Skip to content

Un orientalist român: amintiri despre C. Georgian

Kindle

– Theodor Iordănescu (1874-1953) –

Deschide-te pământule, nu-l face să sufere
Primește-l prietenește și salută-l cu dragoste…
Infășură-l, pământule, cum mama iși acopere
fiul cu vestmântul. — (Rigveda X.18.11).

Se împlinesc trei ani de când am văzut pentru cea din urmă dată pe regretatul profesor C. Georgian care, după țărmurile Norvegiei, venise să mă vadă în orașul unde mă aflam la studii, în Germania. Am petrecut trei zile ca o oră. Parcă presimțeà că nu ne vom mai întâlnì, căci nici odată nu l’am găsit pe Georgian așa de comunicativ, nici odată nu și-a deschis mai mult inima către mine, fostul lui elev.

Sunt oameni cari la prima vedere îți fac inventarul a tot ce știu, te amețesc cu cuvinte din o mulțime de limbi pe cari nu le cunosc și îți citează autori pe cari nu-i au citit. Georgian nu erà dintre aceștia. Dacă îl întrebai de știe cutare limbă, îți răspundeà glumeț, că poate să se înțeleagă „cu un chelner“, deșì o știa în perfecție. În toate privințele erà de o modestie exagerată.

În acele trei zile de ultimă vedere, mai mult sub impulsul întrebărilor mele și entuziasmat de operele ce văzuse în biblioteca orientalistă mi-a istorisit multe lucruri din viața lui. Mă voi mărgini să expun acì deocamdată activitatea lui pe terenul studiilor orientaliste.

Cum spuneà atunci profesorului de limbi romanice Suchier studiile sale favorite au fost de domeniul orientalisticei, deșì teza sa de doctorat fusese din romanistică (Essai sur le vocalisme roumain). Începuse la Paris să studieze limba Sanskrită cu Bergaigne, cel mai mare sanscritist ce a avut Franța. Îmi istoriseà cum acest profesor, ca să-l primească la cursurile sale, i-a făcut un examen sumar asupra cunoștințelor de limba germană, cum 3-4 studenți, acasă la profesor, interpretau textele grele din Vede și Purane și dintre acești curagioși ai științei, făceà să reiasă figura lui Darmestetter, care ca student se remarcà prin spiritul său pătrunzător și anunțà pe genialul traducător al Zend-avestei.

Dela Paris, Georgian trecù la Lipsca, unde găsì un teren și mai bun pentru studiile sale orientaliste, căci acì se aflà un alt mare sanscritist, Brockhaus, care îi completă pe Bergaigne. Tot acì se găseà Hübschmann ca profesor de gramatică comparată, dela care Georgian mărturiseà că s’a folosit mult.

Dela doctorat îi rămăsese încă vie impresiunea juriului, cum Hübschmann l’a întrebat despre soarta dentalelor în dialectul Umbric iar Brockhaus i-a dat să traducă din Mahābhārata. Regretà mult acele timpuri, cari nu mai revin și îi plăceà grozav să revadă locurile pe unde trăise și își făcuse atâtea iluzii.

Dar nu acì s’a mărginit cultura lui Georgian; un nou câmp de studii i se deschide, când numit secretar al legațiunei Române din Berlin, venì să se adape la acest izvor al științei. Acì găsì pe profesorul Weber, care, pe atunci erà în apogeul său și sub direcțiunea lui începe să lucreze la editarea unor texte sanscrite. Manuscrisele bibliotecelor din Berlin, Dresda și München îi sunt puse la dispoziție; mai rămâneau cele din Londra, pe cari Englezii nu voiau să le împrumute. De acì o mulțime de intervenții, în care timp isbucnește războiul din 1877 și ministrul român Degré, împreună cu secretarul său, sunt chemați în țară. Georgian lăsă lucru neterminat, (manuscrisul după cum spunea, îl posedà încă) și vine în țară unde neavând ce să facă, intră în învățământ. În zadar caută să întroducă și la noi dragostea pentru studiile cari îi ocupaseră cei mai frumoși ani din viață. Primit cu indiferență de către cei cari puteau să îl ajute și de mulți considerat ca utopist, deschise totuși singur un curs de gramatică sanscrită la Universitate și câțiva sudenți, cari înțelegeau că o catedră de gramatică comparată indogermană nu poate să existe fără auxiliarul ei, limba veche Indiană, îl audiau cu zel. Între acești elevi se distingeau Lazăr Şaineanu, care continuă să consulte pe profesor și acasă și o domnișoară al cărui nume îmi scapă. Visul lui Georgian nu ținù mult, căci după șase luni este nevoit să întrerupă.

Un fel de amărăciune îl coprinse și izolându-se cu totul, se dete cu un nou zel la studiul limbei persane moderne, în care, după cum spuneà, găsise adevărata hrană sufletească. Şi aveà dreptate, căci pe când limba Indiană veche este pentru savanți, literatura Persană modernă este pentru visători. Astfel a trăit Georgian ca un visător și entuziast, bând din nectarul literaturilor orientale, neuitând însă clasicitatea Greco-Romană, pe care o pătrunsese adânc.

Am auzit pe mulți zicând, că Georgian n’a produs nimic. Adevărul e că a publicat puțin, dar a lucrat până în ultimul timp și nu odată am citit cu el manuscrise ce le țineà închise ca un avar. Îmi aduc aminte că odătă mi-a imprumutat un manuscris care tratà despre literatura și arta Alexandrină la Pompei. Câte recomandațiuni nu mi-a făcut! Să nu arăt manuscrisul la nimeni, să nu-i citez numele, etc.

Cari dintre elevii săi n’a auzit însă la diferite serbări școlare, căci Georgian se devotase școalei, frumoasele-i conferințe, tratând când subiecte din literaturile orientale, când din antichitatea Greco-Romană. Erau adevărate cursuri universitare, redate astfel că le puteà înțelege oricine le ascultà. În entuziasmul lui pentru Schleicher, ale cărui teorii linguistice infloreau pe timpul când Georgian studià, tradusese întregul „Compendium der vergleichenden Grammatik d. indg. Sprachen”. Mai scrisese o istorie a literaturei Persane, când nu existà încă în nici o limbă, și din care îmi citeà adesea (acum există a lui P. Horn și C.H. Éthé). Făcuse încă o traducere a poetului persan Omari Khayam, pentru care aveà un adevărat cult și câte alte schițe, cari i-ar fi făcut renumele nu numai în țară, ci și în străinătate. Ce s’or fi făcut toate aceste comori importante pentru literatura generală nu știu, precum nu știu nimic despre bogata lui bibliotecă care coprindeà opere ce ar fi putut fi invidiate chiar de bibliotecile străine. Când am cunoscut moartea lui Georgian, am scris prietenului său bun, d-nu Mirescu, ca, dacă este posibil, să căpătăm manuscrisele spre a le edità. Nu am avut nici un răspuns în această privință, cât despre bibliotecă am auzit că s’a împrăștiat.

Georgian nu alergà după glorie, nici nu invidià pe a altora, de aceia a trăit pentru școală ca un simplu dascăl, consolându-se cu știința ce marile genii ne-au transmis. Ca să se vadă cât de mare îi erà entuziasmul pentru știință și oamenii ce o reprezentà, ar fi de ajuns următorul fapt.

În scrisorile, ce îi trimeteam din Germania, îi vorbeam adesea despre profesorul Pischel, pe atunci în Halle a/S. acum în Berlin, poate cel mai mare sanscritist astăzi. Când, într’o vacanție venisem în țară, între altele, nu încetà să mă întrebe cum se prezintă profesorul Pischel, ce înfățișare are și la orice detalii tot nu erà mulțumit. În cele din urmă propun să scriu profesorului ca să ne trimeată o fotografie. Zis și făcut, într’o săptămână primesc fotografia. Îmi amintesc ce bucurie îl coprinsese când i-am dat-o. Acesta este omul care a scris atâtea opere minunate! Acesta este autorul studiilor vedice, a gramaticei practice, etc. Îl așezase pe biurou lângă fotografia mamei sale și priveà zilnic la el.

În vacanța paștelui 1904, se dusese la Frankfurt a M pentru sănătate și acolo făcuse cunoștință cu un profesor care cunoșteà pe un alt indianist celebru, Oldemberg, profesor la Kiel, autorul „Vieței lui Buddha”, al unei metrici Vedice, etc. Când s’a întors dela Frankfurt îmi arată o fotografie și mă întreabă să ghicesc cine e. Nu știu, i-am răspuns, Ăsta e Oldemberg, a cărui fotografie mi-am procurat-o printr’un profesor ce am cunoscut la Frankfurt. Îl așezase lângă Pischel și îi comparà pe amândoi, studiindu-le trăsăturile, deducând parcă, din aceste trăsături, gândurile lor.

Astfel erà Georgian, bun și amabil cu toată lumea, devotat prietenilor, entuziast pentru știință și un muncitor serios, deșì pe terenuri atât de deosebite.

A fost răpit prea de timpuriu celor ce îl cunoșteau și îl iubeau, dar despre el s’ar puteà zice, împreună cu scriptura „Între ai săi a venit și ai săi nu l’au cunoscut”.

T. IORDĂNESCU
Profesor.


C. G. a fost nu numai o personalitate didactică deosebită, dar și o inteligență și un spirit rar. Pentru începuturile culturei noastre, el are însemnătatea de a fi fost printre Români cel dintâi orientalist în înțelesul modern al cuvântului. Din nefericire, activitatea sa a rămas ascunsă de ochii publicului. Dacă vre-o fericită împrejurare ar aduce la lumină manuscriptele savantului, ele ar rămâneà de bună seamă ca un document prețios pentru cultura românească din vremea noastră. Din acest punct de vedere, revista a crezut necesar să atragă la timp atențiunea asupra acestei ativități literare, cu speranța că se va putea salvà ceva din ea spre folosul urmașilor. (N. R.)


Un orientalist român. Amintiri despre C. Georgian. „Convorbiri Literare”, XLI, nr. 8, august 1907, pp. 825-829;

Kindle