Skip to content

Upadeśa-sahāsrī I.15

  1. Un obiect nu poate fi altul – de aceea trebuie considerat că orice ar fi, nu poate fi altceva decât ceea ce este, deoarece atunci când unul este altul, cu siguranță pentru acela există distrugerea.
  2. Ceea ce a fost văzut în starea de veghe este văzut atunci când este reamintit, asemenea unei picturi fixate pe o canava. Aceștia 2, „acolo unde” și „de către care”, trebuie cunoscuți sub numele de intelect (sattva) și cunoscătorul „câmpului” (kṣetra-jña).
  3. De aceea acesta, care fiind perceput și care este unit cu instrumente precum și agent etc. și sfârșește cu rezultate, și care a fost anterior reamintit ca aflându-se în obiect, este obiect la rândul său.
  4. Ceea ce este văzut este altul/altceva decât văzătorul (draṣṭr̥), deoarece ceea ce este văzut  este întotdeauna asemenea urciorului de lut. Văzătorul (draṣṭr̥) nu este asemănător cu ceea ce este văzut, altfel ar fi fost asemenea intelectului (dhī).
  5. Dacă acela se consideră pe sine însuși intelectul (buddhi) atunci, asemenea cadavrului (śava), nașterii (jāti) etc., sunt cauza preceptelor. De aceea el nu este buddhi fiindcă altfel ar fi non-ātman.
  6. Afirmația scripturilor (śruti): „nu plăcerea (priya) și suferința (apriya)” – starea de necorporalitate nu este rezultatul acțiunii (kriyā). Cauza legăturii cu trupul este acțiunea (kriyā), de aceea înțeleptul trebuie să renunțe la acțiune.
  7. Dacă ātman este independent referitor la acțiune, la fel trebuie să fie considerată și renunțarea la acțiune. Dacă starea de necorporalitate este cunoscută ca nefiind rezultatul acțiunii, atunci de ce ar face acțiuni?
  8. Înțeleptul, renunțând pe deplin la cauza acțiunilor (karman), precum nașterea sa, trebuie să-și reamintească din scripturi (śāstra) propria natură care este incompatibilă cu cauza acțiunii (karman).
  9. Ātman este unul în toate ființele și ele se află în acesta precum se află în spațiu (kha); acesta este declarat ca fiind asemenea spațiului (vyoman), strălucitor (śūkra) și luminos (dīpita), atotpătrunzător.
  10. Corpul grosier (sthūla), în absența rănilor () sau a nervilor (), poate fi negat. Deoarece ātman este pur (śuddha) și fără păcate (a-pāpa), impuritatea (lepa) poate fi negată; deoarece a fost spus „netrupesc este ātman”, corpul subtil (liṅga) poate fi negat.
  11. Este spus că asemenea lui Vāsudeva, care este identic în arborele aśvattha precum și în propriul trup, la fel acela care se cunoaște pe sine (ātman) ca fiind asemenea, acela este cel mai bun cunoscător al lui brahman.
  12. Așa cum starea de „al meu” (mama) și „eu” (aham) nu sunt considerate ca fiind și în alte trupuri, la fel și în acest trup, deoarece fără distincție în cele 2 cazuri este martorul intelectului (dhī).
  13. Atracția (rāga), repulsia (dveśa) și frica (bhaya) au același receptaclu (ādhi) cu impregnările formei (rūpa), receptaculul fiind perceput ca având drept substrat intelectul (dhī); de aceea, cunoscătorul (ātman) este întotdeauna pur (śuddha) și fără de teamă (a-bhaya).
  14. Gândul dobândește natura celui gândit, atunci când este diferit de acela. Nu există acțiune în ātman menită să-l obțină pe ātman; pentru a fi ātman nu este necesar (anapekṣa) altceva, fiindcă dacă ar fi necesar (sāpekṣa) atunci ātman nu ar mai fi prin sine (propriu).
  15. Conștiința (jñapti) este o singură esență asemenea spațiului (kha), nedivizată (a-vibhakta), fără bătrânețe (a-jara) și fără pată (a-mala); din cauza celor pe care se sprijină, precum ochiul etc., aceasta este considerată a fi contrariul.
  16. Deoarece este văzut, asemenea urciorului etc., „eu” (aham) nu este o caracteristică a lui ātman; la fel trebuie cunoscute și alte noțiuni (pratyaya) și impurități (doṣa) – de aceea ātman este fără impurități.
  17. Deoarece ātman este martorul tuturor noțiunilor (pratyaya), este fără modificări (avikārin) și atotprezent (sarvaga). Dacă văzătorul (draṣṭr̥) ar fi schimbător atunci ar fi limitat în cunoaștere precum intelectul (buddhi) etc.
  18. Vederea văzătorului (draṣṭr̥) nu este distrusă (limitată) precum cea a ochiului etc., așa cum a fost spus: „nu există sfârșit al vederii văzătorului (draṣṭr̥)” (BA-up. II.2.23) – de aceea văzătorul (draṣṭr̥) este întotdeauna experimentatorul (bhuj).
  19. Trebuie să discearnă astfel: Sunt oare compus din elemente? Sau din instrumente (karaṇa)? Sau sunt unul dintre acestea în mod separat? Sau cine sunt?
  20. Eu nu sunt unul dintre acestea ori toate la un loc, element sau instrument (indriya), deoarece sunt obiecte ale cunoașterii și instrumente (karaṇa) ale cunoașterii – cunoscătorul (jñāṭr̥) este diferit de acestea care sunt asemenea urciorului etc.
  21. Intelectul (buddhi), prin necunoaștere (avidyā), dorință (kāma) și acțiune (karman), este combustibilul focului lui ātman; acesta fiind pus pe foc, strălucește întotdeauna prin porți precum urechea etc.
  22. Atunci când intelectul (buddhi), care arde prin jertfa celor perceptibile, acționează prin organele de simț, care au drept cel mai important ochiul drept, focul lui ātman devine experimentatorul celor grosiere.
  23. Fiind fără atracție (rāga) și repulsie (dveśa), aducându-și aminte în timpul percepției formei/culorii (rūpa) etc. că „jertfele sunt oferite” în focul lui ātman, nu este întinat de greșeli (doṣa).
  24. Ātman, care privește impregnările mentale (vāsanā) cauzate de acțiunile (karman) produse din ignoranță (avidyā), manifestate în lăcașul minții (manas) și iluminate prin propria-i lumină (jyotis), este numit taijasa.
  25. Atunci când în intelect (buddhi) cele perceptibile (viṣayā) sau impregnările mentale (vāsanā) nu sunt animate de acțiuni (karman), atunci cu certitudine ātman trebuie cunoscut drept prājña, care nu mai cunoaște nimic altceva.
  26. Aceste stări ale minții (manas), intelectului (buddhi) și instrumentelor (indriya) care au apărut din acțiuni (karman) sunt iluminate de conștiință (caitanya) asemenea soarelui care iluminează un urcior etc.
  27. Fiind astfel, cunoscătorul (jña) este iluminatorul intelectului (buddhi) prin propria-i lumină. Numai de către proști este considerat agentul lor, adică al acelor obiecte.
  28. De aceea, fiind iluminator prin propria-i lumină, trebuie să fie și atotcunoscător (sarva-jña); fiind pe deplin cauza tuturor acțiunilor, ātman este atotputernic (sarva-kr̥t).
  29. Și astfel ātman care a fost descris este cel cu atribute, dar acela fără atribute este de nedescris, fără părți (niṣkala), fără calități (nirguṇa), pur (śuddha), pe care mintea (manas) și cuvântul (vāc) nu-l obțin/ajung.
  30. Ātman este conceput în diferite moduri: conștient (cetana) sau inconștient (a-cetana), agent (kartr̥) sau non-agent (a-kartr̥), prezent (gata) sau neprezent (a-gata), legat (baddha) sau izbăvit (mukta), unul (eka) sau non-unul (naika), pur (śuddha) sau în alt fel.
  31. Cuvintele, necuprinzându-l, se întorc împreună cu acțiunile intelectului deoarece este fără calități (guṇa), lipsit de acțiune (kriyā) și de caracteristici (viśeṣa).
  32. Așa cum spațiul (vyoman), care este atotpătrunzător, este separat de toate cele cu formă, la fel și aici ātman trebuie cunoscut ca fiind cea mai înaltă (para) și pură (śuddha) stare (pada).
  33. Renunțând la cele perceptibile, ca și la memoria lor, atotvăzătorul (sarva-dr̥k) înzestrat cu lumină (jyotis) îndepărtează atunci întunericul (tamas) atotdevorator, asemenea Soarelui noaptea.
  34. Acela ale cărui obiecte sunt noțiuni care au drept obiect forma/culoarea (rūpa) în starea de veghe, amintirea în starea de somn cu vis și întunericul în starea de somn profund, acela este ātman, același atotprezent văzător în toate ființele.
  35. Prin aducerea împreună a lui ātman cu intelectul (buddhi), mintea (manas), ochiul (cakṣus), obiectele simțurilor (viṣaya) și lumina (loka) apar diverse noțiuni ale intelectului (buddhi) caracterizate de ignoranță (a-jñāna). 
  36. Distingând propriul sine (ātman) de „acesta”, trebuie să-l cunoască ca fiind cea mai înaltă (para) și pură (śuddha) stare (pada), văzător (draṣṭr̥), aflându-se în toate creaturile, același, dincolo de toate temerile,
  37. Întregul (samasta), atotprezent (sarvaga), calm (śānta), fără pată (vimala), nemișcat asemenea spațiului (vyoman), fără părți (niṣkala), fără acțiune (niṣkriya), totul (sarva), etern (nitya), lipsit de dualități.
  38. Astfel, după ce a deliberat: „cunoscătorul (jña), martorul (sākṣin) tuturor noțiunilor, este oare cunoscut de mine?” – trebuie să observe dacă brahman este sau nu cunoscut.
  39. Conform învățăturilor, precum „văzătorul nevăzut” (BA-up. III.7.23), „cunoscătorul necunoscut” (BA-up. III.7.23) și puțin cunoscut dacă gândești „îl cunosc foarte bine pe brahman” (Ke-up. II.1) – supremul brahman nu este cunoscut în niciun fel de mine sau de alții.
  40. Prin faptul de a fi prin propria-mi natură și neîntrerupt, fiind prin propria natură lumină a cunoașterii (jñāna), prin faptul de a nu depinde de nimic altceva pentru a fi cunoscut – brahman este întotdeauna cunoscut de mine.
  41. Soarele, pentru activitatea proprie de iluminare, nu are nevoie de o altă lumină; cunoașterea (bodha), pentru propria iluminare, nu necesită o altă cunoaștere decât propria-i cunoaștere.
  42. Pentru el propria natură, oricare ar putea fi, nu depinde de altceva precum nici o lumină nu este câtuși de puțin manifestată de altă lumină.
  43. Manifestarea vizibilă a celui fără lumină poate fi posibilă prin împreunarea cu cel luminos prin sine. De aceea este falsă afirmația cum că „lumina este un efect al Soarelui”.
  44. Ceea ce, neexistând, este produs din altceva, este acceptat/recunoscut ca fiind efectul acestuia. Deoarece lumina este natura proprie a Soarelui, nu se poate spune că lumina neexistând este produsă.
  45. Soarele etc. este acceptat ca fiind agentul (kartr̥) luminii, doar prin simpla ei existență, deoarece urciorul etc. devine vizibil prin contact cu el. În același fel trebuie acceptat ca fiind adevărat și în cazul lui ātman care este prin propria natură cunoaștere (bodha).
  46. Așa cum Sorele este iluminatorul, fără efort, pentru șarpele care iese din gaura sa, la fel ātman, datorită faptului că natura sa este cunoașterea (bodha), este cunoscător (jñātr̥).
  47. Astfel focul, care este fierbinte prin natura sa, devine arzător doar atunci când există; în același fel trebuie acceptat ca adevărat și în cazul lui ātman, care este prin propria lui natură cunoaștere (bodha), atunci când este cunoscut un atribut existent, precum este Soarele iluminator atunci când șarpele apare din gaura sa.
  48. Așa cum cunoscătorul (jñātr̥) devine cunoscător (jña) chiar și fără efort, la fel devine agent asemenea unui magnet (bhrāmaka). De aceea însuși ātman, prin propria natură, nu este cognoscibil (jñeya) sau non-cognoscibil (a-jñeya).
  49. Din învățătura conform căreia „acesta” (ātman) este altul decât ceea ce este cunoscut și decât ceea ce este necunoscut: stări precum cea de legare sau eliberare etc. sunt artificial atribuite lui ātman.
  50. Așa cum nu există zi sau noapte în soare (sūrya) datorită faptului că nu există deosebiri în natura luminii, la fel nu există cunoaștere (bodha) sau necunoaștere (a-bodha) în ātman datorită faptului că nu există deosebiri în natura cunoașterii (bodha).
  51. Acela care îl cunoaște pe brahman așa cum a fost enunțat anterior, lipsit de refuz sau acceptare, conform preceptelor enunțate anterior, acesta cu adevărat nu se mai naște.
  52. Acela care a căzut în curentul nașterilor și morților nu poate să se salveze pe sine din aceasta prin nimic altceva decât cunoaștere (jñāna),
  53. Deoarece este spus în scripturi (śruti): „legătura inimii (hr̥daya) este desfăcută, toate îndoielile sunt tăiate și acțiunile (karman) acestuia sunt distruse atunci când ātman este văzut.
  54. Dacă bărbatul, îndepărtând pe deplin astfel de noțiuni precum „al meu” (mama) și „eu” (aham), și-a format o opinie despre starea lipsită de trup asemenea spațiului, declarată de scripturile (śāstra) bine studiate și prin inferență, atunci devine izbăvit.