Skip to content

Praśna-upaniṣad (A. Roșu)

Kindle

– I –

  1. Sukeśas Bhāradvāja și Śaibya Satyakāma și Sauryāyaṇin Gargya și Kausalya Āśvalāyana și Bhārgava Vaidarbhi și Kabandhin Kātyāyana, aceștia toți, preocupați de brahman, absorbiți de brahman, năzuind după brahman suprem, au luat lemne de foc în mâini, s-au apropiat de venerabilul Pippalada, socotind că acesta, într-adevăr, le va explica totul.
  2. Înțeleptul le-a spus: „Veți mai rămâne la mine un an în asceză, curăție și credință, atunci puneți întrebările care vă plac. Dacă vom ști, vă vom spune totul.”
  3. Atunci Kabandhin Kātyāyana, apropiindu-se, a întrebat: „Venerabile, de unde s-au născut aceste făpturi?”
  4. El i-a spus: „Prajāpati era doritor de progenitură. El a făcut asceză, el a creat o pereche, și anume rayi (materia, propriu-zis bogăția) și prāṇa (suflul, viața), socotind că acestea două vor face făpturi pentru el în diverse chipuri.
  5. Soarele (āditya) este suflul (prāṇa), materia (rayi) este luna (candramas). Materia (rayi) este totul, și ceea ce are formă și ceea ce nu are formă. De aceea, corpul este materie (rayi).
  6. Soarele apare (intră) în răsărit; astfel el așează în raze suflurile răsăritului. Când intră în miază-zi, apus, miază-noapte, zenit, nadir, în puncte cardinale intermediare, când luminează totul, el așează astfel în raze toate suflurile.
  7. El apare ca Vaiśvānara, luând toate formele, ca suflu (prāṇa), ca foc (agni). Despre aceasta vorbește versul următor:
  8. Îl laud pe cel care ia toate formele (viśvarūpa), pe auriul Jātavedas, ultimul refugiu, singura lumină, cel care încălzește. Cu o mie de raze, învârtindu-se printr-o sută de docuri, suflul (prāṇa) făpturilor, soarele răsare.
  9. Prajāpati este anul. Acesta are două căi: una spre sud și alta spre nord. Acei care aduc venerație, cu gândul că sacrificiile și faptele pioase sunt un lucru bun, cuceresc luna ca un loc al lor. Ei se întorc înapoi. De aceea înțelepții doritori de progenitură revin în sud. Această cale a străbunilor (pitṛyāna) este materia (rayi).
  10. Spre nord se îndreaptă acei care, căutând pe ātman prin asceză, curăție, credință și știință, cuceresc soarele. Acesta este locul suflurilor (prāṇa). Acesta este nemurirea, netemerea, ultimul refugiu. De acolo nu se mai întorc. Aceasta este încheierea. Despre aceasta vorbește versul următor (Ṛg-veda I.164.12):
  11. Tata, spun unii, cu cinci picioare, cu douăsprezece forme, în jumătatea de sus a cerului. Alții spun însă că înțeleptul este așezat în jumătatea de jos, în carul cu șapte roți și șase spite.
  12. Prajāpati este luna. Jumătatea ei întunecată este materia (rayi), iar jumătatea luminată este suflul (prāṇa). De aceea, acești înțelepți aduc sacrificii în jumătatea luminată, iar ceilalți în cealaltă jumătate.
  13. Prajāpati este ziua-și-noaptea. Ziua este suflul (prāṇa), iar noaptea este materia (rayi). În adevăr își irosește suflul (prāṇa) acei care se împreunează ziua; numai curăția cere ca ei să se împreuneze noaptea.
  14. Prajāpati este mâncarea. De aici provine sperma, iar din aceasta s-au născut ființele.
  15. Acei care urmează această purtare a lui Prajāpati, creează o pereche. Numai acei au parte de lumea lui brahman, care fac asceză, în care sălășluiește adevărata curăție.
  16. Acea lume pură a lui brahman este pentru acei în care nu-i nimic strâmb, fals, înșelător.”

– II –

  1. Atunci l-a întrebat Bhāgava Vaidabhi: „Venerabile, câți zei țin creatura, care dintre ei o luminează, și care este cel mai de seamă dintre ei?”
  2. El i-a spus: „Eterul (ākāśa) este acest zeu, vântul (vāyu), focul (agni), apa (āp), pământul (pṛthvī), cuvântul (vāc), mintea (manas), ochiul (cakṣus) și urechea (śrotra). Fiindcă luminează, ele pretind: „Noi susținem și ținem acest trup.”
  3. Răsuflarea (prāṇa), ca cea mai de seamă, le-a zis: „Nu vă înșelați! Eu singură, împărțindu-mă în cinci, susțin și țin acest trup.”
  4. Ele nu au crezut. Atunci răsuflarea (prāṇa), din trufie, a făcut ca și cum ar fi plecat pe sus. Plecând, răsuflarea, pleacă toți ceilalți zei, și ea punându-se în mișcare, toți se pun în mișcare. Așa cum albinele toate pleacă, când pleacă regina, și se pun toate în mișcare, când ea se pune în mișcare, tot astfel fac cuvântul, mintea, ochiul și urechea. Ele fiind mulțumite, aduc laudă răsuflării:
  5. Ea este Agni (focul), strălucește ca Sūrya (Soarele), este Parjanya (ploaia), este Maghavan (Indra), este Vāyu (vântul), este Pṛthivī (pământul), materie (rayi), zeu (deva), este ceea ce este și ceea ce nu este, și ceea ce nu moare.
  6. Precum spițele în butucul roții, astfel totul stă fixat în răsuflare (prāṇa); ṛṣi, yajus, sāman, sacrificiul, starea de kṣatriya și brahman.
  7. Tu te miști ca Prajāpati în sânul mamei, tu în adevar te naști din nou. Ție, răsuflare (prāṇa), aceste creaturi îți aduc ofranda ție care stai cu celelalte sufluri (prāṇa).
  8. Tu transmiți cel mai bine zeilor ofrandele, iar străbunilor prima libațiune. Tu ești opera înțelepților, adevărul descendenților lui Atharvan și Aṅgiras.
  9. Prāṇa, tu ești Indra prin putere, Rudra, ca proteguitor. Tu te miști în atmosferă ca un soare, tu ești stăpânul luminilor.
  10. Când tu, prāṇa, rever și ploaia, aceste creaturi ale tale stau pline de bucurie, gândind ca va fi mâncare cât vor pofti.
  11. Prāṇa, tu ești vrātya, înțeleptul suprem (ekarṣi), atotmâncător, atotstăpânitor. Noi dăruim ceea ce tu trebuie să mănânci, Mātariśvan, tatăl nostru.
  12. Fă-l binevoitor, trupul tău care stă în cuvânt, în ureche și în ochi, care a cuprins și mintea. Să nu pleci!
  13. În puterea lui prāṇa stă totul, chiar ceea ce există în al treilea cer. Precum o mamă pe feciori, ocrotește-ne, dă-ne îndestulare și înțelepciune.”

– III –

  1. Atunci l-a interbat Kausalya Āśvalāyana: „Venerabile, de unde se naște această suflare (prāṇa)? Cum ajunge în acest trup? Cum stă după ce s-a impărțit? Cum suportă lumea din afară, cum pe cea din sine?”
  2. El i-a spus: „Tu pui înterbări prea dificile. Tu ești însă, cred, preocupat de brahman, de aceea eu îți răspund.
  3. Această răsuflare (prāṇa) se naște din ātman. Precum această umbră peste om, se întinde acela peste acesta. Prin intervenția minții (manas), intră în acest trup.
  4. Așa cum un suveran însărcinează pe slujbași, spunându-le: „Cârmuiți aceste sau acele sate, tot astfel această prāṇa așază pe celelalte prāṇe, pe fiecare în parte.
  5. Apāna este în organele de excreție și genitale. Prāṇa însuși se găsește în ochi și ureche, trecând prin gură și nări; iar în mijloc stă samāna. Aceasta duce hrana oferită ca oblațiune. Din aceasta apar cele șapte raze.
  6. Acest ātman stă în inimă. Acolo sunt o sută unu vase, în care se găsesc câte o sută de vase mai mici, fiecare având câte șaptezeci și două de mii de vase ramificate, în care circulă vyāna.
  7. Printr-unul dintre vase în sus, udāna reconduce într-o lume bună pentru o faptă bună, într-o lume rea pentru o faptă rea, în lumea oamenilor pentru amandouă.
  8. Prāṇa externă apare ca soarele, deoarece sprijină prāṇa din ochi; divinitatea care este în pământ, aceea susține apāna omului; spațiul dintre soare și pământ este samāna; vântul este vyāna.
  9. Ardoarea (tejas) este udāna. De aceea, potolirea ardoarei înseamnă o renaștere cu simțurile (indriya) absorbite în minte (manas).
  10. Cu gândul care-l are omul în clipa morții, cu acela el ajunge în prāṇa. Prāṇa, unită cu ardoarea (tejas) și dimpreună cu ātman, îl duce pe om într-o lume dorită.
  11. Cel ce știe astfel cunoaște prāṇa, lui nu i se stinge descendența și devine nemuritor. Despre aceasta vorbeste versul următor:
  12. Cel ce cunoaște nașterea, extinderea, locul și impărțirea în cinci a lui prāṇa și pe aceasta în sine ajunge la nemurire, cel ce cunoaște ajunge la nemurire.”

– IV –

  1. Atunci l-a întrebat Sauryāyaṇin Gārgya: „Venerabile, cine sunt cei ce dorm în acest om? Cine sunt cei ce veghează în el? Cine este zeul care visează? A cui este bucuria? În cine stau fixați toți?”
  2. El a spus: „Gārgya, precum razele soarelui care apune se strâng toate în acel disc de lumina și reapar mereu când soarele răsare, tot astfel totul se strânge în minte (manas), zeul suprem. Atunci, din această cauză, acel om nu aude, nu vede, nu miroase, nu are gust, nu simte, nu vorbește, nu primește mâncare, nu are plăceri trupești, nu elimină, nu se mișcă. Se spune că el doarme.
  3. Focurile din prāṇe veghează în acest oras. Apāna este focul gārhapatya, vyāna focul anvāhāryapacana. Focul āhavanīya este prāṇa, de la praṇayana (luare), fiindcă este luat din focul gārhapatya.
  4. Fiindcă conduce deopotrivă aceste jertfe, expirația și inspirația, samāna este el preotul hotar. Mintea, este cel ce aduce jertfa, udāna este rodul jertfei și-l conduce la brahman zi de zi pe cel ce aduce jertfa.
  5. Acolo, acel zeu (manas) ajunge în somn la măreție. Ceea ce s-a văzut ici și colo, el vede din nou; ceea ce s-a auzit ici și colo, el aude din nou; ceea ce s-a perceput într-un loc sau altul, el percepe mereu. Ceea ce s-a văzut și nu s-a văzut, ceea ce s-a auzit și nu s-a auzit, ceea ce s-a perceput și nu s-a perceput, ceea ce este și ceea ce nu este, totul el vede, fiind totul, el vede.
  6. Când stăpânit de lumină, atunci acel zeu nu are vise și atunci acea bucurie se face în acest trup.
  7. Scumpe, așa cum păsărelele stau în pom, la adapost, tot astfel totul stă în ātman suprem.
  8. Pământul și elementele pământului, apa și elementele apei, lumina și elementele luminii, vântul și elementele vântului, eterul și elementele eterului, ochiul și ceea ce se poate vedea, urechea și ceea ce se poate auzi, mirosul și ceea ce se poate mirosi, gustul și ceea ce se poate gusta, pielea și ceea ce se poate pipăi, cuvântul și ceea ce se poate cuvânta, mâinile și ceea ce se poate lua, organul genital și ceea ce poate să aducă plăceri trupești, organul de excreție și ceea ce se poate excreta, picioarele și ceea ce se poate merge, mintea (manas) și ceea ce se poate percepe, inteligența (buddhi) și ceea ce se poate înțelege, ahaṃkāra și ceea ce se poate face ahaṃkāra, gândirea și ceea ce se poate gândi, lumina și ceea ce se poate lumina, prāṇa și ceea ce se poate menține.
  9. El este cel ce vede, pipăie, aude, miroase, gustă, percepe, înțelege, acționează, cel a cărui esență este cunoașterea, puruṣa. El sălășluiește în ātman suprem, nepieritor.
  10. Ajunge la suprem și nepieritor cel ce cunoaște pe acesta fără umbră, fără trup, fără sânge, strălucitor, nepieritor. Scumpe, el este atotștiutor, este totul. Despre aceasta vorbește versul:
  11. Cel ce știe pe acel nepieritor, unde sălășluiesc cel a cărui esență este cunoașterea, împreună cu toți zeii, prāṇele și făpturile, acela, scumpe, atotștiutor fiind, a pătruns totul.”

– V –

  1. Atunci l-a întrebat Śaibya Satyakāma: „Venerabile, dacă cineva, aici, printre oameni, meditează până la moarte asupra silabei OM, ce lume dobândește în felul acesta?”
  2. El i-a spus: „Într-adevăr, Satyakāma, silaba OM este brahman superior și inferior. De aceea cel ce știe ajunge, prin același punct de sprijin, la unul sau la altul.
  3. Dacă el meditează asupra unui element al silabei, litera A, atunci, învățat numai de acesta, ajunge grabnic pe pământ. Versurile ṛc îl conduc în lumea oamenilor. Acolo ajunge la măreție prin asceză, curăție și credință.
  4. Dacă el se gândește în minte la două elemente literele A și U, este condus de formulele yajus în spațiu, în lumea lui Soma. În lumea lui Soma, ajungând la măreție, se întoarce iarăși.
  5. După aceea, dacă meditează cu acea silabă OM alcătuită din trei elemente (literele A, U și M) asupra lui puruṣa suprem, el ajunge la lumină, în soare. Precum șarpele se leapădă de piele, tot așa el se leapădă de rău. El este condus de versurile sāman în lumea lui brahman, unde privește pe puruṣa, aflător în cetatea trupului, care este mai presus decât acest complex suprem al vieții. Referitor la aceasta sunt aceste două versuri:
  6. Cele trei elemente sunt folosite la moarte, unite cu unul cu altul în acțiunile externe, interne și intermediare folosite corect, cel ce știe nu tremură.
  7. Prin versurile ṛc el ajunge în această lume prin formulele în spațiu, prin versurile sāman la ceea ce învață înțelepții, la acesta ajunge, prin silaba OM, luată drept sprijin, cel ce știe; la ceea ce este liniștit, fără bătrânețe, nemuritor, fără teamă, la suprem.”

– VI –

  1. Atunci l-a întrebat Sukeśas Bhāradvāja: „Venerabile, Hiraṇyanābha Kausalya, fiul regelui, venind la mine mi-a pus această întrebare: știi, Bhāradvāja, pe puruṣa din șaisprezece părți?” Eu i-am spus principelui: „Nu-l știu. Dacă l-aș ști, cum nu ți-aș spune? De la rădăcină se usucă cel ce spune neadevărul. De aceea eu nu trebuie să spun neadevărul.” El s-a urcat în car, fără să spună nimic, și a plecat. Îți pun întrebarea: „Unde este acel puruṣa?”
  2. El a spus: „Aici, înlăuntru trupului, scumpe, este puruṣa, în care apar cele șaisprezece părți.
  3. El (puruṣa) s-a gândit: „Cine plecând, voi pleca și eu, sau cine stând, voi sta și eu?”
  4. El a creat prāṇa; din prāṇa au ieșit credința, eterul (kha), vântul (vāyu), lumina (jyotis), apa, pământul, simțul (indriya), mintea (manas), mâncarea; din mâncare au ieșit puterea (vīrya), asceza, mantrele (mantra), fapta (karman), lumile, și în lumi numele (nāman).
  5. Precum acele râuri curgătoare ce se îndreaptă spre mare, o dată ajunse în mare dispar, forma și numele lor sunt zdrobite, și se vorbește numai de mare, tot astfel cele șaisprezece părți ale acestui spectator care se îndreaptă în puruṣa și o dată ajunse în puruṣa dispar, numele și forma lor sunt zdrobite, și se vorbește numai despre puruṣa, care devine fără-părți (akala), nemuritor (amṛta). Despre aceasta vorbește versul următor:
  6. Precum spițele în buturuga roții stau părțile în el, care trebuie știut, în puruṣa, pe care voi îl știți, numai moartea să nu vă lovească.”
  7. El (Pippalāda) le-a spus: „După cât îl cunosc eu pe acest brahman suprem, nu există ceva mai presus de el.”
  8. Ei îl laudă, spunându-i: „Tu ești tatăl nostru, tu care ne treci de la neștiința noastră la celalalt mal.” Adorare înțelepților supremi! Adorare înțelepților supremi.

Traducere de Arion Roșu (1924-2007)

Kindle