Skip to content

Muṇḍaka-upaniṣad

Kindle

Muṇḍaka I
– I –

OM! Noroc să auzim cu urechile noastre, o, zei! Noroc să vedem cu ochii noștri, o, venerabili! Slăvind cu mădularele în putere, corpurile noastre să aibă partea de viață ce ne-au hărăzit-o zeii! Fericire să ne dea Indra cel cu slavă întinsă; fericire Pūṣan, atotștiutorul; fericire Tārkṣya, ale cărei roți nu se strică niciodată; fericire Bṛhaspati.

OM! Pace, pace, pace!

  1. Brahmā, creatorul universului, ocrotitorul lumii, s-a ivit cel dintâi dintre zei. El a spus fiului său mai mare, Atharvan, învățătura despre brahman, temelia tuturor învățăturilor.
  2. Învățătura despre brahman, pe care Brahmā a spus-o lui Atharvan, Atharvan a spus-o lui Aṅgir. Acesta a spus-o lui Satyavāha din neamul lui Bharadvāja, care a spus-o Aṅgiras, printr-o tradiție neîntreruptă.
  3. Fiul lui Śaunaka, stăpân de casă mare, apropiindu-se de Aṅgiras după rit, l-a întrebat: „Venerabile, ce trebuie cunoscut, pentru ca universul acesta să fie cunoscut?”
  4. Acela grăi: „Două științe trebuie știute, cea supremă și cea inferioară. Așa spun cei care-l cunosc pe Brahmā”.
  5. Cea inferioară [cuprinde]: Ṛg-veda, Yajur-veda, Sāma-veda, Atharva-veda, accentul, ritualul, gramatica, glosarul, metrica și astronomia. Cea superioară este știința prin care se ajunge la [Brahmā] Cel Nepieritor.
  6. Cel care nu poate fi văzut sau apucat, care-i fără început. fără înfățișare, fără ochi, fără urechi, fără mâini și picioare, veșnic, întins, pretutindeni, infinit de subtil, nepieritor, pe acesta înțelepții îl privesc ca izvorul [tuturor] ființelor.
  7. După cum păiannjenul întinde și strânge [pânza sa], după cum răsar ierburile pe pământ și perii pe capul și pe trupul omului, tot astfel purcede acest univers din [Brahmā] Cel Nepieritor.
  8. Prin meditație mintea se concentrează asupra lui Brahmā; de acolo se produce hrana, din hrană viața, mintea, elementele, lumile, [faptele,] și din fapte nemurirea.
  9. Cel care cunoaște și știe totul, a cărui meditație e cunoașterea [însăși], din el purcede acest Brahmā, nume, formă și hrană.

– II –

  1. Acesta-i adevărul, Faptele [sfinte] pe care înțelepții le-au privit în Mantra, și care în vârsta Tretā au fost îndeplinite în multe feluri; pe acestea să le săvârșiți negreșit, voi care doriți adevărul [rod al faptelor voastre]. Aceasta-i calea voastră spre lumea faptelor bune.
  2. Când focul purtător al jertfei este aprins și când flacăra [lui] pâlpâie, [atunci] să se toarne prinoasele între cele două părți de unt topit.
  3. Dacă jertfa focului nu e însoțită de ceremoniile din ziua lunii pline, sau de la fiecare patru luni sau ale anotimpului de toamnă, sau nu are oaspeți, sau nu e îndeplinită deloc, sau nu e închinată tuturor zeilor, sau e rău îndeplinită, [atunci] ea pricinuiește pierderea lumilor până la a șaptea.
  4. Șapte sunt limbile pâlpâitoare ale focului: Neagra, Grozava, Iute-ca-Gândul, Roșia, Purpuria, Scânteietoarea și Zeița cu toate înfățișările.
  5. Cine îndeplinește ceremoniile, când aceste [limbi de foc] strălucesc, și aduce jertfele la timp, este luat de ele sub formă de raze de soare și dus acolo unde stă unicul stăpân al zeilor.
  6. „Vino, vino”, [îi] spun jertfele strălucitoare, în timp ce-l aduc pe cel ce jertfește pe razele soarelui, cinstindu-l și spunându-i cuvinte prietenoase: „Iată lumea sfântă a lui Brahmā, rodul faptelor tale bune”.
  7. Trecătoare [și] șubrede sunt cele optsprezece înfățișări ale jertfei, pe care se reazimă acțiunea inferioară. Proștii care o privesc [pe aceasta] ca superioară intră din nou în puterea bătrâneții și a morții.
  8. Proștii, care, deși cufundați în neștiință, se socotesc înțelepți, rătăcesc din loc în loc, copleșiți [de mizeria acestei lumi], ca niște orbi conduși de un orb.
  9. Tinerii, trăind în neștiință în multe feluri, își închipuie că și-au atins ținta. Fiindcă cei care săvârșesc fapte din pasiune [pentru lumea aceasta] nu cunosc [adevărul], ei sunt nefericiți și cad din lumile lor pieritoare.
  10. Socotind [ca niște] proști că lucrul cel mai de seamă sunt prinoasele și darurile, ei nu cunosc ceva mai bun. După ce s-a bucurat de [rodul] faptelor lor bune în lăcașul ceresc, ei se pogorară [din nou] în lumea aceasta sau într-una mai rea.
  11. Dar cei liniștiți și înțelepți, care cerșesc și se dedau ascezei și credinței în pădure, aceia, curați [la suflet] merg pe calea soarelui acolo unde se află spiritul nemuritor, a cărui natură e nepieritoare.
  12. Brahmanul, după ce a cercetat lumile dobândite prin fapte, să renunțe la ele. [gândindu-se că] nu există nimic, care să nu fie creat datorită faptei. Pentru a cunoaște ceea [ce nu-i creat], el să se ducă, ținând în mâini bețe pentru foc, la un învățător care cunoaște Vedele și-i absorbit în contemplarea lui Brahmā.
  13. [Discipolului] care vine la el după rit, cu mintea calmă și plin de liniște, învățătorul înțelept îi va arăta întocmai învățătura lui Brahmā, prin care [va] cunoaște spiritul nepieritor și adevărat.

Muṇḍaka II
– I –

  1. Acesta-i adevărul. După cum din flăcările focului ies mii de scântei asemănătoare, tot așa, dragul meu, purced din [Brahmā] Cel Nepieritor și se întorc în el toate ființele.
  2. El e divin și n-are chip; e în afară și înlăuntru, fără viață și fără minte, pur și mai mare decât Marele Nepieritor.
  3. Din el se nasc viața, mintea și toate organele simțurilor, eterul, aerul, lumina, apa și pământul care susține totul.
  4. Acela al cărui cap e focul, ai cărui ochi sunt luna și soarele, a cărui urechi sunt punctele cardinale, al cărui glas Vedele revelate, a cărui suflare e vântul, a cărui inimă universul, din ale cărui picioare s-a ivit pământul, acela este sufletul lăuntric al tuturor ființelor.
  5. Din el a ieșit focul, a cărui hrană e soarele; din lună, Parjanya; din acesta ierburile de pe pământ, care hrănesc pe oameni. [Astfel] se nasc din spirit multe ființe.
  6. Din el au purces Ṛg-veda, Sāma-veda, Yajur-veda, ceremoniile pregătitoare, prinoasele și toate jertfele, darurile, anul, sacrificatorul [și] lumile în care purifică luna și soarele.
  7. Din el s-au născut zeii, Sadhyașii, oamenii, animalele, păsările, suflările vitale de sus și de jos, orezul și orzul, asceza, credința, adevărul, îndatoririle discipolului brahmanic și ritul.
  8. Din el purced cele șapte simțuri, cele șapte flăcări și feluri de combustibil, cele șapte jertfe, cele șapte locuri în care se mișcă suflările vitale aflătoare în cavitatea [inimii] și orânduite câte șapte [pentru fiecare ființă].
  9. De acolo [purced] toate mările și [toți] munții; din el curg râurile de tot felul; de acolo [provin] toate ierburile și sucul prin care, împreună cu elementele, se păstrează corpul lăuntric.
  10. Universul, faptele, asceza sunt Spirit. Cel care cunoaște pe Brahmā suprem și nemuritor, așezat în cavitatea [inimii], – acela, dragul meu, rupe lanțurile neștiinței.

– II –

  1. [Brahmā] se manifestă, e aproape; el sălășluiește în cavitatea [inimii]; el e ținta cea mare; pe dânsul se reazimă tot ce se mișcă, respiră și închide ochii. Pe acesta să-l cunoști ca Ființă și Neființă, care-i vrednic de dorit mai presus de [puterea de] cunoaștere a creaturilor, – cel mai de sus.
  2. Cel care-i luminos, care-i mai subtil decât tot ce-i subtil, pe care se sprijină lumile și locuitorii [lor] – acesta-i Brahmā cel nepieritor, aceasta-i viața, acesta-i graiul și mintea. Acesta-i adevărat. Acesta-i nemuritor. Află, dragul meu, că acesta-i ținta care trebuie străpunsă.
  3. Luând ca arc marea armă a Upaniṣad-ei, [omul] să așeze [pe el] săgeata ascuțită prin adorare, încordând arcul cu mintea ațintită spre natura lui [Brahmā]. Află, dragul meu, că acest [Brahmā] nepieritor este ținta.
  4. Silaba sfântă „OM” este arcul, săgeata este sufletul, [iar] Brahmā ținta [lui]; ea trebuie străpunsă de unul atent; atunci el devine identic cu Brahmā, la fel ca săgeata [atunci când străpunge ținta și se unește cu ea].
  5. Acela pe care stau cerul, pământul și văzduhul, mintea împreună cu toate organele [simțurilor] – pe acela să-l cunoașteți ca sufletul unic. Lăsați celelalte cuvinte; el e puntea nemuririi.
  6. Înlăuntrul inimii, unde artele se întrunesc ca spițele în butucul roții, el se mișcă apărând în multe chipuri. Meditați asupra sufletului prin [cuvântul] „OM”. Să vă meargă bine, ca să treceți dincolo de [împărăția] întunericului.
  7. Sufletul, care știe și cunoaște totul, a cărui măreție [se manifestă] în lume, e așezat în cetatea divină a lui Brahmā [în intelect], în eterul [inimii]. El e minte prin natura lui, conducător al vieții și al corpului, așezat în hrană. Înțelepții, concentrându-și mintea, privesc prin cunoașterea lui [Brahmā] ceea ce apare ca fericire, ca nemuritor.
  8. Legăturile inimii se rup, toate îndoielile dispar și faptele încetează [de-a rodi], când e văzut cel suprem și inferior.
  9. Cei care cunosc sufletul îl știu pe Brahmā cel fără pată și fără părți, pur, care-i lumina luminilor, în învelișul suprem de aur.
  10. Fără el nu se manifestă nici soarele, nici luna cu stelele, nici fulgerele; cu atât mai puțin focul. Dar când se manifestă el, totul se manifestă după el; prin manifestarea lui întregul univers se manifestă.
  11. Brahmā cel nemuritor se întinde înainte și înapoi, la dreapta și la stânga, în sus și în jos. El e universul acesta infinit.

Muṇḍaka III
– I –

  1. Două păsări unite, tovarășe, locuiesc pe același copac. Una din ele mănâncă fructul dulce al smochinului, cealaltă privește fără a mânca.
  2. Aflându-se pe același copac [împreună cu sufletul suprem], sufletul [individual] amăgit [de lumea în care-i] cufundat e întristat din pricina neputinței sale; [dar] când îl vede pe celălalt, pe stăpânul adorat [și se gândește la] măreția lui, atunci el nu mai este mâhnit.
  3. Când privitorul îl privește pe creator, strălucind ca aurul, stăpânul, spiritul, lăcașul lui Brahmā – atunci lepădând faptele bune și rele, nepătat, el dobândește identitatea supremă [cu Brahmā].
  4. Această viață se manifestă prin toate ființele. Înțeleptul, care cunoaște [aceasta], nu mai vorbește despre altceva. În suflet este bucuria lui, în suflet plăcerea și fapta. El este cel mai ales dintre cunoscătorii lui Brahmā.
  5. La suflet se poate ajunge prin adevăr, asceză, cunoaștere desăvârșită și îndeplinirea îndatoririlor de discipol brahmanic. Acela pe care-l contemplează asceții fără păcat, se află înlăuntrul corpului și-i [făcut din] lumină, e pur.
  6. Adevărul biruie, nu minciuna. Adevărul deschide drumul care duce la zei și pe care merg ṛṣii, cu dorințele împlinite, acolo unde se află lăcașul suprem al adevărului.
  7. El e mare, divin, cu neputință de închipuit, mai subtil decât ce-i subtil; el se află infinit de departe și aici aproape (în corp); el sălășluiește, pentru cei care-l contemplează, aici, în cavitatea [inimii].
  8. La el nu se poate ajunge cu ochiul, cu graiul sau prin celelalte divinități, nici prin asceză sau faptă. Însă acela al cărui intelect e purificat prin lumina cunoașterii, îl contemplează pe cel fără de părți, meditând asupra lui.
  9. Sufletul acesta subtil trebuie cunoscut prin gândire, în care a intrat viața în chip încincit. Organul gândirii oricărei creaturi e străbătut de simțuri. Când e pur, atunci se manifestă sufletul.
  10. Cel cu intelectul purificat dobândește toate lumile și toate dorințele pe care și le închipuie în mintea sa. De aceea, cel care dorește mântuirea, să venereze pe acela care cunoaște sufletul.

– II –

  1. Acela cunoaște pe Brahmā suprem, lăcașul pe care se sprijină întreg universul, care se manifestă în strălucirea sa. Înțelepții fără dorințe, care venerează pe [un astfel de] om, nu se mai renas.
  2. Cel care are dorințe și se gândește la ele – acela este învins de dorințe oriunde. Însă pentru acela ale cărui dorințe s-au împlinit și care a recunoscut sufletul, toate dorințele dispar chiar aici [pe pământ].
  3. Sufletul nu poate fi dobândit nici prin inteligență, nici prin Vede, nici prin multă învățătură. Acela îl dobândește, pe care îl alege; acestuia i se descoperă propriul său suflet.
  4. Sufletul nu poate fi dobândit de cel fără putere, nici prin nepăsare, nici prin asceză, nici prin cunoaștere lipsită de evlavie. Însă sufletul înțeleptului care năzuiește cu aceste mijloace intră în lăcașul lui Brahmā.
  5. Când ṛṣii cei plini de cunoaștere și care au recunoscut sufletul, fără pasiuni, liniștiți, l-au dobândit – înțelepți și cu mintea concentrată, ei cuprind din toate părțile pe cel care străbate totul și intră cu totul în el.
  6. Cei care au pătruns bine înțelesul învățăturii Vedānta, care se silesc [să se elibereze] prin Yoga renunțării [la lume și] al căror intelect e purificat – aceia, în clipa morții celei din urmă, dobândesc nemurirea supremă în numele lui Brahmā și devin liberați cu desăvârșire [de renașteri].
  7. [Atunci] cele cincisprezece părți [ale corpului] intră în elementele lor și toți zeii în divinitățile lor. [Atunci] faptele [și] sufletul devenit cunoaștere se contopesc cu Cel Suprem, nepieritor și întreg.
  8. După cum râurile curg și se sfârșesc în mare, pierzându-și numele și înfățișarea, tot așa și înțeleptul liberat de nume și înfățișare se îndreaptă spre sufletul divin, [care-i] mai mare decât [tot] ce-i mare.
  9. Cel care cunoaște pe Brahmā suprem devine Brahmā. În neamul lui nu se mai află cineva care să nu cunoască pe Brahmā. El trece dincolo de întristare și păcat și liberat de legăturile inimii devine nemuritor.
  10. Iată ce spune un vers: „[Învățătorul] să spună știința lui Brahmā celor care săvârșesc ceremoniile, care cunosc Vedele, cufundați în contemplarea lui Brahmā, care cu credință aduc ei singuri ofranda unicului ṛṣia) și îndeplinesc după rit juruința [purtării pe] cap [a focului].”
    1. focul,
  11. Acesta-i adevărul, pe care l-a spus odinioară ṛṣi Aṅgiras [fiului lui Śaunaka]. Cel care nu și-a îndeplinit juruința să nu știe aceasta. Închinare marilor ṛṣi, închinare marilor ṛṣi.

Traducere de Theofil Simenschy (1892-1968)

Kindle