Skip to content

Mānava-dharma-śāstra I

Creațiunea

  1. Manu ședea cu gândul îndreptat spre un singur lucru, când maharșii se apropiară de el și, plecându-i-se cu respect, îi adresară aceste cuvinte:
  2. – Stăpâne, binevoiește a ne descoperi în chip exact și pe șart legile care privesc toate castele primitive și castele ieșite din amestecarea celor dintâi.
  3. Căci, tu singur, Stăpâne, cunoști faptele, începutul și adevărata noimă a acestei reguli obștești, care ființează de sine, este nepricepută, a cărei întindere mintea omenească n’o poate socoti și care se chiamă Veda.
  4. Astfel, întrbat de acești mărinimoși înțelepți, Cel a cărui putere e nemărginită, zise, după ce salută pe toți: – Ascultați.
  5. Lumea văzută era un întunerec, neînțeleasă, fără însușiri deosebitoare, neputând fi cunoscută cu mintea, nici descoperită, părând cu desăvârșire adormită.
  6. Când termenul descompunerii se împlini, Stăpânul care există prin el însuși, care nu poate fi cuprins cu simțurile, făcând văzută această lume cu cele cinci stihii și cu celelalte principii, strălucind de slava cea mai curată, se arătă și risipi întunerecul.
  7. El, pe care numai spiritul îl poate pricepe, care este mai presus de organele simțurilor, care n’are părți văzute, cel veșnic, sufletul tuturor ființelor, pe care nimeni nu-l poate înțelege, desfășură toată splendoarea sa.
  8. Hotărând în cugetul său a face să iasă din substanța sa feluritele făpturi, el produse mai înâi apele, în care puse o sămânță.
  9. Aceasta se făcu un ou strălucitor ca aurul, așa de strălucitor ca astrul cu mii de raze și din ou se născu el însuși, Brahma, strămoșul tuturor ființelor.
  10. Apele s’au numit naras, pentrucă sunt făcute de Nara (Duhul dumnezeiesc); aceste ape fiind cel dintâiu loc al mișcării (ayana) lui Nara, el s’a numit Narayana cel care se mișcă (umblă) pe ape.
  11. Prin cel ce este, prin cauza nepătrunsă, veșnică, prin ființa (în sine) și neființa (pentru simțuri), s’a produs dumnezeiescul bărbat (Purușa), sărbătorit în lume sub numele de Brahma.
  12. După ce locui în acest ou un an al lui Brahma, Stăpânul despărți oul în două numai cu gândul.
  13. Și din cele două jumătăți făcu cerul și pământul, iar la mijloc puse văzduhul, cele opt regiuni cerești și neschimbatul adânc al apelor.
  14. Din Sufletul prea înalt el scose simțirea (manas = mens) care există (în sine însăși) și nu există (pentru simțuri) și înainte de simțire, eul (ahancara = conștiința) care stăpânește și conduce; 
  15. Și înaintea simțirii și a eului scoase marele principiu intelectual (mahat) și tot ce are una din cele trei însușiri și cele cinci organe ale minții cu care se percep lucrurile din afară și cele cinci organe ale acțiunii și părticelele (tanmatra) celor cinci stihii.
  16. Unind între ele părticelele nepătrunse de minte ale acestor șase principii, înzestrate cu o mare energie, făcu toate ființele.
  17. Și pentru că cele șase părticele nepătrune de minte, ca să ia formă, se uniră unele cu altele, înțelepții numiră forma văzută cu numele de sarira (care atârnă de cele șase părticele).
  18. Stihiile se uniră în aceasta (forma văzută) cu însușirile ce le sunt proprii, precum simțirea, izvor nesecat de ființe, se unește cu organele trupului.
  19. Din părticelele fine și îmbrăcate cu o formă, ale acestor șapte principii înzestrate cu o mare energie, s’a făcut lumea trecătoare, purcedere din Cel netrecător.
  20. Fiecare din stihii moștenește însușirea celei care o precede, așa că, cu cât o stihie e mai depărtată de izvor, cu atât are mai multe însușiri.
  21. Ființa prea înaltă dete astfel dela început fiecărei făpturi în parte un nume, un rost și un fel de a fi, așa cum se spune în cuvintele Vedei.
  22. Suveranul Stăpân produse o mulțime de zei (deva) cu însușiri active și cu suflet și o ceată nevăzută de duhuri (sadhyas) și jertfa rânduită dela început.
  23. Din foc, din aer și din soare scoase el, pentru îndeplinirea jertfei, cele trei Vede veșnice, numite Rig, Iagiur și Sama.
  24. Făcu timpul și împărțirile lui, stelele, planetele, râurile, mările, munții, șesurile, văile;
  25. Cucernicia aspră, cuvântul, pofta, dorința, mânia, cu un cuvânt, această întreagă creațiune, căci voia să dea ființă tuturor viețuitoarelor.
  26. Pentru a stabili o deosebire între fapte, el deosebi dreptul de nedrept și supuse făpturile simțitoare plăcerii și durerii și celorlalte stări sufletești potrivnice între ele.
  27. Din părticele ale celor cinci stihii trecătore, s’a făcut treptat tot ce este.
  28. Suveranul stăpân a hotărât dela început fiecărei ființe o îndeletnicire oarecare și ființa o îndeplinește de sine ori de câte ori vine în lume.
  29. Oricare ar fi însușirea ce i-a dat ca moștenire în clipa creării: răutate sau bunătate, blândețe sau asprime, virtute sau viciu, iubire de adevăr sau strâmbătate, acea însușire o va găsi dela sine în viețile următoare.
  30. Precum anotimpurile, în revenirea lor periodică, iau în chip firesc însușirile ce le sunt proprii, tot astfel își reiau îndeletnicirile și făpturile însuflețite.
  31. Pentru înmulțirea neamului omenesc, el făcu din gura, din brațul, din coapsa și din piciorul său pe brahman, pe kșatrya, pe vaisya și pe sudra.

Traducere de Irineu (Ioan) Mihălcescu