Skip to content

III.52-77 – Nalopākhyāna

Kindle

– III.52 –

  1. Bṛhadaśva povesti: A fost odată un rege, pe care-l chema Nala, fiul puternic al lui Vīrasena, înzestrat cu însușiri alese, frumos la chip și priceput la cai.
  2. El stătea în fruntea domnitorilor, ca regele zeilor, cu mult deasupra tuturor prin strălucirea sa, ca soarele.
  3. Era evlavios și viteaz și cunoștea Vedele. El domnea peste Niṣazi, era iubitor de zaruri și de adevăr și mare căpitan de oști.
  4. Iubit de toată lumea, nobil, cu simțurile înfrânate, ocrotitor și cel mai bun arcaș, el părea că este însuși Manu.
  5. La fel în țara Vidarbhilor domnea Bhīma, un erou strașnic de viteaz, împodobit cu toate virtuțile, dar fără copii și doritor de-a avea.
  6. Acela se chibzuia și-și dădea toată silința ca să aibă copii. Într-o zi veni la el un brahman bătrân și înțelept, cu numele Damana.
  7. Bhīma, care dorea să aibă urmași și cunoștea preceptele sfinte, îl primi cu bunătate, împreună cu regina.
  8. Pentru aceasta Damana, mulțumit, îi răsplăti pe amândoi cu un juvaer de fată și cu trei fii mândri și plini de glorie:
  9. Damayantī, Dama, Dānta și Damana cel măreț. Feciorii erau înzestrați cu toate însușirile alese, înfricoșători și strașnic de viteji.
  10. Mlădioasa Damayantī deveni vestită în lume prin frumusețea, strălucirea, mândrețea, drăgălășia și farmecul ei.
  11. Ajunsă în floarea vârstei, ea stătea gătită și înconjurată de sute de roabe și de prietene, asemenea soției lui Indra.
  12. Acolo domnea odinioară fiica lui Bhīma, gătită cu tot felul de podoabe, în mijlocul prietenelor, cu corpul fără cusur, ca fulgerul din nori.
  13. Niciodată nu s-a mai văzut, nici nu s-a auzit de o fată atât de frumoasă printre zei, demoni sau oameni.
  14. Dar și Nala era cel mai falnic între bărbați și n-avea seamăn pe lume, de părea, prin frumusețea lui, că-i însuși zeul iubirii.
  15. Mult îl mai lăudau pe Nala înaintea ei și fără încetare o slăveau pe Damayantī înaintea lui.
  16. Tot auzind vorbindu-se despre însușirile lor, ei se îndrăgostiră unul de altul, fără ca să se vadă; și dragostea lor creștea necontenit.
  17. Odată, nemaiputând răbda dorul din inima sa, Nala se duce singur în pădurea din preajma palatului.
  18. Acolo văzu cum se plimbau niște lebede cu pene de aur și prinse una din păsări.
  19. Atunci ea grăi către Nala: „O, rege, nu mă omorî, căci îți voi face o bucurie.
  20. Îi voi vorbi Damayantīei despre tine în așa fel încât nu se va mai gândi la niciun alt bărbat.”
  21. Auzind aceste vorbe, regele dădu drumul păsării; apoi lebedele își luară zborul, pornind spre țara Vidarbhilor.
  22. Când ajunseră acolo, păsările se coborâră drept în fața Damayantīei.
  23. Văzând păsările cele minunate la înfățișare, prințesa împreună cu prietenele ei începură să alerge vesele după ele, ca să le prindă.
  24. Atunci lebedele se împrăștiară prin pădure, iar fetele fugiră în toate părțile după ele.
  25. Lebăda spre care alerga Damayantī grăi cu glas de om către ea:
  26. Damayantī, este în țara Niṣazilor un rege, cu numele Nala, care seamănă la chip cu Aśvinii; nu se mai află bărbați la fel ca dânsul.
  27. Dacă ai deveni soția lui, frumoaso cu mijlocul mlădios, nașterea și frumusețea ta nu ți-ar fi în zadar.
  28. Am văzut zei, Gandharvași, oameni, șerpi și Rākṣași; dar niciodată n-am văzut pe vreunul ca el.
  29. Tu ești un mărgăritar între femei, iar Nala este cel mai de seamă dintre bărbați; unirea unei femei alese cu un bărbat ales va fi cu noroc.”
  30. La aceste cuvinte ale lebedei, Damayantī grăi: „Vorbește-i și lui Nala tot așa.”
  31. „Bine“, zise pasărea către fiica regelui Vidarbhilor; și întorcându-se în țara Niṣazilor povesti totul lui Nala.

Acesta-i întâiul capitol din Povestea lui Nala.


– III.53 –

  1. Bṛhadaśva povesti: Din clipa în care auzi cuvintele lebedei, Damayantī nu mai avu liniște din pricina lui Nala.
  2. Îngândurată și tristă, ea suspina întruna și fața ei păli și se ofili.
  3. Privea în gol, cufundată în visări, albă la înfățișare și turburată; căci zeul dragostei îi intrase pe neașteptate în suflet.
  4. Nu mai găsea plăcere nici să șadă, nici să se odihnească, nici să mănânce; zi și noapte nu dormea, ci numai plângea întruna.
  5. Atunci prietenele ei aduseră la cunoștința regelui Vidarbhilor că Damayantī e bolnavă.
  6. Când află aceasta, regele Bhīma puse la cale un lucru de mare însemnătate pentru fiica sa.
  7. Văzând-o în floarea tinereții, el se gândi că ar fi nimerit s-o pună să-și aleagă un bărbat.
  8. Și pofti pe regi să ia parte la alegere.
  9. Auzind că Damayantī își va alege un soț, după porunca regelui, sosiră la Bhīma regi din toate părțile,
  10. Umplând văzduhul cu zgomotul cailor, elefanților și al carelor, cu oștile lor falnice, frumos împodobite cu flori.
  11. Viteazul Bhīma primi pe marii domnitori cu cinstea cuvenită, găzduindu-i.
  12. Între acestea, doi sfinți mari din rândul zeilor, după ce cutreieraseră lumea, ajunseră în cerul lui Indra.
  13. Nārada și Parvata, sfinți mari și mari înțelepți, intrară în lăcașul regelui zeilor,
  14. Care-i primi cu multă cinste și-i întrebă de sănătate și cum le merge.
  15. Nārada grăi: „Sfinte stăpâne, pretutindeni ne-a mers bine și în întreaga lume oamenii sunt buni.”
  16. Bṛhadaśva povesti: Auzind cuvintele lui Nārada, Omorâtorul lui Vṛtra îi întrebă: „Regii drepți, care-și dau viața în luptă,
  17. Care mor de sabie, când le vine timpul, fără teamă, – acelora le aparține pe veci lumea aceasta, cum îmi aparține mie vaca dorințelor (Kāmaduhā).
  18. Unde sunt, așadar, războinicii aceia viteji? Căci nu-i văd venind la mine pe regi, pe oaspeții mei iubiți.”
  19. La aceste vorbe ale lui Śakra, Nārada răspunse: „Sfinte, află de la mine de ce nu-i vezi aici pe regi.
  20. Domnitorul Vidarbhilor are o fată, cu numele Damayantī, vestită prin frumusețea ei, care întrece pe a tuturor femeilor de pe pământ.
  21. Peste puțin timp ea își va alege un soț. Acolo se duc regii și principii din toate părțile.
  22. Pe această perlă a lumii o doresc foarte și se duc s-o ceară domnitorii, o, Indra.”
  23. În timp ce vorbeau, sosiră la regele zeilor Păzitorii Lumii (Lokapāla) în frunte cu Agni, cei mai aleși dintre nemuritori.
  24. Când aflară vestea cea mare de la Nārada, ei strigară veseli: „Haidem și noi.”
  25. Și porniră cu toții pe carele lor spre țara Vidarbhilor, unde se aflau adunați toți regii.
  26. Auzind de adunarea regilor, Nala se duse și el voios, cu gândul și cu inima la Damayantī.
  27. În călătoria lor, zeii îl văzură pe pământ, frumos la înfățișare, de parcă ar fi fost însuși zeul dragostei.
  28. Când îl văzură strălucind ca soarele, Păzitorii Lumii se opriră fără voie, mirându-se de frumusețea lui.
  29. Apoi, oprind în văzduh carele lor cerești, zeii se coborâră și grăiră astfel către Nala:
  30. „O, Naiṣadha, tu ești iubitor de adevăr; dă-ne ajutor și fii solul nostru, tu, cel mai ales dintre bărbați.“

Acesta-i al doilea capitol din Povestea lui Nala.


– III.54 –

  1. Bṛhadaśva povesti: Nala făgădui că le va împlini dorința și apropiindu-se cu supunere îi întrebă:
  2. „Cine sunteți? Cine-i acela pentru care mă vreți ca sol? Și ce trebuie să fac pentru voi? Spuneți-mi, despre ce-i vorba?”
  3. La aceste cuvinte ale lui Naiṣadha, venerabilul Indra răspunse: „Află că noi suntem nemuritori și că am venit pentru Damayantī.
  4. Eu sunt Indra, acesta-i Agni, acela-i Stăpânul Apelor, iar cel de colo este Yama, care pune capăt vieții muritorilor.
  5. Vestește Damayantīei sosirea noastră. Spune-i: «Păzitorii Lumii, în frunte cu marele Indra, au venit din dorința de-a te vedea.
  6. Vor să te aibă de soție zeii: Śakra, Agni, Varuṇa și Yama. Alege-ți de soț pe unul din noi».”
  7. La aceste vorbe ale lui Śakra, Nala întinse mâinile rugător și zise: „Și eu am venit cu același gând; nu mă trimiteți pe mine; vă rog.
  8. Cum poate un îndrăgostit să-i spună iubitei sale asemenea vorbe? Cruțați-mă, zei!”
  9. Zeii grăiră: „Naiṣadha, tu ne-ai făgăduit adineaori că vei îndeplini ce-ți vom cere; cum se poate dar să nu te ții de cuvânt? Du-te, Naiṣadha, nu zăbovi!”
  10. Bṛhadaśva povesti: La aceste vorbe ale zeilor, Naiṣadha grăi: „Cum voi putea să intru în palat, când e atât de bine păzit?”
  11. „Vei intra”, răspunse Śakra. „Bine”, zise celălalt și merse la palatul Damayantīei.
  12. Acolo văzu pe crăiasa Vidarbhilor înconjurată de prietene, strălucitoare de frumusețe și plină de farmec.
  13. Gingașă din cale-afară, subțirică, cu ochi frumoși, părea că întunecă prin strălucirea ei lumina lunii.
  14. La vederea fetei cu zâmbetul dulce, dragostea lui Nala crescu și mai tare; dar și-o stăpâni, căci voia să-și țină făgăduința.
  15. Când îl zăriră, tinerele fete săriră de pe scaunele lor, speriate și turburate de frumusețea lui.
  16. Priveau la Nala cu uimire și plăcere, dar nu spuneau nici un cuvânt, ci numai îl adorau în gând:
  17. „Ce înfățișare frumoasă, ce strălucire, ce mândrie la acest bărbat ales! Cine o fi oare? Poate că-i un zeu, un Yakṣa sau un Gandharva?”
  18. Ele nu putură scoate o vorbă; atât de turburate fură frumoasele fete de strălucirea lui.
  19. Atunci Damayantī, uimită și ea, grăi zâmbind către viteazul Nala, care roșise:
  20. „O, viteazule, ești atât de frumos, încât faci să-mi crească dragostea în inima mea. Cine ești tu, care mi-ai venit asemenea unui zeu? Doresc s-o aflu de la tine.
  21. Cum ai ajuns aici? Și cum de nu te-au zărit? Căci palatul e bine păzit și regele aspru la poruncă.”
  22. La aceste cuvinte ale prințesei Vidarbhilor, Nala răspunse: „Frumoaso, eu sunt Nala; am venit aici trimis din partea unor zei.
  23. Śakra, Agni, Varuṇa și Yama vor fiecare să te aibă. Alege-ți de soț pe unul din ei.
  24. Prin puterea lor am pătruns aici, fără ca cineva să bage de seamă. Nimeni nu m-a văzut și nu m-a oprit când am intrat.
  25. Pentru aceasta m-au trimis cei mai mari dintre zei. Acum, după ce ai aflat, hotărăște cum vrei.”

Acesta-i al treilea capitol din Povestea lui Nala.


– III.55 –

  1. Bṛhadaśva povesti: Damayantī, după ce se închină la zei, zise zâmbind către Nala: „O, rege, spune-mi cu încredere, ce să fac pentru tine?
  2. Sunt a ta și tot ce am este al tău; iubește-mă.
  3. Vorbele lebedelor mă chinuiau; pentru tine am adunat pe regi.
  4. Dacă vei nesocoti dragostea mea, otrava, focul sau funia îmi vor fi scăparea; iar vina va fi a ta.”
  5. Atunci Nala răspunse: „Cum poți iubi pe un muritor ca mine, când sunt la mijloc Păzitorii Lumii?
  6. Spre ei îndreaptă-ți gândul, spre Stăpânii slăviți, care au zidit lumea. Eu nu mă pot asemăna nici cu colbul picioarelor lor.
  7. Muritorul care pricinuiește vreo neplăcere zeilor își găsește moartea. Ocrotește-mă, frumoaso, și alege pe cei mai mari dintre zei.
  8. Vei fi ca ei; vei purta veșminte fără colb, cununi divine și strălucitoare, podoabele cele mai minunate.
  9. Cine nu l-ar alege de soț pe Agni, stăpânul zeilor, care poate să dărâme lumea aceasta toată și s-o înghită din nou?
  10. Cine nu l-ar alege de soț pe Yama, a cărui lege o urmează toate făpturile, fiindu-le frică de pedeapsa lui?
  11. Cine nu l-ar alege de soț între toți zeii pe marele Indra, cel drept și măreț, care a nimicit pe Daitya și pe Dānava?
  12. Alege fără grijă pe Păzitorii Lumii, dacă socoți așa; ascultă vorbele unui prieten.”
  13. La aceste cuvinte ale lui Naiṣadha, Damayantī, cu ochii plini de lacrimi de durere, zise:
  14. „O, rege, mă închin cu umilință înaintea tuturor zeilor; dar eu pe tine te vreau de soț; aceasta ți-o spun cu adevărat.”
  15. Atunci regele zise către fata care tremura cu mâinile întinse rugător spre el: „Frumoaso, eu am venit aici ca sol; cum aș putea să mă gândesc la mine?
  16. Cum aș putea să mă gândesc la mine, când am făgăduit, și încă unor zei, că-mi voi da osteneală pentru ei?
  17. Dacă această datorie poate să se împace cu dorința mea, voi face așa. Altfel nu e cu putință.”
  18. Atunci drăgălașa Damayantī, cu vocea stinsă din pricina lacrimilor, grăi încet către Nala:
  19. „O, rege, am găsit un mijloc fără greș, cu ajutorul căruia vom izbândi, fără ca tu să ai vreo vină.
  20. Atât tu, cel mai nobil dintre muritori, cât și zeii în frunte cu Indra, veți veni acolo unde îmi voi alege soțul.
  21. Atunci eu te voi alege pe tine, de față cu Păzitorii Lumii; și astfel nu vei avea vreo vină.”
  22. După aceea Nala se întoarse la locul unde se opriseră zeii.
  23. Îndată ce-l văzură că vine, Păzitorii Lumii îl întrebară cu de-amănuntul despre cele întâmplate:
  24. „Ai văzut-o pe drăgălașa Damayantī? Ce ți-a vorbit? Spune-ne și nouă, o, rege virtuos.”
  25. Nala grăi: „După cum mi-ați poruncit, am intrat în palatul Damayantīei, înconjurat de ziduri până la cer și păzit cu strășnicie.
  26. Prin puterea voastră, nimeni nu m-a văzut când am intrat, afară de fiica regelui.
  27. Am văzut și pe tovarășele ei și m-au zărit și ele. Și toate au rămas înmărmurite când m-au văzut.
  28. Am vorbit cu laudă despre voi; dar frumoasa fată era cu gândul numai la mine și de aceea pe mine m-a ales.
  29. Ea a grăit astfel: «Să vină zeii împreună cu tine acolo unde-mi voi alege soțul.
  30. Te voi alege de față cu ei, Naiṣadha, și astfel nu vei avea nicio vină.»
  31. Atât am vorbit, o, regi ai zeilor; acum faceți cum vreți.”

Acesta-i al patrulea capitol din Povestea lui Nala.


– III.56 –

  1. Bṛhadaśva povesti: Când sosi ceasul prielnic, într-o zi sfântă, regele Bhīma pofti pe domnitori la alegerea de soț.
  2. Auzind aceasta, toți regii se grăbiră să vină, cuprinși de dorul Damayantīei.
  3. Trecură pe sub o boltă măreață și, asemenea unor lei care se suie pe un munte, se urcară pe un loc mai ridicat, înconjurat cu stâlpi strălucitori de aur.
  4. Acolo se așezară pe tronuri frumos împodobite; toți purtau cununi de flori cu miros îmbătător și cercei cu mărgăritare sclipitoare.
  5. Brațele lor vânjoase, asemenea unor măciuci, erau bine făcute și mlădioase, ca niște șerpi cu cinci capete.
  6. Chipurile plăcute ale regilor, cu plete frumoase, străluceau ca stelele pe cer.
  7. Atunci se urcă la ei frumoasa Damayantī, furând ochii și mințile regilor prin strălucirea ei.
  8. Privirile vitejilor se pironiră pe făptura ei și nu se mai puteau dezlipi.
  9. Când se strigă numele regilor, fiica lui Bhīma văzu cinci bărbați cu aceeași înfățișare.
  10. Crăiasa Vidarbhilor îi privea cu luare-aminte și sta la îndoială, căci nu putea deosebi care din ei e regele Nala.
  11. La care se uita, pe acela îl credea că e Nala. Frumoasa domniță se chibzuia în fel și chip:
  12. „Cum să fac ca să recunosc pe zei și cum aș putea să știu care-i Nala?”
  13. În timp ce crăiasa Vidarbhilor se gândea astfel, cuprinsă de întristare, ea căută să-și amintească semnele pe care auzise că le au zeii.
  14. Și-și zicea: „Nu văd la nici unul din cei adunați aici semnele zeilor, despre care am auzit de la bătrâni.”
  15. După ce se gândi când într-un fel, când într-altul, cercetând mereu, se hotărî în cele din urmă să ceară ajutorul zeilor.
  16. Se închină în gând și în cuvinte la zei, întinse mâinile rugător spre ei și zise tremurând:
  17. „Dacă-i adevărat că mi l-am ales de soț pe Naiṣadha în urma cuvintelor ce le-am auzit de la lebede, atunci arătați-mi-l, zei.
  18. Dacă-i adevărat că n-am păcătuit nici cu vorba, nici cu gândul, atunci arătați-mi-l, zei.
  19. Dacă-i adevărat că zeii mi l-au sortit de soț pe regele Niṣazilor, atunci arătați-mi-l, zei.
  20. Dacă-i adevărat că această sărbătoare a fost pusă la cale de mine de dragul lui Nala, atunci arătați-mi-l, zei.
  21. O, stăpâni puternici, Păzitori ai Lumii (Lokapāla), luați-vă din nou înfățișarea voastră, ca să-l pot deosebi pe regele Puṇyaśloka.”
  22. Când auziră cuvintele rugătoare și triste ale Damayantīei, zeii îi dădură, după cum ceruse, putința de a-i deosebi, luându-și din nou semnele lor.
  23. Deodată ea îi zări cum stăteau toți deasupra pământului, fără colb și fără sudoare, cu privirea mândră, purtând cununi proaspete.
  24. În aceeași clipă îl descoperi și pe Naiṣadha, pe pământ, acoperit de colb și de sudoare, aruncând umbră și purtând o cunună veștedă.
  25. Când văzu pe zei și pe Nala, drăgălașa fiică a lui Bhīma îl alese pe acesta, după datină.
  26. Îl apucă, rușinată, de-un capăt al hainei și-i puse pe umeri o cunună foarte frumoasă.
  27. Astfel își alese ea soțul. Atunci deodată regii adunați acolo scoaseră un strigăt de admirație.
  28. Împreună cu zeii și cu marii înțelepți îl aclamau necontenit pe Nala și plini de admirație îl ridicau în slavă.
  29. Atunci fiul lui Vīrasena, cu inima plină de bucurie, grăi către frumoasa Damayantī cuvintele dezmierdătoare:
  30. „O, frumoaso, fiindcă iubești pe un muritor mai presus de zeii care sunt de față, află că cuvintele tale îmi fac bucurie; sunt soțul tău.
  31. Cât timp voi avea suflare în trupul meu, iubito, atâta timp voi fi împreună cu tine. Aceasta ți-o spun cu adevărat.”
  32. Aceste vorbe i le spuse cu mulțumire, cu mâinile întinse spre ea.
  33. Pe urmă amândoi, plini de iubire unul pentru altul, priviră spre zei și-i rugară din inimă să-i ocrotească.
  34. După ce fiica lui Bhīma îl alese pe Nala, puternicii Păzitori ai Lumii îi dădură acestuia opt daruri:
  35. Śakra, soțul iubit al Śacīei, îi dădu darul de-a vedea pe zei în timpul jertfei și un mers falnic fără seamăn.
  36. Agni îi dădu propria sa prezență, oriunde ar fi dorit Naiṣadha, și regiunile luminate de el.
  37. Yama îi dădu priceperea de-a găti bucate și statornicie supremă în virtute; iar Stăpânul Apelor îi dădu în dar firea lor, oriunde ar fi dorit Naiṣadha,
  38. Și cununi mirositoare, cum nu se mai găseau altele. Și toți împreună îi dăruiră doi gemeni. După ce dădură aceste daruri, zeii plecară la cer.
  39. Regii, după ce se minunară și se bucurară de nunta lui Nala și a Damayantīei, plecară și ei mulțumiți, de unde veniseră.
  40. După plecarea lor, mărețul Bhīma, plin de bucurie, uni pe Damayantī cu Nala.
  41. Naiṣadha, viteazul ales între aleși, rămase acolo cât îi plăcu; apoi, luându-și rămas-bun de la Bhīma, porni spre țara sa.
  42. Acolo, fericit peste măsură și strălucitor ca un soare, Nala cârmui pe supușii săi cu dreptate, pricinuindu-le bucurie.
  43. Ca și Yayāti, urmașul lui Nahuṣa, înțeleptul Nala aduse jertfă de cai (aśvamedha) și multe altele, însoțite de daruri bogate.
  44. Și ca și în trecut Nala cel asemenea zeilor se primbla prin păduri și prin crânguri pline de farmec; dar acum era cu Damayantī.
  45. Amândoi avură parte de un fiu cu numele Indrasena și de o fată pe care o numiră la fel (Indrasenā).
  46. Și astfel, în jertfe și desfătări, își cârmui regele Nala țara sa bogată.

Acesta-i al cincilea capitol din Povestea lui Nala.


– III.57 –

  1. Bṛhadaśva povesti: După ce Naiṣadha fu ales de către fiica lui Bhīma, puternicii Păzitori ai Lumii se întâlniră pe drum cu Dvāpara, care venea spre ei împreună cu Kali.
  2. Văzându-l pe Kali, Śakra, omorâtorul lui Bala și al lui Vṛtra, îl întrebă: „Unde te duci, Kali, cu tovarășul tău Dvāpara?”
  3. „Mă duc la Damayantī, să mi-o iau de nevastă – răspunse Kali –, că mi-e gândul numai la ea.”
  4. Atunci Indra începu să râdă și zise: „Alegerea s-a sfârșit. Ea și l-a ales de soț pe regele Nala, de față cu noi.”
  5. Auzind aceasta, Kali înfuriat își luă rămas-bun de la zei și zise:
  6. „Pentru că a luat de bărbat pe un muritor, trecând peste zei, se cuvine să fie pedepsită cu strășnicie.”
  7. La aceste vorbe ale lui Kali, zeii răspunseră: „Damayantī l-a ales pe Nala cu voia noastră.
  8. Care femeie nu l-ar vrea pe regele Nala, împodobit cu toate virtuțile, care cunoaște toate datoriile, care-și îndeplinește făgăduințele întocmai,
  9. Care studiază cele patru Vede și Pūrāṇele și în a cărui casă zeii sunt totdeauna sătui la jertfele poruncite de legea sfântă?
  10. O, Kali, cel care ar cuteza să blesteme pe un om atât de ales, pe regele acesta asemenea Păzitorilor Lumii, în care sălășluiesc neclintite iscusința, statornicia,
  11. Dărnicia, asprimea felului de viață, curăția, stăpânirea, calmul, acela ar fi un nebun, care s-ar blestema pe sine însuși și s-ar ucide singur.
  12. Cel care ar cuteza să-l blesteme pe Nala, cel înzestrat cu astfel de virtuți, acela s-ar afunda în iadul cel groaznic, în mlaștina întinsă și fără fund.”
  13. După ce zeii se depărtară, Kali zise către Dvāpara: „Nu pot să-mi stăpânesc mânia; Dvāpara, voi intra în Nala.
  14. Îl voi face să-și piardă domnia și nu se va mai bucura împreună cu fiica lui Bhīma. Tu să intri în zaruri și să-mi dai, te rog, ajutor.”

Acesta-i al șaselea capitol din Povestea lui Nala.


– III.58 –

  1. Bṛhadaśva povesti: După ce se înțelese astfel cu Dvāpara, Kali se duse în țara unde domnea Naiṣadha.
  2. El locui timp îndelungat printre Niṣazi, pândind mereu prilejul. Și în al doisprezecelea an, prilejul acesta se ivi.
  3. Odată, Naiṣadha, după ce se spălase pe mâini, își făcea rugăciunea de seară, însă fără a se fi spălat pe picioare. Atunci Kali intră în el.
  4. Apoi merse la Puṣkara și-i zise: „Vino să joci în zaruri cu Nala.
  5. Cu ajutorul meu îl vei învinge. Câștigă-i la joc domnia și domnește asupra Niṣazilor.”
  6. Auzind aceasta, Puṣkara se duse la Nala; iar Kali se prefăcu în zarul cel mai bun și se duse la Puṣkara.
  7. Sosind la fratele său Nala, Puṣkara îl îndemna mereu zicând: „Hai, să jucăm pe zarul cel mai bun.”
  8. Regele nu se putu împotrivi îndemnului; și de câte ori i se ivea prilejul, juca. Iar prințesa Vidarbhilor suferea fără să se plângă.
  9. Niciunul din prieteni nu-l putea opri pe Nala de la joc; căci era cu totul robit de patima zarurilor.
  10. Atunci toți locuitorii cetății, în frunte cu sfetnicii, veniră să-l vadă pe rege.
  11. Vizitiul lui se duse la Damayantī și-i grăi: „Măria Ta, iată, au venit locuitorii cetății cu treburi de-ale lor și stau la poartă.
  12. Spune-i lui Naiṣadha că supușii lui se află aici și nu mai pot răbda patima regelui lor bun și înțelept.”
  13. Atunci fiica lui Bhīma, cu sufletul plin de amăr ăciune și frântă de durere, grăi către Naiṣadha, cu glasul înecat de plâns:
  14. „Stăpânul meu, locuitorii cetății împreună cu sfetnicii tăi stau la poartă și vor să te vadă; căci sunt plini de iubire pentru regele lor.”
  15. Dar regele, în care intrase Kali, nu răspunse nimic la cuvintele pline de jale ale frumoasei Damayantī.
  16. Locuitorii cetății și sfetnicii își ziseră: „Nu mai este el;” și triști și umiliți se întoarseră la casele lor.
  17. Apoi Puṣkara și Nala jucară din nou în zaruri, luni și luni de-a rândul; și Nala pierdu.

Acesta-i al șaptelea capitol din Povestea lui Nala.


– III.59 –

  1. Bṛhadaśva povesti: Văzând că regele Puṇyaśloka e ca nebun și că singurul lui gând sunt zarurile,
  2. Damayantī fu cuprinsă de îngrijorare și de mâhnire.
  3. Dar când află că lui Nala i-a fost luată aproape întreaga avere, neliniștită de patima lui și voindu-i binele, ea grăi către
  4. Bṛhatsenā, doica și îngrijitoarea ei, care se bucura de mare trecere, căci era iubitoare, pricepută în toate, credincioasă și meșteră la vorbă:
  5. „Bṛhatsenā, du-te la sfetnici și adă-i aici, din porunca lui Nala. Spune-le câtă avere i-a fost răpită și câtă i-a mai rămas.”
  6. Auzind porunca lui Nala, sfetnicii veniră, zicându-și: „Poate vom avea noroc.”
  7. Atunci fiica lui Bhīma îi spuse lui Nala că sfetnicii s-au adunat din nou; dar el n-o ascultă.
  8. Dacă văzu că soțul ei nu ascultă cele ce-i spune, Damayantī se întoarse umilită și intră în cămara ei.
  9. Când însă află că zarurile îi sunt mereu potrivnice lui Nala și că a pierdut toată averea, Damayantī grăi din nou către doica ei:
  10. „Draga mea Bṛhatsenā, du-te la vizitiul Vārṣṇeya, ca din partea lui Nala, și adă-l la mine; am o treabă de mare însemnătate pentru el.”
  11. Auzind acestea, Bṛhatsenā trimise oameni de încredere să-l aducă pe Vārṣṇeya.
  12. Când găsi prilejul, înțeleapta fiică a lui Bhīma îi spuse lui Vārṣṇeya vorbele înduioșătoare:
  13. „Tu știi că regele s-a purtat întotdeauna bine cu tine; ajută-l, te rog, că în mare primejdie se află.
  14. Cu cât pierde mai mult, jucând cu Puṣkara, cu atâta îi crește dorința de a juca.
  15. Dar pe când zarurile lui Puṣkara îi cad după plac, cu ale lui Nala se întâmplă dimpotrivă.
  16. Și nu numai că el nu ascultă de vorbele prietenilor și ale rudelor, dar nici măcar pe ale mele nu vrea să le audă; căci și-a ieșit din minți.
  17. Negreșit, eu socot că nu e vina marelui Naiṣadha că nu vrea să mă asculte, de vreme ce și-a pierdut mințile.
  18. Am nevoie de ajutorul tău, vizitiule; împlinește-mi dorința. Dacă s-ar întâmpla să piară, niciodată n-aș avea cugetul împăcat.
  19. Înhamă caii la care ținea Nala și care aleargă ca gândul, suie în car pe cei doi copii ai mei și pleacă la Kuṇḍina.
  20. Încredințează rudelor mele copiii și carul cu caii și rămâi acolo sau du-te unde vrei.”
  21. Vizitiul Vārṣṇeya povesti mai întâi sfetnicilor lui Nala tot ce-i spusese Damayantī.
  22. Aceia, după ce se sfătuiră, îi dădură voie să plece; iar el luă pe cei doi copii în car și porni spre țara Vidarbhilor.
  23. Acolo vizitiul lăsă caii și carul cel minunat; lăsă și pe fată și pe băiat.
  24. Apoi, luându-și rămas-bun de la regele Bhīma și jelindu-l pe Nala, plecă mâhnit și ajunse în orașul Ayodhyā.
  25. Aici se duse la regele Ṛtuparṇa și intră în slujba lui, ca vizitiu.

Acesta-i al optulea capitol din Povestea lui Nala.


– III.60 –

  1. Bṛhadaśva povesti: După plecarea lui Vārṣṇeya, Puṇyaśloka pierdu la joc domnia și tot avutul îi fu răpit de Puṣkara.
  2. Atunci acela zise batjocoritor către Nala rămas fără domnie: „Hai să jucăm din nou. Ce pui?
  3. Nu ți-a mai rămas decât Damayantī; restul ți l-am câștigat tot. Dacă primești, jucăm pe Damayantī.”
  4. La aceste vorbe ale lui Puṣkara, inima lui Puṇyaśloka plesni de supărare; dar nu-i dădu nici un răspuns.
  5. Apoi, privind cu mânie la Puṣkara, mândrul Nala își scoase podoabele de pe el.
  6. Și abia acoperit cu o singură haină, regele plecă, părăsind o bogăție nemăsurată și umplând de jale pe prietenii săi.
  7. Damayantī, îmbrăcată și ea numai cu o haină, îl însoți; trei nopți petrecu Naiṣadha împreună cu ea sub cerul liber.
  8. Puṣkara porunci să se strige prin cetate că cel care va cuteza să stea împreună cu Nala va fi omorât.
  9. Din pricina poruncii și a urii lui Puṣkara, locuitorii cetății nu-l primiră pe Nala.
  10. Astfel petrecu el trei nopți afară din cetate, trăind numai cu apă, fără a fi primit de cineva, el care era atât de vrednic de aceasta.
  11. Deoarece îl chinuia foamea, regele plecă, hrănindu-se cu rădăcini și fructe; iar Damayantī îl însoți.
  12. Trecură așa multe zile; odată, Nala, chinuit de foame, văzu niște păsări mari, cu aripi de aur.
  13. Atunci el se gândi: „Acum am ce mânca, și socot că mâncarea va fi bună.”
  14. Și aruncă peste ele haina cu care se învelea. Dar păsările se înălțară în văzduh răpindu-i haina.
  15. În timp ce-și luau zborul, păsările, privind la Nala cum sta gol și abătut pe pământ, îi ziseră:
  16. „O, nebunule, noi suntem zarurile; am venit ca să-ți răpim și haina ce ți-a mai rămas; căci nu ne tihnea că te-ai dus îmbrăcat.”
  17. Văzând cum se îndepărtează zarurile și că a rămas și fără haină, Puṇyaśloka zise către Damayantī:
  18. „Draga mea, uite, zarurile – din a căror pricină mi-am pierdut domnia și n-am ce mânca, încât sufăr de foame, nenorocitul de mine,
  19. Și din a căror pricină Niṣazii nu m-au primit în casa lor – s-au prefăcut în păsări de pradă și mi-au furat haina.
  20. Am ajuns în culmea nenorocirii, sufăr, mintea mi-i luată. Sunt soțul tău: ascultă vorbele mele, căci îți doresc binele.
  21. Iată, o mulțime de drumuri care duc spre Deccan, spre Avantī și spre muntele Ṛkṣavat, ocolindu-l.
  22. Acesta-i Vindhya cu stânci uriașe, iar apa aceea e Payoṣṇī, care se varsă în ocean. Iată și sihăstriile marilor pustnici, pline cu rădăcini și fructe.
  23. Drumul acesta duce spre țara Vidarbhilor; celălalt spre Kośala. Țara aceea care se întinde spre miazăzi este Deccanul.”
  24. Vorbele acestea le spuse regele Nala cu tristețe de câteva ori către fiica lui Bhīma.
  25. Atunci Damayantī, copleșită de durere, grăi cu jale și cu vocea înecată de plâns către Naiṣadha:
  26. „Inima mi se înfioară; tot trupul abia mi se mai ține, când mă gândesc la ceea ce vrei să faci.
  27. Cum aș putea să plec și să te las în această pustietate, după ce ți-ai pierdut domnia și averea, acum, când ești gol, flămând și însetat?
  28. O, rege ales, tu ești istovit și foamea te chinuie ște; lasă-mă dar să-ți alung oboseala în pădurea asta grozavă.
  29. După cum spun doctorii, nu se află leac la fel ca soția, în orice restriște. Adevăr îți spun.”
  30. Nala grăi: „O, frumoasa mea Damayantī, asta așa-i, după cum spui. Nu se află prieten la fel ca soția, nu e leac mai bun ca ea pentru bărbatul care suferă.
  31. Eu nu vreau să te părăsesc; de ce te temi, dar, draga mea? Mai degrabă mi-aș da viața decât să te las.”
  32. Damayantī grăi: „O, rege, dacă n-ai de gând să mă părăsești, de ce mi-arăți drumul care duce spre țara Vidarbhilor?
  33. Eu te-nțeleg; dar nu mă părăsi. Ai face o faptă josnică dacă m-ai lăsa singură.
  34. O, bărbat ales, asemenea zeilor, tu mereu îmi arăți drumul acesta și prin asta îmi mărești jalea.
  35. Dacă însă dorința ta este ca să mă duc la rudele mele, atunci să mergem împreună în țara Vidarbhilor, dacă găsești cu cale.
  36. O, stăpânul meu iubit, regele Vidarbhilor te va primi cu cinste și acolo vei trăi fericit în casa noastră.”

Acesta-i al nouălea capitol din Povestea lui Nala.


– III.61 –

  1. Nala grăi: „Și eu am un regat, ca și tatăl tău; dar cât timp voi fi în restriște, nu mă voi duce acolo.
  2. Cum aș putea să merg acolo pribeag, prilej de durere pentru tine, când odinioară am venit bogat, aducându-ți bucurie?”
  3. Bṛhadaśva povesti: Astfel vorbi Nala, mângâind-o pe frumoasa Damayantī, îmbrăcată numai cu o jumătate de haină.
  4. Amândoi, acoperiți cu o singură haină, rătăciră încoace și încolo, istoviți de foame și de sete, până ajunseră la un han părăsit.
  5. Ajunși acolo, regele Niṣazilor și prințesa Vidarbhilor se așezară la pământ.
  6. Fără haină, urât, murdar, plin de colb, Nala obosit adormi pe pământul gol, împreună cu Damayantī.
  7. Gingașa și frumoasa Damayantī, copleșită de suferință, fu cuprinsă îndată de somn.
  8. Însă regele Nala, în timp ce Damayantī dormea, nu putea închide ochii, căci sufletul și mintea îi erau cuprinse de suferință.
  9. Se gândea și la domnia ce-i fusese răpită, la prietenii care-l părăsiseră toți și la pribegia sa prin pădure; și nu-și găsea liniște.
  10. „Să fac oare aceasta sau să n-o fac? Poate că-i mai bine să mor decât să-mi las supușii.
  11. Credincioasa mea soție suferă din pricina mea. Dacă o voi părăsi, poate va pleca la rudele ei.
  12. Fără îndoială că împreună cu mine va îndura suferințe, fiindcă mă iubește; iar de va fi părăsită, cine știe dacă va găsi alinare undeva.”
  13. Așa se gândi și se răzgândi el în fel și chip; în cele din urmă socoti că-i mai bine pentru Damayantī s-o lase singură.
  14. „Acestei femei frumoase, care-mi este atât de credincioasă și de supusă, nu poate să-i facă cineva vreun rău pe drum.”
  15. Și astfel, datorită ticăloșiei lui Kali, Nala se hotărî s-o părăsească pe Damayantī.
  16. Văzând că el nu are haină deloc și că ea are numai una, regele voi să taie jumătate dintr-a ei.
  17. „Cum să tai haina, fără ca iubita mea soție să se trezească din somn?“ Astfel se gândea Nala, plimbându-se prin han.
  18. Pe când umbla încoace și încolo, găsi într-un ungher un paloș scos din teacă, foarte tăios.
  19. Cu acela viteazul Nala tăie jumătate din haină, se înveli cu ea și scos din minți fugi, părăsind-o adormită pe prințesa Vidarbhilor.
  20. Apoi, cuprins de înduioșare, regele Niṣazilor se întoarse la han și privind la Damayantī, plânse:
  21. „Draga mea soție, pe care mai înainte n-o vedea nici vântul, nici soarele, doarme acum într-un han, lipsită de ocrotire.
  22. Frumoasa aceasta, cu zâmbet dulce, acoperită numai cu o zdreanță, ce se va face ea când se va trezi? Oare nu va înnebuni?
  23. Singură, părăsită de mine, cum va umbla frumoasa prințesă a Vidarbhilor prin pădurea cea grozavă, plină de fiare și de șerpi?
  24. Zeii Āditya, Vasu, Rudra și Aśvinii, împreună cu Maruții, să te aibă în paza lor, frumoaso; virtutea ta te va ocroti.”
  25. Zicând aceasta, Nala, căruia Kali îi luase mințile, plecă cu hotărâre, părăsindu-și soția sa dragă, fără seamăn de frumoasă, care dormea pe pământ.
  26. Dar de câte ori Nala se depărta, atras de Kali, de atâtea ori se întorcea, atras de dragostea sa.
  27. Inima lui plină de întristare era ca ruptă în două; ca un leagăn care merge încoace și încolo, așa se ducea și se întorcea el la han.
  28. În cele din urmă, atras de Kali, Nala fugi ca un nebun, plângând amar după soția pe care și-o părăsea adormită.
  29. Pierdut, în puterea lui Kali, neavând decât un singur gând, el plecă plin de durere, lăsându-și soția singură în pădurea pustie.

Acesta-i al zecelea capitol din Povestea lui Nala.


– III.62 –

  1. Bṛhadaśva povesti: După plecarea lui Nala, frumoasa Damayantī, care se odihnise, se trezi speriată în pustietatea pădurii.
  2. Plină de mâhnire și de durere, îngrozită că nu-și vedea soțul, ea îl strigă tare:
  3. „O, rege, o, soțul și stăpânul meu, de ce m-ai lăsat? Ah! Sunt nimicită, sunt pierdută, mi-e frică în pădurea asta nelocuită.
  4. O, rege mare, tu doar ești virtuos și iubitor de adevăr; de ce m-ai lăsat adormită și te-ai dus, dacă ai grăit adevărul?
  5. Cum ai putut să pleci și să mă lași pe mine, soția ta credincioasă, mai ales când nu eu ți-am făcut rău, ci altul?
  6. Fă ca să fie adevărate vorbele ce le-ai rostit odinioară în fața Păzitorilor Lumii.
  7. O, bărbat ales, moartea-i sortită pentru muritori la timpul hotărât; așa se face că iubita ta soție se mai află încă în viață, deși ai părăsit-o.
  8. Destul cu gluma aceasta; ajunge; arată-te, o, rege, căci sunt îngrozită.
  9. Te văd, te văd; te-am zărit, Naiṣadha; de ce te ascunzi în tufiș și nu-mi răspunzi?
  10. O, ce grozav e că nu vii să mă mângâi, când mă aflu aici în starea asta și plâng.
  11. Eu nu mă jelesc pe mine sau pe altcareva, cât mai ales pe tine, o, rege; căci mă gândesc: ce ai să devii singur?
  12. Seara, când vei sta la rădăcina vreunui copac, flămând, însetat și frânt de oboseală, ce ai să te faci dacă nu mă vei vedea?”
  13. Apoi, chinuită de o jale adâncă, ea alergă de colo până colo, plângând de durere.
  14. Mereu cădea zdrobită, mereu se ridica, mereu se ascundea, mereu striga și plângea.
  15. Chinuită de o mâhnire fără margini și suspinând întruna, credincioasa soție zise plângând:
  16. „Ființa din al cărei blestem suferă Naiṣadha de nu-și găsește alinare, să aibă parte de o suferință și mai mare decât a noastră.
  17. Nelegiuitul care l-a adus pe Nala fără nicio vină în această stare să ducă o viață și mai amară decât a lui.”
  18. Astfel se tânguia soția marelui rege, strigându-l necontenit pe nume și alergând în toate părțile.
  19. În timp ce fiica lui Bhīma scotea strigăte de durere, asemenea unei păsări de mare, și plângea și se tânguia neîncetat,
  20. Deodată o apucă un șarpe uriaș, înfometat, care se afla în apropiere.
  21. Deși era strânsă tare de șarpe și copleșită de mâhnire, ea-l jelea mai mult pe Naiṣadha decât pe sine însăși:
  22. „Ah, soțul meu, de ce nu-mi alergi în ajutor? Iată, sunt prinsă, fără apărare, de șarpele acesta, aici în pădurea asta nelocuită.
  23. O, Naiṣadha, ce te vei face când îți vei aminti de mine, atunci când vei fi dezlegat de blestem și când îți vei redobândi mintea, judecata și averea?
  24. O, bărbat ales și fără cusur, cine îți va alunga oboseala atunci când vei fi trudit, chinuit de foame și istovit?”
  25. Un vânător, care cutreiera pădurea aceea nestrăbătută, auzi strigătele ei și alergă într-acolo.
  26. Vânătorul lovi șarpele cu paloșu-i ascuțit și tăindu-l în două îl lăsă nemișcat.
  27. După ce o scăpă, o stropi cu apă, o îmbărbătă și-i dădu să mănânce; apoi o întrebă:
  28. „Frumoaso cu ochi de gazelă, a cui ești tu? Cum de-ai venit în această pădure și cum de-ai dat peste această primejdie de moarte?”
  29. La întrebările lui, Damayantī îi povesti tot ce i se întâmplase.
  30. Vânătorul o văzu îmbrăcată numai pe jumătate, cu șoldurile și sânii plini, cu trupul gingaș și fără cusur, cu fața asemenea lunii pline,
  31. Cu sprâncenele arcuite, cu grăirea dulce; și căzu în mrejele Amorului.
  32. Cuprins de dragoste, vânătorul o mângâie cu vorbe alintătoare și dulci. Frumoasa femeie își dădu seama de aceasta.
  33. Când îl înțelese pe netrebnic, credincioasa Damayantī se aprinse de mânie.
  34. Ticălosul cu gânduri rele, care voia s-o necinstească, văzu că cea care ardea de mânie ca o flacără nu poate fi biruită.
  35. Nefiind vremea de vorbit, Damayantī, plină de durere, rămasă fără soț și fără tron, îl blestemă cu mânie:
  36. „Dacă-i adevărat că nici măcar cu gândul nu mă gândesc la altul, afară de Naiṣadha, atunci mișelul acesta de vânător să cadă mort.”
  37. Abia rosti aceste cuvinte și vânătorul căzu la pământ fără suflare, ca un copac mistuit de flăcări.

Acesta-i al unsprezecelea capitol din Povestea lui Nala.


– III.63 –

  1. Bṛhadaśva povesti: După ce-l omorî pe vânător, frumoasa cu ochii de lotus porni prin pădurea cea grozavă și pustie, care răsuna de miriade de lăcuste,
  2. Plină de lei, pantere, cerbi, tigri, bivoli și urși, de tot soiul de păsări, bântuită de sălbatici și de hoți,
  3. Plină de fel de fel de copaci, de trestii și de lotuși.
  4. Ea văzu munți cu nenumărate minerale de tot felul, râuri și căderi de apă minunate.
  5. Fiica regelui Vidarbhilor mai văzu acolo turme de bivoli, mistreți, urși și șerpi.
  6. Plină de strălucire, măreție, frumusețe și statornicie, ea nu se temu atunci de nimic.
  7. Ajunsă în inima pădurii celei grozave, fiica regelui Vidarbhilor, chinuită de nenorocirea soțului ei, se tângui cuprinsă de o mare durere:
  8. „O, rege al Niṣazilor, cu pieptul larg și brațe puternice, unde ai plecat, lăsându-mă aici, în pădurea asta nelocuită?
  9. O, bărbat viteaz și ales, cum de te porți viclean cu mine, tu, care ai adus atâtea jertfe, și de cai și de altele, însoțite de daruri bogate?
  10. O, tu, cel mai de frunte dintre domnitori, adu-ți aminte, iubitul meu, de vorbele ce mi le-ai spus chiar mie.
  11. Gândește-te la cele ce ți-au spus lebedele și la cele ce mi-ai spus tu însuți.
  12. Oare nu sunt iubita ta soție? De ce nu-mi răspunzi în pădurea asta grozavă?
  13. Iată, tigrul acesta înfiorător și înfometat, cu gura căscată, groaznic la înfățișare, vrea să mă mănânce. De ce nu-mi vii într-ajutor?
  14. «Nici una nu mi-i dragă, afară de tine», așa-mi vorbeai întotdeauna. O, dragul meu, fă ca aceste vorbe, pe care mi le spuneai odinioară, să fie adevărate.
  15. O, rege, o, soțul meu iubit, de ce nu răspunzi soției tale dorite și iubite, care plânge turburată?
  16. Ție nu-ți pasă de mine, că plâng singură, ca o căprioară rătăcită de cârdul ei.
  17. Iată, îți vorbește Damayantī, care-i singură în pădurea asta mare; de ce nu-i răspunzi?
  18. O, tu, care ești plin de noblețe, frumos în toată înfățișarea ta, eu nu te văd aici, pe muntele acesta,
  19. Nici în pădurea asta grozavă, bântuită de lei și de tigri, o, rege al Niṣazilor, fie culcat, fie așezat, fie stând.
  20. Pe cine să-ntreb, mâhnită și plină de jale din pricina ta: «Nu cumva l-ai văzut și l-ai întâlnit aici în pădure pe regele Nala?»
  21. De la cine voi auzi vorbele îmbucurătoare: «Acela pe care-l cauți, regele Nala, cel cu ochii ca floarea de lotus, iată-l!»
  22. Tigrul acesta măreț, regele pădurii, cu patru colți, cu fălci uriașe, înaintează spre mine; mă duc la el, fără frică:
  23. «Tu ești domn peste animale, tu ești stăpânul acestei păduri; sunt Damayantī, fiica regelui Vidarbhilor.
  24. O, rege al animalelor, dacă l-ai văzut cumva pe Nala, mângâie-mă, sărmana, care, chinuită de durere, îmi caut singură soțul.
  25. Dacă nu mi-l făgăduiești pe Nala, o, stăpâne al acestei păduri, cel mai ales dintre animale, mănâncă-mă și scapă-mă din această restriște.»”
  26. Auzindu-i tânguirea în pădure, tigrul se gândi: «E a mea», și se îndreptă spre un râu cu apa limpede, care curge în ocean.
  27. Să-l întreb de Nala pe muntele acesta sfânt, cu piscurile sale numeroase, care se înalță până la cer, scânteind în fel de fel de culori frumoase,
  28. Pe regele acesta al munților, care se înalță ca un steag deasupra acestui codru uriaș:
  29. «Închinare ție, munte sfânt, tu cel mai falnic dintre munți, cu înfățișarea divină, vestit, ocrotitor și foarte bun!
  30. Vin și mă închin la tine; află că eu sunt fiică de domn, vestită sub numele de Damayantī.
  31. Tatăl meu este marele erou Bhīma, domnul țării Vidarbhilor, regele ocrotitor al celor patru caste,
  32. Cel mai de seamă dintre regi, cu ochii mari și sprâncenele arcuite, care aduce tot felul de jertfe bogate în daruri, în primul rând cea de încoronare și cea de cai,
  33. Evlavios, drept, iubitor de adevăr, bun la inimă, nobil, viteaz, căruia toate îi merg în plin, cunoscător al legilor sfinte, cu sufletul curat,
  34. Domnitor care cârmuiește cu dreptate pe Vidarbhi, biruitor al cetelor vrăjmașe. Află că eu sunt fiica lui, care am venit la tine.
  35. Socrul meu e un bărbat foarte ales, care domnește peste Niṣazi; numele lui slăvit e Vīrasena.
  36. Iar acela care-și cârmuiește regatul moștenit de la tatăl său, nimicitorul de dușmani cu numele Nala, smead, cunoscut sub numele de Puṇyaśloka,
  37. Evlavios, cunoscător al Vedelor, priceput la vorbă, virtuos, băutor de soma, adorator al focului, care aduce jertfe și împarte daruri, cârmuitor drept,
  38. O, munte ales, află că eu sunt soția lui, care am venit aici în căutarea soțului meu, bărbatul cel mai ales dintre aleși.
  39. O, tu, cel mai falnic dintre munți, nu cumva l-ai văzut în pădurea asta grozavă pe regele Nala, cu piscurile tale nenumărate care spintecă văzduhul?
  40. Nu cumva l-ai văzut pe regele Niṣazilor, pe Nala cel puternic ca elefantulmăreț, cu brațe lungi, înțelept și înflăcărat?
  41. O, cel mai ales dintre munți, de ce nu mă mângâi cu vorbe bune, ca pe copila ta, acum când plâng singură, mâhnită și turburată?
  42. Când voi auzi glasul asemenea ambroziei, atât de plăcut și de adânc, ca tunetul unui nour aducător de furtună?”
  43. Astfel grăi prințesa Damayantī către muntele cel falnic și porni mai departe, spre miazănoapte.
  44. După ce merse trei nopți, văzu o pădure minunată, ca un rai,
  45. Locuită de pustnici asemenea lui Vasiṣṭha, lui Bhṛgu și lui Atri, cu simțurile înfrânate, măsura ți la mâncare, stăpâni pe ei și purificați.
  46. Când văzu că pădurea e locuită de pustnici, ea respiră ușurată și înviorată se opri în loc.
  47. Fiica iubită a lui Bhīma, mărgăritarul între femei, Damayantī cea evlavioasă și plină de strălucire intră în sihăstrie.
  48. Plecându-se cu modestie, ea salută pe cucernicii asceți. „Bine ai venit“, îi ziseră aceia.
  49. Și primind-o cu cinstea cuvenită, adăugară: „Așază-te; spune, ce să facem pentru tine?”
  50. Frumoasa femeie grăi: „Vă merge bine aici în asceză în mijlocul focurilor, îndeplinindu-vă orânduielile voastre sfinte?”
  51. „O, frumoaso, ne merge bine în toate privințele – îi răspunseră aceia –; spune, cine ești și ce dorești?
  52. Când am văzut aici chipul tău atât de frumos și strălucirea ta atât de mare, am fost cuprinși de uimire; fii liniștită și nu te jeli.
  53. Nu cumva ești zâna acestei păduri, sau a acestui munte, sau a acestui râu? Spune-ne adevărul, frumoaso fără cusur!”
  54. Atunci ea grăi către înțelepți: „O, brahmani, eu nu sunt o zână, nici a pădurii, nici a muntelui, nici a râului.
  55. Aflați că sunt o femeie; am să vă povestesc totul cu de-amănuntul; ascultați!
  56. Peste Vidarbhi domnește un rege, cu numele Bhīma. Eu sunt fiica lui.
  57. Soțul meu este Nala, gloriosul rege al Niṣazilor, eroul biruitor în lupte și înțelept,
  58. Plin de evlavie față de zei, proteguitor al brahmanilor, ocrotitor al neamului Niṣazilor, foarte strălucit și foarte puternic.
  59. Pe acesta l-au atras niște oameni ticăloși, vicleni și fără onoare, și i-au răpit la jocul de zaruri domnia și averea.
  60. Aflați că eu sunt soția acestui rege ales; mă numesc Damayantī și sunt plină de dorul de a-l vedea pe soțul meu.
  61. Mâhnită cutreier pădurile și munții pe lumea aceasta, căutându-mi soțul, pe Nala cel iscusit în luptă.
  62. Poate că a venit în această pădure fermecătoare a sfințiilor voastre, care vă servește ca loc de ispășire, un rege cu numele Nala, domnitor al Niṣazilor.
  63. Din pricina lui am ajuns în locul acesta grozav și de nepătruns, în pădurea asta înfricoșătoare, bântuită de tigri și de alte sălbăticiuni.
  64. Dacă încă vreo câteva zile nu-l văd pe regele Nala, îmi voi face o soartă mai bună, liberându-mă de acest trup.
  65. Ce-mi folosește viața fără omul acesta ales? Ce-o să mă fac acum, plină de jale pentru soțul meu?”
  66. Astfel se tângui fiica lui Bhīma, singură în pădure. Atunci pustnicii grăiră cu glas de proroci către Damayantī:
  67. „Frumoaso, viitorul tău se arată fericit; noi îl vedem prin puterea faptelor noastre sfinte; în curând îl vei vedea pe domnul Niṣazilor.
  68. O, fiică a lui Bhīma, îl vei vedea pe Nala, pe regele Niṣazilor, cel care doboară pe vrăjmași, cel mai mare ocrotitor al dreptății; îl vei vedea izbăvit de suferința sa.
  69. Scăpat de toate relele, după ce-și va redobândi întreaga avere, zdrobitorul de dușmani va cârmui iarăși țara sa.
  70. Îl vei vedea pe soțul tău, pe regele de neam mare, care bagă spaima în vrăjmași și care alungă întristarea prietenilor săi.”
  71. Zicând acestea către iubita soție a lui Nala, pustnicii se făcură nevăzuți împreună cu locuințele și cu vetrele lor sfinte.
  72. Când văzu această minune, nora regelui Vīrasena, Damayantī cea fără prihană, rămase înmărmurită.
  73. „Oare am visat? Ce s-a întâmplat aici? Unde sunt toți acei pustnici? Unde-i locul pe care se aflau colibele lor?”
  74. Astfel se gândi mult timp Damayantī, fiica lui Bhīma, abătută și ofilită de durere din pricina soțului ei.
  75. Apoi plecă într-alt loc; și văzând un copac, ce se numește Aśoka, grăi cu voce stinsă și cu ochii plini de lacrimi:
  76. „Ah, iată copacul acesta falnic, cu crengile sale nenumărate, se înalță măreț din mijlocul pădurii, ca regele munților.
  77. – Nu cumva l-ai zărit pe soțul iubit al Damayantīei, pe regele Nala, zdrobitorul de dușmani? Mai era el mâhnit și chinuit de neliniște,
  78. Eroul prigonit de soartă, care a venit în această pustietate acoperit numai cu o jumătate de haină pe trupul său plăpând?
  79. O, Aśoka, fă ca să plec fără mâhnire; fii într-adevăr Aśoka, cel care înlătură întristarea, așa cum te arată numele.”
  80. Zicând acestea, frumoasa fiică a lui Bhīma ocoli copacul și plecă într-un ținut de tot grozav.
  81. Mulți copaci văzu ea în drumul ei și multe râuri, mulți munți și multe sălbăticiuni și păsări.
  82. Merse ea și iarăși merse până ce văzu o caravană mare de elefanți, de cai și de care.
  83. Tocmai treceau un râu fermecător de frumos, cu apa limpede și lină, lat și acoperit cu trestii.
  84. Când văzu caravana cea mare, mândra și frumoasa soție a lui Nala se apropie și intră în mijlocul oamenilor.
  85. Când o văzură cu înfățișarea cea sălbatică, copleșită de durere, acoperită numai cu o jumătate de haină, slabă, palidă, murdară, cu părul plin de praf,
  86. Unii din ei fugiră înspăimântați care încotro; alții se opriră nedumeriți, alții scoaseră strigăte;
  87. Unii începură să râdă de ea, alții se mâniară, altora li se făcu milă, alții în sfârșit întrebară:
  88. „Cine ești?Acui ești, frumoaso? Ce cauți aici în pădure? Vederea ta ne-a speriat. Ești o femeie?
  89. Sau o Yakṣī, sau o Rākṣasī, sau poate o Apsaras? Oricine ai fi, adă-ne noroc și ocrotire, o, tu, fără cusur.
  90. Fă ca această caravană să plece de aici iute și în liniște și să ne meargă bine.”
  91. Atunci virtuoasa femeie, întristată de nenorocirea soțului ei, grăi către capul caravanei și către oamenii care se aflau acolo:
  92. „Aflați că sunt o femeie; sunt fiică de rege, care domnește peste oameni, noră de rege, soție de rege, și doresc să-mi văd soțul.
  93. Tatăl meu e regele Vidarbhilor; iar soțul meu e regele Niṣazilor, cu numele Nala, foarte glorios și nebiruit în luptă; pe acesta îl caut.
  94. Spuneți-mi îndată dacă-l cunoașteți pe rege, pe iubitul meu Nala, cel mai nobil între bărbați, nimicitorul cetelor vrăjmașe.”
  95. Stăpânul acelei caravane mari, Śuci, vorbi astfel către Damayantī: „Ascultă vorbele mele, frumoaso cu zâmbet drăgălaș.
  96. Eu sunt conducătorul și stăpânul acestei caravane. N-am văzut pe nici un om cu numele de Nala.
  97. În pădurea asta nelocuită de oameni am văzut numai elefanți, pantere, tigri, bivoli și gazele.
  98. N-am văzut pe vreun alt muritor afară de tine; așa să ne ajute azi Maṇibhadra, regele Yakṣa-șilor.”
  99. Atunci Damayantī grăi către neguțători și către stăpânul caravanei: „Spuneți-mi, vă rog, încotro se îndreaptă această caravană?”
  100. Stăpânul caravanei grăi: „Caravana aceasta este a înțeleptului Subāhu, regele Cedilor. Spre țara lui se-ndreaptă ea grăbită, în vederea câștigului, o, fiică de muritor.”

Acesta-i al doisprezecelea capitol din Povestea lui Nala.


– III.64 –

  1. Bṛhadaśva povesti: Auzind aceste cuvinte ale conducătorului, frumoasa femeie, plină de dorul soțului ei, plecă împreună cu caravana.
  2. După ce merseră mult timp, văzură în pădurea cea mare și grozavă un lac fermecător, cu iarbă și lemne de aprins focul,
  3. Plin de flori și de fructe, locuit de tot felul de păsări, cu apă limpede și dulce, plăcută și rece.
  4. Fiindcă animalele erau tare obosite, ei se hotărâră să facă un popas. Și, după părerea conducătorului caravanei, intrară în pădurea cea fără seamăn.
  5. Deoarece se înserase, marea caravană petrecu noaptea acolo. Dar pe la miezul nopții, când totul era cufundat în liniște și tăcere,
  6. Și în timp ce caravana dormea obosită, veni ca să se adape la lac o turmă de elefanți cu capetele pătate de sucul ce li se prelingea din tâmple.
  7. Când elefanții sălbatici dădură cu ochii de cei blânzi, se repeziră cu toții asupra lor, ca o vijelie, plini de turbare, căutând să-i omoare.
  8. Năvala elefanților nu putea fi oprită; ei se repeziră asemenea unor stânci rupte din vârful unui munte, care se rostogolesc la vale.
  9. Pe neașteptate, ei închiseră drumul spre lac și călcară în picioare caravana care dormea la pământ.
  10. Buimăciți de somn, oamenii alergau scoțând strigăte de durere și căutând scăpare prin tufișuri.
  11. Mulți ale căror cămile fuseseră ucise fugeau pe jos înspăimântați, omorându-se în învălmășeală unii pe alții.
  12. Cădeau la pământ cu strigăte înfiorătoare, apucați de pe copacii de care se agățaseră, sau se rostogoleau în prăpăstii.
  13. Și astfel, datorită soartei, caravana aceea numeroasă fu atacată de elefanți și nimicită cu desăvârșire.
  14. A doua zi, cei care mai rămăseseră în viață plecară din ținutul acela, văicărindu-se din pricina prăpădului ce se întâmplase.
  15. Atunci prințesa Vidarbhilor îi jeli ca pe fratele, pe tatăl, pe fiul sau pe prietenul ei, zicând: „Ce păcat am săvârșit?
  16. Caravana asta, pe care o găsisem în pustietatea pădurii, a fost omorâtă de turma de elefanți. Din pricina soartei mele nenorocite s-a întâmplat asta.
  17. «Nu moare cineva până nu-i vine timpul», spune înțelepciunea celor bătrâni. Numai așa se face că n-am fost strivită și eu, sărmana de mine, de ceata aceea de elefanți.
  18. Căci nimic nu se face pe lumea aceasta de către muritori fără voia destinului; eu doar n-am săvârșit niciun rău, nici chiar în copilăria mea.
  19. Poate fiindcă de dragul lui Nala i-am respins pe zeii Păzitori ai Lumii, când au venit la serbarea alegerii de soț.”
  20. Aceste vorbe, și altele încă, rosti ea cu jale; apoi plină de întristare plecă, frumoasă asemenea lunii toamna, când e pe jumătate.
  21. Tânăra femeie merse așa nu tocmai multă vreme și înspre seară ajunse într-un oraș mare. Acesta era scaunul înțeleptului rege Subāhu, care domnea peste poporul Cedilor.
  22. Locuitorii orașului văzură o femeie turburată, slabă, abătută, cu părul despletit, nespălată, mergând ca o nebună.
  23. Când o văzură intrând în cetatea regelui Cedilor, copiii se îmbulziră după ea, ca s-o vadă.
  24. Mama regelui, care stătea pe acoperișul palatului, o văzu înconjurată de norod și dădu poruncă unei servitoare: „Du-te și adă-mi-o pe aceea aici, înaintea mea.
  25. Este o tânără femeie, necăjită de oameni, întristată, care are nevoie de ocrotire; e atât de frumoasă, încât îmi strălucește casa ca un fulger.”
  26. Aceea dădu la o parte mulțimea și o aduse pe Damayantī sus pe terasă. Acolo mama regelui o întrebă cu mirare:
  27. „Așa cum ești, copleșită de mâhnire, arăți nespus de frumoasă; strălucești ca fulgerul printre nori; spune-mi, cine ești și a cui ești?
  28. Chipul tău nu-i omenesc, cu toate că-i fără podoabe; nu ți-e frică de bărbați, așa fără sprijin, tu care strălucești ca o zeiță?”
  29. La aceste cuvinte, fiica lui Bhīma răspunse: „Află că sunt o femeie credincioasă soțului ei.
  30. Sunt o cameristă de viță nobilă, o servitoare, care stau unde-mi place; sunt singură, mă hrănesc cu fructe și rădăcini; adăpostul meu e acolo unde mă apucă seara.
  31. Soțul meu are virtuți fără număr și mă iubește statornic. Eu de asemenea îl iubesc și mă țin de el ca umbra.
  32. Prin puterea destinului, o patimă fără margini, pentru zaruri, a pus stăpânire pe el; dar a fost învins la joc și a plecat singur în pădure.
  33. Eu de asemenea am plecat în pădure, mângâindu-mi soțul care rămăsese cu o singură haină și era turburat de părea nebun.
  34. Odată, în pădure, cuprins de foame și scos din minți, a aruncat-o și pe aceea, dintr-o pricină oarecare.
  35. Multe nopți n-am dormit după aceea, urmându-l îmbrăcată numai cu o haină, pe el, care era gol și cu mintea pierdută ca un nebun.
  36. După mult timp, m-a părăsit adormită într-un loc, fără a fi vinovată cu ceva, tăindu-mi jumătate din haină.
  37. De atunci îl caut chinuită zi și noapte; dar nu-i chip să-l găsesc pe stăpânul meu, pe soțul meu iubit, cel asemenea zeilor nemuritori.”
  38. Văzând-o cu ochii plini de lacrimi, cum își spune povestea plină de jale, mama regelui, mai îndurerată decât însăși fiica lui Bhīma, grăi către ea:
  39. „Rămâi la mine, draga mea. Îmi faci nespusă bucurie. Pe soțul tău îl vor căuta oamenii mei.
  40. Poate că va veni el însuși întra-coace, după ce va fi cutreierat lumea. Rămânând aici îl vei regăsi pe soțul tău.”
  41. La aceste vorbe ale mamei regelui, Damayantī grăi: „O, mamă de eroi, eu pot să rămân la tine numai cu o învoială:
  42. Nu voi mânca nici măcar resturile de mâncare, nu mă voi spăla pe picioare, nu voi vorbi niciodată cu vreun alt bărbat.
  43. Dacă mă va cere vreun bărbat de soție, să-l pedepsești; doresc să văd pe brahmani și să-i rog să-mi caute soțul.
  44. Dacă se va face așa, atunci sunt hotărâtă să rămân aici. Altfel nu mă îndeamnă inima să stau nicăieri.”
  45. Atunci mama regelui zise bucuroasă: „Voi face toate acestea; juruința ta să-ți fie cu noroc!”
  46. După ce vorbi astfel cu fiica lui Bhīma, mama regelui grăi către fiica ei, pe care o chema Sunandā:
  47. „Sunandā, tânăra aceasta cu chipul de zână, care-i de-o vârstă cu tine, va fi camerista și prietena ta.”
  48. Apoi Sunandā, plină de bucurie și înconjurată de prietenele ei, intră în casă împreună cu Damayantī.

Acesta-i al treisprezecelea capitol din Povestea lui Nala.


– III.65 –

  1. Bṛhadaśva povesti: După ce o părăsi pe Damayantī, regele Nala văzu în pădurea cea nestrăbătută un foc mare.
  2. Din focul acela el auzi de câteva ori niște strigăte puternice ale unei ființe: „Aleargă, Nala Puṇyaśloka!”
  3. „Să nu-ți fie teamă”, zise Nala și, intrând în foc, văzu acolo pe regele șerpilor, care stătea încolăcit.
  4. Atunci șarpele, tremurând, se rugă de Nala: „O, rege, află că eu sunt șarpele Karkoṭaka.
  5. Marele înțelept Nārada, pustnicul cu asceză aspră, cuprins de mânie că l-am înșelat, m-a blestemat în felul acesta:
  6. «Vei sta aici nemișcat, până te va duce de aici Nala; atunci vei fi dezlegat de blestem.»
  7. Din pricina acestui blestem, nu pot să mă urnesc din loc. Îți voi aduce o mare fericire; te rog, scapă-mă!
  8. Voi fi prietenul tău; nu se află alt șarpe la fel ca mine. Mă voi face mic de tot; ia-mă iute cu tine și îndepărtează-te!”
  9. Zicând aceasta, regele șerpilor se făcu mic cât un deget. Regele Nala îl luă și plecă într-un loc ferit de foc.
  10. Ajungând într-un loc deschis, Nala era să dea drumul șarpelui pe care-l scăpase din foc, când Karkoṭaka grăi din nou:
  11. „O, viteazule Nais.adha, du-te și numără câțiva pași; după care îți voi da cea mai mare fericire.”
  12. Atunci Nala începu a număra; dar când ajunse la al zecelea pas, șarpele îl mușcă. Și cum fu mușcat, pe dată îi dispăru înfățișarea.
  13. Când se văzu schimbat, Nala se opri uimit. În aceeași clipă regele îl văzu și pe șarpe luându-și din nou înfățișarea.
  14. Atunci Karkoṭaka zise către Nala, liniștindu-l: „Ți-am schimbat înfățișarea, ca să nu te cunoască oamenii.
  15. Acela, din a cărui pricină ai avut de suferit atâta, va sta tare greu în tine, căci îl va chinui otrava mea.
  16. Atâta timp cât nu-ți va da drumul, va ședea în tine greu de tot, cu mădularele pătrunse de otravă.
  17. O, rege, te-am ocrotit împotriva aceluia din a cărui pricină ai suferit pe nedrept, fără a fi vinovat; căci de aceea îl urăsc.
  18. Datorită mie să nu-ți fie teamă nici de fiare, nici de dușmani, nici de brahmanii înțelepți.
  19. Nu vei pătimi nimic din pricina otrăvii; iar în bătălii vei fi pururea învingător.
  20. Du-te la regele Ṛtuparṇa și spune că ești un vizitiu, cu numele Vāhuka. Ṛtuparṇa cunoaște taina zarurilor.
  21. Acela ți-o va spune în schimbul tainei cailor. Și strălucitul urmaș al neamului Ikṣvāku se va face prietenul tău.
  22. Când vei cunoaște taina zarurilor, vei fi din nou fericit și-ți vei vedea soția; nu mai fi mâhnit!
  23. Și când vei voi să-ți reiei înfățișarea, să te gândești la mine și să îmbraci straiele acestea.
  24. Îndată ce le vei îmbrăca, îți vei recăpăta înfățișarea.” – Zicând acestea, îi dădu un rând de haine divine.
  25. După ce-l învăță astfel pe Nala, regele șerpilor se făcu îndată nevăzut.

Acesta-i al paisprezecelea capitol din Povestea lui Nala.


– III.66 –

  1. Bṛhadaśva povesti: După ce șarpele se făcu nevăzut, Nala plecă și după zece zile intră în cetatea lui Ṛtuparṇa.
  2. Acolo se înfățișă înaintea regelui și-i zise: „Eu sunt Vāhuka; mă pricep să mân caii; nu se află pe lume al doilea ca mine.
  3. Poți să mă întrebi orice lucru, cât de greu, și care cere iscusință. Mai știu și să gătesc bucate ca nimeni altul.
  4. Tot ce-i greu de îndeplinit, și toate meșteșugurile câte sunt pe lume, mă voi sili să le fac. Tocmește-mă, Ṛtuparṇa!”
  5. Ṛtuparṇa grăi: „Rămâi, Vāhuka, și să-ți fie cu noroc! Vei face toate astea. Însă dorința mea de căpetenie a fost întotdeauna să călătoresc iute.
  6. Suie-te în carul acesta și fă ca acești cai ai mei să devină iuți. Te fac mai mare peste grajdurile mele; vei primi ca plată de o sută de ori câte o sută de galbeni pe lună.
  7. De tine vor asculta în toate Vārṣṇeya și Jīvala. Vei fi împreună cu ei; rămâi la mine, Vāhuka!”
  8. Bṛhadaśva povesti: În urma acestor vorbe ale regelui, Nala rămase în cetatea lui Ṛtuparṇa împreună cu Vārṣṇeya și cu Jīvala, bucurându-se de cinstea regelui.
  9. Acolo locui Nala, cu gândul la prințesa Vidarbhilor. Și-n fiecare seară rostea mereu aceeași strofă:
  10. „Unde o fi dormind virtuoasa mea soție, obosită și chinuită de foame și de sete, gândindu-se la nefericitul de mine? În slujba cui va fi fiind ea acum?”
  11. Auzindu-l vorbind astfel în noapte, Jīvala îl întrebă: „Vāhuka, aș dori să aflu pe cine jelești tu mereu.”
  12. Atunci Nala îi răspunse cu voce șovăielnică: „Odată un om fără minte a avut o soție înțeleaptă.
  13. Dintr-o pricină oarecare, nenorocitul acela s-a despărțit de dânsa; de atunci prostul acela rătăcește plin de jale.
  14. Veșnic chinuit de mâhnire, el recită noaptea o strofă, gândindu-se la ea.
  15. După ce a cutreierat tot pământul, el locuiește undeva, dintr-o pricină oarecare, cu gândul numai la ea, fără să fi meritat această durere.
  16. Ea și-a urmat bărbatul în pădurea plină de primejdii; dar a fost părăsită de acel nefericit.
  17. Și singură, tânără, neștiutoare, nedeprinsă cu drumurile, chinuită de foame și de sete, abia dacă mai trăiește.”
  18. Astfel, cu gândul la Damayantī, locui regele Niṣazilor în palatul lui Ṛtuparṇa, fără a fi cunoscut.

Acesta-i al cincisprezecelea capitol din Povestea lui Nala.


– III.67 –

  1. Bṛhadaśva povesti: După ce Nala își pierdu domnia și după ce el și soția lui se făcură slujitori, Bhīma, căruia îi era dor de Nala, trimise pe brahmani în căutarea lui.
  2. Bhīma le dădu daruri bogate și le zise: „Căuta-ți-mi pe Nala și pe fiica mea, Damayantī.
  3. Cine mi-i va aduce, aceluia îi voi da o mie de vaci. Îi voi dărui pe deasupra moșii și un sat mare cât un oraș.
  4. Iar dacă nu e cu putință să fie aduși, Damayantī sau Nala, îi voi da ca răsplată zece sute de vaci, dacă voi afla unde sunt.”
  5. După aceste cuvinte, brahmanii porniră voioși în toate părțile, dar nu găsiră nicăieri nici pe Nala, nici pe fiica lui Bhīma.
  6. Într-una din zile, un brahman cu numele Sudeva, pe când iscodea prin orașul cel frumos al Cedilor, zări în palatul regelui pe prințesa Vidarbhilor.
  7. Dădu bună ziua regelui și, privind-o cum stătea împreună cu Sunandā, încetul cu încetul o recunoscu, după chipul ei fără seamăn.
  8. Când o văzu, cu toate că era neîngrijită și slabă, el socoti că aceasta trebuie să fie fiica lui Bhīma, judecând după anumite semne.
  9. Sudeva grăi: „Femeia aceasta este așa cum am văzut-o odinioară. De-acum mi-am ajuns scopul, căci am văzut-o, frumoasă ca fericirea dorită de mulțime,
  10. Pe femeia aceasta tânără, asemenea lunii pline, cu sânii frumoși și rotunzi, pe regina care alungă întunericul din preajma ei prin strălucirea ei,
  11. Plină de mâhnire pentru soțul ei, tristă ca o noapte cu lună plină, când aceasta e înghițită de Rāhu, ca un pârâu a cărui albie a secat,
  12. Ca un lac cu lotuși, ale căror frunze s-au risipit, de unde păsările și-au luat zborul înspăimântate, turburat de atingerea trompelor de elefanți;
  13. Nobilă la înfățișare, plină de virtuți, neîmpodobită și vrednică de podoabă, asemenea lunii noi când stă pe cer ca o secure, dar acoperită de nori negri;
  14. Lipsită de desfătările iubirii, fără rude, abătută de dorul soțului ei,
  15. Căci soțul este podoaba cea mai frumoasă a unei femei, chiar fără podoabe. Iar dacă-i lipsită de acesta, ea nu strălucește, chiar când e gătită.
  16. Fără ea, Nala abia mai poate să ducă povara vieții și se topește de supărare.
  17. Când o văd, cu părul ei negru, cu ochii ei lungăreți, asemenea lotusului, mâhnită, deși vrednică de-a fi fericită, mi se turbură mintea chiar mie.
  18. Când oare va ajunge la capătul suferințelor această femeie frumoasă, fiind iarăși împreună cu soțul ei, ca virtuoasa Rohiṇī a zeului lunii?
  19. Fără îndoială că regele Niṣazilor, care și-a pierdut tronul, va fi din nou fericit când o va revedea și când își va redobândi domnia.
  20. Regele Niṣazilor e vrednic de prințesa Vidarbhilor, tot așa de tânără, cu sufletul tot așa de mare și de aceeași obârșie ca și el; iar ea este vrednică de dânsul.
  21. Trebuie s-o mângâi pe soția acestui bărbat fără seamăn de puternic și viteaz; căci ea tânjește de dorul de a-l vedea.
  22. Am s-o mângâi pe frumoasa aceasta, cu înfățișarea ca a lunii când e plină, cum nu s-a mai văzut, dusă pe gânduri și copleșită de durere pentru soțul ei nefericit. Bṛhadaśva povesti:
  23. După ce se gândi astfel și o recunoscu după diferite semne și dovezi, brahmanul Sudeva se duse la ea și-i zise:
  24. „O, prințesă a Vidarbhilor, eu sunt Sudeva, prietenul iubit al fratelui tău. Am venit aici ca să te caut, din porunca regelui Bhīma.
  25. Tatăl tău, mama ta și frații tăi sunt sănătoși. Tot astfel și cei doi copii ai tăi, care se află acolo, sunt sănătoși și plini de putere.
  26. Din pricina ta, prietenii tăi sunt abătuți și brahmanii cutreieră pământul cu sutele, căutându-te.”
  27. Când îl recunoscu pe Sudeva, Damayantī îl întrebă rând pe rând de toți prietenii ei.
  28. Sfâșiată de durere, prințesa Vidarbhilor plânse tare când îl văzu deodată pe Sudeva, brahmanul cel ales, prietenul fratelui ei.
  29. Văzând-o cum plânge cu durere și vorbește de o parte cu Sudeva,
  30. Sunandā zise către mama ei: „Camerista mea plânge tare; dacă ești de părere, du-te la brahman și întreabă-l ce-i cu ea.”
  31. Atunci mama regelui Cedilor ieși din odaia ei și se duse unde stătea tânăra femeie cu brahmanul,
  32. Luă de o parte pe Sudeva și-l întrebă: „A cui soție este femeia aceasta frumoasă, sau a cui fiică?”
  33. Cum de și-a pierdut rudele și bărbatul și cum de-ai cunoscut-o, brahmane, în starea în care se află?
  34. Doresc să aflu toate acestea de-a fir-a-păr de la tine. Răspunde-mi dar întocmai la cele ce te-ntreb cu privire la această femeie cu chip de zână.”
  35. La aceste cuvinte, Sudeva, alesul între brahmani, îi povesti liniștit întreaga întâmplare a Damayantīei.

Acesta-i al șaisprezecelea capitol din Povestea lui Nala.


– III.68 –

  1. Sudeva grăi: „Este un rege al Vidarbhilor, cu numele de Bhīma, virtuos și plin de strălucire. Femeia aceasta frumoasă este fiica lui, vestită sub numele Damayantī.
  2. Este de asemenea un rege al Niṣazilor, fiul lui Vīrasena, cu numele Nala. Femeia aceasta frumoasă este soția lui, a înțeleptului Puṇyaśloka.
  3. Regele acela a fost învins la jocul de zaruri de fratele său, care i-a răpit domnia; și atunci a plecat, împreună cu Damayantī, fără a fi recunoscut de cineva.
  4. Iar noi cutreierăm pământul în căutarea Damayantīei. Aceasta-i tânăra femeie pe care am găsit-o în palatul fiului tău.
  5. Ea are din naștere, între sprâncene, o aluniță frumoasă, ca floarea de lotus. Am zărit-o, cu toate că-i ascunsă,
  6. Ca luna între nori. A fost făcută de Creator, spre a fi un semn de strălucire regească.
  7. Frumusețea ei n-a dispărut; corpul ei minunat, deși-i neîngrijit și neîmpodobit, strălucește limpede ca aurul.
  8. Datorită făpturii ei minunate și semnului aluniței, am recunoscut-o pe regină.”
  9. Br.hadaśva povesti: Auzind aceste cuvinte ale lui Sudeva, Sunandā spălă alunița Damayantīei,
  10. Care apăru în toată strălucirea ei, ca luna pe un cer senin.
  11. Când Sunandā și cu mama ei văzură alunița, amândouă o îmbrățișară pe Damayantī și stătură un timp plângând.
  12. Apoi, printre lacrimi, mama regelui grăi: „Tu ești copila sorei mele.
  13. Eu și cu mama ta suntem fiicele marelui rege Sudāman, care domnește peste Daśārṇi.
  14. Ea a fost dată de soție regelui Bhīma, iar eu lui Vīrabāhu. Te-am văzut, când te-ai născut, în casa tatălui tău, în țara Daśārṇilor.
  15. Frumoaso, cum e casa tatălui tău, așa e și a mea; și cum e stăpânirea mea, tot astfel este și a ta.”
  16. Atunci Damayantī se închină înaintea surorii mamei sale și cu sufletul înveselit îi zise:
  17. „Și fără să fi fost cunoscută, am petrecut mulțumită la tine. Am avut tot ce-mi doream și totdeauna m-ai ocrotit.
  18. Te rog, mătușă, dă-mi voie să plec, că e mult de când mi-am părăsit casa.
  19. Acolo au fost duși și locuiesc copilașii mei, mâhniți că au fost părăsiți de tatăl lor și mai ales de mine.
  20. De vrei să-mi faci un bine, dă-mi iute un palanchin, căci doresc să plec în țara Vidarbhilor.”
  21. „Bine“, grăi cu bucurie sora mamei ei; și, cu învoirea fiului ei, o trimise sub paza unei oștiri mari.
  22. Mama regelui trimise pe frumoasa Damayantī cu un palanchin, dându-i de-ale mâncării și băuturii.
  23. Nu după multă vreme Damayantī ajunse iarăși în țara Vidarbhilor. Când o văzură, toate rudele ei se bucurară și o primiră cu mare cinste.
  24. După ce se încredință că toți sunt sănătoși, și rudele și cei doi copii ai ei și părinții și toate prietenele,
  25. Damayantī mulțumi zeilor și onoră pe brahmani după rânduiala datinei.
  26. Iar regele, bucuros că și-a revăzut fiica, îl răsplăti pe Sudeva, dându-i o mie de vaci, un sat și bani.
  27. După ce se odihni în noaptea aceea în casa tatălui ei, Damayantī grăi către mama ei aceste cuvinte:
  28. „Mamă, dacă ții ca să trăiesc, dă-ți silință ca să mi-l aduci pe viteazul Nala.”
  29. La aceste vorbe ale Damayantīei, regina, îndurerată și cu ochii plini de lacrimi, nu răspunse nimic.
  30. Când o văzură în această stare, toate femeile din jurul ei începură a se tângui și izbucniră în plâns.
  31. Apoi soția marelui rege Bhīma grăi către el: „Fiica ta, Damayantī, plânge după soțul ei.
  32. O, rege, ea a lăsat rușinea deoparte și mi-a spus: «Slujitorii tăi să-și dea silința și să-l caute pe Puṇyaśloka».”
  33. Îndemnat astfel de dânsa, regele trimise pe brahmanii săi credincioși în toate părțile, spunându-le: „Dați-vă osteneală și căutați-l pe Nala!”
  34. În urma acestei porunci a domnitorului Vidarbhilor, brahmanii se duseră în grabă la Damayantī și-i ziseră: „Noi plecăm.”
  35. Atunci Damayantī le vorbi: „Spuneți pretutindeni, în toate țările și-n toate adunările, cuvintele următoare:
  36. «Unde ai plecat, înșelătorule, după ce mi-ai tăiat o jumătate din haină, părăsindu-mă adormită în pădurea nestrăbătută, pe mine, soția ta iubită și credincioasă?
  37. Tânăra femeie te așteaptă cu dor, așa cum i-ai cerut, mâhnită tare, îmbrăcată numai cu o jumătate de haină.
  38. O, viteazule, fie-ți milă de ea, că plânge necontenit din pricina acestei mâhniri, și dă-i un răspuns!»
  39. Așa să-i vorbiți, precum și alte lucruri, ca să se îndure de mine.
  40. Dacă atunci când îi veți vorbi astfel vă va răspunde careva, să-l cercetați numaidecât cine-i și unde stă.
  41. Și dacă vreun bărbat va da un răspuns la ceea ce va auzi de la voi, să-mi spuneți cuvintele lui, o, brahmani aleși!
  42. Dați-vă toată silința, ca să nu afle că vorbiți din îndemnul meu, nici că m-am întors.
  43. Căutați de-i aflați gândul și dacă-i bogat sau sărac sau doritor de avere.”
  44. După ce li se vorbi astfel, brahmanii porniră în toate părțile, ca să-l caute pe Nala, cel atât de nefericit.
  45. Ei cutreierară țări, sate și orașe, stâne și sihăstrii, căutându-l pe Nala.
  46. Și pretutindeni brahmanii rostiră vorbele pe care le spusese Damayantī.

Acesta-i al șaptesprezecelea capitol din Povestea lui Nala.


– III.69 –

  1. Bṛhadaśva povesti: După un răstimp îndelungat, un brahman, cu numele Parṇāda, se întoarse în oraș și grăi către Damayantī:
  2. „O, Damayantī, căutându-l pe domnitorul Niṣazilor am sosit în orașul Ayodhyā, unde m-am înfățișat înaintea lui Bhāṅgāsuri
  3. Și i-am rostit strălucitului Ṛtuparṇa vorbele tale.
  4. Când le-a auzit, regele n-a zis nimic, nici vreunul dintre curtenii lui, deși le-am spus de mai multe ori.
  5. Dar, după ce mi-am luat rămas-bun de la rege, cineva m-a luat deoparte și mi-a vorbit. Era un om al lui Ṛtuparṇa, cu numele Vāhuka,
  6. Vizitiul regelui, urât la față, dar iscusit la mânat caii și la gătit bucate alese.
  7. Acela, printre suspine și lacrimi, m-a întrebat de sănătate, după care mi-a spus aceste vorbe:
  8. «Femeile nobile și virtuoase, care și-au dobândit împărăția cerului, se ocrotesc singure, chiar când se află în restriște.
  9. Cu toate că sunt despărțite de bărbații lor, ele nu se mânie niciodată. Pentru femeile alese viața-i un izvor de virtute.
  10. Ea nu trebuie să se mânie că a fost părăsită de nebunul acela, care și-a pierdut norocul și se află în restriște.
  11. Tânăra femeie nu trebuie să se mânie pe acela care dorește să-și câștige pâinea de toate zilele, căruia niște păsări i-au răpit haina și care-i ros de griji.»
  12. Când am auzit de la el aceste vorbe, am pornit cu grăbire întra-coace. Acum, când ai aflat asta, hotărăște cum vrei și spune-i regelui.”
  13. Auzind aceasta de la Parṇāda, Damayantī, cu ochii plini de lacrimi, se duse în taină la mama ei și-i zise:
  14. „Mamă, nu cumva să i se spună lui Bhīma lucrul acesta. De față cu tine am să-i dau o însărcinare lui Sudeva, celui mai ales dintre brahmani.
  15. Dacă-mi dorești binele, fă așa ca să nu afle regele Bhīma gândul meu.
  16. După cum am fost adusă în scurt timp la rudele mele de către Sudeva, cu aceeași izbândă să plece el chiar acum.”
  17. Apoi, după ce Parṇāda, brahmanul ales, se odihni, prințesa Vidarbhilor îl cinsti cu daruri foarte bogate.
  18. Damayantī grăi: „O, brahman ales, tu ai făcut mult pentru mine, cum nu va mai face nimeni altul, căci în curând mă voi întâlni cu soțul meu.”
  19. Bṛhadaśva povesti: După ce Damayantī spuse aceste vorbe, el o mângâie și o binecuvântă cu vorbe aducătoare de noroc; apoi, mulțumit că și-a îndeplinit bine treaba, plecă acasă.
  20. Iar Damayantī, cea plină de durere și de întristare, grăi către Sudeva, de față cu mama ei:
  21. „Du-te, Sudeva, în orașul Ayodhyā, unde domnește Ṛtuparṇa, și spune-i, ca și cum ai fi un călător care s-ar abate din întâmplare pe acolo:
  22. «Fiica lui Bhīma, Damayantī, își va alege din nou un soț. Din toate părțile se-ndreaptă într-acolo domnitori și feciori de regi.
  23. Mâine are loc alegerea; așa e sorocit timpul. Dacă îți stă în putință, pleacă în grabă, biruitorule.
  24. Mâine, când va răsări soarele, ea își va alege pentru a doua oară un soț; căci nu se știe dacă viteazul Nala mai trăiește sau nu».”
  25. Atunci brahmanul Sudeva se duse la regele Ṛtuparṇa și-i vorbi așa cum îi spusese ea.

Acesta-i al optsprezecelea capitol din Povestea lui Nala.


– III.70 –

  1. Bṛhadaśva povesti: Când auzi vestea adusă de Sudeva, regele Ṛtuparṇa grăi cu prietenie către Vāhuka:
  2. „Vreau să plec în țara Vidarbhilor, la alegerea de soț a Damayantīei, într-o singură zi. Ce zici, Vāhuka? Tu doar cunoști taina cailor.”
  3. La aceste cuvinte ale regelui, inima lui Nala se rupse de durere; dar mândrul erou se gândi:
  4. „Poate că Damayantī spune și vrea să facă asta fiindcă-i rătăcită de durere; sau poate că acesta e numai un mijloc de a mă aduce pe mine.
  5. O, prințesă virtuoasă a Vidarbhilor, grozav e lucrul pe care vrei să-l faci, fiindcă ai fost amărâtă, ah, sărmana, de ticălosul de mine, care mi-am pierdut mintea.
  6. Poate că ea face așa fiindcă firea femeilor e nestatornică și fiindcă greșeala mea e mare; sau poate că ea face așa fiindcă i-a pierit dragostea, din cauza lipsei mele.
  7. Cu niciun chip n-ar face ea asta, dacă ar fi mâhnită și deznădăjduită din pricina mea; cu atât mai mult cu cât are și copii.
  8. Ce-i adevărat sau nu din toate acestea, mă voi încredința pe deplin ducându-mă acolo. Astfel îi voi face pe plac lui Ṛtuparṇa, iar eu îmi voi ajunge scopul.”
  9. După ce luă această hotărâre, Vāhuka, abătut, grăi cuviincios către Ṛtuparṇa:
  10. „O, rege, mă supun poruncii tale; voi merge într-o singură zi la orașul Vidarbhilor.”
  11. Apoi, după porunca regelui Bhāṅgāsuri, Vāhuka se duse la grajd și cercetă caii.
  12. Zorit mereu de Ṛtuparṇa, se duse și găsi caii zvelți, buni și răbdători la drum,
  13. Plini de foc și de putere, de soi ales, fără semne rele, cu nările largi, cu fălcile mari.
  14. Însă regele, când îi văzu, grăi puțin cam supărat: „De ce ai cerut această slujbă? Nu cumva să mă fi înșelat!
  15. Cum o să ne ducă caii aceștia, care abia mai au vlagă și suflare în ei? Cum au să străbată astfel de cai un drum atât de lung?”
  16. Vāhuka grăi: „O, rege, caii vor merge în țara Vidarbhilor; despre asta nu te îndoi. Dacă însă te gândești la alții, spune, ca să-i pun la car pe aceia.”
  17. Ṛtuparṇa grăi: „Vāhuka, tu doar te pricepi și cunoști firea ascunsă a cailor. Înhamă iute pe aceia pe care-i socoți că-s cei mai buni.”
  18. Bṛhadaśva povesti: Atunci Nala cel iscusit înhămă la car patru telegari buni, de soi ales.
  19. Dar când regele se sui grăbit în carul gata de plecare, caii căzură în genunchi la pământ.
  20. Atunci slăvitul rege Nala, cel mai ales dintre bărbați, liniști telegarii cei plini de foc și de putere,
  21. Îi ridică cu ajutorul frâielor, îi îndemnă să meargă și, suind în car și pe Vārṣṇeya, vizitiul, porni cu cea mai mare iuțeală.
  22. Îmboldiți cu pricepere de Vāhuka, caii cei minunați se avântară în văzduh și mai-mai să-l amețească pe vizitiu.
  23. Văzând cum aleargă caii iute ca vântul, strălucitul rege din Ayodhyā fu cuprins de o mirare fără margini.
  24. Vārṣṇeya însă, când auzi huruitul carului și văzu cum sunt mânați caii, se gândi la iscusința lui Vāhuka:
  25. „N-o fi acesta cumva Mātali, vizitiul lui Indra? Că strașnică minune-i asta, pe care o văd la eroul Vāhuka.
  26. Sau poate că e chiar regele Nala, învingătorul cetăților dușmane; căci văd că îndemânarea lui Vāhuka e tot așa de mare ca și a lui Nala.
  27. Și vârsta lui Vāhuka e la fel ca a lui Nala; numai urâțenia lui mă mai face să stau la îndoială.”
  28. Astfel se gândi în cugetul său în fel și chip Vārṣṇeya, vizitiul lui Puṇyaśloka.
  29. Iar marele rege Ṛtuparṇa, văzând priceperea la cai a lui Vāhuka și silința-i fără seamăn, se bucură foarte.

Acesta-i al nouăsprezecelea capitol din Povestea lui Nala.


– III.71 –

  1. Bṛhadaśva povesti: În timp ce carul alerga astfel, regele Bhāṅgāsuri, învingătorul cetăților dușmane, băgă de seamă că i-a căzut haina la pământ.
  2. Îndată el zise către Nala: „Vreau s-o ridic”.
  3. Dar Nala îi răspunse: „Haina ce ți-a căzut e acum departe. Am trecut de-o poștă și n-o mai putem lua.”
  4. În timp ce Nala spunea acestea regelui Bhāṅgāsuri, ajunseră la o pădure și trecură pe lângă un vibhītaka plin de fructe.
  5. Abia îl zări, și regele zise iute lui Vāhuka: „Acuma, vizitiule, ai să vezi, la rândul tău, puterea fără seamăn ce-o am la numărat.
  6. Omul nu poate ști totul; nimeni nu-i atotștiutor. În niciun om nu se găsește întreaga învățătură.
  7. Iată, vizitiule, câte frunze și câte fructe se află pe acest copac și câte din ele sunt căzute pe jos; de fiecare sunt câte o sută și una.”
  8. Atunci Vāhuka opri carul și zise regelui: „O, rege, chinuitor de dușmani, tu te lauzi cu un lucru pe care eu nu-l știu.
  9. Am să tai copacul în fața ta; căci eu unul nu știu dacă-i așa precum spui sau nu.
  10. Am să-i număr fructele de față cu tine; Vārṣṇeya va ține o clipă hățurile cailor.”
  11. Atunci regele grăi către vizitiu: „Nu e timp de zăbovit acum“. Dar Vāhuka îi zise hotărât:
  12. „Așteaptă numai o clipă; dar dacă te grăbești, să meargă dânsul; drum bun; du-te cu vizitiul Vārṣṇeya.”
  13. Ṛtuparṇa îl îmbună, zicându-i: „Vāhuka, nu se află pe pământ alt vizitiu ca tine.
  14. Vreau să merg cu ajutorul tău în țara Vidarbhilor, căci tu te pricepi la cai. Am nevoie de tine. Te rog, nu-mi pune piedici.
  15. Îți voi împlini orice dorință, Vāhuka, dacă mă vei duce în țara Vidarbhilor și-mi vei arăta încă azi soarele.”
  16. Vāhuka răspunse: „Numai după ce voi număra fructele și frunzele copacului voi pleca în țara Vidarbhilor. Fă cum îți spun.”
  17. Atunci regele îi zise în silă: „Numără!“. Iar acela sări iute din car și tăie copacul.
  18. Apoi, plin de mirare, zise către rege: „Am numărat, și sunt tocmai câte ai spus.
  19. O, rege, minunată din cale afară este puterea pe care ți-am văzut-o. Doresc să aflu și eu învățătura ta cea tainică, prin care se poate ști lucrul acesta.”
  20. Deoarece avea zor să plece, regele îi zise: „Află că cunosc taina zarurilor și sunt iscusit la numărat.”
  21. Atunci Vāhuka îi zise: „Spune-mi și mie învățătura asta, iar eu îți voi spune în schimb taina cuprivire la cai.”
  22. Atunci regele Ṛtuparṇa, fiindcă avea de îndeplinit o treabă atât de însemnată și dorea să cunoască taina cailor, zise către Vāhuka: „Bine, fie!
  23. Află, după cum ai cerut, marea taină a zarurilor. Aceea a cailor rămâne la tine, Vāhuka; mi-o vei spune cu alt prilej.”
  24. Când Vāhuka află taina zarurilor, Kali ieși din corpul lui, vărsând pe gură otrava puternică a lui Karkoṭaka.
  25. După ce scăpă de otravă, Kali își luă din nou înfățișarea. Atunci regele Niṣazilor voi să-l blesteme.
  26. Dar Kali, tremurând de spaimă, îi zise rugător: „O, rege, stăpânește-ți mânia, căci îți voi da o slavă foarte mare.
  27. Odinioară, când ai părăsit pe mama lui Indrasena, ea m-a blestemat cu mânie. De atunci am fost tare chinuit.
  28. O, rege ales și neînvins, cât timp am stat în tine, zi și noapte m-a chinuit otrava regelui șerpilor.
  29. Mă pun sub ocrotirea ta. Ascultă vorbele mele: Cei ce te vor slăvi fără încetare pe lumea aceasta
  30. Niciodată nu vor avea să se teamă de mine, dacă nu mă vei blestema; ocrotește-mă, căci mă chinuie ște groaza.”
  31. Atunci Nala își înfrână mânia. Și nimeni nu-l văzu pe Kali în timp ce vorbea cu Naiṣadha.
  32. Scăpat acum de durere, strălucitorul rege Naiṣadha, omorâtorul de dușmani, se sui pe car și porni cu caii săi iuți.
  33. Cu inima înveselită, Nala îmboldi caii fără seamăn, care se avântau mereu în sus, ca niște păsări.
  34. Gloriosul rege porni spre țara Vidarbhilor; iar Kali, după plecarea lui Nala, se duse acasă.
  35. Regelui Nala îi trecu durerea, căci scăpase de Kali; nu-i mai lipsea decât înfățișarea cea adevărată.

Acesta-i al douăzecilea capitol din Povestea lui Nala.


– III.72 –

  1. Bṛhadaśva povesti: Spre seară viteazul Ṛtuparṇa ajunsese în țara Vidarbhilor. Slujitorii regelui Bhīma îi aduseseră această știre.
  2. Poftit de Bhīma, regele Ṛtuparṇa intră în Kuṇḍina, făcând să răsune tot orașul de huruitul carului său.
  3. Când îl auziră, caii lui Nala se bucurară, ca odinioară când se aflau lângă stăpânul lor.
  4. Damayantī auzi și ea huruitul carului lui Nala, asemenea bubuitului adânc al norilor, când se apropie ploaia.
  5. Și fiicei lui Bhīma și cailor lui Nala li se păru că tropotul cailor e la fel cu cel de odinioară, când Nala însuși îi mâna.
  6. Și păunii de pe acoperiș și elefanții din grajd și caii auziră zgomotul pe care-l făcea carul regelui Nala.
  7. Când îl auziră, elefanții și păunii scoaseră strigăte, neliniștiți, cu capul ridicat în sus, ca la tunetul norilor.
  8. Damayantī grăi: „Cum îmi înveselește sufletul huruitul acesta care umple văzduhul! Trebuie să fie regele Nala.
  9. Dacă nu-l văd azi pe Nala, cel cu fața strălucitoare ca luna, viteazul cu virtuți fără număr, voi pieri, fără îndoială.
  10. Și dacă nu mă aflu încă azi în brațele plăcute la atingere ale eroului, fără doar și poate că nu voi mai fi.
  11. Dacă nu vine la mine Nala, cel ce face să răsune văzduhul ca de tunet, am să mă arunc încă azi în focul cu înfățișarea de aur.
  12. Nu-mi amintesc de vreo minciună, nu-mi amintesc de vreo jignire, sau să nu mă fi ținut vreodată de cuvânt, nici chiar când eram încă nemăritată.
  13. Naiṣadha al meu e un stăpân îndurător, un erou darnic, mai presus de ceilalți domnitori, și nu se poartă josnic, cu prefăcătorie, ca un mișel.
  14. Despărțită de soțul meu iubit, mi se rupe inima de durere, gândindu-mă întruna, zi și noapte, la virtuțile lui.”
  15. Bṛhadaśva povesti: În timp ce se tânguia astfel, cu mintea aproape rătăcită, Damayantī se urcă pe acoperișul marelui palat, mânată de dorul de a-l vedea pe Puṇyaśloka.
  16. Atunci ea văzu jos, în curte, carul și-n el pe regele Ṛtuparṇa împreună cu Vārṣṇeya și cu Vāhuka.
  17. De pe carul minunat se scoborâră mai întâi Vārṣṇeya și Vāhuka. Acesta deshămă caii și trase carul la o parte.
  18. Ṛtuparṇa se scoborî și el din car și se îndreptă spre viteazul Bhīma.
  19. Acesta îl primi cu multă cinste, deși sosise pe neașteptate și fără vreo pricină; căci nu știa de ceea ce puseseră la cale cele două femei.
  20. La rândul său, puternicul și înțeleptul Ṛtuparṇa nu văzu picior de rege sau de prinț.
  21. Bhīma îl primi pe regele Ṛtuparṇa cu cinstea cuvenită și-l întrebă: „Bine ai venit; dar ce te aduce?”
  22. Atunci domnitorul din Kośala, după ce stătu o clipă și se gândi, zise: „Am venit ca să te salut.”
  23. Regele Bhīma zâmbi și, la rândul lui, se gândi: „Nu prea e însemnată pricina sosirii lui, după cât mi-a arătat.
  24. Nu asta e pricina.“ Apoi, după ce-l ospătă frumos, îl trimise la culcare, spunându-i de câteva ori: „Odihnește-te, că ești trudit.”
  25. Ṛtuparṇa, cu inima înveselită de buna primire și mulțumit de prietenia arătată, intră în odaia ce i se arătase, urmat de slujitorii regelui.
  26. După ce Ṛtuparṇa și Vārṣṇeya se îndepărtară, Vāhuka luă carul și-l duse sub un adăpost.
  27. El însuși deshămase caii; îngriji de ei cu pricepere și-i mângâie; apoi se sui în car.
  28. Între acestea, Damayantī, văzând pe regele Bhāṅgāsuri și pe vizitiii Vārṣṇeya și Vāhuka și purtarea lor,
  29. Se gândea: „Al cui să fi fost oare huruitul acesta de car? Era puternic, ca al lui Nala, dar nu-l văd pe Naiṣadha.
  30. De la dânsul trebuie să fi învățat Vārṣṇeya destoinicia asta. De aceea semăna zgomotul cel mare de adineauri cu acela pe care-l făcea Nala.
  31. Sau poate că regele Ṛtuparṇa e la fel ca Nala; și de aceea se aude zgomotul acela de car la fel ca acela al lui Naiṣadha.”
  32. După ce se gândi astfel, frumoasa Damayantī trimise o femeie de încredere ca să-l caute pe Naiṣadha.

Acesta-i al douăzeci și unulea capitol din Povestea lui Nala.


– III.73 –

  1. Damayantī grăi: „Du-te, Keśinī, și vezi cine-i vizitiul acela din car, urât la înfățișare și cu numele Hrasvabāhuka.
  2. Du-te la el și întreabă-l cu iscusință și cu bunătate cum îi merge.
  3. Tare bănuiesc că acela trebuie să fie regele Nala; așa mi-i de mulțumit sufletul și așa mi-i inima de liniștită!
  4. După ce vei isprăvi de vorbit cu el, să-i spui vorbele lui Parṇāda; și ține minte răspunsul său, draga mea.”
  5. Bṛhadaśva povesti: Atunci femeia de încredere se duse repede, și-n timp ce frumoasa Damayantī stătea și privea de pe acoperiș, grăi către Vāhuka:
  6. „Bine ai venit, bărbat ales; doresc să-ți meargă toate în plin. Ascultă cu luare-aminte ce te-ntreabă Damayantī:
  7. «Când ați plecat și cu ce scop ați venit aici?» Spune-mi adevărul întocmai, căci prințesa Vidarbhilor dorește să știe.”
  8. Vāhuka grăi: „Marele rege din Kośala (Ṛtuparṇa) a auzit de la un brahman că mâine dimineață Damayantī își va alege pentru a doua oară un bărbat.
  9. Când a aflat aceasta, regele a pornit la drum cu caii săi cei mai buni, iuți ca vântul, care străbat o sută de poște într-o zi; iar eu sunt vizitiul lui.“
  10. Keśinī grăi: „Dar al treilea dintre voi de unde-i și al cui e? Și tu al cui ești și cum de-ai căpătat această slujbă?”
  11. Vāhuka grăi: „Frumoaso, acela-i vizitiul lui Puṇyaśloka, cunoscut cu numele de Vārṣṇeya. După ce a fugit Nala, el s-a dus la Bhāṅgāsuri.
  12. Și eu mă pricep la cai și sunt vizitiu. Însuși Ṛtuparṇa m-a ales și mă ține pentru slujba asta.”
  13. Keśinī grăi: „Vārṣṇeya trebuie să știe unde a plecat regele Nala. Nu ți-a vorbit despre asta?”
  14. Vāhuka grăi: „După ce a lăsat aici pe copiii lui Nala, care a săvârșit o faptă rea, el s-a dus unde a voit. Despre Naiṣadha însă nu știe nimic.
  15. Și nici vreun alt bărbat nu știe ceva despre Nala, frumoaso. El cutreieră prin lume ascunzându-se sub o altă înfățișare.
  16. Numai el singur se cunoaște și ființa care-i este cea mai aproape, căci Nala nu-și arată niciodată semnele.”
  17. Keśinī grăi: „Brahmanul acela, care s-a dus întâia oară în Ayodhyā, repeta mereu aceste vorbe ale unei femei:
  18. «Unde ai plecat, înșelătorule, după ce mi-ai tăiat jumătate din haină, părăsindu-mă adormită în pădurea nestrăbătută, pe mine, soția ta iubită și credincioasă?»
  19. Tânăra femeie te așteaptă cu dor, așa cum i-ai cerut, mâhnită tare, îmbrăcată numai cu o jumătate de haină.
  20. O, viteazule, fie-ți milă de ea, că plânge necontenit din cauza acestei mâhniri, și dă-i un răspuns.
  21. Prințesa Vidarbhilor dorește să afle din nou de la tine răspunsul ce l-ai dat atunci brahmanului, când ai auzit aceste vorbe.”
  22. Bṛhadaśva povesti: La aceste vorbe ale Keśinīei, Nala se turbură în inima sa și ochii i se umplură de lacrimi.
  23. Dar, cu toate că suferea, își stăpâni durerea și cu glasul stins vorbi din nou:
  24. „Femeile nobile și virtuoase, care și-au dobândit împărăția cerului, se ocrotesc singure, chiar când se află în restriște.
  25. Cu toate că sunt despărțite de bărbații lor, ele nu se mânie niciodată. Pentru femeile alese viața-i un izvor de virtute.
  26. Ea nu trebuie să se mânie că a fost părăsită de nebunul acela, care și-a pierdut norocul și se află în restriște.
  27. Tânăra femeie nu trebuie să se mânie pe acela care dorește să-și câștige pâinea de toate zilele, căruia niște păsări i-au răpit haina și care-i ros de griji.”
  28. După ce rosti aceste cuvinte, Nala, în culmea durerii, nu mai putu să-și oprească lacrimile și începu să plângă tare.
  29. Atunci Keśinī merse la Damayantī și-i povesti totul, descriindu-i turburarea lui.

Acesta-i al douăzeci și doilea capitol din Povestea lui Nala.


– III.74 –

  1. Bṛhadaśva povesti: Când auzi aceasta, Damayantī, cuprinsă de o înduioșare nespusă, bănui că-i Nala și zise către
    Keśinī:
  2. „Du-te, Keśinī, din nou și pândește-l pe Vāhuka; vezi ce face el acolo și cum se poartă.
  3. Pune-i piedici peste piedici, și fă tot ce-ți stă în putință ca să nu i se dea foc sau apă, când va cere.
  4. Să-mi spui dacă vei vedea la el vreun semn divin, supraomenesc, precum și orice alt lucru vei mai observa.”
  5. După ce Damayantī îi vorbi astfel, Keśinī plecă; îi observă pe furiș semnele și se întoarse iarăși.
  6. Povesti Damayantīei tot ce se petrecuse și-i arăt ă semnul divin, supraomenesc, pe care-l văzuse la Vāhuka.
  7. Keśinī grăi: „O, Damayantī, bărbatul acela are o purtare cu totul neprihănită. Așa un om încă n-am văzut, nici n-am auzit de vreunul ca el.
  8. Niciodată nu se apleacă, oricât de mică ar fi intrarea peste care dă; când o vede, se strecoară prin ea cu ușurință.
  9. I s-a trimis acolo, ca de obicei, carne multă, spre a fi gătită pentru regele Ṛtuparṇa.
  10. El a pregătit vase, ca s-o spele; și numai cât s-a uitat la ele, și s-au umplut cu apă.
  11. Vāhuka a spălat carnea și a pus-o pe vatră; apoi, luând un pumn de iarbă uscată, a pus-o la soare.
  12. Și iată că deodată au izbucnit flăcări. Când am văzut această minune, am alergat uimită întracoace.
  13. Am mai văzut la dânsul și altă minune, de tot mare; el nu se arde când se atinge de foc.
  14. Și încă altă minune foarte mare am mai văzut: a luat niște flori și le-a frecat încet între palmele sale.
  15. După ce le-a turtit în mâinile sale, florile s-au făcut din nou fragede și mirositoare.”
  16. Bṛhadaśva povesti:
  17. Auzind aceste lucruri despre Puṇyaśloka, Damayantī înțelese că a sosit Nala, căci îl trădau faptele ce le săvârșise.
  18. Ea bănui numaidecât că sub înfățișarea lui Vāhuka se ascunde soțul ei; plângând, ea grăi cu voce blândă către Keśinī:
  19. „Draga mea, du-te iarăși acolo și, când Vāhuka nu va băga de seamă, ia de pe masă carnea pregătită de el și vino cu ea!”
  20. Atunci Keśinī se duse acolo unde se afla Vāhuka, luă bucata de carne și o aduse la Damayantī.
  21. Mai înainte ea obișnuise să mănânce adesea carne pregătită de Nala. De aceea, când o gustă, ea se încredință că vizitiul nu e altul decât Nala și plină de durere scoase un strigăt.
  22. Turburată peste măsură, se duse de se spălă pe față. Apoi trimise pe cei doi copii gemeni ai ei împreună cu Keśinī.
  23. Când Vāhuka îi văzu pe Indrasena și pe sora acestuia, alergă la ei și-i strânse la piept.
  24. Inima îi fu cuprinsă de-o duioșie negrăită, că-și regăsise copiii, care semănau cu niște odrasle de zei, și începu să plângă tare.
  25. Astfel își dădu Naiṣadha pe față simțămintele de câteva ori; apoi, deodată, dădu drumul la copii și zise către Keśinī:
  26. „Perechea asta seamănă mult cu cei doi copii ai mei. De aceea, când i-am văzut așa pe neașteptate, am început să plâng.
  27. Lumea ar putea să te bănuiască de ceva rău, că vii atât de des pe aici; eu doar sunt un străin. Du-te în pace, draga mea.”

Acesta-i al douăzeci și treilea capitol din Povestea lui Nala.


– III.75 –

  1. Bṛhadaṣva povesti: Văzând turburarea înțeleptului Puṇyaṣloka, Keṣinī merse iute la Damayantī și-i istorisi totul.
  2. Atunci Damayantī, plină de dorul lui Nala, trimise pe Keṣinī din nou la mama ei, zicând:
  3. „L-am iscodit în mai multe rânduri pe Vāhuka, pentru că inima îmi spune că trebuie să fie Nala. Mai am o singură îndoială, în ceea ce privește înfățișarea sa. Vreau să cercetez eu singură.
  4. Să vină la mine, mamă, sau dă-mi voie să mă duc eu la el; cu știrea sau fără știrea tatălui meu, fă-o!”
  5. Când auzi aceste cuvinte ale prințesei Vidarbhilor, regina îi spuse lui Bhīma dorința copilei lor; acela încuviință.
  6. După ce i se dădu voie din partea părinților, Damayantī porunci să-l aducă pe Nala în odaia ei.
  7. Când o văzu pe neașteptate pe Damayantī, Nala se turbură adânc și ochii i se umplură de lacrimi.
  8. Frumoasa Damayantī, văzându-l așa, fu cuprinsă și ea de o mare turburare.
  9. Purta o rochie de culoare închisă, ca pentru pocăință, și era nespălată și acoperită de praf. Ea grăi:
  10. „O, Vāhuka, nu cumva ai văzut pe un bărbat, pe care-l chema Puṇyaṣloka și care și-a părăsit în pădure soția adormită și a plecat?
  11. Care altul ar fi în stare să-și lase în pădure soția lui dragă, fără prihană, sfârșită de oboseală, și să plece – afară de Nala Puṇyaṣloka?
  12. Greșit-am oare, fără să știu, față de el, că s-a dus și m-a lăsat în pădure furată de somn?
  13. De ce m-a părăsit, pe mine, care l-am ales odinioară de soț de față cu zeii, cărora l-am preferat? Oare nu-i eram credincioasă și plină de iubire pentru el? Și nu eram eu mama copiilor lui?
  14. Unde s-a dus, el, care m-a luat de mână lângă focul sfânt, spunându-mi înaintea zeilor: «Te voi ocroti», și făgăduind că se va ține de cuvânt?“
  15. Șiroaie de lacrimi, izvorâte din durere, curgeau din ochii Damayantīei, în timp ce vorbea astfel.
  16. Văzând cum curgeau lacrimile din ochii ei negri, cu colțurile înroșite, Nala grăi către ea:
  17. „Draga mea, nu eu sunt de vină că mi-am pierdut domnia și că te-am părăsit, ci Kali.
  18. Dar cum e cu putință ca o femeie credincioasă și plină de iubire față de soțul ei să-l lase și să-și aleagă altul, așa cum faci tu?
  19. Din porunca regelui, pământul e cutreierat în lung și-n lat de crainici, care vestesc că fiica lui Bhīma își va alege pentru a doua oară un soț.”
  20. Când auzi cuvintele pline de amărăciune ale lui Nala, Damayantī, speriată și tremurând, grăi rugătoare către el:
  21. „O, iubitul meu, te rog, nu mă bănui de vreun păcat! Eu doar am trecut peste zei și te-am ales pe tine.
  22. În căutarea ta au pornit brahmani în toate părțile, repetând pretutindeni, în versuri, vorbele mele.
  23. Atunci un brahman înțelept, cu numele Parṇāda, te-a găsit în Koṣala, în palatul lui Ṛtuparṇa.
  24. Acela a rostit întocmai cuvintele mele; și după ce mi-a adus răspunsul la ele, am născocit acest mijloc, ca să te aduc.
  25. Căci nimeni altul pe lumea aceasta, afară de tine, nu-i în stare să străbată cu caii o sută de poște într-o singură zi.
  26. O, rege, așa să-mi fie dat să ating picioarele tale, cum n-am făptuit nimic rău, nici măcar în gând.
  27. Iată, zeul vântului străbate lumea aceasta și e martorul tuturor celor ce sunt; să-mi ia viața dacă am făcut vreun rău!
  28. Tot astfel Soarele străbate veșnic lumea care-i deasupra noastră; să-mi ia viața dacă am făcut vreun rău!
  29. Luna pătrunde ca martoră în tot ce se află pe pământ; să-mi ia viața dacă am făcut vreun rău!
  30. Zeii aceștia trei stăpânesc întreaga lume; să spună ei dacă-i adevărat aceasta, sau să mă lase în voia soartei!”
  31. Atunci Vântul grăi din văzduh: „O, rege, ea n-a săvârșit nicio faptă rea; adevăr îți grăiesc.
  32. Comoara de virtuți a Damayantīei este neatinsă și bine păzită. Noi am fost martorii și păzitorii ei trei ani de-a rândul.
  33. Pentru tine a întrebuințat ea acest mijloc neobișnuit. Căci nici un om pe lumea aceasta nu-i în stare să facă o sută de poște într-o singură zi, afară de tine.
  34. Ai regăsit pe fiica lui Bhīma, iar ea te-a regăsit pe tine. Nu trebuie să te mai îndoiești de asta; du-te la soția ta!”
  35. În timp ce Vântul vorbea astfel, căzu o ploaie de flori, tobe divine răsunară și o adiere lină începu să sufle.
  36. Văzând această minune, Nala lepădă orice îndoială în privința Damayantīei.
  37. Apoi, aducându-și aminte de regele șerpilor, Nala îmbrăcă haina cea fără colb; și îndată își recăpătă înfățișarea sa minunată.
  38. Când Damayantī își văzu soțul sub adevărata lui înfățișare, scoase un țipăt puternic și-l îmbrățișă.
  39. La rândul său, Nala, care strălucea acum ca altădată, o îmbrățișă pe fiica lui Bhīma și sărută cu bucurie pe cei doi copii ai săi.
  40. Frumoasa lui soție, adânc turburată, își puse fața suspinând pe pieptul lui.
  41. Nobilul ei soț, deopotrivă de mișcat, ținu mult timp îmbrățișată pe soția-i cu zâmbetul drăgălaș.
  42. Apoi mama ei, plină de bucurie, îi povesti lui Bhīma toată întâmplarea cu Nala și Damayantī.
  43. Atunci marele rege zise: „Vreau să-l văd pe Nala, după ce se va spăla și odihni bine împreună cu Damayantī.”
  44. Pe urmă cei doi soți petrecură noaptea împreună fericiți, povestindu-și întâmplările de odinioară din pădure.
  45. Prințesa Vidarbhilor și Nala rămaseră în palatul lui Bhīma, dorindu-și unul altuia fericirea și veseli că li s-a împlinit gândul:
  46. Nala era în culmea bucuriei că și-a revăzut soția, în al patrulea an, și că dobândise pe deplin tot ce dorise.
  47. Iar Damayantī, recăpătându-și soțul, se învioră ca un lan de grâne pe jumătate răsărite, peste care se revarsă ploaia.

Acesta-i al douăzeci și patrulea capitol din Povestea lui Nala.


– III.76 –

  1. Bṛadaśva povesti: După ce petrecu noaptea acolo, Nala, gătit frumos, se înfățișă la timpul potrivit, împreună cu soția sa, înaintea regelui.
  2. Bhīma îl primi cu mare bucurie, ca pe copilul său, dându-i cinstea cuvenită și spunându-i vorbe de îmbărbătare.
  3. Regele Nala primi cum se cuvine această cinste și-i arătă supunerea sa.
  4. Când norodul din cetate văzu c-a sosit Nala, îl salută cu strigăte de bucurie.
  5. Drumurile domnești fură stropite și acoperite cu flori frumoase de tot felul; iar la ușile tuturor locuitorilor fură atârnate ghirlande.
  6. Și regele Ṛtuparṇa află că Nala, care stătuse ascuns sub înfățișarea lui Vāhuka, a regăsit pe Damayantī – și se bucură.
  7. Apoi, chemându-l la el, își ceru iertare și-i zise: „O, Naiṣadha, slavă cerului că ți-ai revăzut soția!
  8. Nădăjduiesc că nu ți-am pricinuit nicio supărare, cât timp ai stat necunoscut în casa mea.
  9. Dacă însă, fie cu știință, fie fără să vreau, ți-am făcut vreun neajuns, te rog să mă ierți.”
  10. Nala grăi: „O, rege, nu mi-ai pricinuit nicio supărare, măcar cât de mică; și chiar de mi-ai fi pricinuit, tot nu sunt supărat, și trebuie să te iert.
  11. Tu doar ai fost până acum prietenul și ruda mea; de aceea trebuie să fim prieteni și de acum înainte.
  12. Am trăit la tine în bună pace, având din plin tot ce doream. Nici în casa mea n-am fost atât de mulțumit, cum am fost întotdeauna în a ta.
  13. Ți-am rămas dator cu învățătura mea privitoare la cai. Dacă dorești, ți-o încredințez.”
  14. Bṛadaśva povesti: Zicând acestea, Naiṣadha îi spuse învățătura, iar Ṛtuparṇa o primi în felul orânduit de tradiție.
  15. După ce află taina cailor, regele Bhāṅgāsuri își luă alt vizitiu și se întoarse la cetatea sa.
  16. După plecarea lui Ṛtuparṇa, regele Nala rămase câtva timp în Kuṇḍina.

Acesta-i al douăzeci și cincilea capitol din Povestea lui Nala.


– III.77 –

  1. Bṛhadaśva povesti: O lună stătu acolo Naiṣadha; apoi își luă rămasbun și, însoțit de o mică ceată, plecă din cetatea aceea spre țara Niṣazilor,
  2. Cu un singur car frumos, cu șaisprezece elefanți, cincizeci de cai și șase sute de pedestrași.
  3. Falnicul rege intră în cetatea sa grăbit și plin de mânie, făcând să se cutremure pământul.
  4. După ce-l găsi pe Puṣkara, Nala, fiul lui Vīrasena, îi zise: „Hai să jucăm în zaruri! Am dobândit din nou o avere mare.
  5. Damayantī și tot ce-mi aparține: iată miza mea; iar a ta, Puṣkara, e domnia.
  6. Să înceapă din nou jocul! Aceasta-i hotărârea mea. Hai noroc! Să jucăm pe-o singură miză și pe viețile noastre.
  7. Cea mai înaltă datorie a celui care a câștigat avutul altuia, care i-a luat domnia sau bogățiile, este ca să-i dea putința de recâștigare.
  8. Dacă însă nu vrei să joci, atunci să ne luăm la luptă. În lupta de care între amândoi să fie moartea mea sau a ta.
  9. Trebuie să năzuiesc cu orice chip și prin orice mijloc la domnia pe care am moștenit-o; așa spune învățătura celor bătrâni.
  10. Așadar, Puṣkara, hotărăște-te pentru una din două: sau pentru jocul de zaruri, cu miză, sau pentru luptă – și atunci să ne încordăm arcurile!”
  11. La aceste cuvinte ale lui Naiṣadha, Puṣkara izbucni în râs și, crezând că biruința sa e sigură, zise:
  12. „Noroc, Naiṣadha! Averea pe care ai dobândit-o să servească drept miză; Damayantī cea atât de greu de dobândit e pierdută!
  13. Fiica lui Bhīma, împodobită cu averea pe care o voi câștiga, mă va servi ziua în amiaza mare, cum îl servesc în cer zânele pe Indra.
  14. Mereu eram cu gândul la tine și te așteptam, o, Naiṣadha! Îmi place jocul de zaruri, nu însă cetele dușmane.
  15. Dacă o câștig azi pe frumoasa Damayantī, cea fără prihană, mi-am împlinit dorința; căci ea îmi stă veșnic în inimă.”
  16. Când auzi aceste vorbe rostite fără șir, ca un potop, Nala, înfuriat, voi să-i taie capul cu paloșul;
  17. Se stăpâni însă, și cu ochii roșii de mânie zise zâmbind: „Să jucăm! Când vei fi învins, n-ai să mai vorbești ca acum.”
  18. Apoi începu jocul între Nala și Puṣkara; și dintr-o singură miză Puṣkara fu învins.
  19. Atunci Nala zise râzând: „Domnia asta toată îmi aparține mie, neturburată și fără dușmani.
  20. Nu-ți este îngăduit să-ți ridici ochii la Damayantī, rege decăzut. Ai devenit robul ei, nebunule, și tu și cei care te însoțesc.
  21. Nu ești tu de vină că am fost învins odinioară, ci Kali; dar tu, prostule, nu ți-ai dat seama.
  22. Nu voi pune nicidecum în sarcina ta vina altuia. Trăiește în pace! Îți dăruiesc viața.
  23. Îți las și întreaga avere, partea ta; iar dragostea mea față de tine rămâne aceeași.
  24. Prietenia mea nu se va depărta de tine, Puṣkara; tu doar ești fratele meu; să trăiești o sută de ani!”
  25. Astfel grăi viteazul Nala cuvinte de mângâiere către fratele său; apoi, îmbrățișându-l de câteva ori, îl trimise în orașul său.
  26. Astfel mângâiat de Naiṣadha, Puṣkara grăi cu umilință către el:
  27. „O, rege, fiindcă-mi dăruiești viața și domnia, gloria ta să fie nepieritoare! Să trăiești ani fără număr în fericire!”
  28. Regele Puṣkara rămase o lună la Nala, care se purtă frumos cu el; apoi plecă mulțumit la cetatea sa, urmat de curtenii săi.
  29. După ce-l trimise pe Puṣkara nevătămat și încărcat de bogății, Nala intră falnic în orașul său frumos împodobit.
  30. Toți locuitorii de prin sate și de prin orașe, în frunte cu dregătorii, erau plini de bucurie și, cu mâinile ridicate la cer, spuneau:
  31. „Acum suntem fericiți, ca zeii când l-au redobândit pe Indra, spre a-l sărbători.”
  32. În timp ce în cetate era mulțumire, veselie și sărbătoare, Nala porni în fruntea unei oștiri mari, ca s-o aducă pe Damayantī.
  33. Iar viteazul cu suflet mare, Bhīma, nimicitorul de dușmani, o trimise pe fiica sa Damayantī.
  34. După ce prințesa Vidarbhilor se întoarse împreună cu copiii ei, Nala trăi fericit, ca regele zeilor în rai,
  35. Și cârmuind din nou, cu mare slavă, regatul pe care-l redobândise, deveni vestit printre regii Indiei.

Acesta-i al douăzeci și șaselea capitol din Povestea lui Nala.
Aici se sfârșește Povestea lui Nala.


Traducere de Theofil Simenschy (1892-1968)

Kindle