Skip to content

Upadeśa-sahāsrī

Kindle

Ādi Śaṃkara

– I –

  1. Mă închin Conștiinței (caitanya) omniprezente, absolute și atotcunoscătoare (sarvavid), care deși se află în toate făp­tu­ri­le este dincolo de orice obiect al sim­țu­ri­lor (viṣaya).
  2. Acum să vorbească Veda despre cunoașterea lui brahman, după ce mai întâi a fost săvârșit ritualul cununiei și aprin­de­rea focului sacru.
  3. Karman îl înlănțuie de trup; din legătura cu trupul apare plăcerea (priya) și ne­plă­ce­rea (apriya), din acestea atracția (rāga) și repulsia (dveṣa), iar din acestea ac­țiu­nea (kriyā),
  4. Din care rezultă virtutea (dharma) și păcatul (adharma) prin care apare din nou în­lăn­țu­i­rea de trup pentru ignorant. Astfel, veșnic ciclul de nașteri și morți (saṃsāra) se învârte puternic fără încetare, asemenea unei roți (cakra).
  5. Ignoranța (ajñāna) fiind cauza acesteia (i.e. saṃsāra), distrugerea ei este de dorit – acesta este începutul cunoașterii lui brahman, din care apare beatitudinea finală.
  6. Numai cunoașterea (vidyā) este distrugătoarea ignoranței (ajñāna), căci acțiunea (karman) nu este contrară acesteia. Atât timp cât ignoranța (ajñāna) nu este distrusă, atracția (rāga) și repulsia (dveṣa) continuă să existe.
  7. Karman apare cu siguranță din păcat (doṣa) atât timp cât atracția (rāga) și repulsia (dveṣa) nu au fost distruse. De aceea, de dragul eliberării finale, cunoașterea (vidyā) este promulgată aici.
  8. De aceea diversele activități (karman) trebuie realizate întotdeauna în timpul vieții. Acționând împreună cu această cunoaștere (vidyā), cu siguranță se obține mântuirea (mokṣa).
  9. Astfel, cunoașterea (vidyā) și acțiunea (karman) sunt experimentate/produse fără diferențiere. Scripturile (smṛti) vorbesc despre păcatul care apare din neglijarea îndatoririlor; astfel, îndatoririle trebuie împlinite de către aspiranții la mântuire.
  10. Dacă spui: „cunoașterea (vidyā) nu depinde de nimic altceva, având sigur rezultate”, răspunsul este: „nu, precum ritualul agniṣṭoma, care are rezultat sigur dar depinde de altceva”;
  11. Tot așa și cunoașterea (vidyā), deși având rezultat sigur, depinde întotdeauna de acțiune (karman), astfel gândesc unii; dar răspundem că „nu, karman este incompatibil cu vidyā”.
  12. Karman este incompatibil cu vidyā și din asocierea cu orgoliul (abhimāna); aici este declarat că: vidyā conștientizarea că ātman este lipsit de modificări (nirvikāra).
  13. Din „eu sunt făptuitorul, al meu este acesta” rezultă karman. Vidyā depinde de real (vastu) pe când regula prescrisă de Vede depinde de un făptuitor.
  14. Vidyā anulează ideea de agent întocmai cum anulează ideea de apă într-un deșert salin. Acceptând acest adevăr (satya), cum va mai dori făptuitorul să acționeze?
  15. Din cauza incompatibilității lor, pentru înțelept nu este posibilă producerea acțiunii (karman) împreună cu vidyā, de aceea karman trebuie să fie distrus de către aspirantul la mântuire.
  16. Acest înnăscut concept al identității dintre stăpânul trupului (deha) și trupul etc. al făpturilor, este un produs al ignoranței (avidyā), iar atât timp cât există aceasta regulile prescrise trebuie să fie împlinite.
  17. Neti neti – excluzând trupul etc. rămâne doar ātman lipsit de orice particularitate; prin această cunoaștere lipsită de particularități a lui ātman, ignoranța (avidyā) dispare.
  18. Dar cum apare din nou aceasta, distrusă fiind pe calea potrivită? Cu siguranță nu se află în unicul (kevala) sine (ātman) interior care este lipsit de diferențe (aviśeṣa).
  19. Dacă nu poate să apară din nou, cum de există atunci noțiunile de agent (kartṛ) și experimentator (bhoktṛ) acolo unde există realizarea a „Eu sunt Ființa (sat)”? De aceea vidyā nu are nevoie de ajutor.
  20. Scripturile vājasaneyinilor spun: „renunțarea este superioară faptelor, sfârșind cu cele mentale (mānasa)”.
  21. De aceea, fiind auzită starea de nemurire (amṛta), renunțarea la acțiune (karman) este recomandată celor care tânjesc după mântuire. S-a spus: „asemenea ritualului agniṣṭoma” – în următoarea strofă se va explica.
  22. Acțiunea (karman) este împlinită prin numeroase instrumente, având variate rezultate. Cunoașterea (vidyā) este opusă acesteia; exemplul este nepotrivit.
  23. Agniṣṭoma este dependentă de suportul altor acțiuni, având în vedere rezultatul, precum agricultura etc. Dar oare de ce depinde?
  24. Păcatul este dorit cu certitudine de acela care posedă ahaṃkāra. Cunoscătorul lui ātman nu posedă nici ahaṃkāra și nici dorință pentru rezultate.
  25. Prin urmare, această upaniṣadă începe prin a explica știința despre brahman pentru ca ignoranța (ajñāna) să fie distrusă iar saṃsāra să înceteze.
  26. Upaniṣad vine de la sat (ființă) înaintea căruia se află upa (aproape de) și ni (jos/alături), urmat de sufixul kvip. Deci, instrumentul prin care se distruge nașterea etc. este astfel numit (i.e. upaniṣad).

– II –

  1. Ātman nu poate fi negat, căci scripturile (śruti) afirmă că este ceea ce rămâne din neti neti, fiind clar demonstrat prin: „acesta nu sunt eu”, „acesta nu sunt eu”.
  2. Noțiunea „acesta” își are originea în intelect, fiind de natura cuvintelor (vāc) etc. Această noțiune fiind răsărită din negarea lui ātman, nu mai poate avea o bază mentală.
  3. Fără a nega un concept anterior, următoarea noțiune nu se naște. Martorul este unul, prin sine perfect (siddha), acesta nefiind negat pe baza evidențelor.
  4. Traversând pădurea de „acesta”, care este contaminată cu anxietate (śoka), deziluzie (moha) etc., asemenea celui din Gandhara – care ajunge acasă traversând pădurea – obține propriul său ātman.

– III –

  1. Dacă īśvara nu este ātman, atunci nu s-ar susține nici „eu sunt brahman”. Dar dacă ātman este īśvara atunci această cunoaștere „eu sunt brahman” este distrugătoarea celeilalte.
  2. Dacă, fiind altul decât ātman, este considerat ca având caracteristicile de subtil etc., pentru ce ar fi aceste calități atunci când nu este un obiect al cunoașterii. În cazul în care este ātman, celelalte păreri sunt distruse.
  3. De aceea realizează că subtil etc. sunt menite negării falsei suprapuneri (adhyāsa) asupra lui ātman. Dacă ar fi menite să nege falsa suprapunere (adhyāsa) asupra altcuiva diferit de ātman, aceasta cu siguranță ar fi descrierea vidului (śūnya).
  4. Dacă, dorind să cunoască, se gândește că sunt menite să nege falsa atribuire a unor calități asupra altcuiva decât ātman cel interior, atunci cuvintele scripturilor: „fără de suflu, lipsit de minte, strălucitor” ar fi lipsite de sens.

– IV –

  1. Cum poate acțiunea (karman), a cărei sămânță – noțiunea de „eu” și deținător al noțiunii de „eu” – a fost arsă de focul noțiunii „nu eu”, să mai producă rezultate?
  2. Dar dacă este observată producerea rezultatelor chiar și după ce a fost arsă? Nu, aceasta se datorează altor acțiuni. Noi întrebăm: atunci când acesta (i.e. ahaṃkāra) a fost distrus, cum poate exista acțiunea (karman)? Răspundeți la aceasta!
  3. Prin puterea de a crea trupul (deha) etc., acțiunea fiind superioară cunoașterii (jñāna) referitoare la Ființa (sat) pură din tine, produce rezultate. Cunoașterea (jñāna) începe să se manifeste atunci când rezultatul acțiunilor (karman) se consumă.
  4. Cunoașterea (jñāna) și experiența (bhoga), care decurg din rezultatele acțiunilor anterioare, fiind legate între ele, nu sunt contrare/opuse. Dar a altora – acțiunile care nu au început să producă rezultate – sunt diferite în natură.
  5. Acela pentru care există cunoașterea lui ātman – cunoaștere ce înlătură noțiunea cum că ātman este trupul – fiind la fel de fermă precum că ātman este trupul, acela, chiar dacă nu dorește, se mântuie. De aceea, toate acestea fiind desăvârșite, motivul a fost enunțat de noi.

– V –

  1. Întocmai cum înțeleptul Udaṅka nu a primit amṛta, teamă fiindu-i să nu fie urină, la fel oamenii refuză cunoașterea lui ātman din cauza fricii de a distruge karman.
  2. Ātman care se află în intelect (buddhi) este perceput ca mișcându-se ori meditând atunci când intelectul se mișcă ori meditează. Asemenea celui care merge cu o barcă, copacii de pe mal par a se mișca, tot așa apare și greșeala despre saṃsāra.
  3. Precum celui din barcă, căruia mișcarea copacilor îi apare ca fiind în sens contrar, la fel existența trecătoare pare a fi a lui ātman; precum spun scripturile (śruti): „pare să cugete”… (BA-up. IV.3.7).
  4. Prin reflectarea conștiinței (caitanya) intelectul (buddhi) devine pătruns de cunoaștere (bodha); apariția sunetului (śabda) etc. este din/prin/a lui buddhi – prin aceasta (i.e. apariția…) lumea (jagat) este dusă în iluzionare.
  5. Asemănarea cu pura conștiință (caitanya) este a lui aham, fiind pentru/din acesta și al acestuia; prin distrugerea „acestei părți”, doar această supremă experiență (i.e. caitanya) există.

– VI –

  1. Ātman însuși nu este definit prin renunțarea la un braț care a fost tăiat; la fel, nu este definit nici prin toate celelalte rămase.
  2. Prin urmare toate atributele (viśeṣaṇa) sunt asemenea înlăturării brațului, fiind non-ātman. De aceea cunoscătorul (jña) este liber de toate atributele (viśeṣaṇa).
  3. Toate aceste atribute (viśeṣaṇa), care sunt asemenea podoabelor frumoase, sunt datorate iluziei produse de ignoranță; atunci când este cunoscut ātman, toate acestea devin neființă (asat).
  4. Renunțând la ceea ce trebuie știut, ātman este singurul care este întotdeauna perceput ca fiind cunoscătorul (jñātṛ), iar „eu”-l care este perceput este cu siguranță asemenea membrului înlăturat.
  5. Atât timp cât această parte este acel atribut (viśeṣaṇa), aceasta este diferită de sine (sva); astfel, cel perfect (siddha) este lipsit de atribute precum cel care are o vacă pestriță.
  6. Aici cei învățați (paṇḍita) renunță la această parte numită „eu” ca nefiind ātman; din cele anterioare, partea rămasă este „eu brahman sunt”.

– VII –

  1. Întotdeauna, tot ceea ce se află în intelect (buddhi) este văzut de către mine în orice loc; de aceea sunt supremul brahman, atotcunoscător (sarvajña) și omniprezent (sarvaga).
  2. Așa cum sunt martorul modificărilor propriului intelect (buddhi), la fel sunt și în alții. Nu pot fi nici negat și nici afirmat – de aceea eu sunt supremul (para).
  3. Datorită faptului că este martorul tuturor intelecților (buddhi), ātman nu are stare schimbătoare (vikāritva), impură (aśuddhatva) sau materială (bhautikatva) precum intelectul (buddhi) care este limitat în cunoaștere.
  4. Așa cum aspecte precum roșul etc. strălucesc într-o piatră prețioasă în lumina soarelui, la fel totul este perceput în mine și, desigur, prin mine asemenea percepției prin lumina soarelui.
  5. Ceea ce este perceput în intelect (buddhi) există atunci când intelectul există, în caz contrar nu există; dacă văzătorul (draṣṭṛ) este întotdeauna văzător (draṣṭṛ), atunci dualitatea (dvaita) nu există.
  6. Așa cum fără discriminare (aviveka) intelectul (buddhi) nu percepe supremul (para), tot astfel, prin discriminare (viveka), nimic altceva nu există decât supremul (para) – și chiar însuși intelectul.

– VIII –

  1. O, minte! Desigur propria-mi natură este conștiința (citi) iar savoarea etc. cauzate de iluzia (moha) ta; astfel, eliberat fiind de toate atributele (viśeṣa) tale, niciun rezultat al efortului tău nu-mi aparține.
  2. Abandonând aici activitatea născută din iluzie (māyā) vino de-a pururi de te liniștește din cău­ta­rea a ceea ce nu există! Eu sunt de-a pururi supremul brahman, eliberat (vimuktavat), unul ne­năs­cut (aja) și de aceea lipsit de orice dualitate (dvaya).
  3. Sunt întotdeauna egal în toate ființele, unul și de aceea atotpătrunzător (sarvaga) asemenea spa­țiu­lui (kha), nepieritor (akṣara), bi­ne­fă­că­tor (śiva), neîntrerupt (nirantara), nedivizat (niṣkala), inactiv (akriya), suprem (para) – de aceea rezultatul eforturilor tale nu-mi aparține.
  4. Eu, unul, sunt al meu – niciun altul nu poate fi acceptat; astfel, eu fiind nelegat, nu aparțin ni­mă­nui. Eu sunt în­săși/de natura nelegării, iar datorită stării de nondualitate, acțiunea ta, produsă de tine, nu este a mea.
  5. De aceea eu, considerând că omul este atașat de cauză (hetu) și efect (phala), sunt cel care a com­pus acest dialog pentru eli­be­ra­rea omului, fiind instrumentul realizării adevărului cu privire la propria natură (svarūpa).
  6. Dacă un om reflectează asupra acestui dialog se va elibera de ignoranța (ajñāna) din care vine ma­rea frică. Astfel, omul fiind întotdeauna liber de dorințe (kāma), viețuiește fără frică (aśoka), egal în toate (sama), cunoscător al sinelui (ātman), fericit (sukhin).

– IX –

  1. Să fie cunoscut că, începând cu pământul și terminând cu sinele intern, fiecare treaptă este mult mai subtilă și mult mai pătrunzătoare decât fiecare dintre cele anterioare care au fost abandonate.
  2. Conform evidențelor, trupul este asemenea pământului exterior, apa etc. și toate celelalte elemente trebuie cunoscute întocmai elementelor trupești […]
  3. Asemenea eterului/spațiului (kha) atotpătrunzător (sarvaga), înaintea creării vântului (vāyu) etc., eu sunt întotdeauna unul (eka), întregul (sarva), doar conștiință (cin-mātra), atotpătrunzător (sarvaga) și nondual (advaya).
  4. Se spune că toate ființele, începând cu Brahmā și sfârșind cu cele inanimate, sunt trupul meu. De unde altundeva ar putea să apară în mine greșeli precum dorința (kāma), mânia (krodha) etc.?
  5. Oamenii se uită la mine, Domnul (Īśvara) care se află în toate ființele, întotdeauna neatins de defectele ființelor, asemenea unui copil care percepe cerul (vyoman) ca fiind albastru.
  6. Întotdeauna intelectul tuturor ființelor va fi luminat de către conștiința (caitanya) mea. Toate ființele sunt corpul meu, care sunt atotcunoscător (sarvajña) și fără de păcate.
  7. Obiectul cunoașterii din stare de veghe trebuie perceput ca având originea asemenea obiectului cunoașterii din somnul cu vise (svapna). Deoarece dualitatea nu există, cunoașterea reală este eternă și fără obiect.
  8. Este spus că: conștiința cunoscătorului este cu siguranță eternă deoarece nimic altceva nu există în somnul profund (suṣupti). Conștiința din starea de veghe (jāgrat) vine din ignoranță (avidyā) și de aceea obiectul percepției este ireal (asat).
  9. Datorită inexistenței a unei stări cu formă (rūpa) etc., nefiind obiect al vederii (dṛṣṭi) etc., bhūman nu posedă o stare de a fi obiect al cunoașterii (vijñāna).

– X –

  1. OM̐! Eu sunt dintotdeauna eliberat (vimukta), de natura vederii (dṛśi), asemenea cerului (gagana), suprem (para), de-a pururi strălucitor, cu siguranță nenăscut (aja), unul (eka), nepieritor (akṣara), fără de pată (alepaka), omniprezent (sarvagata) și nondual (advaya).
  2. Eu sunt vederea (dṛśi), pur, în mod natural neschimbător. Prin propria-mi natură nu posed niciun obiect. Stând în sine și nenăscut fiind, sunt pe deplin umplut în față, în lături, sus, jos, în toate direcțiile.
  3. OM̐! Eu sunt fără de naștere (aja) și fără de moarte (amara), fără bătrânețe (ajara), imortal (amṛta), prin sine strălucitor, omniprezent (sarvagata) și nondual (advaya). Nu sunt cauză (kāraṇa) și nici efect (kārya), sunt fără de pată (nirmala) și întotdeauna satisfăcut (tṛpta) – de aceea eliberat (vimukta).
  4. Aici – fie în starea de somn profund (suṣupta), de trezie (jāgrat) sau de somn cu vise (svapna) – nu posed nicio percepție eronată oricât de proprie pare a-mi fi. Datorită faptului că acele trei stări sunt inexistente, prin sine sau prin altcineva, sunt întotdeauna a patra (turīya), vederea (dṛk), nondual (advaya).
  5. Deoarece sunt fără modificare (nirvikāra), seria neîntreruptă de suferințe (duḥkha) din corp (śarīra), din intelect (buddhi) și din simțuri (indriya) nu este a mea, dar nici eu; din cauza faptului că seria neîntreruptă este inexistentă, la fel de inexistentă precum un obiect văzut în somn (svapna).
  6. Dar aceasta este adevărată, că eu nu am modificare și nici cauză a modificării (vikāra) nu am deoarece sunt nondual (advaya). Deoarece sunt netrupesc nu am virtuți (puṇya) ori păcate (pāpa), nu am mântuire (mokṣa) ori legare (bandhana), nici castă (varṇa) ori etapă a vieții (āśrama).
  7. Deoarece sunt fără de început și fără de atribute (nirguṇa), nu am acțiune (karman) și nici rezultat (phala) – de aceea eu sunt suprem (parama) și nondual (advaya). Asemenea eterului (nabhas) care deși omniprezent (sarvagata) nu se întinează la fel și eu, deși întrupat, fiind subtil (sūkṣma).
  8. Eu sunt același întotdeauna în toate ființele, Domnul (Īśvara), suprem și de aceea deasupra pieritorului și nepieritorului. Și deși fiind de natura sinelui suprem (parātman) – deci nondual (advaya) – sunt considerat în mod greșit ca fiind înconjurat cu ignoranță (avidyā).
  9. Ātman, fiind pe deplin fără de pată, este neînvăluit și separat de ignoranță (avidyā), bhāvana și acțiune (karman). Eu, fiind umplut cu puteri (śakti) precum văzul (dṛg) etc., sunt nondual (advaya), așezat în propria-mi natură și nemișcat asemenea cerului (gagana).
  10. Scriptura (śruti) spune: Acela care îl privește pe ātman cu ferma convingere „eu sunt supremul brahman” – cu certitudine nu se mai naște. Atunci când nu există sămânță, nu există nici fruct – de aceea nu există naștere fiindcă nu există confuzie.
  11. „Acesta este al meu, în acest fel” și „Acela este al tău, înzestrat cu aceste calități”, „Astfel, eu sunt așa – nici superior și nici altfel” – întotdeauna astfel de creații ale minții oamenilor despre brahman, care este același (sama), nondual (advaya) și auspicios (śiva), sunt prostești.
  12. Durerea (śoka) și confuzia (moha) nu există acolo în marile suflete atunci când deplina cunoaștere nonduală (advaya) și fără de pată (nirmala) este realizată. Ferma convingere a cunoscătorilor Vedelor este aceasta: în absența ambelor nu există acțiune (karman) sau naștere (janman).
  13. Acela care în stare de veghe (jāgrat), asemenea celui din somnul profund (suṣupti), deși văzând nu vede dualitatea datorită propriei nondualități; acela care, deși acționând este fără de acțiune – acela este cunoscătorul lui ātman și nu altul – aceasta este convingerea aici (Vedānta).
  14. Ceea ce a fost enunțat de mine din punctul de vedere (darśana) al adevărului suprem, așa cum a fost determinat în Vedānta, este suprem (para). Dacă cineva are convingere în aceasta, devine eliberat și neprihănit de acțiuni (karman) asemenea cerului (vyoman).

– XI –

  1. Starea de martor este de la sine stabilită ca aparținând celor născuți (jantu) și de aceea cealaltă stare este datorată ignoranței. De aceea, cealaltă stare este distrusă prin: „Ești Ființă (sat)”.
  2. Astfel, scripturile (śāstra) rejectă acțiunea (karman) înfăptuită cu corpul subtil (liṅga) spunând: nimic altceva decât cunoașterea (jñāna) nu poate ajuta la starea de nemurire (amṛta).
  3. Sunt martorul modificărilor mentale (manas) ale tuturor ființelor fără excepție, atunci cum poate exista pentru mine, care sunt fără modificare (nirvikāra), particularități (viśeṣa)?
  4. Sunt martorul minții (manas) și al modificărilor ei, atât în somnul cu vise (svapna) cât și în starea de veghe (jāgrat), deoarece în somnul profund (samprasāda) ambele sunt inexistente – eu sunt doar conștiință (cin-mātra), omniprezent (sarvaga) și nondual (advaya).
  5. Așa cum somnul cu vise este adevărat atât timp cât nu este treaz, la fel starea de identitate a lui ātman cu trupul, precum și starea de corectitudine a percepției directe etc. din timpul treziei (jāgrat) pare adevărată atât timp cât nu există cunoașterea lui ātman.
  6. Deși aflându-mă în toate ființele (bhūta), asemenea eterului (vyoman), sunt lipsit de păcatele (doṣa) ființelor (bhūta). Sunt martorul (sākṣin), pur (śuddha), conștiință (cetas), necalificat (aguṇa), pur, brahman – deci sunt unicul (kevala).
  7. Sunt altul decât numele (nāman), forma (rūpa) și acțiunea (kriyā); sunt prin propria-mi natură de-a pururi izbăvit (mukta); eu sunt ātman, supremul brahman, doar conștiință (cin-mātra), – eu sunt întotdeauna nondual (advaya).
  8. Cei care gândesc: „Eu sunt brahman” și totodată „sunt făptuitorul (kartṛ) și experimentatorul (bhoktṛ)”, pierd deopotrivă cunoașterea (jñāna) și acțiunea (karman) – aceștia sunt materialiști (nāstika) fără nicio îndoială.
  9. Așa cum legătura lui ātman cu rezultatele virtuții (dharma) și păcatului (adharma) este considerată validă deși este nevăzută, la fel ar trebui admis din scriptură (śāstra) că starea lui brahman este a sa (ātman) și că mântuirea (mokṣa) vine din cunoaștere (jñāna).
  10. Acele impresii reziduale (vāsanā) enunțate de scripturi, precum roba colorată cu șofran etc., sunt percepute aici doar de cei care văd/înțeleg somnul cu vise (svapna) – de aceea unicul martor (dṛśi) este diferit de acestea (vāsanā).
  11. Scos afară ca dintr-o teacă, lipsit de cauză și efect, cunoscătorul este văzut în timpul somnului cu vise (svapna) asemenea unei săbii – prin sine strălucitor.
  12. Starea naturală a cunoscătorului (jña), care a fost trezit prin presare, a fost declarată prin cuvinte precum neti neti etc., prin care se înlătură tot ceea ce este artificial.
  13. Așa cum în somnul cu vise (svapna) sunt construite în mine stări precum: mari regi, lumi etc. – la fel trebuie cunoscute cele 2 forme ale lui brahman împreună cu impresii reziduale (vāsanā).
  14. Acțiunile sunt efectuate de către ātman prin identificarea cu trupul și corpul subtil sub forma impresiilor reziduale (vāsanā). Deoarece propria-mi natură este neti neti, acțiunea nu este efectuată niciodată de mine.
  15. De aceea nu există speranța nemuririi (amṛta) prin acțiunea (karman) care are drept cauză ignoranța (ajñāna). Deoarece cauza mântuirii (mokṣa) este cunoașterea (jñāna), nimic altceva nu este necesar.
  16. Nemurirea (amṛta) este fără de frică și fără de suferință; ātman care rămâne după neti neti îmi este drag – de aceea trebuie să renunțe la orice consideră ca fiind opus sau diferit de ātman împreună cu acțiunea (kriya).

– XII –

  1. Așa cum un trup aflat în lumină este considerat ca fiind cu lumină (prin sine luminos), la fel psihicul (citta) care apare ca fiind văzătorul (draṣṭṛ) consideră: „eu sunt văzătorul (draṣṭṛ)”.
  2. Orice este văzut în lume (loka), ātman devine identic cu acela. De aceea, din acest motiv, prostul nu-l vede pe ātman.
  3. Asemenea convingerii celui de a-l zecelea de a fi printre cei 9, la fel acest om prost îl consideră pe ātman printre cele perceptibile și nu altfel.
  4. Spune, într-o manieră potrivită, cum pot exista în același timp și același loc 2 noțiuni contrare: „tu trebuie să acționezi” și „tu ești acela”?
  5. Acela care se consideră trup suferă (duḥkha); acela care nu are trup prin propria-i natură nu suferă, asemenea stării de somn cu vise (svapna). Pentru îndepărtarea acestei suferințe a văzătorului (dṛśi) a fost spus: „tu ești acela” (tat-tvam).
  6. Reflectarea văzătorului apare asemenea unei figuri reflectate într-o oglindă; yoginul care vede/percepe această noțiune, consideră că ātman este văzut.
  7. Acela care știe că acesta (intelectul), confuzia și celelalte modificări ale acestuia nu sunt ale văzătorului (dṛśi), acesta și nu un altul este cel mai bun dintre yogini, fără îndoială.
  8. Atunci când se spune „tu” (din „tu ești acela”) acesta îl desemnează pe cunoscătorul cunoașterii. Această percepție a acestuia (”tu”) este cea corectă, de aceea o altă percepție este falsă.
  9. Deoarece eu sunt etern și întotdeauna de natura văzătorului, cum poate exista vedere sau nevedere? De aceea nu poate fi acceptată altă noțiune diferită de aceasta.
  10. Așa cum căldura Soarelui, care își are locul în trup, este un obiect pentru văzător (dṛśi), la fel aici intelectul este locul căldurii/suferinței și de aceea aceasta este obiect pentru văzător (dṛśi).
  11. ”El sunt eu”, „sunt brahman” – unicul (kevala), pur (śuddha) și întotdeauna izbăvit (mukta), nondual (advaya) și de o singură natură asemenea spațiului (kha), cunoscătorul (jña) ce rămâne atunci când partea „acesta (idam)” a fost negată.
  12. Nu există un alt cunoscător (vijñātṛ) superior cunoscătorului (vijñātṛ) – și astfel „eu sunt supremul cunoscător (vijñātṛ)”, întotdeauna izbăvit (mukta) în toate ființele.
  13. Acela care știe că vederea lui ātman este nediminuată și că ātman nu este făptuitorul, fiind eliberat de starea de cunoscător a lui brahman, acela și nu un altul este cunoscătorul lui ātman.
  14. Noțiunea discriminatorie „eu sunt întotdeauna cunoscătorul (jñātṛ), de neconceput (avijñeya), pur (śuddha), izbăvit (mukta)” aparține intelectului (buddhi) deoarece este obiect al percepției și supusă distrugerii.
  15. Deoarece privirea lui ātman este nediminuată și neprodusă de agenți externi, falsa supoziție a producerii acestei priviri este datorată altei vederi care îi este obiect.
  16. Noțiunea conform căreia acțiunea aparține lui ātman este falsă, fiind datorată perceperii de către intelect (buddhi) a lui ātman ca fiind trupul. Noțiunea produsă pe căi corecte de cunoaștere – „nu sunt câtuși de puțin făptuitor” – este corectă.
  17. Starea de făptuitor (kartṛtva) a lui ātman este în conexiune cu instrumentele de acțiune; starea de nefăptuitor este prin propria-i natură. A fost pe deplin stabilit ca fiind falsă cunoașterea: „eu sunt făptuitorul (kartṛ) și experimentatorul (bhoktṛ)”.
  18. Astfel, atunci când propria natură a fost recunoscută prin scripturi (śāstra) și inferență (anumāna), cum poate fi adevărată această noțiune: „eu sunt legat”?
  19. Așa cum spațiul (vyoman) se află în interiorul tuturor, la fel și eu sunt chiar și înlăuntrul spațiului (vyoman), căci sunt de-a pururi neschimbător (nirvikāra), nemișcat (acala), pur (śuddha), fără bătrânețe (ajara), izbăvit (mukta) și nondual (advaya).

– XIII –

  1. Din cauza lipsei ochiului nu există vedere pentru mine; la fel, cum poate exista pentru mine auz în absența urechii? Din cauza lipsei gurii nu există vorbire pentru mine; la fel, cum poate exista pentru mine gândire în absența minții (manas)?
  2. În absența suflului (prāṇa) nu există acțiune (karman); în absența intelectului (buddhi) nu există cunoscător. De aceea, având lumina conștiinței pure, nu sunt ale mele nici cunoașterea (vidyā) și nici ignoranța (avidyā).
  3. Sunt dintotdeauna veșnic izbăvit (mukta), pur (śuddha), nemișcător (kūṭastha), neschimbător (avicālin), nemuritor (amṛta), indestructibil (akṣara) și netrupesc (aśarīra).
  4. Fiind netrupesc (aśarīra) asemenea atotpătrunzătorului spațiu (vyoman), nu sunt ale mele foamea (jighatsā), setea (pipāsā), durerea (śoka), confuzia (moha), bătrânețea (jarā) ori moartea (mṛti).
  5. Datorită lipsei organului tactil eu nu am atingere; datorită lipsei limbii, eu nu sunt cunoscătorul gustului; fiind de natura cunoașterii (vijñāna) eterne, eu nu am niciodată cunoaștere (jñāna) sau ignoranță (ajñāna).
  6. Acea modificare mentală (manas) produsă de ochi ca formă și culoare, este văzută întotdeauna de eterna vedere a lui ātman.
  7. La fel, modificările (vṛtti) mentale produse de alte simțuri „colorate” de obiectele sensibile, memorie (smṛti) – sub forma pasiunii (rāga) etc. – se află numai înlăuntrul minții (manas).
  8. Modificările mentale (manas) din timpul somnului (svapna) sunt văzute ca ale altuia. De aceea, văzul văzătorului (draṣṭṛ) este etern (nitya), pur (śuddha), fără sfârșit (ananta) și unic (kevala).
  9. Aici, din cauza lipsei de discernământ, acesta (i.e. văzul) este considerat neetern și impur. De aceea eu sunt fericit (sukhin) sau trist (duḥkhin) din cauza acelei vederi care este luată drept altceva (upādhi) decât ceea ce este real.
  10. Toți oamenii gândesc din ignoranță „sunt ignorant” și din puritate „sunt pur” – prin aceasta se mișcă în saṃsāra.
  11. Cel ce dorește să se elibereze trebuie să-și amintească întotdeauna aici despre ātman care este dintotdeauna izbăvit (mukta), nenăscut (aja), deopotrivă exterior și interior și, după cum spun scripturile (śāstra), lipsit de ochi etc.
  12. Deoarece scripturile (śāstra) spun că sunt fără ochi etc., atunci eu nu am niciodată organe de simț, iar cuvintele din Atharva-veda sunt: „fără suflare (aprāṇa), fără minte (amanas), strălucitor (śubhra)”.
  13. Așa cum a fost spus în Kāṭha-upaniṣad că nu am sunet (śabda) etc., și în Muṇḍaka-upaniṣad că nu am suflu (prāṇa) și minte (manas) – eu sunt întotdeauna fără modificări.
  14. De aceea pentru mine nu există confuzie (vikṣepa), nu există samādhi. Vikṣepa și samādhi aparțin minții (manas) și sunt supuse schimbării.
  15. Cum ar putea fi cele 2 ale mele, eu care sunt pur (śuddha) și fără minte (amanaska)? Netrupeasca omniprezență este a mea atunci când sunt fără minte (amanas) și fără modificări.
  16. Astfel, atât timp cât există ignoranță pentru mine – care sunt dintotdeauna etern izbăvit (mukta), pur (śuddha) și trezit (buddha) – tot atâta există și îndatoriri (kārya).
  17. Cum poate exista pentru mine samādhi, non-samādhi sau alte activități? Meditând asupra mea și cunoscându-mă, ei realizează că și-au îndeplinit îndatoririle.
  18. Eu sunt brahman, eu sunt totul (sarva) dintotdeauna, pur (śuddha), trezit (buddha), nelegat (asita), nenăscut (aja), omniprezent (sarvaga), fără bătrânețe (ajara), nemuritor (amṛta) și nepieritor (akṣaya).
  19. Nu există un alt cunoscător, în afară de mine, în toate ființele. Sunt observatorul acțiunilor, martor (sākṣin) și conștiință (cetas), etern (nitya), fără calități (aguṇa) și nondual (advaya).
  20. Eu nu sunt ființă (sat), dar nici neființă (asat) și nici ambele; sunt singurul (kevala), cel binevoitor (śiva); pentru mine – vederea, nu există niciodată noapte, zi ori ambele.
  21. Așa cum spațiul (kha) este subtil (sūkṣma), nondual (advaya) și liber de toate formele, la fel sunt separat chiar și de acesta (i.e. kha) – eu sunt brahman, nondual (advaya).
  22. Aceasta este confuzia mea: diferența dintre sinele (ātman) meu și însuși sinele (ātman) este asemenea spațiului (vyoman) a cărui unitate este făcută distinctă prin spțiile libere.
  23. Cum poate să existe pentru mine, care sunt unul, confuzii precum: diferență-nondiferență (bheda-abheda), unu-multiplu (eka-nānā), cunoaștere-cunoscător (jñeya-jñātṛ) ori mișcare-cel-ce-se-mișcă (gati-gantṛ)?
  24. Nu am nimic de respins și nici de acceptat deoarece eu sunt fără modificare (avikārin), întotdeauna izbăvit (mukta) și pur (śuddha), trezit (buddha) dintotdeauna, fără calități (aguṇa) și nondual (advaya).
  25. Astfel, fiind concentrat, trebuie să cunoască întotdeauna totul ca fiind ātman. Sfântul (ṛṣi) cunoscându-mă pe mine ca aflându-mă în propriu-i trup, devine cu certitudine izbăvit (mukta).
  26. Cu certitudine, atunci când yoginul cunoaște adevărul (tattva) și-a împlinit îndatoririle, fiind desăvârșit (siddha) și cunoscător întru brahman; cunoscând altfel, devine ucigaș de sine (ātman).
  27. Această concluzie cu privire la sensul Vedelor, enunțat de mine pe scurt, trebuie să fie enunțat de către cel cu intelectul (buddhi) disciplinat asceților (saṃnyāsin) care au dobândit pacea (śānta).

– XIV –

  1. Forma și culoarea unui urcior sunt văzute în vis (svapna) și amintire (smṛti) – trebuie inferat că intelectul (dhī) cu siguranță a fost văzut mai înainte sub acea formă.
  2. Așa cum trupul care este văzut în vis (svapna), ca cerșetor, nu este acel sine (svayam), la fel acest sine este un altul decât trupul văzut în starea de veghe (jāgrat).
  3. Așa precum cuprul apare asemănător formei în care a fost turnat, la fel, cu siguranță, este perceput psihicul (citta) ca fiind asemănătoare formelor (rūpa) etc. pe care le pătrunde.
  4. Sau, așa precum lumina – care iluminează – asumă forma a ceea ce este iluminat, la fel intelectul (dhī) – fiind iluminatorul tuturor obiectelor – este perceput ca având forma obiectelor.
  5. Și, desigur, intelectul (dhī) sub forma (rūpa) obiectului a fost văzut mai înainte de către omul visător. Dacă nu, atunci cum poate fi văzută forma obiectului în somn (svapna) sau de unde vine forma amintită?
  6. Acea stare de iluminator a intelectului este perceptibilă sub forma culorii etc.; și de asemenea, starea de văzător este văzătorul atunci când apare starea de infuzie a intelectului (dhī).
  7. Deoarece toate intelecturile tuturor trupurilor sunt iluminate de către mine – care sunt de natura luminii conștiinței pure doar – de aceea eu sunt sinele (ātman) tuturora.
  8. Intelectul (dhī) este instrumentul (karaṇa), obiectul (karman), agentul (kartṛ) și acțiunea (kriyā), dar și rezultatul din vis (svapna). Deoarece în starea de veghe (jāgrat) intelectul este văzut în același fel, atunci văzătorul (draṣṭṛ) este un altul decât acesta.
  9. Intelectul (buddhi) etc., aflându-se sub forma obiectului care este respins ori acceptat, este de natura lui non-ātman; ātman, fiind agentul (kartṛ) respingerii și acceptării, nu poate fi nici lepădat și nici apucat.
  10. Atunci când ātman se află deopotrivă în exterior și interior, fiind pur (śuddha) și masă (ghana) omogenă (eka-rasa) de înțelepciune (prajñā), cum se poate imagina despre acesta ca fiind exterior, interior sau altceva ce poate fi respins?
  11. Dacă atunci când acel ātman, care a rămas din negarea a orice altceva prin neti-neti, fiind acest cunoscător a lui brahman – de ce ar mai depune un alt efort pentru dobândirea lui ātman.1
  12. Fiind dincolo de foame etc. sunt deapururi brahman, iar atunci cum aș mai putea avea eu acțiuni? Astfel trebuie să investigheze cineva corect!
  13. Asemenea celui care mergând pe celălalt mal al râului, și aflându-se acolo, dorește să meargă pe celălalt (i.e. să se întoarcă) este acela care, fiind cunoscătorul lui ātman, dorește să îndeplinească aici alte activități.
  14. Dacă starea de acceptare și respingere poate să aparțină cunoscătorului lui ātman atunci acela nu trebuie considerat ca fiind potrivit/demn pentru mântuire (mokṣa); cu certitudine este îndepărtat din „gura” lui brahman.
  15. Din cauza faptului că suflul (prāṇa) este universul, inclusiv soarele, pentru cunoscătorul suflului (prāṇa) nu există zi sau noapte; iar atunci de unde ar exista pentru cunoscătorul lui brahman atunci când este nondual (a-dvaya).
  16. Ātman, fiind conștiință (cit) pură nediminuată, nu își aduce aminte de sine și nici nu se poate uita pe sine. La fel, o astfel de cunoaștere precum „mintea își amintește” își are cauza în neștiință (a-jñāna).
  17. Este amintit că dacă supremul ātman este obiect al cunoașterii pentru cunoscător, atunci el este un produs artificial al ignoranței (a-vidyā); atunci când este îndepărtat prin cunoașterea corectă, asemenea șarpelui din sfoară, este nondual (a-dvaya).
  18. Deoarece nu există agent (kartṛ), acțiune (karman) și rezultat (phala), fiindcă ātman include exteriorul și interiorul, fiind nenăscut (a-ja) – atunci pentru cine și de unde apare acea noțiune de „al meu” (mama) ori „eu” (aham)?
  19. Astfel de noțiuni precum „sine” și „sieși” sunt produse artificiale ale ignoranței. Atunci când ātman este unul acele noțiuniuni nu există; de unde fruct atunci când sămânța nu există?
  20. Văzător (draṣṭṛ), ascultător (śrot), gânditor (mantṛ), cunoscător (vijñātṛ) este acest indestructibil (a-kṣara) ātman. Eu, văzătorul (draṣṭṛ), sunt indestructibilul (a-kṣara) ātman deoarece acesta nu este un altul decât văzătorul (draṣṭṛ) etc.
  21. Imobil și mobil, desigur, este înzestrat cu acțiuni precum capacitatea de a vedea; totul este indestructibilul (a-kṣara) și, de aceea, eu – indestructibilul (a-kṣara) – sunt sinele (ātman) tuturora.
  22. Acela care-l vede pe ātman ca fiind lipsit de acțiuni rămase de-mplinit, lipsit de însăși acțiunea acțiunii (kriyā) cât și de rezultatul (phala) acțiunii (kriyā), fără „al meu” (mama), adică fără ego (ahaṃkāra) – acela vede.
  23. Dacă se află în sine, fiind cunoscută ideea „al meu (mama), egoul (ahaṃkāra), voința (yatna) și dorința (icchā) sunt prin propria lor natură vid (śūnya) în ātman”, atunci pentru ce efort?
  24. Acela care îl vede pe ātman ca „făcător de eu” (ahaṃ-kartṛ) și cunoscător al obiectelor, acela nu este cunoscătorul lui ātman. Acela care îl cunoaște altfel, acela este cunoscătorul lui ātman.
  25. Așa cum, deși fiind diferit, ātman este considerat identic trupului etc., la fel, deoarece nu este re-cunoscut, ātman este considerat ca fiind alcătuit din acțiune (karman) și rezultat (phala).
  26. Văzul (dṛṣṭi), auzul (śruti), gândirea (mati) și cunoașterea (jñāti) sunt experimentate întotdeauna de oameni în somnul cu vise (svapna); deoarece acestea sunt însăși natura lui ātman, atunci ātman este perceptibil imediat (pratyakṣa).
  27. Pentru acela care-l cunoaște pe ātman nu există frică de cealaltă lume și nici frică de moarte (mṛtyu); iar zeii, precum Brahmā, Indra etc., sunt vrednici de milă (deplorabili).
  28. Dacă păcătoasa dorință, cauza tuturor stărilor mizerabile, a fost pe deplin tăiată, atunci pentru ce ar fi el zeu – Brahmā, Indra etc.?
  29. Atunci când pentru acela „eu” (aham), acea noțiune de sine, și de asemenea „al meu” (mama), acea noțiune de propriu, au devenit fără scop, atunci acela devine cunoscătorul lui ātman.
  30. Atunci când pentru acela ātman este cunoscut ca fiind lipsit de atribute, chiar dacă subsitute (upādhi) precum intelectul (buddhi) etc. există sau nu există, cum poate exista în acest caz ceva de făcut (kārya) pentru el?
  31. Spune! Pentru cel a cărui cunoaștere a lui ātman a apărut, fiind strălucitor (prasanna), fără pată (vimala), asemenea spațiului (vyoman), omogenă (eka-rasa) înțelepciune (prajñāna) și nondual (a-dvaya) – ce altă acțiune (kārya) mai este de dorit?
  32. Acela care văzându-l pe ātman aflându-se în toate ființele dar care vede și un dușman al lui ātman, cu siguranță răcește focul.
  33. Ātman, care este imitat de intelect și organe/suflu, este ca o reflexie în domeniul organelor de simț etc.; așa cum a fost spus: „ca și cum ar medita” (BA-up. IV.3-7) el este pur (śuddha) și izbăvit (mukta) prin sine însuși.
  34. Cum ar putea exista ceva de făcut pentru mine care sunt lipsit de suflu (prāṇa) și fără de minte (a-manaska), neamestecat (a-saṃsargin), vedere (dṛśi) și atotpătrunzător (vyāpin) asemenea spațiului (vyoman)?
  35. Nu văd absența concentrării și nimic altceva care să fie purificat pentru mine, care sunt întotdeauna același brahman, pe deplin purificat și fără de păcat (pāpman).
  36. Și de asemenea eu nu văd nimic care să fie însușit, căci sunt omniprezent (sarvaga) și nemișcat (acala), nu sus, nu jos și nici oblic, fără părți (niṣkala) deoarece sunt lipsit de atribute (guṇa).
  37. Fiind întotdeauna lumina purei conștiințe (cin-mātra), în aceasta nu există întuneric (tamas); cum ar putea să fi rămas acum pentru mine, care sunt etern izbăvit (mukta), ceva de făcut (kārya)?
  38. Care este gândul celui fără de minte (a-manaska)? Care este acțiunea celui lipsit de instrumente (an-indriya)? Adevărate sunt vorbele scripturilor (śruti): „fără suflu (a-prāṇa), fără minte (a-manas), pur/strălucitor (śubhra)”.
  39. Cel care meditează întotdeauna asupra lui ātman, care este atemporal (a-kāla), aspațial (a-deśa), fără direcție (a-diś) și fără cauză (a-nimitta), nu depinde de timp (kāla) etc.
  40. Îmbăindu-se în acel loc de pelerinaj care este mintea, unde zeii (deva), Vedele și toate celelalte mijloace de purificare devin una, devine nemuritor (a-mṛta).
  41. Sunetul (śabda) etc., nu se pot percepe pe ele însele și, de asemenea, nu se pot percepe nici reciproc. Deoarece gustul (rasa) etc. sunt percepute de altcineva decât ele însele, înseamnă că sunt obiecte ale percepției și prin urmare aparțin trupescului.
  42. Asemănător „eu” (aham), „al meu” (mama), dorința (eṣaṇa), efortul (yatna), schimbarea (vikriya), plăcerea (sukha) etc. sunt văzute aici de altcineva și deoarece sunt obiecte ale percepției ele nu se percep reciproc – de aceea ātman este diferit de ele.
  43. Toate modificările, precum egoismul (ahaṃkriya) etc., au un agent (kartṛ) și sunt acompaniate de rezultatul acțiunii, luminate fiind pe toate părțile pe deplin, precum luminează Soarele, de către ātman a cărui proprie natură este conștiința pură – de aceea ātman este nelegat.
  44. Prin propria sa natură, cea a văzătorului, pătrunde asemenea spațiului (viyat) mințile (manas) tuturor celor întrupați (dehin) – de aceea nu există un cunoscător mai mic sau mai mare decât acesta, de aceea Domnul (Īśvara) este unul.
  45. Dacă corpul (śarīra) și intelectul (buddhi) sunt percepuți de altcineva, atunci doctrina absenței lui ātman (nirātman-vāda) a fost pe deplin respinsă de mine; ātman este desăvârșit (siddha) și dincolo de acțiunea impurităților2, pe deplin fără de pată (nirmala), omniprezent (sarvaga), nelegat (a-sita) și nondual (a-dvaya).
  46. Dacă, pentru tine, mintea (manas) nu este percepută ca fiind variat ocupată sub forma urciorului etc., din cauza propriilor modificări, atunci nu se poate preveni ca ātman să nu aibă, asemenea minții (manas), greșeli precum impuritate (a-śuddhi), natură non-conștientă (a-cit), transformare (vikāra) etc.
  47. Asemenea celui pur și neîntrerupt, care nu se atașează și nici nu se murdărește, la fel, ātman este întotdeauna același în toate ființele și este de asemenea întotdeauna fără bătrânețe (a-jara), fără moarte (a-mara) și fără frică (a-bhaya).
  48. Fără formă (a-mūrta), cu formă (mūrta), acțiunea (karman) și impregnarea mentală (vāsanā) sunt invenții exterioare naturii intrinseci a văzătorului (dṛśi). Prin această ignoranță (a-vidyā), cei cu vederea confuză sunt îndepărtați din ātman; văzătorul (dṛśi) este ceea ce rămâne prin neti-neti.
  49. Forma minții (manas) din timpul stării de veghe (prabodha), apărută din unirea cu obiectele, este văzută în amintire (smṛti), cât și de cel care visează (supta), drept obiecte pline de realitate. La fel este și cazul cu trupul (deha), mintea (manas) și impresiile reziduale ale trupului care, fiind obiecte sensibile, sunt diferite de văzător (dṛśi).
  50. Precum spațiul/cerul (gagana) este fără diferențe (i.e. uniform), fiind prin propria-i natură pur (śuddha), indiferent de existența sau inexistența unor impurități precum norul etc., la fel în văzător (dṛśi), care este asemenea spațiului/cerului (gagana) întotdeauna uniform, indiferent de negarea dualității (a-dvaya) de către scripturi (śruti).

1De ce ar mai depune un alt efort pentru a-l obține pe ātman – cunoscător al lui brahman – atunci când acel ātman a rămas din negarea a orice altceva prin neti-neti?
2Dincolo de acțiunea (karman) ce cauzează impuritățile.

– XV –

  1. Un obiect nu poate fi altul – de aceea trebuie considerat că orice ar fi, nu poate fi altceva decât ceea ce este, deoarece atunci când unul este altul, cu siguranță pentru acela există distrugerea.
  2. Ceea ce a fost văzut în starea de veghe este văzut atunci când este reamintit, asemenea unei picturi fixate pe o canava. Aceștia 2, „acolo unde” și „de către care”, trebuie cunoscuți sub numele de intelect (sattva) și cunoscătorul „câmpului” (kṣetra-jña).
  3. De aceea acesta, care fiind perceput și care este unit cu instrumente precum și agent etc. și sfârșește cu rezultate, și care a fost anterior reamintit ca aflându-se în obiect, este obiect la rândul său.
  4. Ceea ce este văzut este altul/altceva decât văzătorul (draṣṭṛ), deoarece ceea ce este văzut este întotdeauna asemenea urciorului de lut. Văzătorul (draṣṭṛ) nu este asemănător cu ceea ce este văzut, altfel ar fi fost asemenea intelectului (dhī).
  5. Dacă acela se consideră pe sine însuși intelectul (buddhi) atunci, asemenea cadavrului (śava), nașterii (jāti) etc., sunt cauza preceptelor. De aceea el nu este buddhi fiindcă altfel ar fi non-ātman.
  6. Afirmația scripturilor (śruti): „nu plăcerea (priya) și suferința (apriya)” – starea de ne­cor­po­ra­li­ta­te nu este rezultatul acțiunii (kriyā). Cauza legăturii cu trupul este acțiunea (kriyā), de aceea înțeleptul trebuie să renunțe la acțiune.
  7. Dacă ātman este independent referitor la acțiune, la fel trebuie să fie considerată și renunțarea la acțiune. Dacă starea de necorporalitate este cunoscută ca nefiind rezultatul acțiunii, atunci de ce ar face acțiuni?
  8. Înțeleptul, renunțând pe deplin la cauza acțiunilor (karman), precum nașterea sa, trebuie să-și reamintească din scripturi (śāstra) propria natură care este incompatibilă cu cauza acțiunii (karman).
  9. Ātman este unul în toate ființele și ele se află în acesta precum se află în spațiu (kha); acesta este de­cla­rat ca fiind asemenea spațiului (vyoman), strălucitor (śūkra) și luminos (dīpita), atot­pă­trun­ză­tor.
  10. Corpul grosier (sthūla), în absența rănilor () sau a nervilor (), poate fi negat. Deoarece ātman este pur (śuddha) și fără păcate (a-pāpa), impuritatea (lepa) poate fi negată; deoarece a fost spus „netrupesc este ātman”, corpul subtil (liṅga) poate fi negat.
  11. Este spus că asemenea lui Vāsudeva, care este identic în arborele aśvattha precum și în propriul trup, la fel acela care se cunoaște pe sine (ātman) ca fiind asemenea, acela este cel mai bun cunoscător al lui brahman.
  12. Așa cum starea de „al meu” (mama) și „eu” (aham) nu sunt considerate ca fiind și în alte trupuri, la fel și în acest trup, deoarece fără distincție în cele 2 cazuri este martorul intelectului (dhī).
  13. Atracția (rāga), repulsia (dveśa) și frica (bhaya) au același receptaclu (ādhi) cu impregnările formei (rūpa), receptaculul fiind perceput ca având drept substrat intelectul (dhī); de aceea, cunoscătorul (ātman) este întotdeauna pur (śuddha) și fără de teamă (a-bhaya).
  14. Gândul dobândește natura celui gândit, atunci când este diferit de acela. Nu există acțiune în ātman menită să-l obțină pe ātman; pentru a fi ātman nu este necesar (anapekṣa) altceva, fiindcă dacă ar fi necesar (sāpekṣa) atunci ātman nu ar mai fi prin sine (propriu).
  15. Conștiința (jñapti) este o singură esență asemenea spațiului (kha), nedivizată (a-vibhakta), fără bătrânețe (a-jara) și fără pată (a-mala); din cauza celor pe care se sprijină, precum ochiul etc., aceasta este considerată a fi contrariul.
  16. Deoarece este văzut, asemenea urciorului etc., „eu” (aham) nu este o caracteristică a lui ātman; la fel trebuie cunoscute și alte noțiuni (pratyaya) și impurități (doṣa) – de aceea ātman este fără impurități.
  17. Deoarece ātman este martorul tuturor noțiunilor (pratyaya), este fără modificări (avikārin) și atotprezent (sarvaga). Dacă văzătorul (draṣṭṛ) ar fi schimbător atunci ar fi limitat în cunoaștere precum intelectul (buddhi) etc.
  18. Vederea văzătorului (draṣṭṛ) nu este distrusă (limitată) precum cea a ochiului etc., așa cum a fost spus: „nu există sfârșit al vederii văzătorului (draṣṭṛ)” (BA-up. II.2.23) – de aceea văzătorul (draṣṭṛ) este întotdeauna experimentatorul (bhuj).
  19. Trebuie să discearnă astfel: Sunt oare compus din elemente? Sau din instrumente (karaṇa)? Sau sunt unul dintre acestea în mod separat? Sau cine sunt?
  20. Eu nu sunt unul dintre acestea ori toate la un loc, element sau instrument (indriya), deoarece sunt obiecte ale cunoașterii și instrumente (karaṇa) ale cunoașterii – cunoscătorul (jñāṭṛ) este diferit de acestea care sunt asemenea urciorului etc.
  21. Intelectul (buddhi), prin necunoaștere (avidyā), dorință (kāma) și acțiune (karman), este combustibilul focului lui ātman; acesta fiind pus pe foc, strălucește întotdeauna prin porți precum urechea etc.
  22. Atunci când intelectul (buddhi), care arde prin jertfa celor perceptibile, acționează prin organele de simț, care au drept cel mai important ochiul drept, focul lui ātman devine experimentatorul celor grosiere.
  23. Fiind fără atracție (rāga) și repulsie (dveśa), aducându-și aminte în timpul percepției formei/culorii (rūpa) etc. că „jertfele sunt oferite” în focul lui ātman, nu este întinat de greșeli (doṣa).
  24. Ātman, care privește impregnările mentale (vāsanā) cauzate de acțiunile (karman) produse din ignoranță (avidyā), manifestate în lăcașul minții (manas) și iluminate prin propria-i lumină (jyotis), este numit taijasa.
  25. Atunci când în intelect (buddhi) cele perceptibile (viṣayā) sau impregnările mentale (vāsanā) nu sunt animate de acțiuni (karman), atunci cu certitudine ātman trebuie cunoscut drept prājña, care nu mai cunoaște nimic altceva.
  26. Aceste stări ale minții (manas), intelectului (buddhi) și instrumentelor (indriya) care au apărut din acțiuni (karman) sunt iluminate de conștiință (caitanya) asemenea soarelui care iluminează un urcior etc.
  27. Fiind astfel, cunoscătorul (jña) este iluminatorul intelectului (buddhi) prin propria-i lumină. Numai de către proști este considerat agentul lor, adică al acelor obiecte.
  28. De aceea, fiind iluminator prin propria-i lumină, trebuie să fie și atotcunoscător (sarva-jña); fiind pe deplin cauza tuturor acțiunilor, ātman este atotputernic (sarva-kṛt).
  29. Și astfel ātman care a fost descris este cel cu atribute, dar acela fără atribute este de nedescris, fără părți (niṣkala), fără calități (nirguṇa), pur (śuddha), pe care mintea (manas) și cuvântul (vāc) nu-l obțin/ajung.
  30. Ātman este conceput în diferite moduri: conștient (cetana) sau inconștient (a-cetana), agent (kartṛ) sau non-agent (a-kartṛ), prezent (gata) sau neprezent (a-gata), legat (baddha) sau izbăvit (mukta), unul (eka) sau non-unul (naika), pur (śuddha) sau în alt fel.
  31. Cuvintele, necuprinzându-l, se întorc împreună cu acțiunile intelectului deoarece este fără calități (guṇa), lipsit de acțiune (kriyā) și de caracteristici (viśeṣa).
  32. Așa cum spațiul (vyoman), care este atotpătrunzător, este separat de toate cele cu formă, la fel și aici ātman trebuie cunoscut ca fiind cea mai înaltă (para) și pură (śuddha) stare (pada).
  33. Renunțând la cele perceptibile, ca și la memoria lor, atotvăzătorul (sarva-dṛk) înzestrat cu lumină (jyotis) îndepărtează atunci întunericul (tamas) atotdevorator, asemenea Soarelui noaptea.
  34. Acela ale cărui obiecte sunt noțiuni care au drept obiect forma/culoarea (rūpa) în starea de veghe, amintirea în starea de somn cu vis și întunericul în starea de somn profund, acela este ātman, același atotprezent văzător în toate ființele.
  35. Prin aducerea împreună a lui ātman cu intelectul (buddhi), mintea (manas), ochiul (cakṣus), obiectele simțurilor (viṣaya) și lumina (loka) apar diverse noțiuni ale intelectului (buddhi) caracterizate de ignoranță (a-jñāna).
  36. Distingând propriul sine (ātman) de „acesta”, trebuie să-l cunoască ca fiind cea mai înaltă (para) și pură (śuddha) stare (pada), văzător (draṣṭṛ), aflându-se în toate creaturile, același, dincolo de toate temerile,
  37. Întregul (samasta), atotprezent (sarvaga), calm (śānta), fără pată (vimala), nemișcat asemenea spațiului (vyoman), fără părți (niṣkala), fără acțiune (niṣkriya), totul (sarva), etern (nitya), lipsit de dualități.
  38. Astfel, după ce a deliberat: „cunoscătorul (jña), martorul (sākṣin) tuturor noțiunilor, este oare cunoscut de mine?” – trebuie să observe dacă brahman este sau nu cunoscut.
  39. Conform învățăturilor, precum „văzătorul nevăzut” (BA-up. III.7.23), „cunoscătorul necunoscut” (BA-up. III.7.23) și puțin cunoscut dacă gândești „îl cunosc foarte bine pe brahman” (Ke-up. II.1) – supremul brahman nu este cunoscut în niciun fel de mine sau de alții.
  40. Prin faptul de a fi prin propria-mi natură și neîntrerupt, fiind prin propria natură lumină a cunoașterii (jñāna), prin faptul de a nu depinde de nimic altceva pentru a fi cunoscut – brahman este întotdeauna cunoscut de mine.
  41. Soarele, pentru activitatea proprie de iluminare, nu are nevoie de o altă lumină; cunoașterea (bodha), pentru propria iluminare, nu necesită o altă cunoaștere decât propria-i cunoaștere.
  42. Pentru el propria natură, oricare ar putea fi, nu depinde de altceva precum nici o lumină nu este câtuși de puțin manifestată de altă lumină.
  43. Manifestarea vizibilă a celui fără lumină poate fi posibilă prin împreunarea cu cel luminos prin sine. De aceea este falsă afirmația cum că „lumina este un efect al Soarelui”.
  44. Ceea ce, neexistând, este produs din altceva, este acceptat/recunoscut ca fiind efectul acestuia. Deoarece lumina este natura proprie a Soarelui, nu se poate spune că lumina neexistând este produsă.
  45. Soarele etc. este acceptat ca fiind agentul (kartṛ) luminii, doar prin simpla ei existență, deoarece urciorul etc. devine vizibil prin contact cu el. În același fel trebuie acceptat ca fiind adevărat și în cazul lui ātman care este prin propria natură cunoaștere (bodha).
  46. Așa cum Sorele este iluminatorul, fără efort, pentru șarpele care iese din gaura sa, la fel ātman, datorită faptului că natura sa este cunoașterea (bodha), este cunoscător (jñātṛ).
  47. Astfel focul, care este fierbinte prin natura sa, devine arzător doar atunci când există; în același fel trebuie acceptat ca adevărat și în cazul lui ātman, care este prin propria lui natură cunoaștere (bodha), atunci când este cunoscut un atribut existent, precum este Soarele iluminator atunci când șarpele apare din gaura sa.
  48. Așa cum cunoscătorul (jñātṛ) devine cunoscător (jña) chiar și fără efort, la fel devine agent asemenea unui magnet (bhrāmaka). De aceea însuși ātman, prin propria natură, nu este cognoscibil (jñeya) sau non-cognoscibil (a-jñeya).
  49. Din învățătura conform căreia „acesta” (ātman) este altul decât ceea ce este cunoscut și decât ceea ce este necunoscut: stări precum cea de legare sau eliberare etc. sunt artificial atribuite lui ātman.
  50. Așa cum nu există zi sau noapte în soare (sūrya) datorită faptului că nu există deosebiri în natura luminii, la fel nu există cunoaștere (bodha) sau necunoaștere (a-bodha) în ātman datorită faptului că nu există deosebiri în natura cunoașterii (bodha).
  51. Acela care îl cunoaște pe brahman așa cum a fost enunțat anterior, lipsit de refuz sau acceptare, conform preceptelor enunțate anterior, acesta cu adevărat nu se mai naște.
  52. Acela care a căzut în curentul nașterilor și morților nu poate să se salveze pe sine din aceasta prin nimic altceva decât cunoaștere (jñāna),
  53. Deoarece este spus în scripturi (śruti): „legătura inimii (hṛdaya) este desfăcută, toate îndoielile sunt tăiate și acțiunile (karman) acestuia sunt distruse atunci când ātman este văzut.
  54. Dacă bărbatul, îndepărtând pe deplin astfel de noțiuni precum „al meu” (mama) și „eu” (aham), și-a format o opinie despre starea lipsită de trup asemenea spațiului, declarată de scripturile (śāstra) bine studiate și prin inferență, atunci devine izbăvit.

– XVI –

  1. Este amintit de scripturi (śāstra) etc. că în trup elementele solide aparțin pământului iar cele fluide aparțin apei. Digestia, activitatea și spațiul își au originea în foc (vahni), aer (vāyu) și eter (ambara).
  2. Simțurile precum olfacția etc. și obiectele corespunzătoare precum mirosul etc. sunt în ordinea (krama) calităților (guṇa) pământului (pṛthivi) etc., și precum este culoarea și lumina de aceeași natură, obiectul este de aceeași natură cu simțul (indriya).
  3. Acestea 5 sunt declarate ca fiind menite percepției (buddhi), iar gura, mâna etc. menite acțiunii (karman). Mintea (manas) care se află înlăuntru, fiind al unsprezecelea simț, este menită percepției diferențiate a acestor 10 instrumente: 5 de percepție și 5 de acțiune.
  4. Intelectul (buddhi) este menit determinării obiectelor; ātman, iluminându-l pe acesta (i.e. buddhi) care percepe toate obiectele cu lumina care este propria-i natură, este numit cunoscătorul (jñātṛ).
  5. Așa cum lumina care iluminează/revelează/clarifică își asumă forma celor iluminate/revelate/clarificate, fiind aparent amestecată cu cele iluminate, de fapt nu este amestecată cu acestea – la fel este întotdeauna cunoscătorul (jña) cu noțiunile (pratyaya).
  6. Așa cum o lampă care stă poate să ilumineze fără efort tot ceea ce „obține”, la fel cunoscătorul (jña) vede/percepe fără efort noțiunile intelectului sub forma sunetului (śabda) etc. pe care le „obține”.
  7. Plăcerea (sukha) etc. caracterizează intelectul care, fiind iluminat de eterna lumină a lui ātman, apare ca sine (ātman) în agregatul format din corp (śarīra) și instrumente (indriya).
  8. Cel care spune „sunt suferind” îl consideră pe ātman ca având dureri de cap etc. Văzătorul (draṣṭṛ) este altul decât cel văzut (i.e. suferindul), deoarece cel care se află în starea de văzător (draṣṭṛ) nu este cel care suferă.
  9. Acela suferă (duḥkhin) deoarece consideră că „eu (aham) sunt cel care suferă (