Skip to content

Upadeśa-sahāsrī I.12

  1. Așa cum un trup aflat în lumină este considerat ca fiind cu lumină (prin sine luminos), la fel psihicul (citta) care apare ca fiind văzătorul (draṣṭr̥) consideră: ”eu sunt văzătorul (draṣṭr̥)”.
  2. Orice este văzut în lume (loka), ātman devine identic cu acela. De aceea, din acest motiv, prostul nu-l vede pe ātman.
  3. Asemenea convingerii celui de a-l zecelea de a fi printre cei 9, la fel acest om prost îl consideră pe ātman printre cele perceptibile și nu altfel.
  4. Spune, într-o manieră potrivită, cum pot exista în același timp și același loc 2 noțiuni contrare: ”tu trebuie să acționezi” și ”tu ești acela”?
  5. Acela care se consideră trup suferă (duḥkha); acela care nu are trup prin propria-i natură nu suferă, asemenea stării de somn cu vise (svapna). Pentru îndepărtarea acestei suferințe a văzătorului (dr̥śi) a fost spus: ”tu ești acela” (tat-tvam).
  6. Reflectarea văzătorului apare asemenea unei figuri reflectate într-o oglindă; yoginul care vede/percepe această noțiune, consideră că ātman este văzut.
  7. Acela care știe că acesta (intelectul), confuzia și celelalte modificări ale acestuia nu sunt ale văzătorului (dr̥śi), acesta și nu un altul este cel mai bun dintre yogini, fără îndoială.
  8. Atunci când se spune ”tu” (din ”tu ești acela”) acesta îl desemnează pe cunoscătorul cunoașterii. Această percepție a acestuia (”tu”) este cea corectă, de aceea o altă percepție este falsă.
  9. Deoarece eu sunt etern și întotdeauna de natura văzătorului, cum poate exista vedere sau nevedere? De aceea nu poate fi acceptată altă noțiune diferită de aceasta.
  10. Așa cum căldura Soarelui, care își are locul în trup, este un obiect pentru văzător (dr̥śi), la fel aici intelectul este locul căldurii/suferinței și de aceea aceasta este obiect pentru văzător (dr̥śi).
  11. ”El sunt eu”, ”sunt brahman” – unicul (kevala), pur (śuddha) și întotdeauna izbăvit (mukta), nondual (advaya) și de o singură natură asemenea spațiului (kha), cunoscătorul (jña) ce rămâne atunci când partea ”acesta (idam)” a fost negată.
  12. Nu există un alt cunoscător (vijñātr̥) superior cunoscătorului (vijñātr̥) – și astfel ”eu sunt supremul cunoscător (vijñātr̥)”, întotdeauna izbăvit (mukta) în toate ființele.
  13. Acela care știe că vederea lui ātman este nediminuată și că ātman nu este făptuitorul, fiind eliberat de starea de cunoscător a lui brahman, acela și nu un altul este cunoscătorul lui ātman.
  14. Noțiunea discriminatorie ”eu sunt întotdeauna cunoscătorul (jñātr̥), de neconceput (avijñeya), pur (śuddha), izbăvit (mukta)” aparține intelectului (buddhi) deoarece este obiect al percepției și supusă distrugerii.
  15. Deoarece privirea lui ātman este nediminuată și neprodusă de agenți externi, falsa supoziție a producerii acestei priviri este datorată altei vederi care îi este obiect.
  16. Noțiunea conform căreia acțiunea aparține lui ātman este falsă, fiind datorată perceperii de către intelect (buddhi) a lui ātman ca fiind trupul. Noțiunea produsă pe căi corecte de cunoaștere – ”nu sunt câtuși de puțin făptuitor” – este corectă.
  17. Starea de făptuitor (kartr̥tva) a lui ātman este în conexiune cu instrumentele de acțiune; starea de nefăptuitor este prin propria-i natură. A fost pe deplin stabilit ca fiind falsă cunoașterea: ”eu sunt făptuitorul (kartr̥) și experimentatorul (bhoktr̥)”.
  18. Astfel, atunci când propria natură a fost recunoscută prin scripturi (śāstra) și inferență (anumāna), cum poate fi adevărată această noțiune: ”eu sunt legat”?
  19. Așa cum spațiul (vyoman) se află în interiorul tuturor, la fel și eu sunt chiar și înlăuntrul spațiului (vyoman), căci sunt de-a pururi neschimbător (nirvikāra), nemișcat (acala), pur (śuddha), fără bătrânețe (ajara), izbăvit (mukta) și nondual (advaya).