Acesta-i al treilea dar”.
  21. [Yama grăi:] „Întrebarea aceasta și-au pus-o odinioară înșiși zeii; căci natura [sufletului] e subtilă și nu-i ușoară de înțeles. O, Naciketas, alege-ți alt dar; nu mă sili; renunță la acesta”.
  22. [Naciketas grăi:] „O, Moarte, înșiși zeii și-au pus această întrebare; dar cu privire la locul despre care au spus că nu-i ușor de cunoscut, e cu neputință de găsit un altul la fel ca tine, care să-l spună; nu se află alt dar la fel ca acesta”.
  23. [Yama grăi:] „Cere fii și nepoți, care să-ți trăiască o sută de ani; cere vite multe, cai, elefanți, aur; cere pământul întins; trăiește tu însuți câți ani dorești;
  24. [Sau] dacă socoți că este vreun dar egal cu acesta, cere-l, și pe deasupra avere și viață lungă. O, Naciketas, te voi face domn pe pământul cel întins; îți voi împlini toate dorințele.
  25. Cere după plac, orice dorință greu de îndeplinit în lumea muritorilor. Privește aceste [zâne] frumoase stând pe carele lor și cântând din lăute: – ți le dau, ca să te servească; [dar] nu întreba [ce e după] moarte, Naciketas”.
  26. [Naciketas grăi:] „O, tu, care pui capăt vieții muritorilor, [bucuriile acestea sunt trecătoare], [ca] ziua de ieri; ele slăbesc puterea tuturor simțurilor. Și apoi orice viață este scurtă. Ale tale sunt carele, ale tale sunt jocurile și cântecele.
  27. Pe om nu-l poate mulțumi bogăția. Dacă am dobândit-o și te-am vedea, am trăi doar atât cât ai hotărî tu. Darul ce mi-a rămas de cerut este acesta [pe care ți l-am spus].
  28. Pe cine îl poate bucura aici [pe pământ] o viață lungă, când știe că îmbătrânește și când se gândește la frumusețea, plăcerea și desfătarea [ce-l așteaptă], când va pleca [în lumea] celor care nu îmbătrânesc și nu mor?
  29. O, Moarte, răspunde-mi la marea întrebare pe care și-o pun oamenii cu privire la lumea cealaltă. Naciketas nu-ți cere alt dar decât acesta, care-i învăluit în mister”.

Vallī II

  1. [Yama grăi:] „Alta este ceea ce-i bun, alta este ceea ce-i plăcut. Obiectul lor e diferit și amândouă îl încătușează pe om. Ferice de acela care alege ceea ce-i bun; însă cine preferă ceea ce-i plăcut, acela nu atinge ținta [supremă].
  2. Și ceea ce-i bun și ceea ce-i plăcut pun stăpânire pe om. Înțeleptul le cuprinde cu mintea și face deosebire între ele. El pune ceea ce-i bun mai presus de ceea ce-i plăcut; pe când cel mărginit alege ceea ce-i plăcut, pentru a dobândi și a păstra.
  3. Tu însă, o, Naciketas, ai meditat asupra dorințelor plăcute și ademenitoare și le-ai lepădat. Tu n-ai ales calea bogăției, pe care se pierd atâția.
  4. Cu totul deosebite și ducând spre ținte diferite sunt neștiința și cunoașterea. Eu socot, Naciketas, că tu ești doritor de a cunoaște; căci dorințele cele multe nu te-au turburat.
  5. Cei care, deși se află în ignoranță, se socotesc înțelepți și învățați, rătăcesc în neștire în toate părțile, ca niște orbi conduși de un orb.
  6. Lumea de dincolo nu-i vine în minte tânărului nepăsător, pe care-l amețește vraja bogăției. «Asta-i lumea cea reală; alta nu există»; așa gândește el, și de aceea cade tot mai mult în puterea mea.
  7. Acela (sufletul), despre care mulți nu pot auzi, pe care mulți, chiar când aud despre el, nu-l pot înțelege – minunat e cel care vorbește despre el, iscusit e cel care ascultă; minunat e cel care știe, învățat de unul iscusit.
  8. [Sufletul] nu e ușor de cunoscut, când cel care vorbește despre el este un om de rând; pentru că despre el se poate gândi în multe feluri. [Dar] când acela care-l proclamă nu vede deosebirea, atunci nu mai există îndoială asupra lui; căci sufletul, fiind mai subtil decât ceea ce-i subtil, nu poate fi gândit.
  9. Dragul meu, cunoștința pe care ai dobândit-o nu se poate căpăta prin rațiune; [dar] ea e înțeleasă ușor când e propovăduită de omul care nu vede deosebire. Tu ești stăruitor în căutarea adevărului. Aș vrea să [mai] am parte de unul care întreabă ca tine, Naciketas.
  10. Eu știu că fericirea acestei lumi e trecătoare; căci ceea ce-i statornic nu se dobândește prin lucruri nestatornice. De aceea am orânduit focul lui Naciketas, prin lucruri trecătoare; [astfel] am dobândit ceea ce-i veșnic.
  11. O, Naciketas, deși ai văzut împlinirea dorințelor, temelia lumii, veșnicia jertfei, ținta supremă, unde nu există teamă, slava mare și întinsă, lăcașul [sufletului], totuși tu, înțelept prin statornicie, le-ai părăsit.
  12. Înțeleptul, contopindu-se cu sufletul universal și meditând asupra zeului care cu greu poate fi privit, care-i ascuns în mister și așezat în cavitatea [inimii, în intelect], care stă în adâncime nepătrunsă și care-i străvechiu, leapădă bucuria și întristarea.
  13. Muritorul, care aude și înțelege aceasta, care deosebește [sufletul de corp], ca având însușiri, și-l dobândește în natura sa subtilă, se bucură; căci el a căpătat ceea ce produce bucurie. Pe tine, o, Naciketas, te socotesc o casă deschisă [pentru brahman]”.
  14. [Naciketas grăi:] „Spune-mi ce consideri tu că-i diferit de virtute, diferit de vițiu, diferit de tot ce-i făcut și nefăcut, diferit de ceea ce a fost și de ceea ce va fi”.
  15. [Yama grăi:] „Ciuvântul despre care vorbesc toate Vedele, pe care îl proclamă toate ascezele, pe care îl doresc cei care duc o viață înfrânată, cuvântul acesta ți-l spun pe scurt: este «OM».
  16. Cuvântul acesta înseamnă brahman, cuvântul acesta înseamnă Supremul. Cine cunoaște cuvântul acesta, acela capătă tot ceea ce dorește.
  17. Acesta-i mijlocul cel mai bun, acesta-i mijlocul suprem. Cine cunoaște acest mijloc, acela este slăvit în lumea lui brahman.
  18. [Sufletul] care cunoaște nu se naște și nu moare; el n-a fost creat de nimeni și nimeni n-a fost creat de el. Nenăscut, veșnic, perpetuu, străvechi, el nu e omorât când e omorât corpul.
  19. Dacă cel care omoară crede că omoară, dacă cel omorât crede că-i omorât, amândoi greșesc. [Sufletul] nu omoară, nici nu este omorât.
  20. Sufletul, mai subtil decât ceea ce-i subtil și mai mare decât ce-i mare, este așezat în cavitatea [inimii fiecărei] ființe. Cine-i liberat de dorinți, acela, lipsit de întristare, privește prin favoarea Creatorului această măreție a sufletului.
  21. Când șade, el merge mai departe, când doarme, el umblă pretutindeni. Care altul, afară de mine, poate să cunoască pe zeul acesta, care se bucură și nu se bucură?
  22. Înțeleptul care se gândește că sufletul e fără corp între corpuri, statornic între cele nestatornice, mare și atotstrăbătător, nu se întristează.
  23. Sufletul nu poate fi dobândit nici prin inteligență, nici prin Vede, nici prin multă învățătură. Acela îl dobândește, pe care îl alege; aceluia i se descoperă propriul său suflet.
  24. Cel care nu se lasă de fapte rele, cel care nu e calm, cel care nu e concentrat, cel cu mintea neliniștită, acela nu-l poate dobândi (sufletul), nici chiar prin cunoașterea lui Brahmā.
  25. Cine poate ști într-adevăr unde-i acela, a cărui hrană este brāhmaṇa și kṣatra și al cărui condiment e moartea?

Vallī III

  1. Amândoi beau dreapta răsplată a faptelor [săvârșite] în lumea [aceasta]; amândoi au intrat în cavitatea inimei, în locul suprem al celuis suprem. Cei care-l cunosc pe brahman îi numesc umbră și lumină; la fel aceia care aprind cele cinci focuri (capii de familie) și aceia care aduc jertfa celor trei focuri ale lui Naciketas.
  2. Noi putem [cunoaște] atât focul lui Naciketas, puntea celor ce jertfesc, cât și pe supremul brahman cel nepieritor, lăcașul unde nu există teamă, țărmul spre care năzuiesc cei ce vor să treacă [oceanul existenței].
  3. Află că sufletul este cel care stă pe car, corpul este carul, intelectul este vizitiul, mintea – frâul.
  4. Simțurile sunt caii, obiectele lor e drumul. Cel care se folosește este [sufletul], înzestrat cu corp, simțuri și minte. Așa spun înțelepții.
  5. Cine nu e înțelept și cu mintea veșnic neconcentrată, aceluia simțurile nu-i sunt supuse, ca niște cai răi ai unui vizitiu.
  6. Cine însă e înțelept și cu mintea totdeauna concetrată, aceluia simțurile îi sunt supuse, ca niște cai buni ai unui vizitiu.
  7. Cine nu e înțelept, cu minte neconcentrată, totdeauna necurat, acela nu atinge această țintă, ci reintră în existență.
  8. Cine însă e înțelept, cu mintea concentrată, totdeauna curat, acela atinge acea țintă, de unde nu se mai renaște.
  9. Omul al cărui vizitiu e înțelept și a cărui minte e în frâu ajunge la capătul drumului, la lăcașul suprem al lui Viṣṇu.
  10. Căci mai presus de simțuri sunt obiectele [lor]; mai presus de obiecte, mintea; mai presus de minte, intelectul; mai presus de intelect, marele suflet;
  11. Mai presus de cel mare este cel nemanifestat; mai preus de cel nemanifestat este sufletul; mai presus de suflet nu [mai] este nimic: aceasta-i ultima limită, aceasta-i ținta supremă.
  12. Sufletul acesta, ascuns în toate ființele, nu se manifestă. Dar e văzut de mintea ascuțită și subtilă a celor cu vedere subtilă.
  13. Înțeleptul să-și înfrâneze vorba prin minte, pe aceasta s-o înfrâneze prin cunoașterea de sine, cunoașterea s-o înfrâneze în marele suflet, pe acesta să-l înfrâneze în sufletul calm.
  14. Sculați-vă, vegheați, ascultați pe cei aleși (învățători), pe care i-ați dobândit. Înțelepții spun că drumul într-acolo e greu de trecut, ca marginea ascuțită a unui brici.
  15. Cel care înțelege că el (brahman) e fără sunet, fără pipăit, fără formă, nepieritor și fără gust, veșnic, fără miros, fără început și fără sfârșit, mai presus de cel mare (intelect), neclintit, acela-i liberat din gura morții”.
  16. Înțeleptul, care spune și aude povestea eternă pe care Zeul Morții i-a spus-o lui Naciketas, este slăvit în lumea lui Brahmā.
  17. Cine propovăduiește cu inima curată această taină supremă într-o adunare de brahmani sau în timpul jertfei śrāddha, pe acela îl așteaptă răsplata infinită, răsplata infinită.

Vallī IV

  1. „Cel de-sine-stătător (brahman) a deschis căile simțurilor în afară; de aceea [omul] privește în afară și nu înspre sufletul din lăuntru. [Însă] înțeleptul care dorește nemurirea își întorce ochii [de la cele din afară] și contemplează sufletul din lăuntrul său.
  2. Cei fără minte umblă după dorințele [pentru lucrurile] din afară; de aceea cad în mrejele întinse ale morții. Dar cei înțelepți, cunoscând [ce-i] nemurirea, nu caută ceva statornic printre lucrurile nestatornice aici [pe pământ].
  3. Sufletul este acela prin care se cunoaște forma, gustul, mirosul, sunetele, atingerile, iubirea; este oare ceva care să[-i] rămână [necunoscut]? Acesta-i acela (brahman).
  4. Înțeleptul, care înțelege că acela datorită căruia el ve­de ceea ce-i în vis și ceea ce-i aevea este marele suflet, care străbate totul, nu se întristează.
  5. Cel care știe că sufletul mănâncă rodul [faptelor sale], că el este viața, că-i aproape, că-i stăpân peste trecut și viitor, acela nu mai caută să-l ascundă. Acesta-i acela.
  6. Cel care contemplează pe cel dintâi născut din asceză, pe cel ce s-a născut înaintea apelor și care intrând în cavitatea inimii stă acolo împreună cu toate ființele, acela îl cunoaște. Acesta-i acela.
  7. [Cel care contemplează pe] Āditi (totalitatea simțurilor), care-i substanța tuturor zeilor, care purcede prin viață, care s-a născut împreună cu ființele și stă în cavitatea [inimii], în care a intrat, acela îl cunoaște. Acesta-i acela.
  8. Agni cel ascuns în cele două bucăți de lemn [prin frecarea cărora se produce focul], ca fătul bine ocrotit în sânul mamei, focul, care trebuie adorat în fiecare zi de către oameni, care se trezesc în zori spre a-i aduce jertfă. Acesta-i acela.
  9. Acela din care răsare Soarele, acela în care apune, cu acela sunt uniți toți zeii, de acela nu e despărțit nimeni. Acesta-i acela.
  10. Ceea ce-i aici, aceea-i și acolo; ceea ce-i acolo, aceea-i și aici. Moarte după moarte dobândește acela care ve­de deosebire aici.
  11. La el (brahman) se poate ajunge cu mintea; aici nu mai există [atunci] nici o deosebire. Din moarte în moarte pășește acela care ve­de deosebire aici.
  12. Mare cât degetul cel gros, sufletul șade în mijlocul corpului, stăpânul trecutului și viitorului. De aceea [înțeleptul care știe aceasta] nu caută să-l ascundă. Acesta-i acela.
  13. Mare cât degetul cel gros, asemenea luminii fără fum, stăpânind trecutul și viitorul, el e azi și va fi mâine. Acesta-i acela.
  14. După cum apa, când plouă pe un loc înalt, aleargă în toate părțile spre văi: tot astfel cel care privește atribute diferite [de suflet], aleargă după ele.
  15. După cum apa curată, vărsată pe un loc curat, rămâne așa cum este: tot astfel, Gautama, este și sufletul înțeleptului care cunoaște”.

Vallī V

  1. „[Corpul este ca] o cetate cu unsprezece porți a celui nenăscut [și] cu cugetul drept. Cine-l urmează [pe cârmuitorul suprem], acela nu se întristează și liberat [de ignoranță] devine liberat [de renașteri]. Acesta-i acela.
  2. Ca Soarele el stă în [sfera] luminii, ca vânt el stă în văzduh, ca invocator [al zeilor] el stă pe altar, ca oaspe el stă în casă. El stă în om, în spațiu, în adevăr, în cer. El e ceea ce se naște în apă, din pământ (orezul), din jertfă, din munți (râurile); el e adevărul, el e infinitul.
  3. El e acela care duce în sus și lasă în jos suflarea vitală. Pe acest pitic (sufletul mic cât degetul cel gros) așezat la mijloc, îl adoră toți zeii (toate simțurile).
  4. Când sufletul, care stă în corp, se desface de el și se liberează, ce mai rămâne atunci? Acesta-i acela.
  5. Nici un muritor nu trăiește prin suflarea vitală de sus și cea de jos. Ei trăiesc prin altceva de care atârnă amândouă.
  6. Iată, Gautama, îți voi descoperi pe brahman cel veșnic, care trebuie tăinuit, și[-ți voi spune] cum se reîntrupează cineva [care nu cunoaște pe brahman] după moarte.
  7. Unii intră din nou într-un sân, pentru a se întrupa, alții intră într-un trunchi de copac, după faptele lor, după învățătura lor.
  8. Sufletul care, creând dorință după dorință, veghează în cei care dorm, este numit pur, brahman, nemuritor. Pe el se sprijină toate lumile; de el nu se deosebește nimeni. Acesta-i acela.
  9. După cum focul, care-i unul, când intră în lume își schimbă forma după orice formă; tot astfel sufletul, care-i unul și se află în toate ființele, își schimbă forma după orice formă și este și în afară [de ele].
  10. După cum aerul, care-i unul,  când intră în lume își schimbă forma după orice formă; tot astfel sufletul, care-i unul și se află în toate ființele, își schimbă forma după orice formă și este și în afară [de ele].
  11. După cum Soarele, care-i ochiul lumii întregi, nu e pătat de defectele ochiului, care sunt în afară de el; tot așa sufletul care-i unul și se află în toate ființele, nu e pătat de mizeria acestei lumi, fiindcă-i și în afară de ea.
  12. Înțelepții, care contemplează înlăuntrul ființei lor pe acela care-i unul, stăpânul, sufletul lăuntric al tuturor ființelor, care-și multiplică forma lui unică, dobândesc fericirea veșnică; ceilalți nu.
  13. Înțelepții, care contemplează înlăuntrul ființei lor pe acela care-i veșnic între cele trecătoare, inteligență între inteligențe, care, deși-i unul, îndeplinește dorințele multora, dobândesc pace eternă; ceilalți nu.
  14. [Înțelepții] socotesc că fericirea supremă, care nu poate fi descrisă, este aceasta. Cum aș putea deci să-l cunosc? Se manifestă el oare sau nu se manifestă?
  15. Fără el nu se manifestă nici Soarele, nici Luna cu stelele, nici fulgerele; cu atât mai puțin focul. Dar când se manifestă el, totul se manifestă după el; prin manifestarea lui întregul univers se manifestă”. 

Vallī VI

  1. „[Lumea] aceasta este asemenea unui smochin sfânt și veșnic cu rădăcina în sus și cu crengile în jos. Pe această [rădăcină] o numesc pură, pe aceasta o numesc brahman; pe aceasta o numesc nemurire. Pe ea se sprijină toate lumile; de ea nu se deosebește nimeni. Acesta-i acela.
  2. Întregul univers tremură înlăuntrul vieții, din care purcede. El (brahman) e o frică mare, un trăsnet ridicat. Cei care știu asta, devin nemuritori.
  3. De frica lui arde focul, de frica lui arde Soarele, de frica lui aleargă Indra (zeul suprem), Vântul și Moartea.
  4. Dacă cineva nu este în stare să-l înțeleagă aici [pe pământ], înainte de a pieri corpul, atunci e ursit să se întrupeze în lumile create.
  5. Ca într-o oglindă, așa se arată [sufletul] în corp; ca în vis, așa în lumea strămoșilor; ca în apă, așa în lumea Gandharvașilor (divinităților cerești); ca într-o imagine și în lumina Soarelui, așa în lumea lui Brahmā.
  6. Înțeleptul care meditează asupra naturii diferite a simțurilor, care se nasc separat [din minte], și la ivirea și dispariția lor, nu se întristează.
  7. Mai presus de simțuri este mintea, mai presus de minte intelectul, mai presus de intelect marele suflet, mai presus de cel mare este cel nemanifestat;
  8. Mai presus de cel nemanifestat este sufletul, atotstrăbătător și fără atribute. Cel care cunoaște aceasta se liberează și dobândește nemurirea.
  9. Natura lui (a sufletului) nu poate fi privită; nimeni nu-l poate vedea cu ochii. El se manifestă [numai] în inimă și în minte, prin gândire. Cei care știu aceasta devin nemuritori.
  10. Când cele cinci instrumente ale cunoașterii stau liniștite împreună cu mintea și când intelectul nu mai lucrează, aceasta se numește starea supremă.
  11. Această înfrânare puternică a simțurilor se numește yoga (concentrare). Atunci omul devine atent; căci yoga își are puterea și slăbirea ei.
  12. La el (la suflet) nu se poate ajunge cu vorba sau cu mintea sau cu ochii. Cum ar putea să fie cunoscut de altul decât de acela care spune că există?
  13. Gândul că [sufletul] există și ideea despre natura lui adevărată fac cu putință înțelegerea sa. Natura adevărată [a sufletului] devine clară atunci când s-a înțeles că el există.
  14. Când toate dorințele care se află în inima sa încetează, atunci muritorul devine nemuritor și dobândește pe brahman [încă] aici [pe pământ].
  15. Când toate legăturile inimii din viața aceasta sunt rupte, atunci muritorul devine nemuritor. Aceasta-i învățătura [tuturor Vedelor].
  16. O sută și una de artere are inima. Dintre acestea una se urcă la cap. Prin ea se înalță omul [în clipa morții] și merge spre nemurire. Celelalte [artere] se îndreaptă în toate părțile.
  17. Puruṣa, sufletul lăuntric, care-i mare cât degetul cel gros și stă totdeauna în inima oamenilor, să fie smuls cu curaj din corp, ca un fir dintr-o perie. Să se știe că e pur, că-i nemuritor; să se știe că e pur, că-i nemuritor”.
  18. După ce dobândi această știință de la Zeul Morții, cu întreaga metodă yoga, și după ce cunoscu pe brahman, Naciketas deveni liberat de dorinți și nemuritor; tot așa și oricare [altul care] cunoaște la fel sufletul suprem.

Traducere de Theofil Simenschy (1892-1968)

Kindle