Skip to content

Luceafĕrul

Kindle

– Mihai Eminescu (1850-1889) –

A fost odată ca ‘n povești,
A fost ca nici odată
Din rude mari impĕrătești
O prea frumoasă fată.

Și era una la părinți
Și măndră ‘n toate cele,
Cum e Fecioara intre sfinți
Și luna intre stele.

Din umbra falnicelor bolți
Ea pasul și ‘l indreaptă
Lăngă fereastră, unde ‘n colț
Luceafĕrul așteaptă.

Privea in zare cum pe mări
Resare și străluce,
Pe mișcătoarele cărări
Corăbii negre duce.

Il vede azi, ‘l vede măni;
Astfel dorința’i gata;
El iar, privind de sĕptămăni,
I cade dragă fata.

Cum ea pe coate-și rezima
Visând ale ei tĕmple,
De dorul lui și inema
Și sufletu-i se imple.

Și căt de viu s’aprinde el
In ori și care sară
Spre umbra negrului castel
Cănd ea o să-i apară.

***

Și pas cu pas pe urma ei
Alunecă’n odae,
Țesĕnd cu recile-i scăntei
O mreajă de vĕpae.

Și cănd in pat se’ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mănile pe piept,
I’nchide geana dulce;

Și din oglindă luminiș
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătĕnd inchiși
Pe fața ei intoarsă.

Ea îl privea cu un suris
El tremura ‘n oglindă,
Căci o urma adănc in vis
De suflet să se prindă.

Iar ea vorbind cu el in somn
Oftănd din greu suspină:
– „O, dulce-al nopții mele Domn,
„De ce nu vii tu? Vină!

„Cobori in jos, luceafĕr blănd,
„Alunecănd pe-o rază,
„Pĕtrunde ‘n casă și in gănd
„Și viața-mi luminează!

El asculta tremurător
Se aprindea mai tare
Și s’aruncâ fulgerător
Se cufundâ in mare;

Și apa unde-au fost căzut
In cercuri se rotește,
Și din adănc necunoscut
Un mândru tĕnĕr crește.

Ușor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Și ține ‘n mănă un toiag
Incununat cu trestii.

Părea un tĕnĕr Voevod
Cu pĕr de aur moale,
Un vĕnĕt giulgiu se ‘ncheie nod
Pe umerele goale.

Ear umbra feței străvezii
E albă ca de ceară
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scănteie ‘n afară.

– „Din sfera mea veniiu cu greu,
„Ca să-ți urmez chemarea,
„Iar cerul este tatăl meu
„Și mumă-mea e marea,

„Ca in cămara ta să vin,
„Să te privesc de-aproape,
„Am coborit cu-al meu senin
„Și m’am născut din ape.

„0 vin! odorul meu nespus
„Și lumea ta o lasă;
„Eu sunt luceafĕrul de sus
„Iar tu să-mi fii mireasă.

„Colo ‘n palate de mărgean
„Te-oiu duce veacuri multe
„Și toată lumea ‘n ocean
„De tine o s’asculte.

– „O ești frumos, cum numa ‘n vis
„Un ănger se arată,
„Dară pe calea ce-ai deschis
„N’oiu merge nici odată;

„Străin la vorbă și la port,
„Lucești fără de viață,
„Căci eu sunt vie, tu ești mort
„Și ochiul tĕu mĕ ‘ngheață.

* * *

Trecù o zi, trecură trei
Și iarăși, noaptea, vine
Luceafĕrul de-asupra ei
Cu razele-i senine;

Ea trebui de el in somn
Aminte să’și aducă,
Și dor de-al valurilor Domn
De inim’o apucă:

– „Cobori in jos, luceafĕr blănd,
„Alunecănd pe-o rază,
„Pĕtrunde ‘n casă și in gănd
„Și viața ‘mi luminează!

Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru ‘ncepe a rotì
In locul unde piere;

In aer rumene vĕpăi
Se ‘ntind pe lumea ‘ntreagă
Și din a chaosului văi
Un măndru chip se ‘nchiagă;

Pe negre vițele-i de pĕr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind in adevĕr
Scăldat in foc de soare.

Din negru giulgiu se desfășor
Marmoreele brațĕ,
El vine trist și gănditor
Și palid e la față;

Doar ochii mari și minunați
Lucesc adănc chimeric
Ca douĕ patimi fără saț
Și pline de ‘ntuneric.

– „Din sfera mea veniiu cu greu
„Ca să te-ascult ș’acuma,
„Și soarele e tatăl meu,
„Iar noaptea’mi este muma;

„O vin’ odorul meu nespus
„Și lumea ta o lasă;
„Eu sunt luceafĕrul de sus
„Iar tu să’mi fii mireasă.

„O vin’, in pĕrul tĕu bălaiu
„S’anin cununi de stele,
„Pe-a mele ceruri să rĕsai
„Mai măndră decăt ele.

– „O ești frumos, cum numa ‘n vis
„Un demon se arată,
„Dară pe calea ce-ai deschis
„N’oiu merge nici odată!

„Me dor de crudul tĕu amor
„A pieptului meu coarde,
„Și ochii mari și grei mĕ dor,
„Privirea ta mĕ arde.

„Dar cum ai vrea să mĕ cobor?
„Au nu ‘nțelegi tu oare,
„Cumcă eu sunt nemuritor
„Și tu ești muritoare?

– „Nu caut vorbe pe ales
„Nici știu cum aș incepe –
„Deși vorbești pe ințeles,
„Eu nu te pot pricepe;

„Dar dacă vrei cu crezĕmĕnt
„Să te’ndrăgesc pe tine,
„Tu te coboară pe pămĕnt,
„Fii muritor ca mine.

– „Tu-mi cei chiar nemurirea mea
„In schimb pe-o sărutare;
„Dar voiu să știi asemenea
„Căt te iubesc de tare;

„Da mĕ voiu naște din pĕcat,
„Primind o altă lege
„Cu vecinicia sunt legat,
„Ci voiu să mĕ deslege.

Și se tot duce … S’a tot dus
De dragu-unei copile
S’a rupt din locul lin de sus
Perind mai multe zile.

* * *

In vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă
Ce imple cupele cu vin
Mesenilor la masă,

Un paj ce poartă pas cu pas
A ‘mpĕrătesii rochii,
Băiat din flori și de pripas
Dar indrăsneț cu ochii,

Cu obrăjei ca doi bujori
De rumeni, bată-i vina,
Se furișează pănditoriu
Privind la Cătălina.

– Dar ce frumoasă se făcù,
Și măndră, arz’o focul;
Ei Cătălin, acu-i acù
Ca să ‘ți incerci norocul.

Și ‘n treacăt o cuprinse lin
Intr’un ungher de grabă:
„Da ce vrei, mări Cătălin?
„Ia dut’ de-ți vezi de treabă.

– „Ce voiu? Aș vrea sâ nu mai stai
„Pe gânduri tot de una
„Să rizi mai bine și să’mi dai
„O gură, numai una.

– „Dar nici nu știu măcar ce-mi ceri,
„Dă-mi pace, fugi departe –
„O, de luceafĕrul din cer
„M’a prins un dor de moarte.

– „Dacă nu știi, ți-aș arĕta
„Din bob in bob amorul,
„Ci numai nu te mănia,
„Ci stai cu binișorul;

„Cum vĕnătoru ‘ntinde’n crăng
„La păserele lațul
„Când ți-oiu intinde brațul stăng
„Să mĕ cuprinzi cu brațul

„Și ochii tei nemișcători
„Sub ochii mei remăie …
„De te inalț de subsuori
„Te ‘nalță din călcăie;

„Cănd fața mea se pleacă ‘n jos
„In sus remăi cu fața,
„Să ne privim nesățios
„Și dulce toată viața;

„Și ca să ‘ți fie pe deplin
„Iubirea cunoscută,
„Cănd sărutăndu-te mĕ ‘nclin
„Tu ĭarăși mĕ sărută.

Ea ‘l asculta pe copilaș
Uimită și distrasă
Și rușinos și drăgălaș
Mai nu vrea, mai se lasă,

Și-i zise ‘ncet: – „Ăncă de mic
„Te cunoșteam pe tine,
„Și guraliv și de nimic
„Te-ai potrivì cu mine …

„Dar un luceafĕr, resărit
„Din liniștea uitării,
„Dă orizon nemărginit
„Singurătății mării;

„Și tainic genele le plec
„Căci mi le umple plănsul,
„Cănd ale apei valuri trec
„Călĕtorind spre dĕnsul;

„Lucește c’un amor nespus
„Durerea să-mi alunge,
„Dar se inalță tot mai sus
„Ca să nu-l pot ajunge.

„Pĕtrunde trist cu raze reci
„Din lumea ce ‘l desparte …
„In veci îl voiu iubi și ‘n veci
„Va remănea departe …

„De-aceea zilele imi sunt
„Pustii ca niște stepe;
„Dar nopțile ‘s de-un farmec sfănt
„Ce nu ‘l mai pot pricepe.

– „Tu ești copilă, asta e …
„Hai ș’om fugì in lume
„Doar ni s’or pierde urmele
„Și nu ne-or ști de nume;

„Căci amăndoi vom fi cuminți
„Vom fi voioși și teferi,
„Vei pierde dorul de părinți
„Și visul de luceferi.

* * *

Porni luceafĕrul. Creșteau
In cer a lui aripe,
Și căi de mii de ani treceau
In tot atătea clipe.

Un cer de stele de desupt
De asupra-i cer de stele –
Părea un fulger ne’ntrerupt,
Rătĕcitor prin ele,

Și din a chaosului văi,
Jur imprejur de sine,
Vedea, ca ‘n ziua cea de ‘ntăiu,
Cum isvorau lumine;

Cum isvorănd îl incunjor
Ca niște mări, de a ‘notul …
El sboară, gănd purtat de dor
Păn’ piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochiu spre a cunoaște
Și vremea ‘ncearcă in zădar
Din goluri a se naște.

Nu e nimic și totuș e
O sete care ‘l soarbe,
E un adănc asemene
Uitării celei oarbe.

– „De greul negrei vecinicii
„Părinte mĕ desleagă
„Și lăudat pe veci să fii
„Pe-a lumii scară ‘ntreagă;

„O cere-mi, Doamne, orice preț
„Dar dă-mi o altă soarte,
„Căci tu isvor ești de vieți
„Și dătător de moarte;

„Reia-mi al nemurii nimb
„Și focul din privire
„Și pentru toate dă’mi in schimb
„O oră de iubire …

„Din chaos Doamne-am apărut
„Și m’aș întoarce ‘n chaos …
„Și din repaos m’am născut
„Mi-e sete de repaos.

– „Hyperion, ce din genuni
„Resai c’o ‘ntreagă lume,
„Nu cere semne si minuni
„Cari n’ău chip și nume.

„Tu vreai un om să te socoti,
„Cu ei să te asameni?
„Dar piară oamenii cu toți
„S’ar naște ĭarăși oameni.

„Ei numai doar’ durează ‘n vĕnt
„Deșerte idealuri –
„Cănd valuri află un mormĕnt
„Rĕsar in urmă valuri;

„Ei doar au stele cu noroc
„Și prigoniri de soarte,
„Noi nu avem nici timp nici loc
„Și nu cunoaștem moarte.

„Din sinul vecinicului ieri
„Trăiește azi ce moare,
„Un soare de s’ar stinge ‘n ceriu
„S’aprinde iarăși soare.

„Părĕnd pe veci a rĕsărì
„Din urmă moartea ‘l paște
„Căci toți se nasc spre a murì
„Și mor spre a se naște;

„Iar tu Hyperion rĕmăi
„Ori unde ai apune …
„Cere-mi – cuvĕntul meu de ‘ntăiu,
„Să-ți dau ințelepciune?

„Vrei să dau glas acelei guri,
„Ca dup’a ei căntare
„Să se ia munții cu păduri
„Și insulele ‘n mare?

„Vrei poate ‘n faptă să arĕți
„Dreptate și tărie?
„Ți-aș da pămĕntul in bucăți
„Să ‘l faci impĕrăție.

„I-ți dau catarg lăngă catarg
„Oștiri spre a străbate.
„Pămĕntu ‘n lung și marea ‘n larg,
„Dar moartea nu se poate …

„Și pentru cine vrei să mori?
„Intoarce-te, te ‘ndreaptă
„Spre-acel pămĕnt rătăcitoriu
„Și vezi ce te așteaptă.

* * *

In locul lui menit din ceriu
Hyperion se ‘ntoarsĕ
Și, ca și ‘n ziua cea de ieri,
Lumina și-o revarsă.

Căci este sara ‘n asfințit
Și noaptea o să ‘nceapă;
Resare luna liniștit
Și tremurănd din apă

Și umple cu-ale ei scăntei
Cărările din crănguri
Sub șirul lung de măndri tei
Ședeau doi tineri singuri:

– „O lasă-mi capul meu pe sin
„Iubito, să se culce,
„Sub raza ochiului senin
„Și negrăit de dulce;

„Cu farmecul luminii reci
„Găndirile străbate-mi,
„Revarsă liniște de veci
„Pe noaptea mea de patimi.

„Și de-asupra mea rĕmăi
„Durerea mea de-o curmă
„Căci ești iubirea mea de ‘ntăiu
„Și visul meu din urmâ.”

Hyperion vedea de sus
Uimirea ‘n a lor față
Abia un braț pe găt i-a pus
Și ea l’a prins in brațĕ …

Miroase florile-arginții
Și cad, o dulce ploae,
Pe creștetele-a doi copii
Cu plete lungi bălae.

Ea, imbĕtată de amor,
Ridică ochii. Vede
Luceafĕrul. Și ‘ncetișor
Dorințele-i increde:

– „Cobori in jos, luceafĕr blănd,
„Alunecând pe rază,
„Pătrunde ‘n codru și in gănd
„Norocu ‘mi luminează!

El tremură ca alte dați
In codri și pe dealuri,
Călăuzind singurătăți
De mișcătoare valuri.

Dar nu mai cade ca ‘n trecut
In mări din tot inaltul:
– „Ce ‘ți pasă ție, chip de lut
„Dac’oiu fi eu sau altul,

„Trăind in cercul vostru strimt
„Norocul vĕ petrece,
„Ci eu in lumea mea mĕ simt
„Nemuritor și rece.


Eminescu, Mihai. „Luceafĕrul” în Almanachulŭ Societăţii Academice Socialŭ-Literare „Romănia jună”. Viena: Editura Societăţii „Romănia jună”, 1883, pp. 39-58.

Kindle