Skip to content

VI.23-40 – Bhagavad-gītā (Th. Simenschy)

Kindle

– I –

TURBURAREA LUI ARJUNA

Dritaraștra grăi:1

  1. Samjaia, ce-au făcut ai mei și Pandavii când s’au adunat la luptă pe Câmpia Sfântă, în Țara Kuru?

Samjaia grăi:

  • Când văzu oștirea Pandavilor așezată în linie de bătaie, regele Duriodana2 se apropiă de învățătorul său și-i zise:
  • Privește, învățătorule, oștirea cea mare a fiilor lui Pandu, întocmită în linie de bătaie de fiul lui Drupada3, discipolul tău iscusit.
  • Acolo sunt vitejii arcași, asemenea lui Bima și lui Arjuna în luptă, Iuiudana, Virata, Drupada, marele răsboinic,4
  • Driștaketu, Cekitana, Purujit, puternicul rege din Kaçi5, Kuntiboja, Șaibia cel mai ales dintre bărbați.
  • Viteazul Iudamaniu, puternicul Uttamaujas, fiul Subadrei și fiii Draupadiei, toți răsboinici mari.
  • Află și cine sunt cei mai de seamă dintre ai noștri, care conduc oștirea mea. Ți-i voiu spune, ca să-i cunoști:
  • Tu, Bișma, Karna, Kripa, biruitorul în luptă, Așvattaman, Vikarna, fiul lui Somadatta,
  • Și mulți alți eroi, ce-și dau viața pentru mine, purtând tot felul de arme și pricepuți în luptă.
  • Oștirea noastră, condusă de Bișma, nu-i tocmai mare; pe când a lor, condusă de Bima, e destul de mare.
  • Orânduiți în toate felurile, fiecăreia locul lui, apărați-l cu toții pe Bișma.
  • Spre bucuria lui, bătrânul și puternicul bunic al Kuruilor suflă cu putere în scoica sa, făcând-o să răsune ca un răget de leu.6
  • Atunci deodată răsunară scoicile și trâmbițele, și fură bătute tobele; și sunetul deveni vuet.
  • După aceea, stând pe un car de luptă înalt, tras de cai albi, Krișna și Arjuna suflară în scoicile lor divine.
  • Prințul din Kaçi, arcașul de frunte, viteazul Cikandin, Driștadiumna, Virata și fiul neînvins, al lui Satiaka:7
  • Drupada și fiii Draupadiei8 și Abimaniu cel cu brațe puternice, toți suflară în scoicile lor.
  • Sunetul lor sfâșiă inimile fiilor lui Dritaraștra si vuetul umplu cerul și pământul.
  • Atunci Arjuna, urmașul lui Pandu, când îi văzu pe fiii lui Dritaraștra așezați în linie de bătae și că săgețile încep a cădea, ridică arcul în sus și vorbi astfel către Krișna:

Arjuna grăi:

  • „Neperitorule, oprește carul la mijloc între cele două oștiri,
  • Ca să-i privesc pe aceștia, care sunt dornici de luptă și hotărîți. Cu cine trebue să mă lupt în această înverșunată bătălie?
  • Eu văd că cei care s’au adunat aici vor să lupte ca să-i facă pe plac fiului celui nelegiuit al lui Dritaraștra.”9

Samjaia grăi:

  • După ce Arjuna îi vorbi astfel, Krișna opri carul fără seamăn la mijloc între cele două oștiri,
  • Și’n fața lui Bișma, a lui Drona și a tuturor prinților, el grăi: „Arjuna, privește pe Kuravii care s’au adunat acolo”.
  • Atunci Arjuna văzu cum stau în linie de bătaie părinți și bunici, învățători, unchi și frați, fii și nepoți, prieteni și cunoscuți,
  • Socri și prieteni din amândouă oștirile. Când Arjuna văzu toate rudele așezate [în linie de bătaie],
  • Fu cuprins de o nesfârșită milă și grăi întristat:

Arjuna grăi:

  • „O, Krișna, când văd pe rudele mele dornice de luptă, așezate în linie de bătaie,
  • Mădularele mi se moaie și gura mi se usucă; corpul îmi tremură și părul mi se zburlește;
  • Arcul îmi cade din mână, pielea mă arde, nu pot sta liniștit și mintea mi se clatină.
  • Semne rele îmi apar și nu văd niciun bine dacă voiu omorî în luptă pe rudele mele.
  • O, Krișna, eu nu doresc biruința, nici domnia, nici plăceri. Ce-mi folosește domnia sau plăcerile sau viața?
  • Acei pentru care am dorit domnia, plăcerile și bucuriile, s’au orânduit aici pentru luptă, lăsându-și viața și avutul:
  • Învățători, părinți, fii, bunici, unchi, socri, nepoți, cumnați, rude:
  • Nu vreau să-i omor pe aceștia, – chiar dacă omoară ei, – chiar și pentru cele trei lumi: cu atât mai puțin pentru a stăpâni pământul.
  • O, Krișna, ce bucurie am avea dacă am ucide pe urmașii lui Dritaraștra? Dacă i-am omorî pe aceștia, care și-au încordat arcul, ar da păcatul peste noi.
  • De aceea nu trebuie să-i omorîm pe urmașii lui Dritaraștra, pe rudele noastre. Cum am putea fi fericiți, dacă i-am ucide pe cei înrudiți cu noi?
  • Dacă ei, fiindcă mintea le e cuprinsă de lăcomie, nu văd răul care izvorăște din distrugerea familiei și păcatul vătămării prietenilor,
  • Cum să nu înțelegem noi că trebue să ne ferim de acest păcat, prevăzând răul pricinuit prin distrugerea familiei?
  • Prin surparea familiei dispar legile eterne ale ei. Prin dispariția lor dispare și întreaga familie și stăpânește fărădelegea.
  • Prin biruința nelegiuirii se strică femeile virtuoase. Iar când femeile sunt stricate, îa naștere amestecul de caste.
  • Amestecul de caste duce la iad și familia și pe acei care o distrug. Căci strămoșii lor cad din cer, fiindcă nu li se mai aduce prinosul turtelor și al apei.
  • Datorită acestor rele, care pricinuesc amestecul de caste, din vina celor care distrug familia, se înlatură legile eterne ale castei și ale familiei.
  • Cei care calcă legile familiei stau în iad. Așa glăsuește tradiția.
  • Ah, ce păcat mare ne-am hotărît să făptuim, că suntem gata să ne ucidem propriile noastre rude, numai din dorința fericirii de a domni!
  • Mai bine ar fi pentru mine ca urmașii înarmați ai lui Dritaraștra să mă omoare în luptă, neînarmat, fără împotrivire din partea mea.”

Samjaia grăi:

  • Zicând acestea, Arjuna se așeză pe scaunul carului său, lăsând să-i cadă arcul și săgeata, cu sufletul turburat de mâhnire.

– II –

ÎNVĂȚĂTURA DESPRE SAMKHYA

Samjaia grăi:

  • Atunci Krișna grăi către Arjuna, care era cuprins de-o milă atât de mare și cu ochii plini de lacrimi:

Sfântul grăi:

  • Arjuna, de unde ți s’a ivit, în primejdie, această rușinoasă descurajare, care nu duce la cer, demnă numai de cei josnici?
  • Nu fii slab, Arjuna; lucrul acesta nu e vrednic de tine. Ridică-te, tu care ești spaima dușmanilor, și lasă josnica slăbiciune a inimii”.

Arjuna grăi:

  • „O, Krișna, zdrobitorule de dușmani, cum voiu lupta împotriva lui Bișma și a lui Drona, aruncând săgeți asupra acestor doi bărbați vrednici de cinste?
  • Mai bine să mănânc pe lumea aceasta pomană cerșită, decât să ucid pe venerabilii învățători. Dacă i-aș ucide pe învățătorii doritori de bogație, aici pe pământ, aș mânca hrană mânjită de sânge.
  • Nu știm ce-i mai bine pentru noi: să învingem sau să fim învinși. În fața noastră stau urmașii lui Dritaraștra, pe care dacă i-am omorî, n’am mai voi să trăim.
  • Te întreb cu sufletul copleșit de compătimire, cu mintea turburată de simțimântul datoriei; spune-mi hotărît: ce e mai bine de făcut? Sunt discipolul tău: învață-mă; căci scăparea mea e la tine.
  • Nu văd ce ar putea să-mi alunge mâhnirea, care-mi usucă [organele] simțurilor, chiar dacă aș dobândi pe pământ domnia fără rival, înfloritoare, și stăpânirea peste zei”.

Samjaia grăi:

  • Astfel vorbi Arjuna către Krișna și adăugă: „Nu mă voiu lupta”; apoi tăcu.
  • La mijloc între cele două armate, Krișna zise zâmbind către cel abătut:

Sfântul grăi:

  • „Deși spui vorbe înțelepte, tu deplângi pe acei care nu sunt de plâns. Cei înțelepți nu plâng nici pe cei morți, nici pe cei vii.
  • Doar noi toți, și eu și tu și domnitorii aceștia, am mai fost și vom mai fi și’n viitor.
  • După cum în corpul omenesc există pe rând copilărie, tinerețe și bătrânețe; tot astfel există și reîntrupare; pentru cel înțelept nu-i nicio îndoială în privința aceasta.
  • Rabdă, Arjuna, contactul cu elementele, care-ți dă senzația de cald și de frig, de plăcere și de durere, care vine și se duce, care nu e durabilă.
  • Înțeleptul, pe care nu-l turbură aceste senzații, care-i nepăsător la plăcere și la durere, e sortit nemuririi.
  • Nu se, poate naște ceea ce este din ceea ce nu-i, nici ceea ce nu-i din ceea ce este. Cei care văd adevărul, știu care-i condiția fiecăruia.10
  • Află că acela care a creeat acest univers este neperitor și nimeni nu-i în stare să-i pricinuiască peirea.
  • Numai corpurile sufletului celui veșnic, neperitor și infinit au un sfârșit. De aceea luptă-te, Arjuna.
  • Cel care crede că el [sufletul] e cel care omoară și cel care socoate că el e cel care-i omorît, – amândoi nu judecă bine. El nu omoară, nici nu-i omorît.
  • El nu se naște, nici nu moare vreodată; el n’are trecut, nici viitor. El e nenăscut, perpetuu, veșnic, străvechiu; el nu e omorît, când e omorît corpul.
  • Cel care știe că el e neperitor, veșnic, nenăscut și nemuritor, – cum ar putea acela să omoare pe cineva sau să pună să-l omoare?
  • După cum omul leapadă hainele vechi și ia altele noui, tot astfel sufletul leapădă corpurile vechi și îmbracă altele noui.
  • Pe el nu-l taie sabia, nu-l arde focul, nu-l udă apa, nu-l usucă vântul.
  • El nu poate fi tăiat, ars, udat, uscat. El e veșnic, pretutindeni, nestrămutat, neclintit și etern.
  • El e nemanifestat, cu neputință de închipuit, neschimbat. De aceea, știindu-l astfel, nu trebue să-l deplângi.
  • Iar dacă socoți că el veșnic se naște și veșnic moare, și’n cazul acesta nu trebue să-l deplângi.
  • Căci pentru cel ce se naște e sigură moartea, iar pentru cel care moare e sigură nașterea.11
  • De aceea, fiindcă lucrul nu poate fi înlăturat, nu trebue să plângi.
  • Începutul creațiunilor nu e cunoscut, nici sfârșitul lor, ci numai mijlocul. Ce rost are aici jălirea?12
  • Unii îl privesc ca pe o minune, alții la fel vorbesc despre el ca de o minune; ca de o minune aud alții despre el; și totuși, deși aud despre el, nimeni nu-l cunoaște.
  • Arjuna, sufletul acesta veșnic, cu neputință de nimicit, se află în corpul fiecăruia; de aceea să nu deplângi nicio ființă.
  • Gândește-te la datoria ta și nu tremura. Nu există pentru un răsboinic nimic mai presus de luptă; aceasta-i datoria sa.
  • Numai luptătorii fericiți, pentru care din întâmplare este deschisă poarta cerului, au parte de-o astfel de luptă.
  • Dacă însă nu te vei lupta, vei săvârși un păcat, căci îți vei părăsi datoria și bunul tău renume.
  • Toți vor vorbi despre rușinea ta neperitoare. Și pentru un om de onoare infamia e mai rea decât moartea.
  • Cei viteji vor crede că te-ai ferit de luptă din pricina fricii; cei care te-au respectat, te vor disprețui;
  • Iar răuvoitorii vor spune multe vorbe de ocară despre tine, defăimând destoinicia ta. Și ce poate fi mai dureros decât aceasta?
  • Sau vei fi omorît, și atunci vei dobândi cerul; sau vei învinge, și atunci vei stăpâni pământul. De aceea ridică-te, Arjuna, hotărît să lupți.
  • Nepăsător la bucurie sau la întristare, la câstig sau la pagubă, la biruință sau la înfrângere, pregătește-te de luptă; în felul acesta nu vei săvârși un păcat.
  • Iată învățătura expusă în Samkhya; ascultă și pe cea din Yoga; înzestrat cu ea, vei lepăda lanțurile faptei.13
  • Nicio faptă săvârșită pe lumea aceasta nu se pierde; nu există altă lege. O parte cât de mică a acestei legi apără de o mare primejdie.
  • Cei hotărîți au o singură părere; însă de multe feluri și fără număr sunt părerile celor nehotărîți.
  • Vorbele frumoase, pe care le proclamă neînțelepții, cărora le place să discute despre Veda, care spun că nu mai există altceva,14
  • Plini de dorinți, pentru care cerul este ținta supremă, – vorbele lor făgăduesc renașterea, ca răsplată pentru faptele [săvârșite] și sunt pline de tot felul de rituri pentru a dobândi plăceri și putere.
  • Cei preocupați de plăceri și de putere, a căror minte e luată de astfel de vorbe, nu se îndreaptă cu hotărîre spre meditație [asupra sufletului suprem].
  • Obiectul Vedelor sunt cele trei însușiri [ale naturii]. Liberează-te, Arjuna, de cele trei însușiri; fii indiferent față de orice dualitate, veșnic hotărît, fără posesiune, stăpân pe tine.15
  • Pe cât e de mare folosul fântânii umplută de pretutindeni cu apă, pe atâta-i acela din toate Vedele pentru brahmanul care deosebește adevărul.
  • Silința ta să fie îndreptată spre faptă, dar niciodată spre rodul ei; să nu ai în vedere răsplata faptei dar nici să nu fii inactiv.
  • Cufundat în meditație, săvârșește fapte, fără a te lășa robit de ele, devenind indiferent la isbândă și la neisbândă. Indiferența se numește yoga.16
  • Cu mult mai prejos stă fapta decât concentrarea minții. În mintea ta caută refugiu. Cei ce sunt atrași de răsplata faptelor, sunt vrednici de milă.
  • Cel ce se adâncește în meditație, acela părăsește aici [pe pământ] și fapta bună și cea rea. De aceea concentrează-ți mintea; yoga dă iscusință în fapte.
  • Înțelepții cu gândirea concentrată, care renunță la rodul faptei, sunt liberați de lanțurile renașterii și dobândesc condiția cea bună.17
  • Când mintea ta va străbate negura iluziei, vei deveni indiferent la ceea ce ai auzit și la ceea ce vei mai auzi.18
  • Când mintea ta va sta fixă, neclintită în meditație, deosebindu-se în păreri de cele auzite, atunci vei realiza yoga”.19

Arjuna grăi:

  • „O, Krișna, cum vorbește cel care-i ferm în cunoaștere [și] cufundat în meditație? Ce spune cel cu mintea fermă, cum șade și cum merge el?”

Sfântul grăi:

  • „Când părăsește toate dorințele ascunse în inima sa, mulțumit în suflet numai cu sufletul său, atunci e ferm în cunoaștere.
  • Cel care-i neturburat de mâhniri, fără dorință de plăceri, lipsit de pasiune, de frică și de mânie, cu mintea hotărîtă, – acela e un ascet.
  • Cel care n’are nicio dorință, care, orice ar dobândi, fie bun fie rău, nu se bucură nici nu se supără – judecata aceluia e nesdruncinată.
  • Când își retrage cu desăvârșire organele simțurilor dela obiectele lor, ca o broască țestoasă membrele ei, atunci judecata aceluia e nesdruncinată.20
  • Preocupările acestei lumi încetează, când omul postește. Când îl vede cu desăvârșire liber de dorință, însăși dorința lui încetează.
  • Căci simțurile turburătoare pun stăpânire cu forța chiar și pe mintea celui înțelept, care năzuește spre liberare.21
  • Pe acestea toate înfrânându-le, să șadă adâncit în meditație, absorbit în mine; căci cine își stăpânește simțurile, judecata aceluia e nesdruncinată.
  • Când omul se gândește la obiectele simțurilor, i se naște înclinarea pentru ele. Din înclinare se naște dorința, din dorință mânia,22
  • Din mânie răsare rătăcirea, din rătăcire dezordine în memorie, din pierderea memoriei pierderea judecății și datorită pierderii judecății este pierdut și el.
  • Părăsind plăcerile acestei lumi cu simțurile liberate de patimă și ură și stăpânite de el, cel cu sufletul înfrânat dobândește seninătatea.
  • Prin liniște dispar toate mâhnirile sale; căci repede devine fermă judecata celui cu mintea calmă.
  • Nu este judecată, nici hotărîre, la cel care nu-e concentrat; nici pace la cel nehotărât; iar cel fără pace cum poate fi fericit?
  • Căci atunci când mintea e condusă de simțuri, care rătăcesc [în toate părțile], acestea îi răpesc judecata, așa cum răpesc vânturile corabia pe apă.
  • De aceea, acela care-și oprește cu desăvârșire simțurile dela obiectele lor, are judecata fermă.
  • Cel care se stăpânește, veghează atunci când e noapte pentru toate creaturile; iar când veghează creaturile, atunci e noapte pentru înțeleptul care vede [adevărul].
  • Acela în care intră toate dorințele, – așa cum intră apele în oceanul nemișcat, umplându-l, – având tot felul de dorinți, nu dobândește pacea.
  • Cel care leapadă toate dorințele și trăiește fară a dori nimic, nepăsător față de lucrurile acestei lumi, liberat de egoism, – acela dobândește pacea.
  • Așa se poartă un brahman; cine are această purtare, acela nu mai e amăgit de iluzii. Cine a urmat-o, acela în clipa morții se unește cu sufletul universal”23

– III –

DESPRE FAPTĂ

Arjuna grăi:

  • „O, Krișna, dacă socoți că rațiunea e mai presus de acțiune, atunci de ce mă îndemni la o faptă atât de grozavă?
  • Tu îmi turburi judecata prim vorbele tale cu două înțelesuri. De aceea spune-mi hotărît: un singur lucru: cum aș putea dobândi fericirea?”

Sfântul grăi:

  • „Pe lumea aceasta sunt două cunoașteri desăvârșite, pe care le-am spus altă dată: yoga meditației aparține adepților învățăturii Samkhya, yoga faptei este a yoginilor.24
  • Părăsirea acțiunii nu constă în neînceperea faptei, iar isbânda nu se capătă prin renunțare.
  • Într’adevăr, nimeni nu poate exista măcar o clipă fără a face ceva; căci însușirile naturii sale îl silesc pe fiecare să săvârșească fapte fără voia sa.
  • Cel orbit, care, deși își supune organele acțiunii, se gândește mereu la obiectele simțurilor, e un fățarnic.25
  • Însă cel care își înfrânează simțurile în mintea sa, dar îndeplinește acțiuni prin organele acțiunii, fără a fi atras [de faptă], acela e un om ales.
  • Săvârșește negreșit fapte: căci fapta e mai presus de inacțiune. Chiar și existența ta n’ar fi cu putință, dacă n’ai face nimic.
  • Afară de fapta care se săvârșește în vederea jertfei, lumea aceasta e prinsă în lanțurile acțiunii. Pentru aceasta26, Arjuna, îndeplinește fapta, dar fără a te lăsa ademenit de ea.
  • Odinioară, când Creatorul a creat pe oameni odată cu jertfa, el le-a spus: „Prin aceasta veți dobândi urmași; aceasta să vă fie vaca dorințelor27.
  • Prin aceasta să iubiți pe zei și zeii să vă iubească pe voi; iubindu-vă unii pe alții veți dobândi fericirea supremă.
  • Zeii, venerați prin jertfă, vă vor da bunurile dorite. Cine se folosește de bunurile date de ei fără a le oferi și lor, acela-i un tâlhar.
  • Cei virtuosi, care mănâncă numai resturile jertfei28, se liberează de toate păcatele. Pe când cei răi, care gătesc mâncarea numai pentru ei, săvârșesc o faptă rea.
  • Ființele se nasc din hrană, hrana provine din ploaie, ploaia se ivește din jertfă, iar jertfa își are origina în faptă:
  • Fapta își are origina în Brahma, Brahma purcede din cel neperitor. De, aceea Brahma, care-i pretutindeni și veșnic, se găsește în jertfă.
  • Omul rău, care nu continuă să învârtească roata pusă astfel în mișcare, care găsește plăcere în simțuri, acela trăește în zadar, Arjuna.
  • Însă cel care găsește plăcere în [propriul său] suflet, care-i satisfăcut [numai] cu sufletul său și mulțumit numai în suflet, – pentru acela nu există faptă29,
  • Căci pentru el e tot una aici [pe pământ] dacă se săvârșește ceva sau nu. Între toate ființele el nu caută vreun folos în faptă.
  • De aceea îndeplinește totdeauna fapta ce trebue făcută, fără a fi împins de vreo dorință; căci cel care săvârșește fapta fără dorința de răsplată, acela dobândește fericirea supremă30.
  • Prin faptă au ajuns Janaka și alții la desăvârșire. Gândindu-te și la rânduiala acestei lumi, ești dator să săvârșești fapte.
  • Tot ceea ce săvârșește cel ales, fac și ceilalți. Regula de acțiune stabilită de el este urmată de mulțime.
  • Arjuna, eu n’am nimic de făcut în cele trei lumi31, n’am de dobândit nimic, care să nu fi fost dobândit; și totuși eu săvârșesc fapte.
  • Căci, dacă n’aș săvârși fapte, neobosit, – doar toți urmează calea mea, –
  • Toată lumea ar pieri, dacă n’aș săvârși fapte, iar eu aș pricinui turburare și aș distruge ființele.
  • După cum cei neștiutori săvârșesc fapte fiindcă sunt atrași de ele: tot așa înțeleptul care dorește binele omenirii, să săvârseașcă fapte fără a fi atras de ele.
  • Înțeleptul să îndeplinească cu plăcere toate acțiunile, meditând [asupra mea]; să nu producă rătăcire în mintea celor neștiutori, care sunt atrași de faptă32.
  • Toate faptele sunt săvârșite prin însușirile naturii [fiecăruia]. Acela al cărui suflet e orbit din cauza [iluziei] eului, crede că el e acela care săvârșește acțiunea.33
  • Dar acela care cunoaște adevărul, îndoita deosbire a faptelor și însușirilor,34 și care gândește: „Însușirile se află în însușiri”, – acela nu se lasă atras [de faptă].
  • Cei care sunt înșelați de însușirile materiei, se lasă atrași de faptele bazate pe însușiri. Cel [înzestrat] cu cunoaștere desăvârșită nu trebue să șovăiască [atunci când îi vede] pe cei neștiutori, a căror cunoaștere nu e desăvârșită.
  • Părăsind în mine toate faptele, cu mintea concentrată, asupra Sufletului suprem, lepădând orice speranță, liberat de egoism și mântuit de suferință, luptă-te.35
  • Cei care urmează statornic învățătura mea, cu credință și fără murmur, – aceia sunt liberați de [urmările] faptei.
  • Însă cei care cârtesc și nu urmează învățătura mea, aceia să știi că sunt nesiguri cu privire la orice cunoaștere, pierduți și fără minte.
  • Chiar cel care posedă cunoașterea superioară36, săvârșește fapte potrivite cu natura sa. Ființele urmează natura lor. Ce poate face înfrânarea [ei]?
  • Pentru fiecare obiect al simțurilor există simpatie și antipatie. Omul să nu se lase robit de ele, căci sunt dușmanii săi.
  • Mai bună-i legea proprie, [chiar și] lipsită de putere, decât legea altuia [din altă castă, chiar dacă-i] bine îndeplinită. Mai bine moartea în propria lege; legea altuia aduce primejdii”.37

Arjuna grăi:

  • „O, Krișna, cine-l împinge pe om să săvârșească păcat, chiar fără să vrea, ca și cum ar fi silit cu forța?”

Sfântul grăi:

  • „Aceasta-i dorința, aceasta-i mânia, care provine din însușirea patimei. Ea e foarte lacomă și vătămătoare; află că ea e dușmanul aici [pe pământ].
  • Cum e focul învăluit de fum și nu poate fi văzut din pricina lui, – astfel e învăluită lumea de acest [dușman].
  • De acest dușman etern al înțeleptului, care poate lua orice înfățișare, de acest foc greu de săturat, e învăluită cunoașterea.
  • Simțurile, mintea, gândirea sunt lăcașul dorinței. Prin acestea turbură ea pe om, învăluindu-i cunoașterea.38
  • De aceea, Arjuna, înfrânează-ți mai întâi simțuriile; pe urmă leapădă răul acesta, care distruge ambele cunoașteri39.
  • au spus: puternice sunt simțurile, dar mintea e mai presus de simțuri; gândirea40 este mai presus de minte; iar cel care-i mai presus de gândire, acela-i sufletul.
  • Astfel, cunoscând pe acela care-i mai presus de gândire și găsind un sprijin în propriul tău suflet, nimicește pe dușmanul primejdios cu înfățișarea după plac41.

 


– IV –

DESPRE DIFERITELE FELURI DE CUNOAȘTERE

Sfântul grăi:

  • „Această învățătură a yogei eu am spus-o odinioară lui Vivasvat. Vivasvat a spus-o lui Mânu, iar Mânu a spus-o lui Ikșvaku.42
  • Astfel au cunoscut-o printr’o tradiție neîntreruptă înțelepții regești. Însă, după un timp îndelungat yoga a dispărut.
  • Această yoga straveche, această taină supremă, ți-am spus-o acum, fiindcă te socot prietenul și adoratorul meu”.

Arjuna grăi:

  • „Sfinte, existența ta vine mai târziu, iar aceea a lui Vivasvat e anterioară. Așa dar cum să înțeleg că tu ai spus-o mai întâi?”

Sfântul grăi:

  • Arjuna, multe vieți de ale mele și de ale tale sau perindat. Pe acestea toate eu le cunosc, dar tu nu [le știi].
  • Deși [sunt] nenăscut, neperitor, stăpânul [tuturor] creaturilor, eu mă nasc prin puterea magică a naturii mele.
  • Căci, ori de-câte ori decade legea [sfântă] și se ridică nelegiuirea, eu mă creez pe mine însumi.
  • Pentru ocrotirea celor virtuoși și pentru nimicirea celor răi, pentru restabilirea legii [sfinte], eu mă renasc din veșnicie în veșnicie43.
  • Cine cunoaște cu adevărat existența și acțiunea mea divină, acela, după ce[-și] părăsește corpul, nu se mai renaște; acela se contopește cu mine44.
  • Mulți care s’au liberat de pasiuni, de frică și de mânie, care au fost pătrunși de mine, care s’au refugiat la mine, purificați prin asceza cunoașterii [adevărul suprem], au dobândit natura mea.
  • După cum aceia se îndreaptă spre mine, tot așa și eu îi primesc cu iubire. Toți oamenii urmează calea mea, Arjuna.
  • Cei care doresc izbânda în faptele lor aduc jertfe zeilor aici [pe pământ]; căci în lumea muritorilor iute se ivește izbânda care se naște din faptă.
  • Eu am creat cele patru caste45 potrivit cu însușirile și cu faptele [fiecăreia]. Află că eu, care le-am facut, sunt cel neperitor, care [totuși] nu săvârsesc fapte.
  • Pe mine nu mă pătează faptele; eu nu năzuesc la rodul lor. Cine mă cunoaște astfel, acela nu e legat de faptele [pe care le săvârșește].
  • Deci, știind că au fost săvârșite fapte odinioară de cei care năzuiau la liberarea [finală]46, fă și tu faptele pe care le-au săvârșit odinioară cei [care au trăit înaintea ta.
  • Ce e fapta și ce-i inacțiunea? Iată întrebarea pe care și-au pus-o înșiși înțelepții acestei lumi, nedumeriți. Am să-ți explic fapta: când o vei cunoaște, vei fi liberat rau.
  • Trebue să te gândești și la fapta și la fapta îm legii și la inacțiune; căci natura faptei e nepătrunsă.
  • Cel care vede inacțiunea în fapta și fapta în inacțiune, acela-i înțelept între oameni; acela îndeplinește concentrat47 orice faptă.
  • Acela care, orice ar întreprinde, este lipsit de dorință și de năzuință, care a ars fapta în focul cunoașterii, pe acela înțelepții îl numesc învățat.
  • Cel care a lepădat năzuința spre roada faptei leare-i totdeauna mulțumit, care-i neatârnat, acela, chiar tîând săvârșește o acțiune, nu face nimic.
  • Cel care nu spera nimic, care își stăpânește gândirea, care a renunțat la orice posesiune, care nu săvîrșește fapta decât cu trupul, acela nu păcătuește.
  • Cel care-i mulțumit cu ceea ce dobândește întâmplător, care a trecut peste dualitate, care-i fără mânie, fie ca isbândește fie că nu, – acela, chiar când săvârșește fapta, nu e legat [de ea].
  • Cel care face fapta [numai] pentru a jertfi, cine nu o iubește, care-i liberat [de dorința], a cărui minte a pătruns în cunoaștere48, – fapta aceluia dispare în întregime,
  • Brahma49 este ofranda, brahma este jertfa, brahma este în foc; prin brahma se aduce jertfa. Cel care în [acțiune] meditează asupra lui Brahma, se va contopi cu Brahma.
  • Unii yogini aduc jertfe zeilor, alții aduc jertfe prin jertfa turnată în focul lui Brahma50,
  • Alții jertfesc în focul înfrânării auzul și celelalte simțuri, alții jertfesc în focul simțurilor sunetul și celelalte obiecte ale simțurilor,
  • Alții jertfesc toate acțiunile simțurilor și ale vieții în focul yogei înfrânării de sine, aprins de cunoaștere,51
  • Unii asceți cu aspre-juruinți aduc ca jertfa ceda ce au; alții asceza, alții iarăși yoga, studiul Vedei sau cunoașterea.
  • Unii aduc ca jertfa suflarea în răsuflare, alții răsuflarea în suflare, oprind caile suflarii și a răsuflării, preocupați numai de înfrânarea respirației,52
  • Alții postesc, aducând ca jertfa viața în viața [lor]. Toți cunosc jertfa și prin jertfa își șterg păcatele.
  • Cei care mănâncă [numai] rămășitele jertfei, se duc la Brahma cel veșnic. Lumea aceasta nu aparține celui care nu aduce jertfa, cu atât mai puțin altă [lume].
  • Toate felurile de jertfa, ce se aduc lui Brahma purced din fapta. Cunoscând aceasta, vei fi liberat.53
  • Mai presus e jertfa cunoașterii54 decât jertfa de bunuri. În cunoaștere se află cuprinse toate faptele.
  • Cei care posedă cunoștința și care cunosc adevărul, îți vor arăta aceasta știință, dacă te vei închina la ei, dacă-i vei cinsti și-i vei întreba.
  • Când o vei cunoaște, nu vei mai fi turburat așa [ca acum]. Prin ea vei [re]cunoaște toate ființele în tine și’n mine.55
  • Chiar dacă ai fi mai plin de păcate decât toti pacatosii, vei trece peste toate cu barca Cunoașterii56.
  • O, Arjuna, după cum focul aprins preface în cenușă lemnele, tot astfel focul cunoașterii preface în cenușă faptele.
  • Nu există pe lume un mijloc de purificare la fel ca cunoașterea. Pe aceasta o găsește, cu timpul, singur în sine cel desăvârșit prin yoga.
  • Cel care are credința, dobândește cunoașterea, dacă-i preocupat numai de ea și daca-și înfrânează simțurile; iar când o capătă, curând după aceea atinge pacea supremă.
  • Cel care nu cunoaște, care nu crede, care se îndoește, – acela: piere pentru acela cafe se îndoeste, nu exista nici lumea aceasta, nici alta, nici fericire.
  • Cel care a depus faptele sale în yoga57, care prin cunoaștere a distrus îndoiala, care se stăpânește, – pe acela nu-l înlănțuesc faptele.
  • De aceea, curmă cu sabia cunoașterii îndoiala provenită din neștiință, care stă în inima ta; consacră-te yogei, Arjuna; ridică-te”.

– V –

DESPRE RENUNȚARE

Arjuna grăi:

  • „O, Krișna, tu sl avești58 renunțarea la fapte, iar pe de altă parte vorbești despre îndeplinirea lor. Spune-mi hotărît, care din aceste două e mai presus?”

Sfântul grăi:

  • „Amândouă, și renunțarea și îndeplinirea nilor [sfinte], duc la fericirea supremă. Însă îndeplinirea lor e mai presus de renunțare.
  • Se poate cunoaște cel care veșnic renunță la acțiune prin aceea ca nu urăște nici nu dorește. Cel care-i indiferent față de dualitate59, acela ușor e liberat de lanțurile [renașterii].
  • Despre samkhya și yoga vorbesc în chip deosebit [numai] cei neștiutori, nu cei învățati. Cine se dedică numai uneia cum trebue, acela dobândește folosul amândurora.
  • Condiția la care ajung adepții [învățăturii] samkhya este atinsă și de adeptii [învățaturii] yoga. Cine înțelege că samkhya și yoga sunt una, acela știe.
  • Renunțarea [la acțiune] fără yoga e greu de dobândit, înțeleptul care se concentrează prin yoga, nu după mult timp ajunge la Brahma60,
  • Cine-i concentrat prin yoga, cu simțurile supiise, cu sufletul pur și înfrânat devenit una cu sufletul tuturor, ființelor, – acela, chiar când săvârșește [fapte], nu e pătat [de ele].
  • Cel concentrat, care cunoaște adevărul, acela gândește: „Eu nu fac nimic”, când priveste, aude, atinge, miroase, mănâncă, merge, doarme, respiră,
  • Vorbește, apuca, închide sau deschide ochii; căci el știe ca simțurile sunt active în obiectele lor61.
  • Cine săvârșește fapte închinându-le lui Brahma și desfăcându-se [de ele], acela nu e pătat de păcat, ca frunza de lotus [de picătura] de apă [care stă pe ea].
  • Yoginii săvârșesc fapte cu trupul, mintea, intelectul, cu toate simțurile, părăsind dorința spre purificarea sufletului lor.
  • Cel concentrat62, care a renunțat la răsplata faptelor [sale], dobândește pacea supremă; [pe când] cel neconcentrat, care năzuește spre rodul [faptei], este legat de [lanțul renașterilor], pentrucă fapta sa este supusă dorinței.
  • Sufletul care renunță conștient la toate acțiunile, stă fericit, stăpân pe el, în cetatea cu nouă porți63, faiSiifa face ceva și fără a pune pe alții să facă.
  • Stapânul acestei lumi nu creează nici activitatea nici acțiunile nici unirea cu rodul acestora; ci [numai] natura64 [fiecăruia îl] determină [la fapte].
  • Stăpânul nu primește dela nimeni [vre-un] rău sau [vre-un] bine; [numai] fiindcă cunoașterea le e învăluită de neștiința, de aceea gresesc oamenii.
  • Însă aceia, a căror neștiință a fost alungată de știință – știința acelora luminează ca soarele aceasta tinta supremă.
  • Cei care au gândul și sufletul cufundate în el65, care atârnă [numai] de el, care sunt cu totul stăpâniți de el – aceia nu se mai întorc; căci petele le sunt în departate de cunoaștere.
  • Înțelepții privesc deopotriva pe brahmanul în zestrat cu știința [sfântă] și cu purtare virtuoasa ca și pe o vaca, im elefant, un câne sau un paria.66
  • Însă alei [pe lumea aceasta numai] aceia birue [re]nașterea, a căror minte e indiferentă. Căci Brahma e fără greșala și indiferent; de aceea ei stau în Brahma.67
  • Cel cu gândirea ferma, neturburat, care-l cunoaște pe Brahma și care se afla în el68, nu se bucura când i se întâmpla ceva plăcut, nici nu tremura când i se întâmpla ceva neplăcut.
  • Cel care s’a desprins de senzatiile lumii din afarâ si care găsește mulțumire în propriul sau suflet, acela unit cu Brahma prin yoga, dobândește fericirea neperitoare.
  • Căci plăcerile care provin din atingerea simțurilor cu lumea din afara sunt un izvor de suferința; ele au un început și un sfârșit, Arjuna. înțeleptul nu găseste bucurie în ele.
  • Cel care-i în stare aici [pe lumea aceasta], înainte de-a se libera de corp, sa înfrunte navala dorinței: și a mâniei, acela-i unit cu mine [prin yoga], acela-i un om fericit.
  • Cel care are fericirea și bucuria în el, care are lumina lăuntrică, – yoginul acela devine Brahma și intră în nirvana lui Brahma.69
  • Nirvana lui Brahma o dobândesc Rișii, a căror pete au disparut, la care dualitatea a fost distrusă, care se stăpânesc și care se bucură de fericirea tuturor ființelor.
  • Asceții care s’au liberat de dorința și de care-și înfrânează mintea, care cunosc sufletul, acei sunt aproape de nirvana lui Brahma.
  • Ascetul care exclude senzațiile ce vin din afară, care-și ațintește privirea între sprâncene care-și regulează suflarea și răsuflarea,70
  • A cărui minte, gândire și simțuri sunt înfrânate a cărui unică preocupare este liberarea [finală], totdeauna fără dorință, frică sau mânie, – acela-i liberat
  • Cel care știe că eu sunt cel care primește jertfele și asceza, marele stăpân al întregului univers, prietenul tuturor ființelor, – acela dobândește pacea”.

– VI –

DESPRE SUFLETUL UNIVERSAL

Sfântul grăi:

  1. „Cel care își face datoria, fără a se gândi la rodul faptelor, acela a renunțat, acela-i un yogin; nu însă acela [care trăește] fără [a aprinde] focul [sfânt] și fără a [îndeplini] îndatoririle religioase.
  2. O, Arjuna, ceea ce se numește renunțare, este yoga; căci nimeni nu devine yogin, dacă nu a lepădat dorința.
  3. Mijlocul ascetului care dorește să se suie până la yoga este fapta; iar ținta celui care s’a suit până la yoga se numește pace.
  4. Căci atunci când el nu atârnă de obiectele simțurilor, nici de fapte, când a lepădat orice dorință, se spune că s’a suit până la yoga.
  5. Să se înalțe prin el însuși, și nu se coboare. Căci el însuși își este și prieten și dușman.
  6. Sufletul care s’a învins pe sine își este prieten. Însă din dușmănie față de ceea ce nu-i suflet71, sufletul se poate purta dușmănos.
  7. Sufletul [suprem] sălășluește în acela care s’a învins pe sine și care-i calm și la frig și la căldură, în un bucurie și’n întristare, în cinste și’n rușine.
  8. Yoginul al cărui suflet e pătruns de cunoașterea superioară și de cea profană, neclintit, cu simțurile supuse, pentru care „n bulgăre de pământ, o piatră sau [o bucată de] aur e tot una, se numește unit [cu Brahma].
  9. Cel care-i acelaș față de prieteni și față de dușmani, față de străini și de rude, a cărui minte e aceiași față de cei buni și față de cei răi, – acela-i [un om] superior,
  10. Yoginul să se concentreze necontenit, stând [într’un loc] retras, singur, cu mintea și cu sufletul înfrânate, fără a spera și fără a poseda nimic,
  11. Așezat ferm într’un loc curat, nici prea sus nici prea jos, așternut cu o haină, cu o [bucată de] piele sau cu iarbă [sfântă],
  12. Concentrându-și mintea și înfrânându-și activitatea minții și a simțurilor, așezat pe locul său, să practice yoga spre purificarea sa.
  13. Ținând nemișcat deopotrivă corpul, capul și gâtul, rigid, privindu-și vârful nasului și fără a privi în jurul sau,
  14. Cu sufletul calm, fără frică, cast ca un discipol brahmanic, înfrânându-și mintea, cu gândind [numai] la mine, să șadă concentrat, cu totul absorbit în mine.
  15. Yoginul care se concentrează necontenit, cu mintea înfrânată, dobândește liniștea, a cărei țintă supremă e nirvana, și ajunge la condiția mea,72
  16. O, Arjuna, nu există yoga pentru acela care mănâncă prea mult, nici pentru acela care nu mănâncă deloc, nici pentru cel deprins să doarmă prea mult, nici pentru acela care veghează.
  17. Celui care mănâncă și se primblă cât trebue, care face numai ceea ce trebue, care doarme și veghiază cât trebue, – aceluia i se realizează yoga, care alungă suferința.
  18. Când mintea este înfrânată și absorbită în suflet, îndepartată dela toate dorințele, – atunci se spune că el e concentrat.
  19. Ca o lumină, care stând într’un loc ferit de vânt nu se mișcă, – astfel e yoginul cu gândurile stăpânite, care se concentrează prin yoga.
  20. Acolo unde gândirea încetează, oprită prin practicarea yogei, unde privindu-și [propriul său] suflet prin sufletul său, se bucură de el,
  21. Unde cunoaște fericirea absolută, perceptibilă de intelect și mai presus de simțuri, – și unde stând nu se abate dela adevăr,
  22. Pe care dobândindu-l socoate că nu se poate dobândi altceva mai presus de el, în care stând nu e turburat de nicio mâhnire, ori cât de mare:21) Persoana: divinitatea.
  23. Aceasta este yoga, care îndepărtează dela [orice] suferință. Această yoga trebue practicată în chip hotărît, cu mintea indiferentă [față de orice altă preocupare].
  24. Părăsind [cu desăvârșire] toate dorințele care se nasc din închipuire, stăpânind cu totul prin mintea sa simțurile,
  25. Treptat, treptat să înceteze activitatea, cu gândirea devenită fermă, și făcând ca mintea să stea adâncită în suflet, să nu se gândească la nimic.
  26. De oriunde ar [căuta să] iasă mintea șovăelnică, nefixată [bine], s’o înfrâneze și s’o aducă înapoi la suflet.
  27. Căci pe yoginul cu mintea calmă, a cărui pasiune este stinsă, care a devenit Brahma, fără pată, îl cuprinde fericirea supremă.
  28. Însă yoginul care se silește din toate puterile, după ce se curăță de păcate și atinge desăvârșirea în decursul multor vieți, dobândește [în cele din urmă] condiția supremă.73
  29. Yoginul e mai presus de asceți, mai presus chiar și de cei care posedă cunoașterea superioara; el e mai presus de cei care săvârșesc fapte. De aceea fă-te yogin, Arjuna.
  30. Cel care mă iubește, plin de credință, cu sufletul îndreptat spre mine, pe acela eu îl socotesc că-i cel mai unit cu mine dintre toți yoginii”.

– VII –

DESPRE CUNOAȘTERE

Sfântul grăi:

  1. „O, Arjuna, află cum mă vei cunoaște, în întregime, sigur, dacă mintea ta va fi concentrată asupra mea, dacă vei practica yoga și vei căuta refugiul în mine.
  2. Îți voiu spune toată învățătura, împreună cu cunoașterea superioară. După ce o vei cunoaște, nu’ți va mai rămâne nimic altceva de cunoscut aici [pe pământ].
  3. Dintr’o mie de oameni [numai] unul năzuește spre desăvârșire; iar dintre cei desăvârșiti, care se silesc, [numai] unul mă cunoaște cu adevărat.
  4. Natura mea e alcătuită din opt părți: pământ, apă, foc, aer, eter, minte, gândire și conștiință.
  5. Află însă că natura mea superioară e alia ea? dă viață; prin ea se menține acest univers.
  6. Din ea purced toate ființele; eu sunt începutul și sfârșitul întregii lumi.
  7. Nu există altceva mai presus de mine. De mine atârnă întregul univers, cum atârnă perlele de un fir.
  8. Eu sunt apa din ape, strălucirea din lumină și din soare, silaba sfântă („om”) din toate Vedele, sunetul din aer, bărbăția din oameni,
  9. Eu sunt mirosul plăcut al pământului, caldura soarelui, viața din toate ființele, asceza asceților.
  10. Eu sunt sămânța cea veșnica a tuturor ființelor, mintea celor înzestrati cu minte, strălucirea celor străluciti,
  11. Puterea celor puternici, lipsit de dorință și de pasiune. Eu sunt iubirea din ființe, care nu se împotrivește legii [sfinte].
  12. stările: a bunătății, a patimei și a întunericului, purced din mine. Însă nu eu mă aflu în ele, ci ele simt în mine.
  13. Turburat din pricina acestor trei stări formate din însușirile [fundamentale], întregul univers nu mă recunoaște ca eu sunt diferit de ele, neperitor.
  14. Căci e greu de trecut peste această iluzie divină74 a mea, bazată pe însușirile [fundamentale] ale naturii. Însă cei care se’ndreaptă spre mine, aceia trec peste această iluzie.
  15. Oamenii de pe treapta cea mai de jos, cei rătăciți și cei care săvârșesc fapte rele nu se’ndreaptă spre mine, fiindcă cunoașterea le-a fost luată de [vraja] iluziei și au [căpătat] o natură demonică.
  16. Patru feluri de oameni virtuoși mă adoră pe mine; cel care suferă, cel doritor de bunuri, cel însetat de cunoaștere și cel care o posedă.
  17. Dintre aceștia cel care cunoaște [adevărul suprem], care-i totdeauna concentrat, care mă adoră numai pe mine, – acela e mai presus. Eu sunt prietenul cel mai bun al celui care [mă] cunoaște; iar el e prietenul meu.
  18. Toți [aceștia] sunt aleși; însă pe cel care [mă] cunoaște, eu îl socotesc ca pe mine însumi. Căci acesta, concentrându-și sufletul, mă dobândește pe mine, atinge condiția supremă.
  19. La capătul multor renașteri, cel care posedă cunoașterea ajunge la mine. Greu se găsește un suflet mare, care să gândească: „Vasudeva este Universul”.75
  20. Cei cărora cunoașterea le e luată de tot felul de dorinți, se îndreaptă spre alte divinități, ținându-se de tot felul de reguli, siliți de natura lor.
  21. Eu dau fiecăruia o credință neclintită, oricare ar fi persoana pe care dorește să o venereze cu iubire și cu credință.
  22. Înzestrat cu această credință, el dorește să-l adore. De aici el capătă dorințele pe care i le dau eu.
  23. Însă răsplata acestor [oameni] cu minte puțină are un sfârșit. Cei care venerează pe zei se duc la zei; cei care mă iubesc, vin la mine.
  24. Cei fără minte cred ca eu, cel nemanifestat, mă arăt, fiindcă ei nu cunosc natura mea superioară, neperitoare, supremă.
  25. Eu nu pot fi văzut de nimeni, căci sunt ascuns de [magia] iluziei. Lumea aceasta rătăcită nu știe că eu sunt fără naștere și fără moarte.
  26. O, Arjuna, eu cunosc ființele care au fost, care există și care se vor ivi; dar pe mine nu mă cunoaște nimeni.
  27. Toate ființele din lume cad în rătăcire, datorită îndoitei iluzii care rezultă din simpatie și din antipatie.
  28. Însă cei virtuoși ale căror păcate s’au sters, – aceia, liberați de îndoita iluzie,76 mă iubesc cu credință statornică.
  29. Cei care se’ndreaptă spre mine și caută să se libereze de bătrânețe și de moarte, aceia cunosc în chip desăvârșit pe Brahma, sufletul suprem, și toată fapta.
  30. Cei care mă cunosc împreună cu Adhibhuta, cu Adhidaivai și cu jertfa supremă, care au mintea concentrată, – aceia mă cunosc și’n clipa morții”.

– VIII –

DESPRE BRAHMA CEL NEPERITOR

Arjuna grăi:

  • „Ce este acest Brahma, ce e sufletul suprem, ce este fapta? De asemenea ce se numește Adhibhūta și ce este Adhidaiva?
  • Ce este jertfa suprema și cum [se aduce] aici [pe lumea aceasta] în corpul acesta, o Krișna? Și cum poți fi cunoscut în clipa morții de cei care se înfrânează?”

Sfântul grăi:

  • Brahma cel neperitor, suprem și independent se numește sufletul suprem. Puterea creatoare, care face să se nască ființele, se numește fapta.
  • Adhibhuta este existența trecatoare, iar Adhidaiva (zeul suprem) este sufletul [suprem]. Jertfa supremă sunt eu, în corpul acesta.
  • În clipa morții, cine-și părăsește corpul și pleacă cu gândul la mine, acela se contopește cu natura mea; nu există îndoială aici.
  • Existența la care se gândește cineva, atunci când părăsește corpul, în clipa morții, pe aceea o dobândește totdeauna, fiindcă-i pătruns de ea.77
  • De aceea, în toate împrejurările, gândește-te la mine și străduește-te. Dacă mintea și gândirea îți vor fi îndreptate spre mine, vei veni sigur la mine.
  • Cel care se gândește la sufletul suprem, divin, cu mintea concentrată necontenit, neclintită, – acela ajunge la el.
  • Cine se gândește la înțeleptul străvechiu, la îndrumător, la cel care-i mai subtil decât ceea ce-i subtil78, – care susține întregul univers, neînchipuit de frumos, strălucitor ca soarele, dincolo de [hotarele] întunericului.
  • Cine, în clipa morții, se concentrează prin puterea yogei, cu iubire și cu mintea neșovăelnică, îndreptându-și suflarea între sprâncene, – acela ajunge la sufletul suprem și divin.
  • Îți voiu spune pe scurt starea, pe care cei care cunosc învățătura vedică o numesc neperitoare, în care intră asceții lipsiți de pasiuni, pe care o doresc cei care observă castitatea.
  • Cel care își stăpânește toate intrările [simțurilor], închizându-le împreună cu mintea în inima sa, care își adună suflarea [vitală] în cap și își concentrează mintea
  • Rostind silaba [mistică] „om”, care-i [numele lui] Brahma, – cel care, cu gândul la mine, pleacă, părăsindu-și corpul, acela atinge starea supremă.
  • Yoginul care, cu mintea veșnic neclintită, totdeauna concentrat, se gândește mereu la mine, – acela mă dobândește ușor.
  • Cei cu suflet mare, care au atins desăvârșirea supremă, după ce au ajuns la mine, nu mai dobândesc [re]nașterea trecătoare, lăcaș al suferinței.
  • O, Arjuna, oamenii se reîntorc79 din nou în toate lumile, până la acea a lui Brahma. Însă nu există renaștere pentru aceia care ajung la mine.
  • Cei care stiu că o zi a lui Brahma durează o mie de epoci [ale lumii] și că o noapte [a lui Brahma] are [de asemenea] o mie de epoci, aceia cunosc ziua și noaptea.
  • La ivirea zilei apare din ceea ce-i nemanifestat80 tot ce se manifestă; [iar] la sosirea nopții dispare în ceea ce se numește „nemanifestat”.
  • Tot ce se naste, dispare neaparat la sosirea noptii si apare la ivirea zilei.
  • Însă diferița de aceasta existența vizibilă este alta, nevăzută și eternă, care nu piere atunci când pier toate ființele.
  • Acesta-i cel nemanifestat, neperitor; acesta se numește condiția supremă81; când ajung la acest lăcaș suprem al meu, ei nu se mai întorc.
  • La sufletul suprem, în care se află [toate] ființele, de care a fost extins82 acest univers, se poate ajunge printr’o iubire care nu mai cunoaște nimic altceva.
  • Acum îți voiu spune în ce timp mor yoginii care nu se mai întorc și aceia care se întorc.
  • Focul, lumina, ziua, luna în creștere, cele șase luni în care [soarele] străbate partea de nord a cerului: cei care-l cunosc pe Brahma, dacă mor atunci merg la Brahma.Fumul, noaptea, luna în descreștere, cele șase luni în care [soarele] străbate partea de sud a cerului: yoginul [care moare în aceste epoci] după ce ajunge la lumina lunii, se reîntoarce [din nou].
  • Acestea sunt cele două drumuri veșnice ale lumii: unul luminos, celalalt întunecat; pe unul [din ele omul] merge spre liberarea de renașteri; pe celălalt se reîntoarce din nou.
  • Nici un yogin care cunoaște aceste carari nu se rataceste; de aceea, Arjuna, fii totdeauna concentrat prin yoga.
  • Yoginul care cunoaște aceasta, trece peste toata răsplata faptelor bune, [care constau] în [recitarea] Vedelor, jertfe, asceze și pomeni, și ajunge ia condiția suprema și cea dintâi”.28) Condiția: scr. sthānam: „locul”.

– IX –

DESPRE ȘTIINȚA REGEASCĂ ȘI TAINA REGEASCĂ

Sfântul grăi:

  1. „Tie, care ești bun, îți voiu spune această știință foarte tainică, împreună cu știința superioară. După ce o vei cunoaște, vei fi liberat de rău.
  2. Această știință și taină regească este mijlocul suprem de purificare; ea poate fi înțeleasă în chip lămurit, este sfântă, foarte ușor de îndeplinit și neperitoare.
  3. Cei care nu cred în această învățătură, nu ajung până la mine și de aceea se reîntorc pe calea morții și a veșnicei renașteri.
  4. De mine, cel nemanifestat, a fost extins întregul univers. În mine stau toate creaturile; eu însă nu mă aflu în ele.
  5. Și [totuși] nici creaturile nu stau în mine; iată puterea mea minunată de stăpân. Susținător al ființelor, fără a sta în ele, sufletul meu [este acela care] le dă viață.
  6. După cum vântul întins, care merge pretutindeni, veșnic stă în spațiu, astfel stau în mine toate ființele.
  7. La sfârșitul vârstei lumii, toate ființele intră în natura mea; iar la începutul ei eu le creez din nou,
  8. Prin natura mea eu creez necontenit din nou toată mulțimea ființelor, în chip necesar, după voința naturii.
  9. Faptele nu mă înlănțuesc, căci eu stau nepăsător și neatârnat de ele.
  10. Sub privirea mea natura da naștere la [tot] ce se miscă și la [tot] ce stă. Din această cauză lumea își schimbă înfățișarea.
  11. Cei orbiți ma nesocotesc, fiindcă m’am întrupat ca om; căci ei nu cunosc natura mea superioara, ca eu sunt marele stăpân al ființelor.
  12. Fără minte, cu speranțe deșarte săvârșind acțiuni deșarte și având o știință deșartă, – ei au dobândit o natură dracească, demonică, înșelătoare.
  13. Însă cei cu suflet mare, care au căpătat o natură divină, mă iubesc fără a se gândi la nimic altceva fiindcă știu că eu sunt cel dintâi din tot ce există, neperitor.
  14. Ei mă venerează slăvindu-mă necontenit, dându-și silința, fermi în hotărîrea lor, închinându-mi-se cu iubire, veșnic concentrați83.
  15. Alții mă venerează prin jertfa cunoașterii pe mine cel cu fața îndreptată în toate părțile în multe feluri, în tot din parte.
  16. Eu sunt ritul, jertfa, libațiunea, [buruiana de] leac, rugăciunea; eu sunt untul [topit, pentru jertfa], focul, jertfa [turnată];
  17. Eu, sunt tatăl acestei lumi, mama, susținătorul, strămosul, învățătura [mistică], purificarea, silaba sfântă „om”, Rig[-Veda] Sama[-Veda] și Yajur[-Veda]
  18. calea, ocrotitorul, stăpânul, martorul, lăcașul, refugiul84, prietenul, originea, sfârșitul, locul [de ședere], tezaurul, sămânța neperitoare:
  19. Eu încălzesc, eu opresc ploaia și-i dau drumul; eu sunt nemurirea și moartea, ființa și neființa,
  20. Cei care cunosc cele trei Vede, care beau Soma, curățiți de păcate, aducându-mi jertfe, îmi cer să ajungă la cer. Acolo, după ce ajung în lumea sfântă a lui Indra, gustă plăcerile cerești ale zeilor.
  21. După ce s’au bucurat de lumea cea întinsă a cerului, când se isprăvește meritul [faptelor lor bune], ei intră [din nou] în lumea muritorilor. Astfel cei care urmează întreita lege85, se duc și se întorc mereu, fiindcă sunt stăpâniți de dorinți după dorinți.
  22. Însă cei care mă venerează, gândindu-se numai la mine și la nimic altceva, veșnic concentrați, – acelora.; eu le aduc fericirea.
  23. Chiar și aceia care adoră pe alți zei, care le jertfesc și care cred în ei, mie îmi jertfesc, cu toate că în chip neregulat.
  24. Căci eu gust toate jertfele, eu sunt stăpânul lor. Însă ei nu stiu cine sunt în realitate; de aceea ei cad.86
  25. Cei care adoră pe zei merg la zei, cei care adoră Manii, la Mani, cei care aduc jertfe spiritelor, merg la spirite; iar cei care-mi jertfesc mie, vin la mine.
  26. Cine-mi oferă cu iubire o frunză, o floare, un fruct, apă, – pe acestea, dacă sunt oferite cu iubire și pietate, eu le primesc.
  27. Tot ce faci, manânci, jertfesti sau dai, orice asceză săvârșești, – fă din aceasta o ofrandă pentru mine, [o] Arjuna.
  28. Astfel te vei libera de legăturile faptei, al cărei rod e binele și răul. Cu sufletul concentrat asupra renunțării, liberat [de renașteri], vei veni la mine.
  29. Eu sunt acelaș față de toate ființele, nu urăsc și nu iubesc pe nimeni; însă cei care mă adoră cu iubire, aceia sunt în mine, iar eu în ei.
  30. Chiar și un om foarte rău, dacă mă adoră fără a mai adora pe nimeni altul, trebue socotit ca virtuos, căci hotărîrea lui e bună.
  31. O, Arjuna, cine mă adoră, repede devine virtuos și dobândește pacea perpetuă; acela nu piere.
  32. Cei care caută scăparea la mine, chiar dacă nașterea lor se datorește păcatelor [săvârșite de ei], – fie femei, fie Vaicya au Cūdra, – și aceia ajung la condiția supremă.87
  33. Cu atât mai mult brahmanii sfinți și risii regești88 plini de evlavie. De aceea, fiindcă lumea în care te afli nu e durabilă și nu dă fericire, adora-mă pe mine.
  34. Gândul tău să fie numai la mine, adoră-mă pe mine, jertfește-mi [numai] mie, închină-te mie. Dacă te vei concentra astfel și mă vei avea ca țintă supremă, vei veni la mine”.

– X –

DESPRE PUTEREA SUPREMĂ A LUI KRIȘNA

Sfântul grăi:

  1. „Dragul meu, ascultă mai departe vorbele de supremă însemnătate, pe care ți le voiu spune, fiindcă îți, doresc binele.
  2. Originea mea n’o cunosc nici zeii nici marii risi; căci eu sunt începutul tuturor zeilor și al marilor risi.
  3. Cel care nu e turburat [de iluzii], care mă știe că sunt nenăscut și fără început, marele stăpân al lumii, acela între muritori e liberat de tot ce-i rău.
  4. Mintea, știința, nerătăcirea, răbdarea, sinceritatea, stăpânirea de sine, pacea, bucuria, întristarea, nașterea, moartea, frica și siguranța,
  5. Bunătatea, echilibrul, mulțumirea, asceza, dărnicia, cinstea și rușinea; aceste stări sufletești variate ale ființelor dela mine provin.
  6. Oamenii din lumea aceasta sunt urmașii celor șapte risi și ai celor patru Mânu care s’au născut din mine și din spiritul meu.89
  7. Cine cunoaște cu adevărat această putere minunata a mea, acela, printr’o concentrare neclintită, se unește sigur [cu mine].
  8. Eu sunt origina acestui univers; din mine purcede universul. Așa gândesc înțelepții care mă adoră plini de iubire.
  9. Cu gândul la mine, cu sufletul îndreptat spre mine, îndemnându-se unii pe alții și vorbind despre mine mereu, ei sunt mulțumiți și se bucură.
  10. Acestora, care sunt mereu concentrați, care mă adoră cu iubire, eu le dau yoga gândirii, prin care ei ajung la mine.
  11. Din milă pentru ei, stând în sufletul lor, eu le risipesc întunericul născut din neștiința cu lumina strălucitoare a cunoașterii”.

Arjuna grăi:

  • „Tu ești Brahma suprem, lăcașul suprem, purificarea supremă. Pe tine te-au numit sufletul veșnic, divini, zeul cel dintâi, cel nenăscut, stăpânul.
  • Toți risii, și risi divin Narada, Asita, Devala, Vyasa90 și tu însuți mi-o spui.
  • O, Krișna, eu socot că-i adevărat, tot ce-mi spui; căci manifestarea ta n’au văzut-o nici zeii, nici demonii,
  • tu te cunoști pe tine, prin tine, o, suflet suprem; tu care ești origina ființelor și stăpânul spiritelor, zeul zeilor, stăpânul lumii.
  • Divine sunt manifestările purtării tale, prin care străbați toate lumile; spune-mi-le [te rog] pe toate.
  • Cum as putea sa te cunosc, gândindu-ma necontenit la tine, o, yoginule? Care sunt naturile,n care trebue sa ma gândesc ca te afli?
  • Spune-mi din nou, amănunțit puterea ta minunată și suverană; căci nu mă voiu [mai] sătura ascultând nemuritoarea ta poveste”.

Sfântul grăi:

  • Bine, îți voiu spune pe scurt manifestările divine ale puterii mele; căci o descriere amănunțită a mea n’ar mai avea sfârșit.
  • O, Arjuna, eu sunt sufletul care stă în inima fiecărei ființe. Eu sunt începutul, mijlocul și sfârșitul ființelor
  • Eu sunt, Vișnu între Aditiasi, soarele plin aestaze între stele, Marici între Maruti, luna între aștri.91
  • Eu sunt Sama-Veda între Vede, Indra între zei, mintea între organele simțurilor, conștiința ființelor;92
  • Eu sunt Camara între Rudrasi, Kubera între raksasi și Raksasi. Eu sunt Agni intre [zeii] Tasu eu sunt Meru între munti;93
  • Eu sunt cel mai de seamă între preoți, stăpânul rugii; eu sunt Skanda între conducătorii de oștiri; eu sunt oceanul între lacuri;94
  • Eu sunt Bhrigu între risii cei mari, silaba unică95 între cuvinte. Eu sunt jertfa rugăciunii între jertfe, Himalaya între munți;
  • smochinul sfânt între toți copacii, Narada între risii divini, Citraratha între Gandharvasi, ascetul Kapila între Siddhasi.96
  • Eu sunt Uccaihçravas între cai, care s’a născut din nectar, Airavata între elefaniții măreți, domn între oameni;97
  • Eu sunt fulgerul între firme, vaca dorințelor între vaci. Eu sunt Kandarpa, dătătorul de viață; eu sunt Vasuki între șerpi;98
  • Eu sunt Ananta între Nagasi, Varuna între monștrii mării, Aryaman între strămoși, Yama între cei care supun;99
  • Eu sunt Prahlada între Dâitiasi, eu sunt timpul [potrivit] al celor care fac [ceva] eu sunt leul între fiare. Vainateya între păsări;100
  • Eu sunt purificatorul celor care purifică, Rama între luptători, delfinul între viețuitoarele mării, Gangele între fluvii;
  • O, Arjuna, eu sunt începutul, mijlocul și sfârșitul creațiunilor, știința sufletului universal între științe graiul celor care grăesc;
  • Eu sunt a între sunete, dvandva între compuse; eu sunt timpul [cel] neperitor, susținătorul cu fața în toate direcțiile;101
  • Eu sunt moartea care nimicește totul [și] origina celor ce se vor ivi, onoarea, grația, vocea, între femei, memoria, inteligența, statornicia, răbdarea;
  • Eu sunt Brihâtsaman în Sama-Veda, Gayatri între versuri; eu sunt Margasirsa între luni, primăvara între anotimpuri;102
  • Eu sunt zarul celor care înșală, strălucirea celor străluciți; eu sunt biruința, hotărîrea, curajul celor curajoși;
  • Eu sunt Vasudeva între Vrisnini, Dhanamjaya între Pandavi; eu sunt Yyasa între asceți. înțeleptul Ucanas între poeti.103
  • Eu sunt sceptrul celor care stăpânesc, prudența celor care vor să învingă; eu sunt tăcerea celor secrete știința celor care știu;
  • Eu sunt sământa tuturor ființelor. Nu există ființă care merge sau care stă, care să poată fi fără mine.
  • Manifestările puterii mele divine sunt fără sfârșit. Iată, pe scurt, mulțimea manifestărilor mele.
  • Tot ce-i înzestrat cu putere și strălucire parte a puterii mele.
  • Dar ce nevoe este, Arjuna, ca să cunoști atât de multe lucruri? Deși eu sprijinesc întregul univers, el se razimă numai pe o parte a mea”.

– XI –

MANIFESTAREA CELUI CU TOATE ÎNFĂȚIȘĂRILE

Arjuna grăi:

  1. Fiindcă mi-ai spus, pentru a-mi face o favoare, taina supremă, numită Sufletul suprem, rătăcirea mea sa dus.
  2. O, tu, cu ochii ca frunza de lotus, am auzit pe larg -tMiâi tine nașterea și peirea ființelor și măreția ta cea
  3. Stăpâne suprem, doresc să văd înfățișarea ta mK-Viitâ, așa cum te-ai descris.
  4. Stăpâne al puterii mistice, dacă crezi că-i cu pu- să te privesc, arată-mi ființa ta neperitoare”.

Sfântul grăi:

  • Arjuna, privește sutele și miile de înfățișări divine Sm0aeae- tot felul de culori și forme.
  • Privește pe Aditiasi, Vasui, Rudrasi, pe cei doi Açvini, Ma și pe Maruti.104
  • Privește, Arjuna, minunile nume-jli nemaivăzute până acum, îfei privește acum întreaga lume a celor care umblă pSeljor care stau, care se află aici în corpul meu, pre iși oricare alt lucru ai dori să vezi.
  • Tu însă nu mă poți privi cu ochiul acesta al tău; de aceea îți dau un ochiu divin. Privește măreția puterii mele magice”.

Samjaia grăi:

  • „Zicând acestea, Hari, marele stăpân al puterii mistice, arătă lui Arjuna înfățișarea sa supremă de domn,105
  • Cu multe guri și mulți ochi, cu multe chipuri minunate, cu multe podoabe și arme divine.
  • Purta coroane și haine divine, era uns cu miresme divine, plin de toate minunile, zeul infinit, cu fața îndreptată în toate părțile.
  • Dacă s’ar ivi pe cer strălucirea a o mie de sori deodată, ea ar fi asemănătoare cu strălucirea acestui suflet măreț.
  • Atunci Arjuna văzu întreaga lume, împărțită în multe părți, stând laolaltă în corpul zeului zeilor.
  • Atunci [Arjuna], biruitorul în luptă, cuprins de uimire, se plecă înfiorat înaintea [zeului] și, cu mânile împreunate rugător, grăi:”

Arjuna grăi:

  • „O, zeule, eu văd în corpul tău pe toți zeii și mulțimea ființelor de tot felul, pe Brahma, Stăpânul care șade pe un scaun de lotus, și pe toți Rișii și șerpii divini.
  • Te văd cu multe brațe, guri și ochi, cu înfățișare infinită, pretutindeni. Nu-ți văd sfârșitul, nici mijlocul nici începutul, o, tu, Atotstăpânitorule, cu toate înfățișările.
  • Te văd cu diadema, buzdugan și disc,106 plin de strălucire, luminos peste tot, greu de privit din orice parte, strălucitor ca para focului aprins, nemărginit.
  • Tu ești cel neperitor și suprem, tu ești lăcașul107 suprem al acestui univers. Tu ești păzitorul nemuritor al legii celei veșnice, tu ești sufletul etern.
  • Eu te văd fără început, fără mijloc și fără sfârșit, infinit de puternic, cu infinit de multe brațe, al cărui ochi sunt soarele și luna, cu gura asemenea focului arzător, dogorind cu căldura sa întregul univers.
  • Spațiul dintre cer și pământ și toate regiunile cerești sunt pline numai de tine. Văzând înfățișarea ta minunată și grozavă, cele trei lumi se cutremură, [de spaimă], o suflet mare.
  • Cetele de zei se apropie de tine; unii, spăimântați, te slăvesc, cu mâinile întinse [rugător]; cetele de risi mari și de Siddhasi îți spun „svasti” și te-slăvesc în imnuri răsunătoare.108
  • Rudrasii și Aditiasii, Vasuii și Sadhiasii, Avinii; pii și [Manii] sorbitori de aburi, Gandarvasii, Yaksii, demonii și Siddhasii, se uită la tine și toți sunt speriați.109
  • Văzând înfățișarea ta uriașă, cu multe guri și mulți ochi, cu multe brațe și picioare, groaznic, cu dinți mulți” – lumile sunt înspăimântate, și eu la fel.
  • O, Vișnu, când te văd atingând cerul, aprins cu multe înfățișări, cu gura căscată, cu ochii mari, în flăcări, – inima mea îngrozită nu găsește tărie nici liniște.
  • Când văd gurile tale și dinții cei groaznici, asemenea focului morții universale, nu știu unde masesc și nu pot avea mulțumire. O, stăpâne al zeilor, îndură-te, tu care ești îmbrăcat în univers [ca haina].
  • Toți fiii lui Dritaraștra. împreună cu cetele de domnitori, Bișma, Drona, și Karna, împreună cu căpiteniile [oștirii] noastre,
  • Intră zoriți în gurile tale grozave, cu dinți groaznici. Se văd unii cum atârnă cu capetele zdrobite
  • După cum valurile nesfârșite ale fluviilor curg spre ocean, astfel vitejii aceștia din lumea oamenilor intră în gurile tale arzătoare.
  • După cum fluturii aleargă, spre perzarea lor, mare zor în focul aprins, astfel lumile aleargă, spre perzarea lor, cu mare zor în gurile tale.
  • Cu gurile tale arzătoare tu înghiți de pretutindeni lumi întregi: o, Vișnu, flăcările tale grozave umplând tot universul cu foc.
  • O, tu, cel mai ales dintre zei, închinare tie. “lura-te; spune-mi, cine ești tu cu aceasta grozava? Doresc sa te cunosc așa cum ai fost dintru. început-; căci nu cunosc origina ta”.

Sfântul grăi:

  • „Eu sunt timpul cel bătrân, care face să piară lumile, care am pornit să nimicesc aici pe oameni, luptătorii, care s’au așezat în linie de luptă, nu ii, afară de tine.
  • De aceea ridică-te, primește gloria [ce ți se oferă], me pe dușmani și bucură-te de o domnie înfloritoare fost omorîți încă de mai înainte de mine. Tu fii instrumentul.
  • Omoară pe Drona, pe Bișma, pe Jaiadrata, pe Kaina și pe ceilalți eroi omorîți de mine; nu fii tur paiwtj luptă-te; vei învinge pe potrivnicii tăi.”

Samjaia grăi:

  • „Auzind aceste vorbe ale lui Krișna, Arjuna i se închină tremurând, cu mâinile întinse rugător, și cu glasul întretăiat și foarte spăimântat. O, Krișna, lumea pe drept se bucură și avîndu-te Raksasii îngroziți fug în toate , Siddhasii se închină înaintea ta.
  • Și de ce nu s’ar închina ție, suflet mare, cel-dintâi, mai presus de Brahma, infinit, stăpâne ai zeilor? care strabați Universul. Tu ești neperitor, im ești este și cea ce nu-iv tu ești supremul.
  • Tu ești zeul cel dintâi, sufletul stravechiu110; tu ești s suprem al acestui univers. Tu ești cel ce știe știința, puterea supremă. De tine a fost creat acest univers pi o, tu, care ai infinite înfățișări.
  • Tu ești Vântul, Yama, Agni, Varuna, Luna, Creatorul, Strămoșul, închinare ție, închinare de o mie de ori și iarăși închinare ție, închinare.
  • Închinare înaintea și în urma ta, închinare ție pretutindeni, tu care ești totul. Tu ești nemărginit de pujwac, nemăsurat e pasul tău, totul cuprinzi; de aceea hiife totul
  • Dacă, crezând ca ești de-o seamă cu mine, te-am strigat: „Hei, Krișna, hei, Yadava, hei, prietene, necunoscând această măreție a ta, din nebăgare de seamă, sau din dragoste,
  • Și dacă, în glumă, nu ți s’a dat cinstea cuvenită la primblare, culcare, ședere, ospătare, fie când erați singur fie de față cu alții, – îți cer iertare [pentru toate acestea], ție celui nemărginit.
  • Tu ești tatăl acestei lumi, a celor ce se mișcă și a celor care stau; tu ești mai presus de [orice] învățător; pe tine trebue să te venereze. Nu se-află nimeni la fel ca tine; cu atât mai puțin vreunul mai presus cu neasemănata putere în cele trei lumi.
  • De aceea mă închin, mă prostern și te venerez, pe tine slăvitul stăpân. O, zeule, iartă-mă, ca tatăl pe copilul său, ca prietenul pe prieten, ca iubitul pe iubita sa.
  • M’am înfiorat, când te-am văzut cum n’ai mai fost văzut până acum, și de frică mi s’a turburat mintea. O, stăpâne al zeilor, tu care îmbraci universul ca pe o haină, îndură-te și arată-mi cealaltă înfățișare a ta.
  • Doresc să te văd cu diadema, buzdugan și disc cu patru brațe. O, tu, care ai mii de brațe și toate pti sarile, ia această înfățișare”.

Sfântul grăi:

  • „O, Arjuna, prin puterea mea magica, ti-am arătat, fiindcă îți vreau binele, aceasta sublima înfatisare a mea, plina de strălucire, infinita, primordiala,- care n’a mai fost văzuta pâna acum de nimeni altul afara de tine.
  • O, erou mare între Kumi, nici prin jertfele prescrise în Veda, nici prin studiul Vedelor, nici prin daruri, rituri sau asceze grele, nu pot fi văzut cu aceasti înfatisare în lumea oamenilor, afara de tine.4t) Yadava: denumire a lui Krisroi, dupa obârsia Iui din neaniuli Yadava, urmasii lui Tadu.
  • Să nu te cuprinda nelinistea, nici turburarea, vaad aceasta înfatisare grozava a mea, Priveste acum fără frica, mulțumit în inima ta, aceasta [noua] înfățișare a mea”.

Samjaia grăi:

  • „Zicând acestea, Krișna i se arata din nouTuî Arjuna si-l linisti pe cel îngrozit, reluându-și înfățișarea prietenoasa”.

Arjuna grăi:

  • „O, Krișna, la vederea chipului tau omenesc și fttietenos, mi-am redobândit mintea și mi-am revenit in fire”.

Sfântul grăi:

  • „Însisi zeii doresc veșnic să-mi vada aceasta înfatisare foarte greu de văzut, pe care tu ai văzut-o.
  • Nici prin Vede, nici prin asceza, nici prin daruri, nici prin jertfa, nu pot sa fiu văzut așa cum m’ai văzut.
  • Însă eu pot fi văzut și cunoscut așa [cum sunt] în realitate și pot fi dobândit [numai] printr’o iubire care nu mai cunoaște nimic altceva.
  • Cine-i servitorul meu, cu gândul numai la mine, aa pe mine, lipsit de dorinți, fără dușmanie fata de nicio ființa, – acela vine la mine, Aryuna”.

Însă cei care mă venerează depunând în mine acțiunile, atenți numai la mine, gândindu-se la printr’o concentrare absolută, – Pe aceștia eu îi scot curând din oceanul morții și felului de renașteri, fiindcă mintea lor e adâncită în


– XII –

DESPRE IUBIRE

Arjuna grăi:

  • „Cine sunt aceia care cunosc mai bine yoga care se concentrează mereu în felul acesta sî te cu iubire, sau nemanifestat?” cei care venereaza pe cel111

SFÂNTUL GRAI

  • „Eu socotesc ca cei mai uniti cu mirie sunt aceifc care își adâncesc mintea în mine, care’s concentrați ia’vreu, care ma venereaza plini de o credința fără margiT!;
  • Însă cei care venereaza pe cel neperitor,, cu tinta de aratat, nemanifestat, care merge pretutind care nu poate fi închipuit, neschimbat, neclintit, pe mea cea mai înalta,
  • Cei care-și înfrânează simțurile, a căror minte indiferentă la orice, care se bucură de fericirea tul ființelor, – aceia ajung la mine.
  • E mult mai mare truda celor cu mintea îndreptata asupra celui nemanifestat; căci starea nemanifestată cu greu e înțeleasă de cei întrupați.Îndreaptă-ți mintea spre mine, fă să pătrundă cugetul tau în mine; atunci vei salașlui negreșit în mine!Iar dacă nu ești în stare să-ți îndrepți gândul fără sovaire asupra mea, atunci caută să ajungi la mine prin yogei.Dacă nici așa nu poți, fă totul numai pentru mine. a Vei săvârși fapte [numai] pentru mine, vei do-cli desăvârșirea.
  • Iar dacă nici aceasta nu poti face, atunci adân-te în mine și stăpânindu-te, renunța la rodul tu- acțiunilor.
  • Căci cunoașterea e mai presus de silinta; medi- it sta mai presus de cunoaștere; mai presus de me- tajtie e renunțarea la răsplata faptelor; iar îndata Jdu.ua. renunțare vine pacea.
  • Sel care ma adora fără a urî nicio ființa, careti îndurator [față de ele], dezinteresat, lipsit de , indiferent la bucurie și la întristare, iertator, Totdeauna mulțumit, concentrat și înfrânat, cu ferma, cu mintea și gândul îndreptate asu-, – acela mi-i drag.Acela de care lumea nu se teme și care [la rân-] nu se teme de lume, care-i liberat de bucurie, re, teama și agitatie, – acela mi-i drag care ma iubește fără a ține seama [de nimic pe lumea aceasta], care-i pur, priceput, îndi- fără neliniste, care a renunțat la orice întreprin– acela mi-i drag.
  • Cel care plin de iubire [pentru mine], nu se bucură nici nu urăște, nu se’ntristează nici nu dorește care a renunțat la bine și la rău, – acela mi-i drag.112
  • Cel care plin de iubire [pentru mine] e: aceași față de dușman și [față de] prieten și la fel față de cinste și de rușine; care-i acelaș față de căldură și de frig, de plăcere și de durere, liber de dorință,
  • Indiferent la ocară și la laudă, tăcut, mulțumit cu orice, fără ad apost, cu gândul hotărît, – acela mi-i drag.
  • Iar aceia care, iubindu-mă, venerează această ambrozie sfântă a vorbelor mele, plini de credință, a căror știință supremă sunt eu, – aceia îmi sunt cu deosebire dragi”.113

– XIII –

DESPRE DEOSEBIREA DINTRE CORP ȘI SUFLET

Arjuna grăi:

  • „Natura și spiritul, corpul și sufletul: doresc să posed această cunoaștere și obiectul ei, o, Krișna”.

Sfântul grăi: .

  • „O, Arjuna, corpul se numește lăcașul sufletului; cine-l cunoaște pe acesta, pe acela cei care știu îl numesc cunoscătorul lăcașului.114
  • Eu, care mă aflu în toate corpurile, sunt cunoscătorul corpului; cunoașterea corpului și a sufletului, aceea este [adevărata] cunoaștere.115
  • Află acum, pe scurt, dela mine, ce este corpul și cum e, în ce se schimbă și de unde-i; iar sufletul, cine-i și ce putere [divină] are:
  • Rișii au cântat în multe feluri, în diferite versuri, și’n expuneri teologice concise, întemeiate pe argumente solide:
  • Elementele, conștiința, gândirea și nemanifestatul, cele zece organe ale simțurilor, mintea și cele cinci de acțiune ale simțurilor,116
  • Dorința și ura, plăcerea și durerea, corpul, gândirea și statornicia: acestea se numesc pe scurt „corpul”, împreună cu schimbările lui.
  • Modestia, sinceritatea, nevătămarea117, răbdarea, dreptatea, cinstirea învățătorului, curăția, statornicia, stăpânirea de sine,
  • Nepăsarea față de obiectele simțurilor, lepădarea încrederii în sine, meditația asupra relelor care izvorăsc din naștere, moarte, bătrânețe, boală și suferință,
  • Îndepărtarea [de această lume], de copii, de soție, casă și de celelalte, statornicia în fericire și în răstriște,
  • Iubirea față de mine printr’o concentrare statornică numai asupra mea, șederea într’un loc retras, evitarea mulțimii,
  • Devotarea continuă cunoașterii sufletului suprem, pătrunderea în cunoașterea adevărată: – aceasta se numește „cunoaștere”; contrarul este neștiință.
  • Îți voiu spune [acum] care este obiectul cunoașterii; cunoscându-l, omul dobândește nemurirea. Brahman cel fără de început, cel suprem, nu este nici ființă nici neființă.
  • El e pretutindeni mâini și picioare, pretutindeni ochi, cap și gură, pretutindeni urechi în lume; el învălue totul.
  • El strălucește prin însușirile tuturor simțurilor, deși e separat de toate simțurile; neatașat, el susțineîntregul [Univers], fără însușiri, dar folosindu-se de ele.
  • El e înlăuntrul ființelor și’n afară, nemișcat și în mișcare, cu neputință de cunoscut din cauza fineții, [stă] departe și[-i] aproape.
  • Neîmpărțit în ființe, el stă în ele ca [și cum ar fi] împărțit. El e cel care susține ființele, care le înghite și care le creează [din nou].
  • El e lumina luminilor, dincolo de întuneric, cunoaștere, obiectul ei, la care se poate ajunge [numai] prin cunoaștere, cel care stă în inima fiecărei ființe.118
  • Iată, pe scurt, ce se numește corp, cunoaștere și obiectul ei. Cel care mă iubește și știe aceasta, dobândește starea mea.119
  • Află că și natura și sufletul sunt fără început; iar schimbările și însușirile provin din natură.
  • Natura se numește cauza acțiunilor, iar suflet cauza care ne face să simțim bucuria și durerea.
  • Sufletul, stând în natură, se folosește de însușirile care provin din ea. Unirea lui cu însușirile [naturii] este cauza existenței binelui și a răului.
  • Cel care privește, încuviințează, susține și se folosește, marele stăpân, eul suprem: așa se numește sufletul suprem din corpul acesta.120
  • Cel care cunoaște astfel sufletul și natura, împreună cu însușirile, acela, în orice condiție s’ar afla, nu se mai renaște.
  • Unii contemplează sufletul în suflet prin suflet, meditând asupra lui; alții prin cugetare adâncă, alții prin fapte.121
  • Alții [iarăși], deși nu posedă această cunoaștere, [îl] venerează, fiindcă au auzit [despre el] dela alții. Și aceștia, care ascultă de tradiția sfântă, birue moartea.
  • Ori de câte ori se naște o ființă, mișcătoare sau nemișcătoare, află că aceasta se datorește unirii sufletului cu corpul.
  • Cine vede pe stăpânul suprem cum stă acelaș în toate ființele, neperitor în cele peritoare, acela vede [bine].
  • Căci acela care vede pe stăpân cum stă, acelaș în toate [ființele], – acela nu-și face singur rău; de aceea el ajunge la starea supremă.122
  • Cel care vede că toate acțiunile sunt făcute prin [mijlocirea] naturii și că sufletul nu face nimic, acela vede [bine].
  • Când [el] vede că existența separată a ființelor se află în Unul și că purcede de acolo, – atunci el ajunge la Brahma.
  • Fără început și fără însușiri, sufletul suprem, neperitor, deși stă în corp, nu face [fapte] și nu e pătat [de ele].
  • După cum eterul123 împrăștiat pretutindeni nu e pătat, din cauza fineții sale [extreme], tot astfel sufletul, care stă în toate corpurile, nu e pătat.
  • După cum soarele singur luminează întreaga lume, tot astfel sufletul luminează întregul corp.
  • Cei care văd astfel, cu ochiul cunoașterii, deosebierea dintre corp și suflet și liberarea de natura ființelor, – aceia ajung la starea supremă”.124

– XIV –

DESPRE CELE TREI CALITĂȚI

Sfântul grăi:

  1. „Acum îți voiu arăta știința cea mai presus de toate științele. Prin cunoașterea ei toți asceții au ajuns la desăvârșirea cea mai înaltă.
  2. Cei care se reazimă pe această știință și care au devenit una cu mine, nu se mai renasc, chiar când e creată o lume nouă, nici nu suferă vreun rău, atunci când dispare [lumea veche].
  3. Sânul meu e marele Brahma; în acesta pun eu germenele vieții. De aici se nasc apoi toate ființele.
  4. Formele care se nasc în toate sânurile, o, Arjuna, – marele Brahma este sânul lor, iar eu tatăl care le creează.
  5. Însușirile naturii: bunatatea, patima și întunericul leagă de corp pe nemuritorul întrupat.125
  6. Bunătatea binefăcătoare și luminoasă, datorită purității ei, leagă prin năzuința spre fericire și cunoaștere.
  7. Patima e plină de dorință și se naște din sete și din năzuință. Ea leagă sufletul prin năzuința spre faptă.126
  8. Întunericul purcede din neștiință. El turbură pe toți muritorii. El leagă prin neatenție, lene și somn.
  9. Bunătatea îndeamnă [ființele] la plăcere, patima la faptă, întunericul la neatenție, învăluind cunoașterea.
  10. Prin învingerea patimei și a întunericului, se naște bunătatea; patima ia naștere prin învingerea bunătății și a întunericului; iar întunericul se ivește prin învingerea bunătății și a patimei.
  11. Când prin toate intrările [simțurilor] se ivește în corp lumina clară a cunoașterii, atunci să se știe că stăpânește bunătatea.
  12. Dorința, năzuința, activitatea, neliniștea, pofta, se nasc atunci când predomină patima.
  13. Întunecarea [minții], lipsa năzuinții, neglijența și rătăcirea se nasc atunci când domnește întunericul.
  14. Dacă moare un om în care a stăpânit bunătatea, el ajunge la lumile pure ale celor care posedă cunoașterea supremă.
  15. Dacă moare în patimă, el se [re]naște printre cei legați de faptă; iar dacă moare cineva care a fost stăpânit de întuneric, el se [re]naște printre cei lipsiți de minte.
  16. Rodul pur al faptei bune este dominat de însușirea bunătății; rodul patimei e suferința, iar acela al întunericului e neștiința.
  17. Din bunătate se naște cunoașterea, din patimă pofta, iar din întuneric răsar neatenția, rătăcirea și neștiința.
  18. Cei înzestrați cu bunătate merg în sus; cei stăpâniți de patimă stau la mijloc; iar cei cuprinși de întuneric, a căror viață e bazată pe însușirea cea mai inferioară, merg în jos.
  19. Cel care înțelege că acțiunile sunt săvârșite datorită însușirilor și că există ceva mai presus de ele, – acela dobândește condiția mea.
  20. Când muritorul trece peste aceste trei însușiri care provin din corp, atunci liberat de naștere di de moarte, de bătrânețe și de suferință, el dobândește nemurirea.

Arjuna grăi:

  • „Stăpâne, ce semne are cel care s’a ridicat deasupra celor trei însușiri? Cum e purtarea lui și cum se înalță el deasupra lor?”

Sfântul grăi:

  • „O, Arjuna, cel care nu urăște lumina, năzuința și rătăcirea, atunci când se ivesc, nici nu le dorește când încetează,
  • Cel care nu e turburat de însușiri, care stă indiferent și liniștit și nu se mișcă, gândindu-se: „acestea sunt calități”,
  • Care-i acelaș față de bucurie și de întristare, neturburat, pentru care un bulgare de pământ, o piatră sau o bucată de aur sunt tot una, indiferent față de ceea ce-i plăcut și neplăcut, statornic, indiferent la ocară sau la laudă,
  • Indiferent la respect și la dispreț, indiferent față de prieteni și de dușmani, care a părăsit orice acțiune, – acela a biruit calitățile.
  • Cine mă adoră cu [o] credință nestrămutată și birue calitățile, acela e vrednic de-a se contopi cu Brahma.
  • Căci eu sunt lăcașul suprem al lui Brahma, a celui nemuritor și veșnic, al legii celei eterne și al fericirii absolute”.

– XV –

DESPRE SUFLETUL SUPREM

Sfântul grăi:

  1. „Se spune că smochinul sfânt,127 neperitor, are rădăcinile în sus și crengile în jos. Frunzele lui sunt imnurile [sfinte ale] Vedelor. Cine-l cunoaște, acela cunoaște Vedele.
  2. Crengile lui se’ntind în sus și’n jos. Ele cresc din calități și capetele lor sunt obiectele simțurilor.Jos se’ntind și rădăcinile, care leagă prin fapte neamul omenesc.
  3. Înfățișarea lui nu se poate vedea aici [pe pământ], nici începutul, nici sfârșitul, nici durata. După ce vei tăia cu sabia puternică a renunțării smochinul acela cu rădăcinile adânc înfipte,
  4. Va trebui să cauți acel lăcaș, la care cine se duce nu se mai întoarce, ci intră în sufletul primordial, de unde purcede străvechea devenire.128
  5. Cei fără mândrie și nerătăciți [de iluzie], care au învins păcatul atașării [de această lume], care trăesc numai în sufletul suprem, a căror dorinți au încetat, liberați de contrastele ce poartă numele de plăcere sau de durere, – aceia ajung, fără să rătăcească, la lăcașul cel veșnic.129
  6. Locul pe care nu-l luminează soarele, nici luna, nici focul, de unde nu se mai întorc cei care au ajuns acolo, – acela este lăcașul meu suprem.
  7. O parte a mea, principiu de viață veșnic în lumea celor vii, trage la ea cele cinci simțuri și mintea, care stau în natură.
  8. Orice corp ar dobândi și din orice corp ar ieși, stăpânul,130 când pleacă din locul [unde se află], le ia cu sine, cum ia vântul mirosurile.
  9. Punând stăpânire pe auz, văz, pipăit, gust, miros și minte, – el percepe obiectele simțurilor.
  10. Pe el, – fie că iese, fie că stă, fie că se folosește, fie că-i înzestrat cu însușiri, – nu-l văd cei rătăciți; [dar] îl văd cei înzestrați cu ochiul cunoașterii.
  11. Yoginii care-și dau silința, îl văd cum stă în ei; dar cei care încă nu sunt formați, fiind fără minte, nu-l văd, chiar dacă se silesc.
  12. Strălucirea din soare, care luminează întregul univers, și cea din lună și din foc, – află că-i a mea.
  13. Eu intru în pământ, țin toate ființele prin puterea mea și fac să crească toate plantele, devenind Soma, care-i seva.
  14. Devenind focul, eu intru în corpul viețuitoarelor și împreună cu suflarea și răsuflarea [lor] coc în ele mâncare de patru feluri,131
  15. Eu mă aflu în inima fiecărei [ființe]; dela mine purcede memoria, știința și argumentarea. Eu sunt cel care poate fi cunoscut prin toate Vedele; eu sunt cel care a făcut Vedānta, cel care cunoaște [învățătura] vedică.132
  16. În lumea aceasta sunt două substanțe: una peritoare, cealaltă neperitoare. Cea peritoare sunt toate ființele; cea neperitoare se numește „cel ce stă pe culme”.
  17. Este însă altă substanță, și mai înaltă, care se numește „Sufletul suprem”, stăpânul neperitor, care pătrunde cele trei lumi și le ține.
  18. Fiindcă stau mai presus de ceea ce-i peritor, mai presus chiar și de ceea ce-i neperitor, eu sunt cunoscut în lume și’n Veda ca sufletul suprem.
  19. Cel care nerătăcit [de iluzie] mă cunoaște astfel, ca suflet suprem, acela știe totul și mă adoră din tot sufletul, Arjuna.
  20. Iată, ți-am spus această învățătură foarte tainică: cel care o cunoaște, devine înțelept și și-a atins ținta”.

– XVI –

DESPRE CONDIȚIA DIVINĂ ȘI CEA DEMONICĂ

Sfântul grăi:

  1. „Lipsa de teamă, curăția caracterului, statornicia în yoga cunoașterii, binefacerea, stăpânirea [de sine], jertfa, studiul Vedei, asceza, dreptatea,
  2. Nevătămarea, adevărul, blândețea, renunțarea, liniștea, nedefăimarea, mila față de ființe, cumpătarea, blândețea, modestia, statornicia,
  3. Tăria, răbdarea, stăruința, curăția, cugetul bun, neîngâmfarea sunt [însușirile] celui predestinat la o existență divină, o, Arjuna.
  4. Prefăcătoria, mândria, încrezarea, mânia, asprimea, neștiința sunt [însușirile] celui predestinat la o soartă demonică.
  5. Soarta divină duce la liberare, cea demonică la încătușare. Nu fii trist, Arjuna, căci tu te-ai născut pentru o soartă divină.
  6. De două feluri este natura ființelor pe lumea aceasta: una-i divină, cealaltă demonică. Cea divină ți-am spus-o pe larg; ascultă [acum] pe cea demonică.
  7. Oamenii demonici nu știu ce-i acțiunea și inacțiunea. În ei nu se găsește nici puritate, nici purtare bună, nici adevăr.
  8. Ei spun că lumea [aceasta] nu-i adevărată, că-i peritoare, fără stăpân, că nu e produsă de înlănțuirea cauzelor, că ea nu-i decât un produs al dorinței.
  9. Datorită acestei păreri, [oamenii demonici] cu judecata distrusă, puțini la minte, devin răi, cumpliți în faptă, dușmanii omenirii și conrupătorii ei.
  10. Prada dorinței greu de împlinit, plini de viclenie, de trufie și de închipuiri deșarte, căpătând din cauza rătăcirii [lor] înclinări rele, – ei duc o viață impură.
  11. Cuprinși de griji nenumărate până la moarte, preocupați numai de satisfacerea dorințelor, siguri că [totul se reduce la] atât,
  12. Legați în nenumăratele lațuri ale speranței, robiți cu totul de dorință și de mânie, – ei năzuesc la bogății printr’o purtare imorală, pentru a se bucura de plăceri.
  13. „Dorința aceasta am realizat-o astăzi, pe aceea o voiu realiza mâine. Averea aceasta o am [acum], iar pe aceea o voiu avea [în viitor];
  14. Pe dușmanul acesta l-am răpus, pe alții îi voiu răpune; sunt stăpân, mă bucur de plăceri, am izbândit, sunt puternic, fericit;
  15. Sunt bogat, de neam nobil; care altul e la fel ca mine? Voiu aduce jertfe, voiu împărți daruri și mă voiu desfăta”; așa gândesc cei orbiți de neștiință.
  16. Turburați de nenumărate gânduri, prinși în mrejele iluzei, preocupați [numai] să-și îndeplinească dorințele, ei cad în iadul cel murdar.
  17. Cei încrezuți, trufași, îmbătați de bogație și mândrie, aduc jertfă numai cu numele, în chip fățarnic și împotriva prescripțiilor.
  18. Stăpâniți de egoism, violență, mândrie, poftă și mânie, defăimători care mă urăsc pe mine în ei și’n alții, –
  19. Pe acești oameni de pe ultima treaptă, plini de ură, cruzi și răi, eu îi arunc mereu în ciclul de re nașteri, în sânuri demonice.
  20. Acești rătăciți nu pot ajunge la mine, ci intră în sânuri demonice prin renașteri continui și cad tot mai jos.
  21. Întreită este poarta iadului care distruge sufletul: dorința, mânia și lăcomia; de aceea omul să se ferească de aceste trei.
  22. Cel care-i liberat de aceste trei porți ale întunericului, își dobândește mântuirea și astfel ajunge la starea supremă.
  23. Cel care părăsește preceptele învățăturii și se poartă cum vrea el, acela nu dobândește desăvârșirea, nici fericirea, nici starea supremă.
  24. De aceea legea [morală] să-ți fie călăuza în îndeplinirea cum trebue a faptelor. [Numai] după ce vei cunoaște preceptele legii [morale]; poți săvârși fapte”.

– XVII –

CELE TREI FELURI DE CREDINȚĂ

Arjuna grăi:

  1. „O, Krișna, cei care aduc jertfe plini de credință, dar nu țin seamă de preceptele legii [sfinte], – care-i starea lor? Bunătatea, patima sau întunericul?”

Sfântul grăi:

  • „Credința omenească e de trei feluri și provine din natura lor: bună, pătimașă sau întunecată.
  • Credința fiecăruia este potrivită cu firea lui, o Arjuna. Omul e alcătuit numai din credință; fiecare este ceea ce crede.
  • Cei care au însușirea bunătății, aduc jertfe zeilor. Cei care au însușirea patimii, yakșașilor și rakșașilor; iar cei care au însușirea întunericului, aduc jertfe morților și spiritelor.
  • Cei fără minte, care practică o asceză grozavă, neorânduită de legea [sfântă], plini de fățărnicie și de iubire de sine, de dorinți, de patimă și de violență,
  • Care chinuesc elementele din corpul lor și pe mine care sălășluesc în ei: – află că aceștia au o fire demonică.
  • De trei feluri este hrana care place fiecăruia dintre ei; la fel și jertfa, asceza și milostenia lor. Află care-i deosebirea dintre ele:
  • Mâncările care sporesc viața, energia, puritatea, sănătatea, bucuria și fericirea, care au gust bun și plăcut și care durează; – [acelea] plac celui bun.
  • Mâncările iuți, acre, sărate, ferbinți, usturătoare, seci, – care pricinuesc durere, întristare, boală, – sunt plăcute celui pătimaș.
  • Hrana veche, fără gust, împuțită, stătută, rămasă și murdară este plăcută celui stăpânit de întuneric.
  • Jertfa pe care o aduc după prescripțiile [legii sfinte] cei care nu doresc răsplată, care se gândesc numai la îndeplinirea jertfei; – aceea este [pătrunsă de însușirea] bunătății.
  • Însă jertfa pe care o aduce cineva cu gândul la răsplată, [numai] de ochii lumii, aceea să știi Arjuna, că-i [un produs] al patimei.
  • Jertfa [îndeplinită] împotriva [prescripțiilor] legii [sfinte], neînsoțită de ofrandă de mâncăruri, fără rugăciuni, fără pomeni și fără credință, – purcede din întuneric.
  • Respectul față de zei, brahmani, învățători și înțelepți, curăția, dreptatea, castitatea și nevinovăția: – aceasta se numește asceza corpului.
  • Vorba blândă, adevărată și prietenoasă, împreună cu studiul Vedei: aceasta se numește asceza vorbei.
  • Liniștea minții, blândețea, tăcerea, înfrânarea, puritatea inimii: aceasta se numește asceza minții.
  • Întreita asceză îndeplinită cu credința cea mai adâncă de oameni concentrați, care nu doresc răsplată, se numește asceza bunătății.
  • Asceza care se practică cu fățărnicie, în vederea laudei, onoarei și a venerării, se numește aici [pe pământ] asceza patimei; ea este nesigură și trecătoare.
  • Asceza pe care o îndeplinește cineva din rătăcire, – spre suferința sa sau spre a distruge pe altul, – se numește asceza întunericului.
  • Milostenia care se dă în locul și la timpul potrivit, unuia care merită și care nu[-i în stare] să facă [și el] un serviciu, – aceea se spune că-i a bunătății.
  • Însă milostenia care se dă în vederea unui serviciu sau a unei răsplați, cu părere de rău, – despre aceea se spune că-i a patimei.
  • Milostenia care se dă într’un loc și la un timp nepotrivit la cei care nu merită, fără bunătate, cu dispreț: – aceea se numește a întunericului.
  • Om, tat, sat:133 aceasta-i întreita denumire a lui Brahma, după tradiție. Prin ea au fost orânduiți odinioară brahmanii, Vedele și jertfele.
  • De aceea adoratorii lui Brahma134 îndeplinesc totdeauna acțiunile [sfinte] ale jertfei, milosteniei și ascezei prescrise de religie rostind mai întâi (silaba sfântă) „om”.
  • Cei care doresc liberarea, îndeplinesc acțiunile [sfinte] ale jertfei, ascezei și milosteniei, prescrise de legea [sfântă], fără a se gândi la răsplată, rostind [silaba] „tat”.
  • sat” se rostește pentru a arăta realitatea și bunătatea; de asemenea pentru a arăta o faptă de laudă, o, Arjuna.
  • Tot „sat” se mai numește statornicia în [îndeplinirea] jertfei, ascezei și a milosteniei; de asemenea și fapta al cărei scop sunt acestea.
  • Ceea ce se jertfește, [sau] se dăruiește, sau asceza ce se practică, sau ceea ce se face fără credință, se numește „asat”, Arjuna, și nu are efect nici în viață nici după moarte”.

– XVIII –

DESPRE RENUNȚARE

Arjuna grăi:

  1. Krișna, doresc să știu natura adevărată a renunțării și a părăsirii”.

Sfântul grăi:

  • „Înțelepții știu că [adevărata] renunțare este aceea a faptelor izvorîte din dorință. Cei care știu, spun că este aceea a răsplății oricărei fapte.
  • Unii înțelepți spun că fapta trebue părăsită, pentrucă e cu păcat: alții [însă spun] că nu trebue părăsită fapta care privește jertfa, milostenia și asceza.
  • O, Arjuna, tu cel mai ales din neamul lui Bharata, află dela mine adevărul cu privire la renunțare. Ea este de trei feluri:
  • Jertfa, milostenia și asceza: aceste fapte nu trebuesc părăsite, ci îndeplinite: jertfa, milostenia și asceza sfințesc pe înțelepți.
  • Aceste fapte trebuesc îndeplinite lăsând deoparte orice gând de răsplată și fără a năzui la ele; aceasta-i părerea mea hotărîtă, cea mai înaltă.
  • Însă nu trebue de renunțat la o faptă prescrisă [de legea sfântă]. Părăsirea ei se datorește rătăcirii și are însușirea întunericului.
  • Cine nu îndeplinește o faptă de frica ostenelii, socotind că „e greu”, – părăsirea aceluia are însușirea patimei și nu-i aduce niciun folos.
  • Dacă însă fapta necesară e săvârșită cu gândul că „trebue îndeplinită”, fără năzuință și fără dorința de răsplată, – o astfel de părăsire are însușirea bunătății.
  • Înțeleptul care renunță, care-i pătruns de însușirea bunătății, a cărui îndoială a dispărut, nu se ferește de o faptă neprielnică [pentru el, nici] nu urmărește fapta care-i este de folos.
  • nu e cu puțință pentru om să părăsească toate acțiunile. Însă cel care renunță la roadele lor, – despre acela se spune că renunță.
  • De trei feluri este, după moarte, rodul faptei celor care n’au părăsit-o: nedorit, dorit și amestecat; însă nu și a celor care au renunțat la ea.
  • O viteze, află dela mine cele cinci principii, despre care se vorbește în sistemul [filosofic] sāmkhya, pentru îndeplinirea oricărei fapte:
  • Locul, făptuitorul,135 diferitele organe, faptele de tot felul și destinul.
  • Orice faptă ar săvârși un om cu corpul, cu vorba, cu gândul, fie bună fie rea, – acestea sunt cele cinci elemente ale ei.
  • Astfel stând lucrurile, cel care socotețe că numai el săvârșește fapta, nu judecă bine, fiindcă mintea lui nu e matură.
  • Cel care nu-i încrezut din fire, a cărui judecată nu e turburată, – acela, chiar când ucide136 nu ucide [și] nu e legat [prin fapta sa].
  • Întreit este imboldul care determină la acțiune: cunoștința, obiectul ei și cel care cunoaște. Trei sunt elementele acțiunii: instrumentul, fapta și făptuitorul”.
  • Cunoașterea faptei și făptuitorul sunt de trei feluri, după însușirea [care domină în fiecare]. Iată-le:
  • Cunoștința prin care [omul] vede o singură ființă neperitoare în toate ființele, neîmpărțită în cele împărțite, – are însușirea bunătății.
  • Cunoștința care crede că există în chip deosebit naturi deosebite în toate ființele, are însușirea patimei.
  • Cunoștința preocupată de un singur lucru, ca și cum ar fi totul, care-i neîntemeiată, în contrazicere cu adevărul și mărginită, se spune că are însușirea întunericului.
  • Fapta lipsită de dorință, săvârșită fără iubire și fără ură de unul care nu năzuește la răsplată, are însușirea bunătății.
  • Fapta săvârșită cu mari sforțări de cineva care are dorinți sau care-i stăpânit de iluzia „eului”, are însușirea patimei.
  • Fapta care se săvârșește fără chibzuință și fără a se avea în vedere urmările, sfârșitul, vătămarea, puterea, se spune că are însușirea întunericului.
  • Făptuitorul liber de dorință, care nu se laudă:137 „eu” [sunt cel care săvârșește acțiunea], care-i stăruitor și energic, acelaș în izbândă și’n înfrângere, se spune că are îsușirea bunătății.
  • Făptuitorul pătimaș, dornic de răsplată [pentru] faptele [sale], avid, vătămător, necurat, [care-i] stăpânit de bucurie și de întristare, se spune că are însușirea patimei.
  • Făptuitorul neconcentrat, josnic, trufaș, viclean, necinstit, lăsător, care se descurajează și amână mereu, se spune că are însușirea întunericului.
  • Ascultă acum, biruitorule, cele trei feluri de inteligenți și de stăruinți, după felul însușirii fiecăruia în deosebi, așa cum ți le voiu arăta.
  • Inteligența care știe când trebue să înceapă sau să sfârșească o acțiune, și dacă trebue săvârșită sau nu, în primejdie sau în siguranță, dacă ea încătușează sau duce la liberare, – aceea are însușirea bunătății.
  • Inteligența prin care cineva nu cunoaște bine ce e drept și ce nu-i și ce trebue de făcut și ce nu trebue – aceea are însușirea patimei.
  • Inteligența învăluită în întuneric, care crede că e drept ceea ce-i nedrept și care judecă toate lucrurile pe dos, – aceea are însușirea întunericului.
  • Stăruința cu care cineva își înfrânează activitatea minții, a respirării și a simțurilor printr’o concentrare neclintită, – aceea are însușirea bunătății.
  • Stăruința cu care cineva urmărește cu înflăcărare virtutea, plăcerea și folosul, dorind răsplată, – aceea are însușirea patimei.
  • Stăruința prin care prostul nu lasă deoparte somnul, teama, întristarea, descurajarea și trufia, – aceea are însușirea întunericului.
  • Află acum dela mine, Arjuna, cele trei feluri de mulțumire, de care se bucură cineva când îndeplinește acțiuni și prin care dobândește sfârșitul suferinței:
  • Mulțumirea care la început e asemenea otrăvii, dar la sfârșit e asemenea ambroziei, – aceea se spune ca este a bunătății și izvorăște din seninătatea cugetului.
  • Mulțumirea care provine din atingerea simțurilor cu obiectele lor și care la început e asemenea ambroziei, dar la sfârșit ca otrava, – aceea se spune că este a patimei.
  • Mulțumirea care dela început e necontenit o pricină de rătăcire a sufletului și care pornește din somn, lene și nepăsare, se spune că este a întunericului.
  • Nu există pe pământ sau în cer, printre zei, vreo ființă care să fie liberă de aceste trei însușiri, care purced din natură.
  • Îndatoririle brahmanilor, ale răsboinicilor și ale [celor din casta] Vaiçya și [din casta] Çūdra sunt împărțite după însușirile care provin din natura fiecăruia.
  • Răbdarea, stăpânirea, asceza, curăția, liniștea, caracterul drept, știința profană și cea superioară, credința [în Dumnezeu]: acestea sunt îndatoririle brahmanului izvorîte dia natura sa.
  • Vitejia, puterea, statornicia, iscusința, starea pe loc în luptă, dărnicia, purtarea de stăpân: acestea sunt datoriile războinicului izvorîte din natura sa.
  • Cultivarea pământului, păstoritul și negoțul sunt îndeletnicirile unui Vaiçya, care izvorăsc din natura sa. Chiar și datoria de-a servi a unui Çūdra răsare [și ea] în firea sa.
  • Omul care află mulțumire în faptele sale, ajunge la desăvârșire. Iată cum ajunge la desăvârșire cel care se ține de îndatoririle [castei] sale:
  • Cel care venerează prin acțiunile sale pe acela din care purced toate ființele, de care a fost creat acest univers, – acela ajunge la desăvârșire.
  • Mai presus e legea proprie, chiar și lipsită de putere, decâit legea altuia din altă castă, [chiar dacă-i] bine împlinită. Cel care își face datoria pe care i-o impune natura sa, acela nu dă peste păcat.138
  • O, Arjuna, nu trebue neglijată fapta care se naște odată cu noi139, chiar când e însoțită de păcat, căci orice întreprindere e învăluită de păcat, ca focul de fum.
  • Acela al cărui cuget nu se alipește de nimic, care se birue pe sine, care-i lipsit de dorință: – acela ajunge la desăvârșirea cea mai înaltă140 prin renunțarea [la acțiune].
  • Cine ajunge la desăvârșire, acela ajunge la Brahma. Află dela mine, Arjuna, această treaptă supremă a științei.
  • Cel cu cugetul curat, care se stăpânește cu tărie, care a părăsit sunetele și celelalte obiecte ale simțurilor și a lepădat simpatia și antipatia,141
  • Care trăește în singurătate, care mănâncă puțin, care-și stăpânește vorba, trupul și mintea, cufundat mereu în meditație adâncă, indiferent [față de lucrurile din această lume],
  • Lepădând încrezarea, violența, mândria, dorința, mânia, posesiunea, – nesocotind nimic ca aparținându-i, liniștit, – acela e pe cale de a se contopi cu Brahma.
  • Devenit Brahma, cu sufletul senin, el nu se întristează și nu dorește. Acelaș față de toate ființele, el capătă o dragoste infinită pentru mine.
  • Prin iubire el mă cunoaște cine sunt și cât sunt de mare; iar când mă cunoaște cu adevărat, el vine la mine.
  • Și cel care îndeplinește totdeauna toate acțiunile, căutând refugiul la mine, dobândește prin favoarea mea locul veșnic și neperitor.
  • Punând în gând toate faptele în mine, devotat numai mie, concentreazăți mintea și gândește-te totdeauna numai la mine.
  • Cu gândul la mine, vei trece cu ajutorul meu peste toate piedicile. Dacă însă datorită îndărătniciei nu mă vei asculta, vei pieri.
  • Dacă din pricina îndărătniciei tale socoți că nu vei lupta, hotărîrea ta e zadarnică, fiindcă te va sili [însăși] natura ta.
  • O, Arjuna, tu ești legat de destinul cu care te-ai născut; dacă nu vrei să-ți faci [datoria] din pricina rătăcirii tale, o vei face [și] fără voie.
  • Stăpânul tuturor ființelor stă în inima lor; prin puterea sa magică el pune în mișcare toate ființele ca într’un joc de păpuși.
  • Caută scăparea la el cu toată ființa ta; prin favoarea lui vei dobândi liniștea supremă, lăcașul veșnic
  • Aceasta-i învățătura pe care ți-am spus-o, mai tainică decât [tot] ce-i tainic. Meditează bine asupra ei; [pe urmă] fă cum vrei.
  • Ascultă mai departe vorbele mele de supremă însemnătate, mai tainice decât orice. Te iubesc mult; de aceea iți voiu spune ceea ce-i spre binele tău;
  • Îndreaptă-ți gândul [numai] asupra mea, iubește-mă [numai] pe mine, jertfește-mi [numai] mie; mie închină-te; și atunci vei veni la mine. Ți-o făgăduesc, [căci] îmi ești drag.
  • Lasă toate [ceremoniile prescrise de] legile [sfinte] și caută scăparea numai la mine. Eu te voiu libera de toate păcatele; nu fii întristat.
  • Să nu spui aceasta niciodată vreunuia care nu practică asceza, sau care nu mă iubește, sau care nu vrea să asculte învățătura mea, sau care mă hulește.
  • Cel care, adorându-mă mai presus de orice, va spune această taina celor care mă adoră, – acela va veni sigur la mine.
  • Nimeni printre muritori nu-mi va face un lucru mai plăcut decât acela și nimeni altul pe pământ nu-mi va fi mai drag.
  • Cine va recita această sfântă convorbire a noastră, acela mă va cinsti cu jertfa cunoașterii.
  • Cel credincios, care va asculta [această învățătură] fără cârtire, va fi liberat și va ajunge în lumile fericite ale celor drepți.
  • O, Arjuna, ai ascultat cele spuse [de mine] cu luare aminte? Turburarea pricinuită de neștiință ți-a disparut?”

Arjuna grăi:

  • „O, neperitorule, prin favoarea ta amintirea mi-a revenit; rătăcirea mea s’a dus. Sunt pe deplin hotărît; îndoiala mi-a dispărut. Voiu face după cum mi-ai spus”.

Samjaia grăi:

  • „Aceasta-i convorbirea minunată, dătătoare de fiori, dintre Vasudeva și Arjuna, pe care am auzit-o.
  • Prin favoarea lui Vyasa am auzit această taină nepătrunsă, yoga, pe care a spus-o însuși Krișna, stăpânul yogei.
  • O, rege, ori de câte ori îmi amintesc de această convorbire minunată și sfântă dintre Krișna și Arjuna mă bucur.
  • Și ori de câte ori mi-aduc aminte de minunata înfățișare a lui Hari142, o mare uimire mă cuprinde și mă bucur necontenit.
  • Acolo unde-i Krișna, stăpânul yogei, [și unde-i] arcașul Arjuna, – acolo-i sigură fericirea, biruința, izbânda. Așa gândesc”.

  1. Dritaraștra este regele orb din neamul lui Bharata, căpitenia Kuravilor, căruia i se povestesc întâmplările marei bătălii (despre care tratează celebra epopee Mahabharata). – Samjaia, vizitiu și crainic în slujba lui Dritaraștra, este cel care povestește. – Pandavii sunt fiii lui Pandu, fratele mort al lui Dritaraștra.↩︎
  2. Duriodana, fiul cel mai mare al lui Dritaraștra. – Învățătorul este eroul Drona, care i-a învățat pe prinți să mânuiască armele.↩︎
  3. Fiul lui Drupada: Driștadiumna. Cu această trecere în revistă a celor două armate cf. Homer, Iliada III, 161 sqq. și Eschil, Cei sapte împotriva Tebei…↩︎
  4. Bima și Arjuna: cei mai de frunte dintre cei cinci fii ai lui Pandu. – Iuiudana, Virata, Drupada și ceilalți eroi din versurile următoare fac parte din oastea fiilor lui Pandu, ca aliați.↩︎
  5. Kaçi: orasul Benares.↩︎
  6. Bișma.↩︎
  7. Strofele 15 și 16, pe care le-am omis, cuprind numele scoicilor în care suflară diferiți eroi.↩︎
  8. Draupadi, fiica lui Drupada.↩︎
  9. Fiul cel nelegiuit al lui Dritaraștra: Duriodana, ale cărui violențe și intrigi au fost cauza principală a marei bătălii.↩︎
  10. Condiția fiecăruia: a existenții și neexistenții.↩︎
  11. Cf. Eminescu, Luceafarul:

    „Căci toți se nasc spre a muri,
    Și mor spre a se naște”.

    ↩︎

  12. Mijlocul: existența, înșirarea lor între naștere și moarte.↩︎
  13. V. Introd. p. ii sq.↩︎
  14. Cărora le place să discute despre Veda: cărora le plac discuțiile teologice.↩︎
  15. Cele trei însușiri: V. Introd. p. 15, sq.; – dualitate (scr. dvandva „contrast, antiteză” și dvaidha (v. V, 25), cu același înțeles; cf. și IV 22, notă. – Fără posesiune: „fără a avea nimic”.↩︎
  16. Indiferența: nu echilibrul sufletesc (aequa mens), ci complecta apatie față de lumea înconjurătoare.↩︎
  17. Condiția cea bună: condiția supremă sau contopirea cu Brahma; v. Introd. p. 12 și 19.↩︎
  18. Ai auzit, adică: „ai învățat”; învățătura, mai ales cea filosofică și religioasă, se transmite la Hinduși numai pe calea orală, dela învățător la discipol. V. „Tradiția învățăturii în patria lui Gandhi”, în biblioteca „Cunoștinți folositoare”.↩︎
  19. Cele auzite: textele sfinte, numite Vede.↩︎
  20. Organele simțurilor: v. Introd: p. 13;↩︎
  21. Liberare – de renașteri.↩︎
  22. Obiectele simțurilor – v. Introd. p. 13; – înclinarea: scr. sanga „atașare”; prin acest cuvânt se înțelege mai totdeauna, în Bhagavad-Gita, năzuința spre „roada faptei”, adică dorința de-a trage un folos sau de-a fi răsplătit pentru faptele sale.↩︎
  23. Sufletul universal: Brahma.↩︎
  24. Yoga meditației – yoga faptei; v. Introd. p. II.↩︎
  25. Organele acțiunii (scr. karmendriyāni); v. Introd. p. 14. – obiectele simțurilor: v. Introd. ib.↩︎
  26. Pentru aceasta: pentru jertfă.↩︎
  27. Vaca dorințelor (scr. Kāmaduh): această vacă mitologică îndeplinește toate dorințele celui care o are.↩︎
  28. Resturile jertfei: mâncarea trebue oferită mai întâi ca jertfă zeilor; numai după aceea poate fi mâncată fără păcat, ca rămășiță dela jertfă.↩︎
  29. Pentru acela nu există faptă: acela-i liberat de faptă.↩︎
  30. Fericirea supremă: contopirea cu Sufletul universal.↩︎
  31. Cele trei lumi: cerul, pământul și vazduhul.↩︎
  32. Care sunt atrași de faptă (în scr. karmasangin): „cel care-i atașat de faptă”.↩︎
  33. Însușirile naturii: v. Introd. p. 13. – iluzia eului (scr. ahamkāra); v. Introd. p. 12 și 15.↩︎
  34. Îndoita deosebire, etc: atât fapta cât și însușirea se deosebesc de sufletul universal, pe care nu-l ating.↩︎
  35. Părăsind, etc: renunțând la toate faptele, prin concentrarea asupra Sufletului suprem (adică: asupra mea).↩︎
  36. Cunoșterea superioară (scr. jñāna), adică: cunoașterea adevărului suprem, cu privire la suflet.↩︎
  37. Mai bună-i, etc.: „E mai bine să-și facă cineva datoria prescrisă de legea castei sale, chiar dacă nu i-ar aduce niciun folos, decât îndatoririle altor caste”.↩︎
  38. Mintea (scr. manas); – gândirea (scr. budhi). – v. Introd. p. 12.↩︎
  39. Ambele cunoașteri (științi): în scr. jñāna „cunoașterea (învățătura) superioară” (cf. 32) și vijñāna „cunoașterea (învățătura) profană”.↩︎
  40. Gândirea (rațiunea): scr. budhi; v. Introd. p. 12, 15.↩︎
  41. Cu înfățișarea după plac: cu multe înfațișări.↩︎
  42. Știința concentrării: yoga; v. Introd. p. 16; – Vivasvat zeul soarelui, tatăl lui Manu; fiul acestuia este Ikșvaku.↩︎
  43. Din veșnicie în veșnicie (scr. yuge yuge) „în fiecare perioadă a lumii”.↩︎
  44. Acela se contopește cu mine: lit. „acela vine la mine”.↩︎
  45. Cele patru caste; brahmanii (preoții), nobilii (luptătorii), Vaișya (cultivatorii și comercianții) și Çūdra (plebea cea mai de jos).↩︎
  46. Liberarea finală: de renașteri.↩︎
  47. Concentrat: cu mintea îndreptată spre mine e – dualitate: de pilda caldura și frigul, bucuria și durerea, bi- 1ibaU deci „cel care a trecut peste dualitate este eliberat de toate aceste contraste, care a ajuns „dincolo de bucurie și de întristare, de bine și de rău”.↩︎
  48. A cărui minte a pătruns în cunoaștere: a cărui minte ajuns să cunoască adevărul suprem. – Dispare în întregime: fără a lăsa urme (pete), deci, fără a pricinui renașterea.↩︎
  49. Brahma: v. Introd. p. 12, 16.↩︎
  50. Focul lui Brahma: Focul teologiei (adică: ei studiază Veda).↩︎
  51. Auzul, văzul, pipăitul, gustul, mirosul sunt jertfite de acela care se retrage în singurătate și care nu oferă nicio plăcere acestor simțuri.↩︎
  52. În scr. prana „aerul inspirat” și apana „aerul expirat”, suflarea și răsuflarea; v. Introd. p. 17 sq.↩︎
  53. Vei fi liberat [de renașteri] prin contopirea cu Brahma, sufletul suprem sau universal.↩︎
  54. Cunoașterea [adevărului suprem] e mai presus de orice acțiune și de orice jertfă. Adevărul acesta este exprimat adesea în Upanisade.↩︎
  55. Prin ea vei [re]cunoaște, etc.: nu vei mai face nicio deosebire între sufletul individual din tine și din toate ființele și cel universal Brahma, sau aici Vișnu-Krișna.↩︎
  56. Vei trece peste toate cu barca cunoașterii: vei trece cu barca cunoașterii peste oceanul de renașteri și vei ajunge la țărmul liberării (nirvana sau contopirea cu Brahma).↩︎
  57. Cel care a depus faptele sale în yoga: cel care a renunțat la fapte prin yoga.↩︎
  58. Tu slăvești, adică vorbești; cf. Dionisie Areopagitul, „Despre numele divine”, IV, 7: „Acest bine este slavit de scriitorii sacri drept frumosul și frumusețea. „A slăvi” cu înțelesul de „a vorbi despre” se întâlnește adesea în Bhagavadgita și în opera citată a lui Dionsie Areopagitul. De altfel este o isbitoare asemănare între ideile din Upanisade și din Bhagavadgita și acele ale marelui mistic creștin.↩︎
  59. Dualitate: v. IV, 22, nota.↩︎
  60. Ajunge la Brahma: se contopește cu el.↩︎
  61. Obiectele simțurilor: v. Introd. p. 14.↩︎
  62. Cel concentrat: scr. yuktaḥ „cel unit” [cu spiritul suprem, prin yoga]. – Pacea supremă: sau finală.↩︎
  63. Cetatea cu nouă porți: corpul cu cele nouă deschizături: șapte sus (doi ochi, două urechi, două nări, gura) și două jos.↩︎
  64. Natura: v. Introd. p. 12 sq.↩︎
  65. În el: în Sufletul suprem; – nu și mai întorc: nu se mai renasc; – petele: faptelor săvârșite în timpul vieții; – cunoaștere v. Introd. p. 8.↩︎
  66. Pentrucă în toți e acelaș suflet, ca și o apa care s’ar afla în vase diferite și le-ar lua forma.↩︎
  67. A căror minte e indiferentă: lat. aequa mens cf. str. 20; Stau în Brahma: sunt uniti cu el prin yoga.↩︎
  68. Care se află în el: v. nota preced.↩︎
  69. Intră în nirvana lui Brahma: se contopește cu el; v. Introc pag. 12.↩︎
  70. Care-și regulează suflarea și răsuflarea: v. Introd. p. 16.↩︎
  71. Ceea ce nu-i suflet: ceea ce nu e spirit, ci materie.↩︎
  72. Acela ajunge la condiția mea: ajunge la mine, se contopește cu mine; v. VIII, 21.↩︎
  73. În scr. : „merge pe cărarea supremă.↩︎
  74. Iluzie [divină], scr. maya, adică: „creațiune iluzorie”.↩︎
  75. Vasudeva: Vișnu, Brahma sau Sufletul universal.↩︎
  76. Îndoita iluzie: în scr. dvandvamoha „iluzia dualității” (v. IV, 2, nota).↩︎
  77. Cf. Chandogya-Upanisad III.14.1: „Omul este o ființă inteligentă; după ideile pe care și le formează în această viață, el devine astfel când pleacă spre alta; de aceea el trebue să se gândească la Dumnezeu”.↩︎
  78. Mai subtil decât ceea ce-i subtil: „mai fin decât atomii (în scr. onor anîyān). După filosofia Vaiçesika un atom este „ceva care există, fără cauză, etern” (sad akaranam nityam). Atomii sunt mai mici decât lucrul cel mai mic, invizibili, intangibili, indivizibili, imperceptibili prin simțuri. Fiecare atom are esența sa proprie, eternii (victsa).↩︎
  79. Se reîntorc: se renasc.↩︎
  80. Nemanifestat (scr. avyaktam): Sufletul universal.↩︎
  81. Condiția supremă: în scr. parama gatih „calea supremă”.↩︎
  82. Extins (scr. tatam), adică: „creat”.↩︎
  83. Concentrați: cu mintea îndreptată asupra mea.↩︎
  84. Refugiul: scr. gatiḥ „cale”.↩︎
  85. Întreita lege: a celor trei Vede: Rig-Veda, Sama-Veda și Yajur-Veda.↩︎
  86. Cad din nou în oceanul de renașteri.↩︎
  87. Ajung la condiția supremă: dobândesc fericirea supremă, contopirea cu Brahma; în scr. yanti tirām gatim „supreraam viam ingrediunt” (Schlegel).↩︎
  88. Risii regești (scr. rajarsayas): sfinți și regi în acelaș timp.↩︎
  89. Cei șapte risi, et: aceștia sunt șefii, creatorii și orânduitorii marilor perioade cosmice, a celor patru vârste ale lumii. Lui Mânu, care aparține vârstei prezente a lumii, i se atribue celebrul cod de legi hindus, numit Manusmriti.↩︎
  90. Narada, etc. sunt profeți vestiți din timpuri străvechi.↩︎
  91. Aditiasi: zei din clasa cea mai înaltă; – Marici: zeul suprem tre Maruti, divinități ale furtunii.↩︎
  92. Mintea, etc. v. Introd. p. 15.↩︎
  93. Camkara: zeul suprem între Rudrasi (divinități); – Kubera, zerul comorilor, stăpânul semizeilor Yaksasi; – Raksasi, demoni nocturni; – Meru: munte mitologic, format din aur, Olimpul zeilor hinduși.↩︎
  94. Stăpânul rugii: Brihaspati, preotul zeilor. – Skanda: zeul.↩︎
  95. Silaba unică: cuvântul mistic „om” căruia hindușii îi atribuie. O, influență extraordinară asupra celui care știe cum să-l rostească și cum să mediteze asupra lui.↩︎
  96. Citraratha: regele semizeilor Gandharva; – Kapila, profet mitologic, întemeetorul sistemului filosofic Samkhya; – Siddhasi o clasa de sfinți.↩︎
  97. Uccaihçravas: cal mitologic, născut din ocean; – Airavata – elefant mitologic, născut și el din ocean; pe el călărește Indra.↩︎
  98. Vaca dorințelor: v. III, 10 nota. – Kandarpa: zeul iubirii numit și Kama; – Vasuki: regele șerpilor.↩︎
  99. Ananta „infinitul”, denumirea lui Cesa, regele Nagașilor, demoni în formă de șerpi. – Varuna: zeul apelor. – Yama: zeul morții (scr.: yam „a supune”).↩︎
  100. Prahlada: un statornic adorator al lui Vișnu, în mijlocul malui demonic al Daitiasilor, dușmănoși față de zei.↩︎
  101. Eu sunt a între sunete: Cf. Apocalipsul I, 8: „EU sunt Alfa și Omega, începutul și Sfârșitul, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic; a între sunete, pentrucă acesta-i primul sunet și’n, alfabetul hindus. – dvandva: o categorie de cuvinte compuse, care în gramatica sanscrită ocupă primul loc în seria compuselor nominale. – Cu fața în toate direcțiile: care privește pretutindeni.↩︎
  102. Brihatsāman este cel mai important imn din saman („imnuri sfinte de jertfă”); – Gayatrî: un metru foarte important și sfânt în Rig-Veda. – Margasirsa: prima lună a anului.↩︎
  103. Vasuaeva: denumire a lui Krișna, care aparține neamului Vrishinilor; – Vyasa: autorul mitologic al Mahabharatei; – Ucanas: poet și profet străvechiu de care pomenește și Rig-Veda.↩︎
  104. X, 21 nota; Vasuii, Rudrașii, Açvinii și Marutii sunt divîr↩︎
  105. Hari: denumirea lui Vișnu-Krișna. Cu versurile 9 și urm. cf. Matei 17, 2: „Si se schimbă la față înaintea lor, așa încât fața lui străluci ca soarele, iar veștmintele lui se făcură albe ca lumina”.↩︎
  106. Diadema, buzduganul și discul, sunt atributele lui Vișnu-Krișna.↩︎
  107. Lăcașul: în scr. nidhānam „tezaur” (locul unde se află tezaurul).↩︎
  108. Siddhasii sunt ființe semidivine, presupuse că posedă o mare-puritate; ele se mai numesc și Sadhyasi și se confundă uneori. – Ifi un: „svasti”: te salută.↩︎
  109. Rudrasii, etc: divinități.↩︎
  110. Sufletul străvechiu: (scr. purușah purānah): cf. Daniil 7, 9 „Cel vechiu de zile”.↩︎
  111. Cel neperitor și nemanifestat: Brahma, Sufletul universal care strabate întregul univers. Arjuna întreaba pe cine sa adore f zeu personal (Krișna) sau pe zeul impersonal și absolut?↩︎
  112. Care a renunțat la bine și la rău: care nu se maî la binele sau la răul ce i se poate întâmpla.↩︎
  113. Ambrosia sfântă a vorbelor mele: vorbele mele.↩︎
  114. Cunoscătorul lăcașului: în textul sanscrit corpul (sau natura, materia) e numit „câmpul” sau „locul” (kșetra) și arată domeniul în cuprinsul căruia se mișcă spiritul. Acesta-i numit „cunoscătorul câmpului sau al locului” (kșetrajña).↩︎
  115. [Adevărata] cunoaștere, adică: știința privitoare la suflet și la materie (natură) este adevărata știință.↩︎
  116. V. Introd. p. 13 sqq.↩︎
  117. Nevătamarea (scr. ahimsā): cruțarea oricărei ființe.↩︎
  118. Obiectul cunoașterii: în scr. jñeyam („cognoscendum”) „ceea ce trebue cunoscut”. – Lumina luminilor (scr. jyotișām jyotih; cf. Brihadāranyaka-Upanișad 4, 4, 16 „Pe sufletul acesta [universal] Zeii îl adoră ca lumină a luminilor”.↩︎
  119. Cf. Introd. 15 sqq.↩︎
  120. Eul suprem: în scr. paramātman. – Sufletul suprem (scr. purușah parah): în scr. ātman și purușa înseamnă amândouă „suflet”.↩︎
  121. În scr. ātmani paçyanti…ātmānam ātmanā, lit.: „privesc eul prin eu în eu”; – în scr. anye sāmkhyena yogena karmayogena cāpare, „alții prin yoga meditației, alții iarăși prin yoga faptei”.↩︎
  122. Acela nu-și face singur rău: în scr.: na hinasti ātmanā ātmānam, lit.: „nu vatămă eul prin eu”. – Ajunge la starea supremă scr. yāti parām gatim, „el merge pe drumul suprem” [spre ținta supremă].↩︎
  123. Eterul: v. Introd. p. 14.↩︎
  124. Starea supremă: scr. param „summum”, v. 29, notă.↩︎
  125. Însușirile naturii (sau materiei): v. Introd. p. 15; – Nemuritorul întrupat, sufletul.↩︎
  126. Sete: scr. trșnā înseamnă „sete” și „dorință”.↩︎
  127. Smochinul sfânt reprezintă universul.↩︎
  128. De unde purcede străvechea devenire: de unde s’a născut dela începutul veacurilor tot ce există în univers.↩︎
  129. Contrastele ce poartă numele de plăcere sau durere: plăcerea sau durerea contrastelor.↩︎
  130. Stăpânul: Principiul de viață; v. 7.↩︎
  131. Mâncare de patru feluri: care se bea, se linge, se mestecă și se înghite; – coc: digerez.↩︎
  132. Vedānta: „Sfârsitul Vedei”, denumirea Upanișadelor precum și a unui celebru sistem de filosofic bazat pe ele. Cf. Sf. Ioan 5, 39: „Voi cercetați scripturile, căci socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și tocmai ele sunt care mărturisesc despre mine”.↩︎
  133. Om, tat, sat: despre „om” v. p. 69, n. 25; tat: „aceasta”; sat: „ființa” („ceea ce există” grec. $\tau\grave{\rm o} \ \acute{\rm o}\nu$ germ. das Seiende.↩︎
  134. Adoratorii lui Brahma: (în scr. brahmav adinas), adică „teologii”.↩︎
  135. Locul: corpul; – făptuitorul: sufletul individual.↩︎
  136. Chiar când ucide: de pildă, soldatul care omoară pe dușmani, nu pentru a omorî, ci pentru a-și face datoria față de patrie și de ai săi.↩︎
  137. Care nu se laudă: în scr.: anahamvādī: „care nu spune: „eu” [sunt cel care am săvârșit fapta”].↩︎
  138. Cf. III, 35 și Introd. p. 8 sqq.↩︎
  139. Fapta care se naște odată cu noi: adică: faptele de care-i legat și pe care trebue să le facă potrivit cu casta în care s’a născut și cu natura sa.↩︎
  140. Ajunge la desăvârșirea cea mai înaltă, care constă în liberareâ deplină de faptă și de legăturile ei.↩︎
  141. Care a părăsit, etc.: care a oprit orice activitate a simțurilor, retrăgându-le dela obiectele lor, adică dela lumea din afară.↩︎
  142. Hari: Vișnu-Krișna.↩︎

Kindle