Skip to content

Un aeroplan în vechea Indie – traducere din limba sanscrită

Kindle

– Theodor Iordănescu (1874-1953) –

1)În ținutul Gauda există un oraș cu numele Pundhravardhana. Acolo locuiau doi prieteni, un țesător și un tâmplar (propriu rotar, ratha-kara), fiecare având în meseria lor o artă desăvârșită și prin puterea muncei agonisiseră averi din cari făceau cheltueli nenumărate, purtând haine noi, colorate și de preț, împodobindu-se cu flori și cu betel (tambula) și parfumându-se cu mirosuri de mosc, aloe și camfor. După ce lucrau trei sferturi din zi se găteau și se plimbau pe piețele publice, în temple sau alte locuri și după ce se duceau și pe la teatre, în societăți, la serbări de zile onomastice și la diterite ocaziuni, unde se întâlnesc oamenii, iar pe înmurgit se întorceau acasă. Astfel petreceau ei timpul. Odată, la o sărbătoare mare, toți locuitorii orașului se preumblau, gătiți după puterea2) fiecăruia, pe lângă temple, piețe etc. Acești doi, adică țesătorul și tâmplarul, gătiți, priveau în toate părțile lumea adunată și împodobită în haine de sărbătoare, când deodată văzură stând la o fereastră a palatului, înconjurată de tovarășele sale, pe fiica regelui căreia, în dreptul inimei, pieptul i se umflà de tinerețe, ca două semne de nobleță, ale cărei șolduri erau voluptoase și a cărei talie erà subțire. Părul ei erà moale, ondulat și negru ca niște nori de furtună, iar în urechi purtà niște cercei cari se legănau ca zeul iubirei. Fața îi erà blândă ca un lotus plăpând, ținând ochii oamenilor prinși ca și somnul3).

Țesătorul care privise această figură minunată, fu lovit în inimă de către zeul iubirei, din toate părțile cu cele 5 săgeți4) ale sale și cu greu se reculese și venì acasă, unde i se păreà că ve­de în toate colțurile pe fiica regelui. Lungi și calde suspine scoțând, căzù el pe pat unde stà nemișcat, în care timp, și-o reprezentà așà cum o văzuse și gândindu-se la ea, repetà în minte următoarele strofe5):

„O inimă este prinsă de dorințe, pe una a răpit-o iubita, a treia închide conștiința; câte inimi am eu oare?”

Sau (athavā).

„Acolo unde cineva locuește are grije, ca să zic așà, de acel loc; tu frumoaso locuești în inima mea și îi dai foc mereu, tu ești deci o criminală”.

Pe când el se văità astfel și își rătăcià spiritul, noaptea trecù. A doua zi venì tâmplarul gătit, la ora obișnuită, la locuința țesătorului și îl văzu zăcând pe patul nefăcut, cu brațele și picioarele atârnând în jos și vărsând torente de lacrămi pe obrajii săi palizi. La această înfățișare tâmplarul zise:

„Ei! prietene, ce însemnează această stare a corpului tău? După ce l’a întrebat mereu și acesta nu răspundeà nimic, tâmplarul cu totul desnădăjduit (kheda-para-vaśah) repetă această strofă:

„Nu este prieten acela de mânia căruia să te temi nici acela pe care trebue să’l lingușești cu sfială; acela este prieten în care ai încredere ca și într’o mamă, ceilalți sunt numai cunoscuți”.

Şi iarăși zise tâmplarul, care se pricepeà în limbagiul semnelor, fiindcă țesătorul atingeà inima cu mâna etc.: „Prietene! cum bănuesc eu starea asta a ta nu provine din friguri ci din dragoste”. Când țesătorul putù să vorbească, se ridică el și zise următoarea strofă:

„Cine împărtășește suferința sa unui domn distins prin calitățile sale, sau unui servitor virtuos, ori unei femei ascultătoare, acela devine iarăși vesel”,

După acestea povestì el tot ce i se întâmplase de când văzuse pe fiica regelui. Atunci se gândì tâmplarul și zise: „Regele este un kṣatriya (din clasa războinicilor) nu te temi de păcat (a-dharma, fâră de lege) tu un vaiśya (clasa III, poporul, breslașii) să dorești o astfel de fată?”

Când tâmplarul văzù că nu’l poate convinge zise: „Amice, ce este de făcut?” Țesătorul răspunse: „Ştiu și eu ce? Ceeace am avut de spus, ți-am spus”. După ce vorbì astfel devenì tăcut. Atunci tâmplarul zise: „Scoală-te, îmbăiază-te, mănâncă și lasă-ți disperarea. Eu îți voi procurà (kariṣyami, îți voi face √kar – lat creo) mijlocul prin care tu te vei bucurà cu aceia de fericirea dragostei”. Atunci țesătorul prinzând curaj, după făgăduiala amicului, se ridică și facù toate după cum îi spusese. A doua zi veni tâmplarul la țesător cu o garuda6) artificială (garuda-yantra, garuda mașină) făcută din lemn, vopsită cu multe colori și care se mișcă prin ajutorul unui cui și zise: „Prietene, dacă te urci pe această mașină și pui cuiul, sboară încotro voești, iar când scoți cuiul, se lasă în jos. La noapte, când oamenii dorm, îngrijindu-ți corpul, iea înfățișarea lui Nārāyana7), cum este el închipuit, urcă-te pe această garudă, lasă-te pe acoperișul locuinței fetei și poartă-te cu fiica regelui cum vei crede de cuviință. Eu cred că fata regelui doarme singură pe coperișul casei”.

Când tâmplarul după aceste vorbe plecă, petrecù țesătorul restul zilei având sute de dorințe (mano-ratha-śatair) iar la căderea serei procedând întocmai cum îl învățase tâmplarul, adică îmbăindu-se cu vapori mirositori de parfumuri și unsori, prevăzut cu betel, (o plantă aromatică căutată în orient) parfum de gură, flori și altele, având ghirlande strălucitoare, haine, diademă și alte podoabe, plecă. Pe când fiica regelui pe acoperișul palatului, scăldat în raze de nectar, priveà luna odihnindu-se pe patul ei, cu inima atinsă puțin de zeul iubirei, zărì deodată pe țesător, stând pe fiul lui Vinata (Garuda) având înfățișarea lui Nārāyana. La această vedere prințesa se ridică după pat, căzù la picioarele lui și zise: „Zeule! Din ce pricină m’ai onorat cu vizita ta, arată-mi ce trebue să fac?” Pe când fiica regelui se rugà astfel, vorbì țesătorul cu voce adâncă și înceată următoarele: „Frumoasa mea, din cauza ta am venit aici”. Aceasta răspunse: „Eu însă sunt fiică de muritor”. El zise: „Tu ești soția mea anterioară pierdută din cauza unui blestem (sāpa-bhraṣta, cădere în blestem). Te am păzit mult timp de atingerea oamenilor, de aceia voesc să te iau în căsătorie după obiceiul Gandharvilor8)”.

Atunci înțelese ea că o astfel de dorință ar fi nerealizabilă în alte împrejurări și deci se căsătorì cu el după obiceiul Gandharvilor. Astfel treceau zilele și cu ele creșteà și pasiunea lor, gustând din bucuria plăcerilor. Când noaptea erà pe sfârsit, se urcà țesătorul în mașina Garuda și se despărțeà de prințesă cu vorbele: „Acum trebue să mă duc în cerul Vaikuntha (lui Viṣnu)”. Şi mereu, nevăzut, ajungeà acasă.

Odată însă păzitorii haremului (antah-pura, cetate internă, harem) observară la fiica regelui semne de dragoste cu bărbat și îngroziți de soarta vieței lor, făcură cunoscut domnului. „Majestate! ziseră ei, acordă-ne siguranța vieței, căci avem să’ți spunem ceva”. Când regele le făgădui, păzitorii haremului vorbiră: „Majestate! Deșì noi am păzit cu grijă intrarea în harem, totuși prințesa Sudarṣana (numele însemnează „plăcută la vedere”) are o înfățișare par’că s’ar fi iubit cu un bărbat. Noi nu știm ce să facem, majestatea voastră să judece9)”. După ce povestiră acestea, regele încurcat zicea în gândul său:

„Când se naște o fată, grozave griji îți dă; te gândești continu cui o să fie dată, iar după ce s’a măritat, te întrebi dacă este fericită, așă că a fi tatăl unei fete este o adevărată nenorocire”.

După ce regele se gândì mult10), se duse la regină și zise: „Regină, află și tu ceeace servitorii noștri spun; pe cine vom fi supărat noi, ca să ni se facă o astfel de injurie11)”. Când regina află cum stau lucrurile, se duse foarte turburată în camera fiicei și văzând’o cu buzele rănite și cu membrele sgâriate12) zise: „Ha! Tu păcătoasă care faci dezonoarea familiei, de ce ți-ai mânjit astfel onoarea? Cine este acela, văzut de moarte, care vine la tine? Spune adevărul!” Atunci povestì prințesa, cu fața în jos de rușine, întreaga istorie cu țesătorul, transformat în Viṣnu. Când regina auzì aceasta, se duse în grabă la rege, cu figura strălucitoare și cu fiori de bucurie prin tot corpul și zise: „Majestate! Mulțumim cerului, tu ești bine cuvântat. În timpul nopței vine mereu prea sfântul Nārāyana, în persoană, la fiica noastră cu care s’a și căsătorit după ritul Gandharvilor. De aceia în noaptea asta eu și cu tine să ne așezim la fereastră și să’l privim din întunerec căci el nu vorbește cu oamenii”.

Auzind acestea regele fu foarte bucuros în inima lui și petrecù ziua ca și când ar fi fost o sută de ani. Când, în noapte regele și soția sa stau ascunși la fereastră și așteptau cu privirile ațintite către cer, văzură ei pe țesător coborându-se din cer, stând pe garuda, ținând în mâini, scoica (din care trâmbițà) discul și măciuca, semnele distinctive ale lui Viṣnu. Atunci regele par’că ar fi fost scăldat în nectar, zise către regină: „Nu există în lume cineva mai fericit ca mine și ca tine, a cărui fiică însuși prea înaltul Nārāyana o are de soție. Acum, toate dorințele, ce avem în inimă vor fi împlinite și prin ajutorul ginerelui meu, voi supune lumea întreagă”.

Între acestea fură trimiși soli dela prea puternicul Vikramasena, care domneà peste mulțime de orașe din țara de sud ca să ceară tributul anual. Regele nu dădù solilor respectul cuvenit, cum făceà mai înainte, din mândria că aveà ginere pe Nārāyana. Atunci solii se supărară și vorbiră astfel: „O rege! Ziua pentru tribut a trecut, de ce nu ai trimis darul? Ai primit oare pe neașteptate vre o putere supra omenească ca să îndrăznești să superi pe Vikramasena, asemenea focului, vântului, otravei, șarpelui sau zeului morței?”. După ce vorbiră astfel le arată regele drumul zeilor13). Când se întoarseră în țară povestiră ei de sute de ori mai exagerat și ațâțară mânia domnului lor, care înconjurat de căpetenii și însoțit de 4 armate, plecă în contra regelui și mânios ziceà:

„Chiar dacă acest prinț rău s’ar duce în mare sau pe înaltul munte Meru, trebue să-l omor, asta o făgăduesc”.

După aceia, prin marșuri neîntrerupte, Vikramasena ajunse în țara aceluia și o pustii. Atunci locuitorii cari nu muriseră începură să strige la ușile regelui din Pundravardhana, care deșì îi auzeà nu puteà luă nici o măsură.

Când în ziua următoare, venì cu putere să asedieze orașul Pundravardhana, vorbiră regelui, miniștrii, preoții și căpeteniile orașului, cum poate Majestatea voastră să steà fără grije? Atunci regele zise: „Stați cum vă place, căci eu am găsit un mijloc prin care inimnicii aceștia vor fi nimiciți. Ce voi face cu această armată veți vedeà mâine dimineață”. După aceste vorbe poruncì să se păzească zidurile și porțile orașului. După aceia chemă la el pe Sudarśana și cu vorbe dulci și respectuos vorbì astfel: „Scumpa mea copilă14)! Bazându-mă pe puterea bărbatului tău am început război cu inimicul, de aceea spune prea sfântului Nārāyana, dacă vine în această noapte, ca mâine să nimicească pe dușmanii noștri”. Sudarśana repetă (lui Nārāyana) în timpul nopței, întreaga cuvântare a tatălui său.

Când țesătorul auzì acestea, zise surăzând: „lubita mea! „Ce însemnează pentru mine un război: cu oamenii, când odinioară am omorât puternici demoni ca: Hiranyakaśipu, Kamsa, Madhu, Kaitabha și alți fermecători grozavi, cu miile, ca și când m’aș fi jucat. De aceea du-te și spune regelui să stea fără grijă, mâine Nārāyana va nimici cu discul său armata inimicului”.

Acum se duse prințesa și povesti regelui toate, iar acesta plin de bucurie, chemă pe păzitorii porților și le ordonă să anunțe în oraș următoarele: „Oricine va găsì în lagărul lui Vikramasena, după ce acesta mâine dimineață va fi omorât în luptă, tezaure, bucate, aur, elefanți, cai, arme etc., să le ià el”. Când locuitorii auziră această înștiințare făcută în sunetul tobelor, plini de bucurie conversau și ziceau: „Tare curagios este domnul nostru care, deșì armata inimicului a înaintat, totuși este sigur că mâine o va nimicì”.

Țesătorul foarte neliniștit în inima lui, se gândeà: „Ce mă fac eu acum?15) Dacă urcându-mă pe mașină mă duc în alt loc nu mă voi mai întâlnì cu acest juvaer de femee și Vikramasena o va lua din harem, după ce va fi omorît pe socrul meu, deci îmi voi alege lupta și îmi voi găsì moartea, care va pune capăt tuturor dorințelor mele. Dacă nu o voi mai avea tot trebue să mor, în orice caz moartea mea este sigură. Deci voi rămâne la hotărârea cea mai bună. Afară de acestea, inimicii dacă mă vor vedea că ies în luptă pe o Garudă, poate mă vor cosidera drept Vasudeva și vor fugì, căci se zice: Curaj trebue să-și facă mereu oamenii mari și în pericole și în rele și în nenorociri extreme. Cei cari prin curaj se ridică, ajung fără pericol să învingă greutățile”.

Când țesătorul se decise pentru luptă, fiul lui Vinata (pasărea Garuda), făcu cunoscut lui Viṣnu în cerul Vaikunta: „Majestate! Pe pământ, într’un oraș numit Pundhravardhana, un țesător care poartă înfățișarea majestăței voastre, petrece cu fata regelui. Acum a venit prea puternicul rege din sud ca să distrugă din rădăcină pe stăpânul din Pundhravardhana, iar țesătorul este decis să ajute socrului său. De aceea trebue știut următoarele: Dacă el va fi omorât în luptă, se va răspândì svonul că regele dela sud a omorât pe sfântul Nārāyama și atunci au să înceteze sacrificiile și rugăciunile, iar templele vor fi dărâmate de credincioși, și călugării adoratorii tăi vor lăsà mânăstirile. Astfel stând lucrurile, majestatea voastră să chibzuiască”.

Atunci sfântul Vasudeva, după ce se convinsese răspunse: „Rege al păsărilor! Acest lucru este adevărat. Țesătorul acela a luat înfățișarea unui zeu și deci trebue să omoare pe regele din sud. Pentru aceasta există un singur mijloc: ca eu și cu tine să’l ajutăm. Tu să intri în Garudă, eu voi intrà în corpul său, iar discul să intre în discul țesătorului”. Garuda înțelese și zise: „Așa să fie”.

Între acestea țesătorul, în chipul lui Nārāyana zise Sudarśanei: „Draga mea, să-mi pregătești ceace aduce fericire, căci mă duc la război”.

Dupe ce zise aceste vorbe, făcu rugăciuni pentru reușită, se găti cu podoabe de războinic, se parfumă cu muștar alb, cu flori etc. Când soarele își făcù aparițiunea, eșind din marea de lotus, cu miile sale de raze și tobele, cari anunțau victoria bătură, regele eșì din oraș și se duse pe câmpul de luptă. Armatele luară poziție de luptă și când soldații se încăerară, se urcă și țesătorul pe Garudă, sbură din etajul cel mai înalt în aer, privit cu curiozitate de locuitori și felicitat, plutì afară din oraș peste propria sa armată, sunând grozav din cornul lui Pāncajania (un demon ucis de Viṣnu). Când elefanții, caii, luptătorii din care și pedestrașii, auziră sunetul scoicei, plini de frică, fugiră scoțând strigăte de groază; unii se rostogoleau la pământ cu corpurile înțepenite de frică, alții încremeniseră cu privirile îndreptate spre regiunile cerești.

În acelaș timp se strânseră și zeii din curiozitate și regele zeilor zise lui Brahman16): „Brahman! Aci trebue ca vre-un demon sau semizeu să fie în luptă, pentru ca însuși Nārāyana, inimicul șerpilor, să iasă la luptă”.

La aceste vorbe se gândì Brahman și zise:

Hari (Viṣnu) nu aruncă discul care a băut sângele atâtor inimici ai zeilor, contra vre-unui om. Un leu, care doboară cu laba sa elefanți, nu prinde muște (maśaka, țânțar)”.

Ce lucru minunat de care se miră și Brahman! De aceea zic eu (povestitorul):

„La o viclenie bine chibzuită nu îi vine nici Brahman de cap, cine a mai văzut ca un țesător să ia înfățișarea lui Viṣnu și să facă dragoste cu fata regelui?”.

Pe când zeii plini de curiozitate se gândeau astfel, repezì țesătorul discul și tăie în două pe Vikramasena, iar discul se întoarse din nou în mâna lui. Când regii văzură aceasta, fiecare coborându-se după cai și plecându-și înaintea celui cu înfățișarea lui Nārāyana, capul, mâinile și picioarele îi anunțară: „Majestate! O armată fără șef este distrusă, deci asigură-ne viața și poruncește ce trebue să facem”. După ce mulțimea prinților cuvântă astfel, vorbì cel cu înfățișarea lui Nārāyana: „De acum înainte sunteți liberi, dar ce vă va porunci acest Suprativarman să faceți fără șovăială”. La acestea regii răspunseră: „Cum poruncește domnul vom face”.

După ce țesătorul dete în puterea regelui toată averea inimicului ca: Oameni, elefanți, care, cai, tezaure etc., luă și el parte la triumf și se bucură de acì înainte cu fata regelui de toate plăcerile vieței. De aceea zic eu (unul din cei doi șacali care povestește):

„Dacă omul este hotărât la cevă și zeii îi vin în ajutor, după cum Viṣnu dădu discul și Garuda țesătorului ca să se lupte”.


1) Povestea ce voiu traduce este luată din renumita colecție indiană Pañcatantra (Cartea I, povestea 8-a) care a avut o influență asupra literaturei tutulor popoarelor. Stadiul în care au ajuns cercetările asupra Pañcatantrei, adică cele 5 cărți de povești, ne arată că afară de textele cunoscute până acum există și alte recensiuni cu totul diferite ca stil și aranjare de cele cunoscute până acum, din care cea mai veche pare a fi Tantrākhyāyika care se poate urmări până pe la 200 a. Ch. (cf. I. Hertel Tantrākhyāyika die älteste Fassung des Pañcatantra, Leipzig 1904 și 1909. Din aceste recensiuni, mai importantă este cea cunoscută în Europa sub numele de „textus ornatior” iar in India după numele autorului, un calugăr jainist Pūrnabhandra Suri, datată din anul 1199 d. Ch. Kosegarten încercase încă la 1848 să publice „textus ornatior” al Pañcatantrei dar nu a dat decât câteva specimene. Acum însă a fost întreg publicat de către I. Hertel în colecțiunea americană „Harvard Oriental Series” 1908. Din această recensiune, care diferă foarte mult de cele existente, încerc să dau traducerea, cât mai apropiată de text, a uneia din cele mai frumoase povești care cred, că va interesà pe cititorii revistei al cărei colaborator am onoarea să fiu.

2)Yatha-vi-blava = venit √bhu lat. fu-i gr. φῠ́ω.

3)Nidrām iva sakala-loka-locana-grāhini, ținând ochii tutulor oamenilor ca somnul. Exemplu frumos de al-terațiune.

4) Kama zeul iubirei are un arc și cinci săgeți făcute din flori.

5) Din cele 11 strofe din text traduc numai 2 ca să nu îngreuiez povestirea.

6) Garuda, regele pasărilor, pe care călătorește zeul Viṣnu. Această pasăre este distrugătoarea șerpilor și se găsește foarte des în poveștile indiene, ba chiar una din Purane îi poartă numele.

7) Un supranume al zeului Viṣnu, creatorul, unul din zeii cei mai însemnați ai Indienilor.

8) Gandharvi erau cântăreții cerului. Căsătoria făcută în astfel de mod erà bazată pe iubirea reciprocă. Exemplu tipic căsătoria Śakuntalei cu Duṣyanta (cf. Manu III 26).

9)Vi-cint-aya-ti, a socotì, a se gândì cf. plsl. cita.

10)Chahu-vidha, în multe feluri gr. παχύς.

11)Droha – injurie v. germ. triogan.

12)Nakha-vi-likhita-śarīra-a=vayava=având membrele corpului rănite de unghii.

13)Deva-mārga = drumul zeilor, în deriziune se numeà cartierul sărăcimei.

14)Vatsa = vițel, animal mic prin estensiune copil gr. ἔτος lat vetus.

15)Adhunā = adhvan pali andh – gr. dor. ηνδον ital. andare, drum.

16)Brahman este spiritul universal care predomnește în toate.

Kindle