Skip to content

VI.23-40 – Bhagavad-gītā

Kindle

– VI.23 –

  1. धृतराष्ट्र उवाच। धर्मक्षेत्रे कुरुक्षेत्रे समवेता युयुत्सवः। मामकाः पाण्डवाश्चैव किमकुर्वत सञ्जय॥
  2. सञ्जय उवाच। दृष्ट्वा तु पाण्डवानीकं व्यूढं दुर्योधनस्तदा। आचार्यमुपसङ्गम्य राजा वचनमब्रवीत्॥
    • sañjaya uvāca: dr̥ṣṭvā tu pāṇḍavānīkaṁ vyūḍhaṁ duryodhanas – tadā, ācāryam – upasaṅgamya rājā vacanam – abravīt.
    • Sañjaya a spus: – După ce a văzut armata fiilor lui Pāṇḍu, desfășurată în linie de bătaie, regele Duryodhana apropiindu-se de învățătorul său (Droṇa) a rostit cuvintele:
  3. पश्यैतां पाण्डुपुत्राणामाचार्य महतीं चमूम्। व्यूढां द्रुपदपुत्रेण तव शिष्येण धीमता॥
    • paśyaitāṁ pāṇḍu + putrāṇām – ācārya mahatīṁ camūm, vyūḍhāṁ drupada + putreṇa tava śiṣyeṇa dhīmatā.
    • – Privește, învățătorule, marea armată a fiilor lui Pāṇḍu, desfășurată în linie de bătaie de către priceputul tău discipol, fiul lui Drupada (Dhr̥ṣṭadyumna).
  4. अत्र शूरा महेष्वासा भीमार्जुनसमा युधि। युयुधानो विराटश्च द्रुपदश्च महारथः॥
    • atra śūrā maheṣvāsā bhīma + arjuna + samā yudhi, yuyudhāno virāṭaś – ca drupadaś – ca mahā + rathaḥ.
    • Acolo sunt viteji, mari arcași de seama lui Arjuna și Bhīma, în bătălie: Yuyudhāna, Virāṭa și Drupada cu carul său mare,
  5. धृष्टकेतुश्चेकितानः काशिराजश्च वीर्यवान्। पुरुजित्कुन्तिभोजश्च शैब्यश्च नरपुङ्गवः॥
    • dhr̥ṣṭaketuś – cekitānaḥ kāśi + rājaś – ca vīryavān, purujit + kunti + bhojaś – ca śaibyaś – ca nara + puṅgavaḥ.
    • Dhr̥ṣṭaketu, Cekitana și puternicul rege din Kāśi, Purujit, Kuntī, Bhoja și regele Saibya cel puternic ca un taur printre oameni.
  6. युधामन्युश्च विक्रान्त उत्तमौजाश्च वीर्यवान्। सौभद्रो द्रौपदेयाश्च सर्व एव महारथाः॥
    • yudhāmanyuś – ca vikrānta uttamaujāś – ca vīryavān, saubhadro draupadeyāś – ca sarva eva mahā + rathāḥ.
    • Și Yudhāmanyu cel îndrăzneț și Uttamaujas cel puternic, fiul lui Subhadrā și fiii lui Draupadī, toți cu care mari.
  7. अस्माकं तु विशिष्टा ये तान्निबोध द्विजोत्तम। नायका मम सैन्यस्य संज्ञार्थं तान्ब्रवीमि ते॥
    • asmākaṁ tu viśiṣṭā ye tān – nibodha dvija + uttama, nāyakā mama sainyasya saṁjñā + arthaṁ tān – bravīmi te.
    • Cunoaște-i pe cei mai de seamă dintre ai noștri, tu primul între cei de două ori născuți (dvija); ca să-i știi, ți-i voi numi pe acești conducători ai oastei mele:
  8. भवान्भीष्मश्च कर्णश्च कृपश्च समितिञ्जयः। अश्वत्थामा विकर्णश्च सौमदत्तिस्तथैव च॥
    • bhavān – bhīṣmaś – ca karṇaś- ca kr̥paś- ca samitiñ – jayaḥ, aśvatthāmā vikarṇaś – ca saumadattis – tathā – eva ca.
    • Tu însuți și Bhīṣma și Karṇa și Kr̥pa, învingători în bătălii, Aśvatthāman și Vikarṇa, precum și fiul lui Somadatta,
  9. अन्ये च बहवः शूरा मदर्थे त्यक्तजीविताः। नानाशस्त्रप्रहरणाः सर्वे युद्धविशारदाः॥
    • anye ca bahavaḥ śūrā mad + arthe tyakta + jīvitāḥ, nānā + śastra + praharaṇāḥ sarve yuddha + viśāradāḥ.
    • Și mulți alți eroi care au renunțat la viață pentru mine, cu felurite arme de atac, îndemânatici în luptă.
  10. अपर्याप्तं तदस्माकं बलं भीष्माभिरक्षितम्। पर्याप्तं त्विदमेतेषां बलं भीमाभिरक्षितम्॥
    • aparyāptaṁ tad – asmākaṁ balaṁ bhīṣma + abhirakṣitam, paryāptaṁ tv – idam – eteṣāṁ balaṁ bhīma + abhirakṣitam.
    • Puțină este oastea noastră, aflată în seama lui Bhīṣma, multă este oastea lor, aflată în seama lui Bhīma.
  11. अयनेषु च सर्वेषु यथाभागमवस्थिताः। भीष्ममेवाभिरक्षन्तु भवन्तः सर्व एव हि॥
    • ayaneṣu ca sarveṣu yathā + bhāgam – avasthitāḥ, bhīṣmam – eva – abhirakṣantu bhavantaḥ sarva eva hi.
    • Oriunde ați fi, toate măriile voastre, fiecare din locul în care stă, doar pe Bhīṣma să-l păzească.
  12. तस्य सञ्जनयन्हर्षं कुरुवृद्धः पितामहः। सिंहनादं विनद्योच्चैः शङ्खं दध्मौ प्रतापवान्॥
    • tasya sañjanayan – harṣaṁ kuru + vr̥ddhaḥ pitāmahaḥ, siṁha + nādaṁ vinadyoccaiḥ śaṅkhaṁ dadhmau pratāpavān.
    • Spre bucuria acestuia, cel mai bătrân din neamul Kuru, străbunul cel voinic, dând un răcnet puternic ca de leu, a suflat în scoică.
  13. ततः शङ्खाश्च भेर्यश्च पणवानकगोमुखाः। सहसैवाभ्यहन्यन्त स शब्दस्तुमुलोऽभवत्॥
    • tataḥ śaṅkhāś – ca bheryaś – ca paṇavānaka + go + mukhāḥ, sahasaivābhyahanyanta sa śabdastumulo – abhavat.
    • Atunci, scoicile și tobele mari, tobele mici, trompetele mari răsunară deodată; vuetul a fost clocotitor.
  14. ततः श्वेतैर्हयैर्युक्ते महति स्यन्दने स्थितौ। माधवः पाण्डवश्चैव दिव्यौ शङ्खौ प्रदध्मतुः॥
    • tataḥ śvetair – hayair – yukte mahati syandane sthitau, mādhavaḥ pāṇḍavaś – ca – eva divyau śaṅkhau pradadhmatuḥ.
    • Atunci, în marele lor car tras de cai albi, Mādhava și Pāṇḍava suflară în scoicile lor divine.
  15. पाञ्चजन्यं हृषीकेशो देवदत्तं धनञ्जयः। पौण्ड्रं दध्मौ महाशङ्खं भीमकर्मा वृकोदरः॥
  16. अनन्तविजयं राजा कुन्तीपुत्रो युधिष्ठिरः। नकुलः सहदेवश्च सुघोषमणिपुष्पकौ॥
    • ananta + vijayaṁ rājā kuntī + putro yudhiṣṭhiraḥ, nakulaḥ sahadevaś – ca sughoṣa + maṇi + puṣpakau.
    • Regele Yudhiṣṭhira, fiul lui Kuntī a suflat în Anantavijaya, Nakula și Sahadeva în Sughoṣa și Maṇipuṣpaka.
  17. काश्यश्च परमेष्वासः शिखण्डी च महारथः। धृष्टद्युम्नो विराटश्च सात्यकिश्चापराजितः॥
    • kāśyaś – ca parameṣvāsaḥ śikhaṇḍī ca mahā + rathaḥ, dhr̥ṣṭadyumno virāṭaś – ca sātyakiś – ca – aparājitaḥ.
    • Marele arcaș din Kāśi și marele războinic Śikhandin, Dhr̥ṣṭadyumna și Virāṭa și neînvinsul Satyaki,
  18. द्रुपदो द्रौपदेयाश्च सर्वशः पृथिवीपते। सौभद्रश्च महाबाहुः शङ्खान्दध्मुः पृथक्पृथक्॥
    • drupado draupadeyāś – ca sarvaśaḥ pr̥thivīpate, saubhadraś – ca mahā + bāhuḥ śaṅkhāndadhmuḥ pr̥thak + pr̥thak.
    • Drupada, fiii lui Draupadī și regele Saubhadra cu brațul mare, din toate părțile, o rege, făceau să sune fiecare scoica sa.
  19. स घोषो धार्तराष्ट्राणां हृदयानि व्यदारयत्। नभश्च पृथिवीं चैव तुमुलोऽभ्यनुनादयन्॥
    • sa ghoṣo dhārtarāṣṭrāṇāṁ hr̥dayāni vyadārayat, nabhaś – ca pr̥thivīṁ ca – eva tumulo – abhyanunādayan
    • Sunetul tumultuos a sfâșiat inimile celor ai lui Dhr̥tarāṣṭra, făcând să răsune cerul și pământul.
  20. अथ व्यवस्थितान्दृष्ट्वा धार्तराष्ट्रान् कपिध्वजः। प्रवृत्ते शस्त्रसम्पाते धनुरुद्यम्य पाण्डवः॥
    • atha vyavasthitān – dr̥ṣṭvā dhārtarāṣṭrān kapi + dhvajaḥ, pravr̥tte śastra + sampāte dhanur – udyamya pāṇḍavaḥ.
    • Atunci, văzându-i pe cei ai lui Dhr̥tarāṣṭra gata de luptă, Pāṇḍava, al cărui steag purta o maimuță ca semn, când să înceapă lupta, ridicându-și arcul,
  21. हृषीकेशं तदा वाक्यमिदमाह महीपते। अर्जुन उवाच। सेनयोरुभयोर्मध्ये रथं स्थापय मेऽच्युत॥
    • hr̥ṣīkeśaṁ tadā vākyam – idam – āha mahīpate, arjuna uvāca: senayor – ubhayor – madhye rathaṁ sthāpaya me – acyuta.
    • Îi spuse, o rege, aceste vorbe lui Hr̥ṣīkeśa: „Oprește-mi carul meu, o Acyuta, între cele două oști,
  22. यावदेतान्निरीक्षेऽहं योद्धुकामानवस्थितान्। कैर्मया सह योद्धव्यमस्मिन् रणसमुद्यमे॥
    • yāvad – etān – nirīkṣe – ahaṁ yoddhukāmān – avasthitān, kairmayā saha yoddhavyam – asmin raṇasamudyame.
    • Ca să-i văd aliniați și dornici de luptă pe cei cu care mi-e dat să mă lupt în această bătălie ce se stârnește.
  23. योत्स्यमानानवेक्षेऽहं य एतेऽत्र समागताः। धार्तराष्ट्रस्य दुर्बुद्धेर्युद्धे प्रियचिकीर्षवः॥
    • yotsyamānānavekṣe – ahaṁ ya ete – atra samāgatāḥ, dhārtarāṣṭrasya durbuddher – yuddhe priyacikīrṣavaḥ.
    • Pe cei strânși aici, îi văd dornici să se lupte, dornici să facă în luptă placul netrebnicului fiu al lui Dhr̥tarāṣṭra”.
  24. सञ्जय उवाच। एवमुक्तो हृषीकेशो गुडाकेशेन भारत। सेनयोरुभयोर्मध्ये स्थापयित्वा रथोत्तमम्॥
    • sañjaya uvāca: evam – ukto hr̥ṣīkeśo guḍākeśena bhārata, senayor – ubhayor – madhye sthāpayitvā ratha + uttamam.
    • La aceste cuvinte ale lui Guḍākeśa, o Bhārata, Hr̥ṣīkeśa oprind între cele două armate carul neîntrecut,
  25. भीष्मद्रोणप्रमुखतः सर्वेषां च महीक्षिताम्। उवाच पार्थ पश्यैतान्समवेतान्कुरूनिति॥
    • bhīṣma + droṇa + pramukhataḥ sarveṣāṁ ca mahīkṣitām, uvāca pārtha paśyaitān – samavetān – kurūn – iti.
    • În fața lui BhīṣmaDroṇa și a tuturor regilor, spuse: „O, fiu al lui Pr̥thā, privește-i adunați pe toți aceștia din neamul lui Kuru”.
  26. तत्रापश्यत्स्थितान्पार्थः पितॄनथ पितामहान्। आचार्यान्मातुलान्भ्रातॄन्पुत्रान्पौत्रान्सखींस्तथा॥
    • tatra – apaśyat – sthitān – pārthaḥ pitr̥̄natha pitāmahān, ācāryān – mātulān – bhrātr̥̄n – putrān – pautrān – sakhīṁ – stathā.
    • Fiul lui Pr̥thā zări atunci cum stăteau în ambele oști, părinți, străbuni, învățători (guru), unchi, frați, copii, nepoți și ortaci, socri și prieteni.
  27. श्वशुरान्सुहृदश्चैव सेनयोरुभयोरपि। तान्समीक्ष्य स कौन्तेयः सर्वान्बन्धूनवस्थितान्॥
    • śvaśurānsuhr̥daś – ca – eva senayor – ubhayor – api, tān – samīkṣya sa kaunteyaḥ sarvān – bandhūn – avasthitān.
    • Fiul lui Kuntī văzându-și toate rudele aliniate, în descumpănire, vorbi îndurerat:
  28. कृपया परयाविष्टो विषीदन्निदमब्रवीत्। अर्जुन उवाच। दृष्ट्वेमं स्वजनं कृष्ण युयुत्सुं समुपस्थितम्॥
    • kr̥payā parayāviṣṭo viṣīdannidamabravīt, arjuna uvāca: dr̥ṣṭvemaṁ svajanaṁ kr̥ṣṇa yuyutsuṁ samupasthitam.
    • Arjuna a spus: Privindu-mi neamul, o Kr̥ṣṇa, adunat dornic de a se bate, mi se înmoaie picioarele, gura mi se usucă,
  29. सीदन्ति मम गात्राणि मुखं च परिशुष्यति। वेपथुश्च शरीरे मे रोमहर्षश्च जायते॥
    • sīdanti mama gātrāṇi mukhaṁ ca pariśuṣyati, vepathuś – ca śarīre me romaharṣaś – ca jāyate.
    • Prin trup îmi trece un fior, mi se ridică părul, arcul Gāṇḍīva îmi scapă din mână și pielea îmi arde;
  30. गाण्डीवं स्रंसते हस्तात्त्वक्चैव परिदह्यते। न च शक्नोम्यवस्थातुं भ्रमतीव च मे मनः॥
    • gāṇḍīvaṁ sraṁsate hastāttvak – ca – eva paridahyate, na ca śaknomy – avasthātuṁ bhramatīva ca me manaḥ.
    • Nu ma pot ține pe picioare, mintea mi se risipește, iar semnele, o Keśava, le văd potrivnice;
  31. निमित्तानि च पश्यामि विपरीतानि केशव। न च श्रेयोऽनुपश्यामि हत्वा स्वजनमाहवे॥
    • nimittāni ca paśyāmi viparītāni keśava, na ca śreyo – anupaśyāmi hatvā svajanamāhave.
    • Și nu văd la ce-ar fi bun să-mi ucid rudele în bătălie; nu doresc izbânda, o Kr̥ṣṇa, nici domnia și nici plăcerile.
  32. न काङ्क्षे विजयं कृष्ण न च राज्यं सुखानि च। किं नो राज्येन गोविन्द किं भोगैर्जीवितेन वा॥
    • na kāṅkṣe vijayaṁ kr̥ṣṇa na ca rājyaṁ sukhāni ca, kiṁ no rājyena govinda kiṁ bhogair – jīvitena vā.
    • La ce ne este bună domnia, o Govinda, la ce ne sunt bune bucuriile sau chiar viața?
  33. येषामर्थे काङ्क्षितं नो राज्यं भोगाः सुखानि च। त इमेऽवस्थिता युद्धे प्राणांस्त्यक्त्वा धनानि च॥
    • yeṣām – arthe kāṅkṣitaṁ no rājyaṁ bhogāḥ sukhāni ca, ta ime – avasthitā yuddhe prāṇāṁs – tyaktvā dhanāni ca.
    • Cei pentru care dorim domnia, bucuriile și plăcerile, iată-i, stând gata de luptă, renunțând la viață și la avuții;
  34. आचार्याः पितरः पुत्रास्तथैव च पितामहाः। मातुलाः श्वशुराः पौत्राः श्यालाः सम्बन्धिनस्तथा॥
    • ācāryāḥ pitaraḥ putrās – tathā – eva ca pitāmahāḥ, mātulāḥ śvaśurāḥ pautrāḥ śyālāḥ sambandhinas – tathā.
    • Învățători (ācāry), părinți (pitr̥), fii (putra), precum și bunici (pitāmaha), unchi (mātula), socri, nepoți, cumnați și rubedenii,
  35. एतान्न हन्तुमिच्छामि घ्नतोऽपि मधुसूदन। अपि त्रैलोक्यराज्यस्य हेतोः किं नु महीकृते॥
    • etān – na hantum – icchāmi ghnato – api madhusūdana, api trailokya + rājyasya hetoḥ kiṁ nu mahī + kr̥te.
    • Pe aceștia nu vreau să-i omor, de-ar fi să mă omoare ei, o Madhusūdana, nici pentru domnia celor trei lumi; darmite pentru cea a pământului?
  36. निहत्य धार्तराष्ट्रान्नः का प्रीतिः स्याज्जनार्दन। पापमेवाश्रयेदस्मान्हत्वैतानाततायिनः॥
    • nihatya dhārtarāṣṭrān – naḥ kā prītiḥ syāj – janārdana, pāpam – eva + āśrayed – asmān – hatvā – etān – ātatāyinaḥ.
    • Ce bucurie am avea, o Janārdana, ucigându-i pe cei ai lui Dhr̥tarāṣṭra? Păcatul ar cădea pe noi, ucigând acești nelegiuiți înarmați.
  37. तस्मान्नार्हा वयं हन्तुं धार्तराष्ट्रान्स्वबान्धवान्। स्वजनं हि कथं हत्वा सुखिनः स्याम माधव॥
    • tasmān – nārhā vayaṁ hantuṁ dhārtarāṣṭrānsvabāndhavān, svajanaṁ hi kathaṁ hatvā sukhinaḥ syāma mādhava.
    • De aceea, noi nu putem ucide pe cei ai lui Dhr̥tarāṣṭra, care ne sunt rude; ucigându-ne rudele, cum am putea fi fericiți, o Mādhava?
  38. यद्यप्येते न पश्यन्ति लोभोपहतचेतसः। कुलक्षयकृतं दोषं मित्रद्रोहे च पातकम्॥
    • yady – apy – ete na paśyanti lobha + upahata + cetasaḥ, kula + kṣaya + kr̥taṁ doṣaṁ mitra + drohe ca pātakam.
    • Chiar dacă aceștia nu văd, cu mintea pradă pasiunii, păcatul de a-ți distruge familia și păcatul de a ataca prietenul,
  39. कथं न ज्ञेयमस्माभिः पापादस्मान्निवर्तितुम्। कुलक्षयकृतं दोषं प्रपश्यद्भिर्जनार्दन॥
    • kathaṁ na jñeyam – asmābhiḥ pāpād – asmān – nivartitum, kula + kṣaya + kr̥taṁ doṣaṁ prapaśyadbhir – janārdana.
    • Cum să nu știm noi să ne oprim de la acest păcat, o Janārdana, noi care cunoaștem ce-i păcatul de a-ți distruge familia?
  40. कुलक्षये प्रणश्यन्ति कुलधर्माः सनातनाः। धर्मे नष्टे कुलं कृत्स्नमधर्मोऽभिभवत्युत॥
    • kula + kṣaye praṇaśyanti kula + dharmāḥ sanātanāḥ, dharme naṣṭe kulaṁ kr̥tsnam – adharmo – abhibhavatyuta.
    • Familia fiind distrusă, pier Legile eterne ale familiei; pierind Legea, fărădelegea pune stăpânire pe întreaga familie.
  41. अधर्माभिभवात्कृष्ण प्रदुष्यन्ति कुलस्त्रियः। स्त्रीषु दुष्टासु वार्ष्णेय जायते वर्णसङ्करः॥
    • adharma + abhibhavāt – kr̥ṣṇa praduṣyanti kula + striyaḥ, strīṣu duṣṭāsu vārṣṇeya jāyate varṇa + saṅkaraḥ.
    • Când stăpânește fărădelegea, o Kr̥ṣṇa, femeile se depravează; depravarea femeilor, o Vārṣṇeya, duce la amestecul castelor.
  42. सङ्करो नरकायैव कुलघ्नानां कुलस्य च। पतन्ति पितरो ह्येषां लुप्तपिण्डोदकक्रियाः॥
    • saṅkaro narakāya – eva kula + ghnānāṁ kulasya ca, patanti pitaro hy – eṣāṁ lupta + piṇḍa + udaka + kriyāḥ.
    • Acest amestec aduce infernul, nu numai pentru cel ce-și ucide familia, dar chiar pentru familie: străbunii lipsiți de ritul turtelor (piṇḍa) și al apei cad în infern.
  43. दोषैरेतैः कुलघ्नानां वर्णसङ्करकारकैः। उत्साद्यन्ते जातिधर्माः कुलधर्माश्च शाश्वताः॥
    • doṣair – etaiḥ kula + ghnānāṁ varṇa + saṅkara + kārakaiḥ, utsādyante jāti + dharmāḥ kula + dharmāś – ca śāśvatāḥ.
    • Prin aceste păcate (doṣa) ale celor care își ucid familia (kula), care produc amestecul castelor (varṇa), sunt răsturnate legile (dharma) eterne ale castei și ale familiei.
  44. उत्सन्नकुलधर्माणां मनुष्याणां जनार्दन। नरके नियतं वासो भवतीत्यनुशुश्रुम॥
    • utsanna + kula + dharmāṇāṁ manuṣyāṇāṁ janārdana, narake niyataṁ vāso bhavati – ity – anuśuśruma.
    • Celor care strică legile familiei, o Janārdana, infernul le este lăcașul orânduit; așa am aflat.
  45. अहो बत महत्पापं कर्तुं व्यवसिता वयम्। यद्राज्यसुखलोभेन हन्तुं स्वजनमुद्यताः॥
    • aho bata mahat + pāpaṁ kartuṁ vyavasitā vayam, yad + rājya + sukha + lobhena hantuṁ svajanam – udyatāḥ.
    • Vai, eram hotărâți să facem un mare păcat când ne pregăteam să ne ucidem familia de dragul plăcerilor și al domniei.
  46. यदि मामप्रतीकारमशस्त्रं शस्त्रपाणयः। धार्तराष्ट्रा रणे हन्युस्तन्मे क्षेमतरं भवेत्॥
    • yadi mām – apratīkāram – aśastraṁ śastra + pāṇayaḥ, dhārtarāṣṭrā raṇe hanyustan – me kṣemataraṁ bhavet.
    • Mi-ar fi mai bine dacă, fără să mă opun, și neînarmat, cei ai lui Dhr̥tarāṣṭra m-ar ucide cu arma în mână.
  47. सञ्जय उवाच। एवमुक्त्वार्जुनः सङ्ख्ये रथोपस्थ उपाविशत्। विसृज्य सशरं चापं शोकसंविग्नमानसः॥
    • sañjaya uvāca: evam – uktvā – arjunaḥ saṅkhye ratha + upastha upāviśat, visr̥jya saśaraṁ cāpaṁ śoka + saṁvigna + mānasaḥ.
    • Sañjaya a spus: Vorbind astfel, Arjuna, în plină bătălie, s-a așezat în car, lăsând să-i cadă arcul și săgețile, cu inima cuprinsă de mâhnire.

तत्सदिति श्रीमद्भगवद्गीतासूपनिषत्सु ब्रह्मविद्यायां योगशास्त्रे श्रीकृष्णार्जुनसंवादे अर्जुनविषादयोगो नाम प्रथमोऽध्यायः॥

oṁ tat + sad – iti śrīmad + bhagavad + gītāsu – upaniṣatsu brahma + vidyāyāṁ yoga + śāstre śrī + kr̥ṣṇa + arjuna + saṁvāde arjuna + viṣāda + yogo nāma prathamo – adhyāyaḥ.

– VI.24 –

  1. सञ्जय उवाच। तं तथा कृपयाविष्टमश्रुपूर्णाकुलेक्षणम्। विषीदन्तमिदं वाक्यमुवाच मधुसूदनः॥
    • sañjaya uvāca: taṁ tathā kr̥payāviṣṭam – aśru + pūrṇākula + ikṣaṇam, viṣīdantam – idaṁ vākyam – uvāca madhusūdanaḥ.
    • Sañjaya a spus: – Acestuia cuprins de milă, cu ochii tulburați și plini de lacrimi, descumpănit, Madhusūdana îi spuse aceste vorbe:
  2. श्रीभगवानुवाच। कुतस्त्वा कश्मलमिदं विषमे समुपस्थितम्। अनार्यजुष्टमस्वर्ग्यमकीर्तिकरमर्जुन॥
    • śrī + bhagavān – uvāca: kutastvā kaśmalam – idaṁ viṣame samupasthitam, anārya + juṣṭam – asvargyam – akīrti + karam – arjuna.
    • Bhagavat a spus: – De unde această disperare ce te cuprinde în clipa încercării, o Arjuna, demnă doar de unul ce nu-i nobil, care nu-ți deschide cerul și îți strică faima?
  3. क्लैब्यं मा स्म गमः पार्थ नैतत्त्वय्युपपद्यते। क्षुद्रं हृदयदौर्बल्यं त्यक्त्वोत्तिष्ठ परन्तप॥
    • klaibyaṁ mā sma gamaḥ pārtha na – etat – tvayy – upapadyate, kṣudraṁ hr̥daya + daurbalyaṁ tyaktvā – uttiṣṭha paran + tapa.
    • Fii fără slăbiciune, fiu al lui Pr̥thā, aceasta nu ți se potrivește; gonind din inimă josnica slăbiciune, ridică-te, o tu care-ți distrugi dușmanii.
  4. अर्जुन उवाच। कथं भीष्ममहं सङ्ख्ये द्रोणं च मधुसूदन। इषुभिः प्रतियोत्स्यामि पूजार्हावरिसूदन॥
    • arjuna uvāca: kathaṁ bhīṣmam – ahaṁ saṅkhye droṇaṁ ca madhu + sūdana, iṣubhiḥ pratiyotsyāmi pūjārhāvari + sūdana.
    • Arjuna a spus: – Cum voi trage cu săgeata, o Madhusūdana, în lupta cu Bhīṣma și Droṇa, cei demni de adorare, o tu care-ți învingi dușmanii?
  5. गुरूनहत्वा हि महानुभावान् श्रेयो भोक्तुं भैक्ष्यमपीह लोके। हत्वार्थकामांस्तु गुरूनिहैव भुञ्जीय भोगान् रुधिरप्रदिग्धान्॥
    • gurūnahatvā hi mahānubhāvān śreyo bhoktuṁ bhaikṣyam – api – iha loke, hatvā – artha + kāmāṁs – tu gurūn – iha – eva bhuñjīya bhogān rudhira + pradigdhān.
    • Mai bine să trăiesc cerșind în lume, decât să-i ucid pe marii mei învățători; ucigându-i pe învățători, chiar când râvnesc la bogăție, aș avea parte de hrană pătată cu sânge.
  6. न चैतद्विद्मः कतरन्नो गरीयो यद्वा जयेम यदि वा नो जयेयुः। यानेव हत्वा न जिजीविषामस्तेऽवस्थिताः प्रमुखे धार्तराष्ट्राः॥
    • na ca – etad – vidmaḥ kataranno garīyo yadvā jayema yadi vā no jayeyuḥ, yān – eva hatvā na jijīviṣāmaste – avasthitāḥ pramukhe dhārtarāṣṭrāḥ.
    • Nu știu ce ar fi mai bine pentru noi, dacă am învinge sau dacă am fi învinși; iată-i stând în fața noastră pe cei ai lui Dhr̥tarāṣṭra pe care, ucigându-i, n-am mai dori să trăim.
  7. कार्पण्यदोषोपहतस्वभावः पृच्छामि त्वां धर्मसम्मूढचेताः। यच्छ्रेयः स्यान्निश्चितं ब्रूहि तन्मे शिष्यस्तेऽहं शाधि मां त्वां प्रपन्नम्॥
    • kārpaṇya + doṣa + upahata + svabhāvaḥ pr̥cchāmi tvāṁ dharma + sammūḍha + cetāḥ, yac + chreyaḥ syān – niścitaṁ brūhi tan – me śiṣyaste – ahaṁ śādhi māṁ tvāṁ prapannam.
    • Cu ființa-mi zdrobită de slăbiciunea (doṣa) milei, te întreb, deoarece datoria (dharma) îmi tulbură mintea (cetas); spune-mi deslușit ce este mai bine; sunt învățăcelul tău, la tine vin, învață-mă!
  8. न हि प्रपश्यामि ममापनुद्याद्यच्छोकमुच्छोषणमिन्द्रियाणाम्। अवाप्य भूमावसपत्नमृद्धं राज्यं सुराणामपि चाधिपत्यम्॥
    • na hi prapaśyāmi mamāpanudyād – yac + chokam – ucchoṣaṇam – indriyāṇām, avāpya bhūmāvasapatnamr̥ddhaṁ rājyaṁ surāṇām – api ca – adhipatyam.
    • Căci nu văd ce-ar putea alunga supărarea care îmi seacă puterile, chiar de-ar fi să obțin domnia nemarginită și îmbelșugată pe pământ sau stăpânirea supremă a cerului.
  9. सञ्जय उवाच। एवमुक्त्वा हृषीकेशं गुडाकेशः परन्तप। न योत्स्य इति गोविन्दमुक्त्वा तूष्णीं बभूव ह॥
    • sañjaya uvāca: evam – uktvā hr̥ṣīkeśaṁ guḍākeśaḥ parantapa, na yotsya iti govindam – uktvā tūṣṇīṁ babhūva ha.
    • Sañjaya a spus: – Vorbind așa lui Hr̥ṣīkeśa, spunându-i lui Govinda „nu voi lupta“, Guḍākeśa, cel care-și distruge dușmanii, tăcu.
  10. तमुवाच हृषीकेशः प्रहसन्निव भारत। सेनयोरुभयोर्मध्ये विषीदन्तमिदं वचः॥
    • tam – uvāca hr̥ṣīkeśaḥ prahasann – iva bhārata, senayor – ubhayor – madhye viṣīdantam – idaṁ vacaḥ.
    • Hr̥ṣīkeśa îi spuse surâzând aceste vorbe, o Bhārata, celui descumpănit între cele două oști. 
  11. Bhagavat a spus: – Îi plângi pe cei ce nu trebuie să-i plângi și cuvântezi despre înțelepciune; cei învățați nu-i plâng nici pe cei vii, nici pe cei morți.
  12. N-a fost nici o vreme când eu să nu fi existat sau tu, sau prinții aceștia; la fel, noi nu vom înceta să existăm vreodată cu toții în viitor.
  13. Precum cel întrupat în acest trup trece prin copilarie, tinerețe și bătrânețe, tot așa trece după moarte și în alt trup. Cel tare nu este tulburat de aceasta.
  14. Contactele simțurilor cu materia, o fiu al lui Kuntī, sunt reci sau calde, plăcute sau dureroase, vin și se duc, sunt trecătoare; îndură-le, o Bhārata.
  15. Omul, pe care acestea nu-l clatină, o tu cel puternic ca un taur printre oameni, care este același la suferință și bucurie, numai acela poate căpăta nemurirea.
  16. Nu există existență pentru Neființă și nici non-existență pentru Ființă; hotarul lor este văzut de cel care cunoaște adevărul.
  17. Să știi că cel ce le-a desfășurat pe toate este nepieritor; nimeni nu poate aduce pieirea celui Neclintit.
  18. Despre trupurile celui întrupat care este veșnic, nepieritor, de necunoscut, se spune că au un sfârșit; de aceea luptă, o Bhārata!
  19. Cel care știe că acesta (cel întrupat) ucide, ca și cel care știe că acesta este ucis, amândoi nu știu; acesta nu ucide și nu este ucis.
  20. El nu se naște și nu moare niciodată; nefiind supus devenirii acum nu va mai deveni nici în viitor: cel nenăscut, etern, neîntrerupt, străvechi, nu este ucis când trupul este ucis.
  21. Cel care-l cunoaște pe cel nepieritor, etern, nenăscut, neschimbător, o fiu al lui Pr̥thā, cum poate crede acest om că face să omoare sau că omoară?
  22. Precum un om care lepădând veșmintele învechite, ia altele noi, așa și cel întrupat, lepădând trupurile învechite, se unește cu altele noi.
  23. Pe acesta nu-l taie armele, nu-l arde focul, nu-l udă apa și nu-l usucă vântul.
  24. El nu poate fi tăiat, ars, udat și uscat; el este etern, omniprezent, stabil, imuabil, continuu.
  25. Despre acesta se spune că este nemanifestat, de necuprins cu mintea, neschimbător; de aceea, cunoscându-l așa, nu trebuie să te întristezi.
  26. Chiar dacă crezi că acesta se naște mereu și moare mereu, totuși, o tu, cel cu brațul mare, nu trebuie să te întristezi.
  27. Moartea este sigură pentru cel născut; nașterea este sigură pentru cel mort; de aceea, lucrul fiind de neînlăturat, tu nu trebuie să te întristezi.
  28. La început, ființele sunt nemanifestate, la mijloc sunt manifestate și la sfârșit sunt din nou nemanifestate; de ce jeluiești atunci, o Bhārata?
  29. Careva îl privește ca pe ceva minunat, altul vorbeș-te ca de ceva minunat, altul aude despre el ca de ceva minunat, însă, deși auzind de el, niciunul nu-l cunoaște,
  30. Cel întrupat în toate trupurile este pururi de nevătămat, o Bhārata; de aceea nu trebuie să plângi vreo ființă.
  31. Privind la Legea ta proprie (svadharma) nu trebuie să tremuri; pentru un războinic nu există nimic mai bun decât lupta înscrisă în Lege.
  32. Fericiți sunt războinicii care, o fiu al lui Pr̥thā, au parte din întâmplare de o astfel de luptă, ca de o poartă a cerului deschisă.
  33. Dacă însă nu vei da această luptă înscrisă în Lege, atunci, trădându-ți Legea proprie și renumele, îți vei atrage păcatul.
  34. Ființele vor face să se povestească despre nefaima ta veșnică; pentru cel ce ține la numele lui, nefaima este mai rea decât moartea.
  35. Căpeteniile de oști vor crede că de frică te-ai oprit din luptă și vei ajunge în disprețul celor ce te-au prețuit.
  36. Și multe vorbe ce nu-s de spus le vor spune despre tine dușmanii, râzând de bărbăția ta; există ceva mai dureros?
  37. Ucis, vei dobândi cerul; trăind, vei avea parte de pământ. Deci ridică-te, o fiu al lui Kuntī, hotărât pentru luptă.
  38. Făcând egale fericirea cu suferința, câștigul cu pierderea, victoria cu înfrângerea, fii gata de luptă; așa nu-ți vei atrage păcatul.
  39. Această cunoaștere ți-a fost rostită după doctrina Sāṁkhya; ascult-o acum, după doctrina Yoga, cunoașterea prin stăpânirea căreia, o fiu al lui Pr̥thā, vei părasi lanțurile faptei (karman).
  40. Aici, nu există strădanie pierdută, nu se află dare înapoi; oricât de puțin din această lege, și te păzește de marea frică.
  41. Aici, o bucurie a neamului Kuru, cunoașterea este unică, hotărâtă; cu multe și nesfârșite ramuri este cunoașterea celor nehotărâți.
  42. Ce vorbe înflorite spun cei nepricepuți care rămân la învățătura Vedelor, o fiu al lui Pr̥thā, care spun „nu există altceva“ decât învățătura Vedelor,
  43. Cei dăruiți simțurilor, care năzuiesc la cer, vorbe care dau o nouă naștere ca fruct al faptului, pline de felurite rituri drept cale spre bucurie și putere.
  44. Cei înlănțuiți de bucurie și putere, cu gândirea stăpânită de aceste vorbe nu sunt pătrunși în meditație de o cunoaștere hotărâtă.
  45. Vedele se ocupă de cele trei Tendințe (guṇa); fii fără cele trei Tendințe, o Arjuna, fără dualitate, stând în adevărul veșnic, fără să agonisești bunuri lumești, cu Sinele (ātman) tău.
  46. Pe cât folosește un puț înconjurat din toate părțile de apă, pe atât folosesc unui brahman înțelept toate Vedele.
  47. Numai fapta să-ți fie conducătoare și niciodată fructele. Să nu ai drept temei fructul faptelor; nu te lega de nefăptuire.
  48. Stând în yoga, îndeplinește faptele, părăsind legătura față de ele, o Dhanañjaya, fiind același la reușită și la nereușită; acestei egalități de spirit i se spune yoga.
  49. Fapta este, pe dedeparte, mai prejos de yoga cunoașterii (buddhiyoga), o Dhanañjaya; caută-ți refugiul în cunoaștere; sunt demni de milă cei care au drept temei al faptelor fructul acestora.
  50. Cei care practică yoga cunoașterii se leapădă aici de bine și de rău; de aceea, stăruiește în yogayoga este îndemânare în fapte.
  51. Înțelepții care practică yoga cunoațterii, lepădându-se de fructul născut din faptă, eliberați de lanțul renașterilor, merg spre tărâmul fără durere.
  52. Când cunoașterea ta va trece peste hățișul confuziei, atunci vei ajunge la nepăsarea față de ce ți-e dat să auzi sau față de ce ai auzit.
  53. Când mintea (buddhi), buimacită de revelație (śruti), îți va sta neclintită și hotărâtă în meditație, atunci vei obține yoga.
  54. Arjuna a spus: – Ce se spune despre cel care este neclintit în înțelepciune, care se află în meditație (samādhi), o Keśava? Cum vorbește, cum se așază și cum merge cel cu mintea neclintită?
  55. Bhagavat a spus: – Când se leapadă de toate dorințele care-i vin în minte (manas), o fiu al lui Pr̥thā, când se mulțumește în el însuși și cu el însuși, atunci se spune că este neclintit în înțelepciune.
  56. Despre cel cu mintea (manas) netulburată de durere și fericire, părăsit de dorințe, lipsit de patimă, frică și mânie, se spune că este un ascet (muni) cu mintea neclintită.
  57. Cel care este desprins oriunde, care fie că dobândește binele sau răul, nu se bucură și nu se supără, acela are înțelepciunea (prajñā) neclintită.
  58. Cel care își retrage mereu simțurile de la obiectele lor, precum broasca țestoasă mădularele în carapacea ei, acela are înțelepciunea neclintită.
  59. Obiectele dispar pentru cel întrupat, care nu se hrănește cu ele, dar gustul rămâne; chiar gustul dispare văzându-l pe Cel Suprem.
  60. Chiar ți la omul înțelept care se stăpânește, o fiu al lui Kuntī, simțurile frământate târăsc mintea cu forța.
  61. Stăpânind toate simțurile, stai concentrat, avându-mă pe mine drept ultim scop; cel care-și are simțurile în stăpânire, acela are înțelepciune neclintită.
  62. În omul ce-și îndreaptă mereu gândul spre obiectele simțurilor, se naște legătura cu ele; din legătură se naște dorința, iar din dorință apare mânia;
  63. Din mânie ia ființă tulburarea minții, din tulburarea minții – pierderea ținerii de minte, din pierderea ținerii de minte – distrugerea minții, iar prin distrugerea minții se distruge și el.
  64. Cel care trece printre lucruri cu simțurile dezbărate de patimă și ură, aflate în stăpânirea Sinelui (ātman), stăpân pe el, acela ajunge la limpezirea minții.
  65. Din limpezirea minții se naște încetarea tuturor durerilor sale; în mintea limpezită, cunoașterea (buddhi) se întărește repede.
  66. Nu există cunoaștere pentru cel fără yoga; pentru cel fără yoga nu există contemplație, pentru cel fără contemplație nu există pace; de unde să vină fericirea pentru cel fără pace?
  67. Minții copleșite de rătăcirea simțurilor, înțelepciunea îi este luată precum corabia de vânt, pe ape.
  68. De aceea, o tu cel cu brațul mare, celui ale cărui simțuri sunt mereu retrase de la obiectele lor, înțelepciunea îi este neclintită.
  69. Când este noapte pentru toate ființele, cel care se stăpânește veghează; când este veghe pentru ființe, pentru înțeleptul care vede Sinele e noapte.
  70. Acela dobândește pacea, în care se pierd toate dorințele precum se pierd apele în oceanul care umplându-se stă neclintit în țărmurile sale, și nu acela care dorește dorințele.
  71. Omul care izgonind dorințele trăiește fără dorinți, fără să gândească „al meu“ și „eu“, acela ajunge la pace.
  72. Aceasta este, o fiu al lui Pr̥thā, starea în Brahman (brahmi-sthiti) pe care dobândind-o nu te mai tulburi; omul dobândind-o, fie și în ceasul morții, ajunge la stingerea în Brahman (brahmanirvāṇa).

– VI.25 –

  1. Arjuna a spus: Dacă, o Janārdana, socotești cunoașterea mai bună decât fapta (karman), atunci de ce mă silești la această faptă îngrozitoare, o Keśava?
  2. Cu vorbe amestecate îmi tulburi mintea; spune-mi doar una singură, prin care, hotărându-mă, aș alege ce e mai bine.
  3. Bhagavat a spus: După cum ți-am spus și înainte, o tu cel fără de pată, în această lume există două căi: cea a școlii Sā ˙ mkhya cu yoga cunoașterii și cea a școlii Yoga cu yoga faptei.
  4. Nu prin abținerea de la fapte ajunge omul la nefăptuire (naiṣkarmya) și nici prin renunțare la lume nu se capătă desăvârșirea spirituală (siddhi).
  5. Nimeni, niciodată, nu stă măcar o clipă fără să săvârșească fapte, căci săvârșește fapte fără să vrea, prin Tendințele (guṇa) născute din Natura (prakr̥ti).
  6. Cel care stăpânindu-și organele de acțiune stă nemișcat, dar își readuce în minte obiectele simțurilor cu ființă tulburată, aceluia i se spune prefăcut.
  7. Cel care stăpânindu-și simțurile cu mintea, o Arjuna, trece la yoga faptei (karmayoga) prin organele de acțiune, desprins, acesta se deosebește de ceilalți.
  8. Săvârșește faptele prescrise! Fapta este mai bună decât nefăptuirea; n-ai reuși să-ți păstrezi nici trupul lipsindu-te de faptă.
  9. În afara celor săvârșite pentru sacrificiu, restul faptelor înlănțuiesc lumea; în acest scop, îndeplinește fapta, o fiu al lui Kuntī, eliberat de legături față de ea.
  10. În vremea Începutului, Prajāpati creând ființele odată cu sacrificiile, a spus: „Înmulțiți-vă prin acesta; acesta să vă fie vaca ce îndeplinește dorințele (Kāmadhuk)”.
  11. Prin el să-i țineți în viață pe zei, iar zeii să vă țină în viață pe voi; susținându-vă unii pe alții, veți dobândi binele suprem.
  12. Zeii, ținuți în viață prin sacrificiu, vă vor da bucuriile dorite; cel ce are parte de cele date de aceștia, fără să dea în schimb ceva, acela este un hoț.
  13. Cei buni, care se hrănesc din rămășițele sacrificiului, se eliberează de toate păcatele; au parte de impuritate rituală și sunt păcătoși cei care gătesc numai pentru ei.
  14. Din hrană se nasc ființele; din ploaie-hrana; din sacrificiu se naște ploaia; sacrificiul ia ființă din rit.
  15. Să știi că ritul ia ființă din BrahmanBrahman ia ființă din cel Indestructibil (akṣara); de aceea, Brahman cel Atotpătrunzător este fixat de-a pururi în sacrificiu.
  16. Așa a fost pusă în mișcare roata (cakra); cel care nu o face să se învârtească mai departe aici pe pământ, acela trăiește zadarnic, nemernic dedat simțurilor.
  17. Însă omul care se bucură numai de Sine, care gasește mulțumire numai în Sine, care își găsește liniștea în Sine, acela nu mai are nimic de făcut.
  18. Acela nu-și află un sprijin în ce este făcut sau nu este făcut aici pe pământ; și din toate ființele, nu depinde de niciuna, pentru nimic.
  19. Săvârșește deci fapta ce trebuie făcută, mereu desprins de ea, căci omul care făptuiește desprins ajunge la culme.
  20. Căci prin fapte au obținut Janaka și ceilalți desăvârșirea; tu trebuie să făptuiești privind numai la binele oamenilor.
  21. Cum se poartă cel din frunte așa se poartă și ceilalți oameni; canoanele pe care și le face el sunt urmate și de lume.
  22. Pentru mine, o fiu al lui Pr̥thā, nu mai există nimic de înfăptuit în cele trei lumi, nimic nedobândit care să trebuiască a fi dobândit, și totuși mă aflu în acțiune.
  23. Dacă eu nu m-aș afla tot timpul neobosit în acțiune, toți oamenii, o fiu al lui Pr̥thā, mi-ar urma calea.
  24. Aceste lumi ar pieri dacă eu nu mi-aș îndeplini fapta; aș fi cel care face haos, aș duce la pieire ființele.
  25. Precum cei neștiutori făptuiesc legați de fapte, o Bhārata, tot așa cel înțelept dorind binele oamenilor făptuiește desprins de ele.
  26. Cel înțelept să nu tulbure mintea celor neștiutori legați de faptă; să se dedea tuturor faptelor, fiind concentrat când le îndeplinește.
  27. Toate faptele se îndeplinesc de către Tendințele (guṇa) Naturii (prakr̥ti); cel cu Sinele tulburat de Eu gândește: „făptuitorul sunt eu”.
  28. Însă, o tu cel cu brațul mare, cel care cunoaște adevărul asupra deosebirii Sinelui de Tendințe (guṇa) și fapte, gândind „Tendințele acționează asupra Tendințelor” acela nu este legat de fapte.
  29. Cei tulburați de Tendințele (guṇa) Naturii (prakr̥ti) se leagă de acțiunea Tendințelor; pe acești nefericiți care nu cunosc totul, cel atotcunoscător să nu-i smintească.
  30. Încredințându-mi mie toate faptele, cu mintea la Sinele Suprem (adhyātma), fiind fără dorințe și lipsit de gândul „al meu”, luptă, scăpat de zbuciumul îndoielii.
  31. Oamenii care urmează această învățătură eternă a mea, cu credință și fără să cârtească, aceia se eliberează de fapte;
  32. Însă aceia care cârtind împotriva-mi, nu-mi urmează învățătura, să știi că sunt greșiți în tot ce știu, fără minte, pieriți.
  33. Chiar și înțeleptul se poartă după cum îi este firea lui; ființele își urmează firea; ce o va ține în loc?
  34. În obiectul oricărui simț se află patima și ura; să nu intre sub stăpânirea lor; acestea două sunt dușmanii lui.
  35. Legea proprie (svadharma), chiar cu lipsuri, este mai bună decât Legea altuia, chiar cu grijă respectată; este mai bine să pieri în Legea ta proprie; Legea altuia este periculoasă.
  36. Arjuna a spus: De cine-i stăpânit omul când săvârșește păcatul, deși nu-l dorește, o Vārṣṇeya, de parcă-i tras cu forța?
  37. Bhagavat a spus: Aceasta este fie dorința, aceasta este fie ura, născută fiecare din Tendința rajas, marele devorator, marele rău; să știi că aceasta este dușmanul aici pe pământ.
  38. Precum focul este învăluit în fum, oglinda – de pete, embrionul – de învelișurile sale, tot așa și această cunoaștere este învăluită de această Tendință.
  39. Ascunsă este cunoașterea celui înțelept de către acest veșnic dușman, care sub forma dorinței, o fiu al lui Kuntī, este un foc greu de stins.
  40. Locașul său sunt simțurile, simțul intern și mintea; prin acestea el tulbură pe cel întrupat, ascunzând Cunoașterea.
  41. De aceea tu, cel puternic ca un taur printre oameni, o Bhārata, stăpânindu-ți dintru început simțurile, ucide-l pe cel rău, pe cel care distruge Cunoașterea (jñāna) și înțelegerea (vijñāna).
  42. Simțurile sunt socotite deasupra obiectelor lor; deasupra simțurilor este simțul intern; deasupra simțului intern este mintea; deasupra minții este acesta Sinele.
  43. Cugetând la cel care este deasupra minții, sprijinindu-te pe Sinele tău, ucide, o tu cel cu brațul mare, dușmanul de care cu greu te apropii, a cărui formă este dorința.

– VI.26 –

  1. Bhagavat a spus: Această yogă nepieritoare i-am explicat-o lui VivasvatVivasvat i-a transmis-o lui Manu, și Manu lui Ikṣvāku.
  2. Astfel au cunoscut-o, căpătată de la unul la altul, marii r̥ṣi, o tu care-ți distrugi dușmanii; această yoga s-a pierdut aici pe pământ, prin marea scurgere a vremii.
  3. Chiar această yoga din vremea începutului ți-am explicat-o astăzi ție; îmi ești credincios și prieten; aceasta este taina supremă.
  4. Arjuna a spus: Tu te-ai născut mai în urmă; Vivasvat s-a nascut mai înainte; cum aș putea înțelege că tu ai explicat la început?
  5. Bhagavat a spus: Multe sunt nașterile mele anterioare ca și ale tale, o Arjuna; eu le cunosc pe acestea toate, tu însă nu, o tu care-ți distrugi dușmanii.
  6. Deși sunt nenăscut, etern din fire, Stăpânul divin al ființelor, trecând peste natura mea neschimbată, mă renasc totuși prin propria mea forță magică (māyā).
  7. Ori de câte ori Legea (dharma) slăbește, o Bhārata, și se întărește nelegiuirea, atunci eu mă creez cu trup.
  8. Pentru salvarea celor buni și distrugerea celor răi, pentru statornicirea Legii (dharma), mă nasc din yuga în yuga.
  9. Cel care cunoaște cu adevărat nașterea și fapta mea divină, când își părăsește trupul, nu merge spre o nouă naștere; el vine la mine, o Arjuna.
  10. Desprinși de pasiune, frică și ură, de o ființă cu mine, cu sprijin în mine, purificați prin această Cunoaștere (jñāna), mulți au ajuns la firea mea.
  11. Eu fac parte fiecăruia după cum se apropie de mine; oamenii urmează, oricum, calea mea, o fiu al lui Pr̥thā.
  12. Cei care doresc reușita în fapte, aici pe pământ, sacrifică zeilor; reușita adusă de sacrificiu vine repede, în lumea oamenilor.
  13. Cele patru caste au fost create de mine, împărțite după Tendințele (guṇa) și datoriile lor; deși eu sunt făptuitorul acestora, să știi totuși că sunt neclintitul nefăptuitor.
  14. Faptele mele nu se prind de mine, nu doresc fructul faptei; cel care mă cunoaște așa, nu este înlănțuit de faptele lui.
  15. Astfel săvârșeau faptele, știind aceasta, străbunii tăi dornici de mântuire; deci săvârșește fapta așa cum a fost făcută, înainte, de străbuni.
  16. „Ce este fapta, ce este nefăptuirea?“ Aici chiar înțelepții sunt încurcați. Îți voi dezvălui ce este fapta și cunoscând-o te vei elibera de rău.
  17. Trebuie să înțelegi ce este fapta rânduită, să înțelegi ce este fapta oprită, să înțelegi ce este nefăptuirea; mersul faptei este de necuprins cu mintea.
  18. Cel care vede în faptă nefăptuirea și în nefăptuire fapta, acela este un înțelept între oameni, acela este yogin și totuși săvârșește pe de-a întregul fapta.
  19. Despre cel ce trece la orice faptă, fără dorință și hotărâre, ale cărui fapte sunt arse de focul Cunoașterii, despre el, cei luminați spun că este un înțelept.
  20. Părăsind fructul faptelor, mereu mulțumit, liber chiar dacă a trecut la faptă, acela nu săvârșește nimic.
  21. Fără dorinți, cu mintea și trupul stăpânite, părăsind orice bun lumesc, săvârșind faptele numai cu trupul, nu-și atrage păcat.
  22. Mulțumit cu ce-i aduce întâmplarea, trecut dincolo de dualitate, lipsit de simțăminte egoiste, același în reușită și nereușită, chiar făptuind, nu este legat.
  23. Pentru cel desprins de legături, eliberat, cu mintea fixată în Cunoaștere, care făptuiește pentru a sacrifica, fapta se șterge în întregime.
  24. Brahman este aducerea ofrandei, Brahman este ofranda jertfită de Brahman în focul lui Brahman; cel care meditează la sacrificiul lui Brahman, trebuie să intre în Brahman.
  25. Unii yogini aduc sacrificiu zeilor; alții sacrifică în focul lui Brahman, sacrificiu prin sacrificiu.
  26. Unii sacrifică simțurile, începând cu auzul, în focul stăpânirii de sine; alții sacrifică obiectele simțurilor, începând cu sunetul, în focul simțurilor.
  27. Unii sacrifică toate activitățile simțurilor și ale suflurilor vitale (prāṇa) în focul stăpânirii de sine aprins de Cunoaștere.
  28. Unii asceți care țin legăminte aspre fac sacrificiul bunurilor materiale, sacrificiul ascezei, sacrificiul yoga și sacrificiul Cunoașterii și al recitării Vedelor (svādhyāya).
  29. Alții sacrifică suflul expirator (prāṇa) în suflul inspirator (apāna), oprind mișcarea expirației și inspirației, năzuind la stăpânirea suflurilor (prāṇāyāma).
  30. Alții, care se abțin de la mâncare, sacrifică suflurile vitale; toți acești cunoscători ai sacrificiului au păcatele șterse prin sacrificiu.
  31. Cei care se hrănesc cu nectarul nemuririi (amr̥ta), rămășiță a sacrificiului, merg în Brahman cel etern; cel care nu sacrifică nu are parte de lumea aceasta; cum ar avea parte de cealaltă, o tu cel mai bun dintre Kuru?
  32. Astfel, sacrificiile împlinite în gura lui Brahman sunt felurite; cunoaște-le ca fiind născute din faptă; cunoscând aceasta, te vei elibera.
  33. Sacrificiul Cunoașterii este mai bun decât cel material, o tu care-ți distrugi dușmanii; toate faptele se desăvârșesc în întregime în Cunoaștere.
  34. Să știi că prin supunere respectuoasă, întrebări lămuritoare și slujindu-i pe cei care văd adevărul și au Cunoașterea, ei ți-o vor dezvălui și ție.
  35. Aflând-o, nu vei mai cădea din nou în tulburare, o fiu al lui Pāṇḍu; toate ființele le vei vedea în Sinele tău și deci, în mine.
  36. Chiar de-ai fi cel mai păcatos dintre toți păcătoșii, vei trece dincolo de toată această suferință, cu corabia Cunoașterii.
  37. Precum focul aprins face cenușă din vreascuri, așa și focul Cunoașterii face din toate faptele cenușă.
  38. Nu există aici pe pământ un instrument purificator asemănător Cunoașterii; pe aceasta o găsește singur, în Sinea lui, cu timpul, cel desăvârșit în yoga.
  39. Cel cu credință dobândește Cunoașterea, năzuind spre ea cu simțurile stăpânite; dobândind Cunoașterea, ajunge repede la pacea supremă.
  40. Cel lipsit de Cunoaștere și credință, cu îndoiala în suflet, piere; cel cu îndoiala în suflet nu are parte nici de lumea aceasta, nici de cealaltă și nici de fericire.
  41. Pe cel stăpân al Sinelui, care prin yoga a renunțat la fapte, și prin Cunoaștere și-a tăiat îndoiala, pe acela o Dhanañjaya, faptele nu-l mai înlănțuiesc.
  42. De aceea, tăind cu sabia Cunoașterii Sinelui îndoiala din inimă, născută din necunoaștere, îndreaptă-te spre yoga, și ridica-te, o Bhārata.

– VI.27 –

  1. Arjuna a spus: Kr̥ṣṇa, tu lauzi renunțarea la faptă, și totodată și yoga; spune-mi în mod deslușit care din ele este mai bună.
  2. Bhagavat a spus: Renunțarea și yoga faptei duc ambele la binele suprem (niḥśreyasa). Dintre ele două, yoga faptei este mai presus decât renunțarea la faptă.
  3. Trebuie recunoscut ca ascet-pentru-totdeauna cel care nu urăște și nu dorește; cel care a trecut dincolo de dualitate, o tu cel cu brațul mare, se elibereaza ușor de legături.
  4. Numai cei puțini la minte, nu și înțelepții, vorbesc despre Sāṁkhya și Yoga ca despre lucruri deosebite; cel care o urmează doar pe una obține totodată fructul amândurora.
  5. Starea care se dobândește prin Sāṁkhya se dobândește și prin Yoga; cel care vedeSāṁkhya și Yoga sunt una, acela vede.
  6. Renunțarea, o tu cel cu brațul mare, se dobândește cu greu fără yoga; ascetul cufundat în meditația Yoga ajunge fără zăbavă la Brahman.
  7. Cel unit în yoga, cu trupul purificat, cu trupul învins, cu simțurile învinse, al cărui Sine este Sinele tuturor ființelor, chiar dacă făptuiește, el nu este întinat.
  8. „Nu eu făptuiesc ceva“, așa gândește cel concentrat care cunoaște adevărul, atunci când vede, aude, atinge, miroase, mănâncă, merge, doarme, respiră,
  9. Vorbește, dă drumul, prinde, închide și deschide pleoapele; el zice: „simțurile acționează în obiectele lor“.
  10. Cel care făptuiește dăruindu-i lui Brahman toate faptele, părăsind orice legătură, de el nu se prinde păcatul, precum apa de frunzele lotusului.
  11. Yoginii săvârșesc fapte cu trupul, cu simțul intern, cu mintea și chiar numai cu simțurile, părăsind orice legătură pentru purificarea Sinelui.
  12. Cel unit în yoga, părăsind fructul faptelor, dobândește pacea supremă; cel neunit, legat de fruct, se înlănțuie prin acțiunea dorinței.
  13. Renunțând cu mintea la toate faptele, cel întrupat stă fericit și stăpân în cetatea cu nouă porți, fără să făptuiască și fără să provoace fapte.
  14. Nici starea de făptuitor și nici faptele nu le creeaza Stăpânul Cel Omniprezent, și nici legătura faptei cu fructul său; Natura (svabhāva) e cea care pune totul în mișcare.
  15. Cel Omiprezent nu-și însușește nici fapta bună a cuiva; Cunoașterea este învăluită de necunoaștere; prin ea li se tulbură mintea creaturilor.
  16. Însă celor cărora necunoașterea le este distrusă de Cunoașterea Sinelui, Cunoașterea le iluminează, asemenea Soarelui, pe Cel Suprem.
  17. Cei care-L poartă în minte, care se identifică cu El, care iau sprijin în El, care-L au drept ultim scop, scapă de noi reîntoarceri, se scutură dintr-o dată de păcatele lor.
  18. Înțelepții privesc la fel la un brahman plin de știință și virtute morală, la un bou, la un elefant, la un câine sau la un mâncător de câini.
  19. Creația a fost învinsă în această lume de cei cu mintea egală; Brahman este fără pată, mereu același; de aceea stau ei în Brahman.
  20. Cel care stă în Brahman, care cunoaște pe Brahman, cu mintea neclintită, netulburat, nu se bucură de ce-i plăcut, nu se sperie de ce-i neplăcut.
  21. Cu Sinele desprins de contactele exterioare, găsește în Sinele lui fericirea. Cu Sinele unit cu Brahman prin yoga, el capătă fericirea nepieritoare.
  22. Bucuriile născute din contactul simțurilor sunt matca durerii. Ele au un început și un sfârșit, o fiu al lui Kuntī; înțeleptul nu află bucurii în ele.
  23. Cel care poate în această lume, înainte de a se elibera de trup, să-și stăpânească zbuciumul născut din dragoste și ură, acel om este unit și fericit.
  24. Numai cel care are fericirea lăuntrică, bucuria lăuntrică, precum și lumina lăuntrică, acel yogin devenit una cu Brahman, ajunge la stingerea în Brahman (brahmanirvāṇa).
  25. Dobândesc stingerea în Brahmanr̥ṣii cu păcatele șterse, cu îndoiala tăiată, stăpâni pe ei, bucuroși de binele tuturor ființelor.
  26. Pentru asceții eliberați de dragoste și ură, cu mintea stăpânită, cunoscători ai Sinelui, stingerea în Brahman există pretutindeni în jurul lor.
  27. Îndepărtând contactele exterioare, cu privirea ațintită numai între cele două sprâncene, egalizând suflul inspirator (prāṇa) cu suflul expirator (apāna) care trec prin nas,
  28. Ascetul cu mintea, simțul intern și simțurile stăpânite, care are drept ultim scop eliberarea, lipsit de dorință, frică și milă, numai acela este eliberat pentru totdeauna.
  29. Cunoscându-mă pe mine ca cel care are parte de sacrificiu și asceză, ca Marele Stăpân Divin (Maheśvara) al întregului Univers, prieten al tuturor ființelor, el ajunge la pace.

– VI.28 –

  1. Bhagavat a spus: Cel care îndeplinește fapta ce trebuie îndeplinită fără să țină seama de fructul faptei, acela este cu adevărat ascet și yogin; și nu acela care nu întreține focul sacrificiului și nu îndeplinește riturile.
  2. Să știi că cea căreia i se spune renunțare este yoga, o fiu al lui Pāṇḍu; căci nimeni nu devine yogin fără să renunțe la dorință (saṁkalpa).
  3. Pentru ascetul doritor să se înalțe la yoga, instrumentul de îndeplinire este fapta; pentru cel care a ajuns la yoga, instrumentul de îndeplinire este renunțarea.
  4. Se spune despre cel care a renunțat la toate dorințele că a ajuns la yoga numai atunci când nu este legat de obiectele simțurilor și de fapte.
  5. Să-și ridice singur Sinele, să nu-și doboare Sinele; Sinele este cu adevărat prietenul trupului; numai Sinele este dușmanul trupului.
  6. Sinele este prietenul trupului pentru cel care s-a învins pe sine, însă pentru cel care nu-i stăpân pe sine se poartă ca un dușman în dușmănie.
  7. Numai Sinele celui care s-a învins pe sine este absorbit în meditație, nepăsător la cald sau la frig, fericire sau durere, cinstire sau dispreț.
  8. Yoginul al cărui Sine se bucură de Cunoaștere și înțelegere, neclintit (kūṭastha), cu simțurile învinse, privind la fel la un bulgăre de pământ, o piatră sau aur – i se spune că este unit.
  9. Cel cu spiritul egal, când se află între binevoitori, prieteni, dușmani, străini indiferenți, oameni de ocară, rude, virtuoși sau păcătoși, acela se deosebește de ceilalți oameni.
  10. Yoginul să-și unească Sinele, stând deoparte, singur, stăpânindu-și tot ce este gând, fără dorințe și fără bunuri lumești,
  11. Statornicindu-și singur, într-un loc curat, o așezare tare, nici prea înaltă, nici prea joasă, acoperită cu o pânză, piele de căprioară sau iarbă kuśa,
  12. Așezându-se acolo, fixându-și mintea asupra unui singur punct, cu activitatea simțurilor și gândirii stăpânite, să practice yoga pentru purificarea Sinelui.
  13. Același, neclintit, ținând nemișcate corpul, capul și gâtul, ațintind privirea spre vârful nasului, fără să privească în spațiu,
  14. Cel care s-a potolit pe sine, lipsit de frică, care ține legământul castității, stăpânindu-și mintea, cu gândul la mine, unit, așezat, avându-mă pe mine drept ultim scop,
  15. Yoginul care se unește astfel mereu, cu mintea stăpânită, ajunge la pace, la stingerea (nirvāṇa) supremă, care este în mine.
  16. Yoga nu este pentru cel care mănâncă prea mult, nici pentru cel care nu mănâncă deloc, nici pentru cel care doarme prea mult și nici pentru cel mereu treaz, o Arjuna.
  17. Yoga care distruge suferința este pentru cel cumpănit în hrană și zăbavă, cumpănit în gesturi și în fapte, cumpănit în somn și veghe.
  18. Când gândirea, stăpânită, fără dorinți, eliberată de toate pasiunile, se fixeaza în Sine, atunci se spune că omul este unit în yoga.
  19. „Ca flacăra ce nu se clintește la adăpost de vânt“ – aceasta este asemuirea făcută yoginului cu gândirea stăpânită, care practică yoga Sinelui.
  20. Atunci când gândirea se oprește, respinsă de exercițiul yoga, și când își privește Sinele, găsește mulțumirea în Sinele său,
  21. Atunci când cunoaște fericirea fără de sfârșit, de dincolo de simțuri, ce-i de cuprins doar cu mintea, și în acesta odată statornicit, nu se mai îndepărtează de la adevărul,
  22. Pe care, dobândindu-l, nu mai socoate alt bun mai presus de el; în acesta odată stabilit, nici o durere, oricât de mare, nu-l mai urnește.
  23. Cea denumită yoga trebuie cunoscută ca desfacere a legăturii cu durerea; această yoga trebuie practicată cu hotărâre și fără descurajare.
  24. Părăsind complet toate pasiunile născute din dorință (saṁkalpa), stăpânind complet cu simțul intern totalitatea simțurilor,
  25. Puțin câte puțin să se oprească cu mintea susținută prin hotărâre, cu simțul intern fixat în Sinele său, fără să se gândească la ceva.
  26. Oricând simțul intern s-ar arăta neliniștit sau ne-statornic, totdeauna, stăpânindu-l, să fie adus la supunere în Sine.
  27. Pe yoginul cu simțul intern potolit, cu pasiunile potolite, neîntinat, devenit una cu Brahman, îl pătrunde fericirea supremă.
  28. Yoginul care este unit astfel mereu, neîntinat, obține cu ușurință fericirea nesfârșită de a-l atinge pe Brahman.
  29. Cel cu Sinele unit prin yoga vede Sinele în toate ființele și toate ființele în Sinele său; el privește pretutindeni la fel.
  30. Cel care pretutindeni mă vede pe mine, și toate le vede în mine, acela nu-i pierdut pentru mine și nici eu nu-s pierdut pentru el.
  31. Cel care năzuiește spre unitate mă adoră în toate ființele; oriunde s-ar afla acest yogin, în mine se află.
  32. Cel care, prin asemuire cu Sinele, privește pretutindeni la fel, fie că este fericire sau suferință, acela este socotit, o Arjuna, yoginul cel mai desăvârșit.
  33. Arjuna a spus: Aceasta yoga pe care mi-ai dezvăluit-o ca egalitate a spiritului, o Madhusūdana, eu nu o văd ca o stare stabilă, din cauza că există neliniște.
  34. Căci mintea, o Kr̥ṣṇa, este neliniștită, agitată, puternică, îndărătnică; socot că ea este tot așa de greu de stăpânit ca și vântul.
  35. Bhagavat a spus: Fără îndoială, o tu cel cu brațul mare, mintea este greu de înfrânat și neliniștită, dar ea poate fi supusă, o fiu al lui Kuntī, prin exercițiu repetat și renunțare.
  36. Yoga este greu de dobândit pentru cel ce nu-i stăpân pe sine; acesta este gândul meu; ea este cu putință pentru cel care se stăpânește și se supune pe sine printr-un mijloc potrivit.
  37. Arjuna a spus: Cel ce nu-i ascet și caută credința, dar se îndepărtează cu mintea de yoga, nedobândind desăvârșirea în yoga, pe ce drum apucă, o Kr̥ṣṇa?
  38. Lipsit de amândouă, nu se destramă, o tu cel cu brațul mare, ca un nor în furtună, fără sprijin și rătăcit în drumul spre Brahman?
  39. Trebuie să-mi curmi pe de-a întregul această îndoială, o Kr̥ṣṇa; decât tine nimeni altul nu este în stare s-o curme.
  40. Bhagavat a spus: O fiu al lui Pr̥thā, pentru el nu există pierzanie nici în lumea aceasta, nici în cealaltă, căci cel ce face binele, dragul meu, nu merge nicicum pe calea cea grea.
  41. Dobândind lumile celor cu fapte merituoase, și locuindu-le ani fără șir, cel lipsit de yoga se naște din nou într-o familie cinstită și de vază.
  42. Sau poate, chiar se naște într-o familie de înțelepți yogini, căci o naștere ca aceasta este cea mai grea de dobândit în această lume.
  43. Acolo își redobândește concentrarea minții din întruparea anterioara și se străduiește și mai mult pentru desăvârșirea spirituală, o bucurie a neamului Kuru.
  44. Exercițiile repetate din trecut îl duc mai departe, chiar fără vrerea lui; cine dorește să cunoască yoga trece dincolo de Brahman-Cuvântul (śabda-brahman).
  45. Yoginul care prin stăruință a ajuns stăpân pe sine, curățat de păcate, desăvârșit prin numeroase nașteri, ajunge la condiția supremă.
  46. Yoginul este deasupra asceților și este socotit chiar deasupra celor care au Cunoașterea; yoginul este deasupra celor care îndeplinesc riturile; de aceea, fii yogin, o Arjuna.
  47. Dintre toți yoginii, cel care, venit la mine cu Sinele interior, mi se dăruiește cu credință, acela este socotit de mine ca fiind cel mai unit în yoga.

– VI.29 –

  1. Bhagavat a spus: Tu, care ai mintea unită cu mine, care practici yoga, care ai sprijinul în mine, ascultă, o fiu al lui Pr̥thā, cum ma vei cunoaște, fără îndoială, în întregime.
  2. Îți voi dezvălui, în întregime, această Cunoaștere împreună cu înțelegerea, pe care, aflând-o, nu mai rămâne nimic altceva de cunoscut aici în lumea aceasta.
  3. Dintre miile de oameni, câte unul doar se înfrânează pentru desăvârșirea spirituală; iar dintre cei care se înfrânează pentru desăvârșirea spirituală câte unul doar mă cunoaște cu adevărat.
  4. Pământul, Apa, Focul, Vântul, Eterul, Simțul intern, Mintea și Eul sunt cele opt părți diferite ale Naturii mele.
  5. Aceasta este Natura mea inferioară; Natura mea superioară însă, să știi, este alta; ea este, o tu cel cu brațul mare, Sinele individual (jīvabhūta) care ține această lume (jagat).
  6. Să știi, ea este matca tuturor ființelor; originea, ca și nimicirea întregii lumi, eu sunt.
  7. Dincolo de mine nu există altceva, o Dhanañjaya; în mine sunt însăilate toate, ca șirul de perle pe fir.
  8. Eu sunt, o fiu al lui Kuntī, gustul din apă, lumina din Soare și Lună, silaba sfântă OM din toate Vedele, sunetul din spațiu, ce-i omenesc în oameni.
  9. Eu sunt mirosul bun al pământului, strălucirea din foc, viața din toate ființele, asceza din toți asceții.
  10. Sămânța veșnică a tuturor ființelor eu sunt, să știi, o fiu al lui Pr̥thā; eu sunt înțelegerea celor care cunosc, și strălucirea celor străluciți eu sunt.
  11. Și tot eu sunt puterea dezbărată de dorință și patimă; eu sunt în ființe iubirea care nu calcă Legea, o tu cel puternic ca un taur printre Bhārata.
  12. Toate stările celor trei Tendințe, sattvarajas și tamas, să știi, pleacă de la mine; nu eu sunt în ele, ci ele sunt în mine.
  13. Toată această lume cu mintea tulburată de stările alcătuite din cele trei Tendințe nu mă recunoaște pe mine, care sunt dincolo de ele, neclintit.
  14. Căci este greu de trecut dincolo de această iluzie (māyā) divină a mea, alcătuită din Tendințe; numai cei ce vin la mine trec de această iluzie.
  15. Nu vin la mine făcătorii de rele, cu mintea tulburată, oamenii cei josnici; cu Cunoașterea smulsă de iluzie, ei țin de starea demonică (asura).
  16. De patru feluri sunt făcătorii de bine care mi se dăruiesc, o Arjuna, tu cel puternic ca un taur printre Bhārata: năpăstuitul, cel care năzuiește la Cunoaștere, cel care năzuiește la binele lumesc și cel care posedă Cunoașterea.
  17. Dintre aceștia, cel care posedă Cunoașterea, în veci unit, se deosebește de ceilalți printr-o dăruire unică; cel care posedă Cunoașterea mă iubește la nesfârșire, și eu îl iubesc pe el.
  18. Aceștia sunt de preț cu toții, însă pe cel care posedă Cunoașterea îl socotesc ca pe mine însumi; cu Sinele unit, el îmi este devotat mie care îi sunt condiția supremă.
  19. La capătul multor renașteri, cel care posedă Cunoașterea ajunge la mine, spunându-și: „Vāsudeva este Totul“. Acest suflet mare (mahātman) este greu de găsit.
  20. Cei a căror Cunoaștere este smulsă de diverse pasiuni merg spre alte divinități; urmând felurite rânduieli (niyama), își urmează natura lor proprie.
  21. Oricare ar fi forma divinităților pe care fiecare adorator dorește să o venereze cu credință, eu sunt cel care pune în fiecine acea credință neclintită.
  22. Unit prin acea credință, el urmărește îmbunarea acestei divinități și-și atinge dorințele; cel care i le împlinește însă, eu sunt.
  23. Răsplata celor puțini la minte nu este eternă; cei care sacrifică zeilor merg la zei, însă cei care mi se dăruiesc mie, la mine vin.
  24. Cei fără minte mă cred că eu sunt Cel Nemanifestat intrat în starea de manifestare; ei nu cunosc natura mea superioară neclintită, supremă.
  25. Învăluit de iluzia produsă de magia mea, eu nu sunt revelat tuturor; această lume, cu mintea tulburată, nu mă recunoaște ca nenăscut și neclintit.
  26. Eu știu, o Arjuna, ființele care au fost, care sunt și care vor fi; pe mine însă nu mă știe nimeni.
  27. Tulburarea dualității, născută din dorință și ură, o Bhārata, duce în rătăcire toate ființele chiar de la nașterea lor, o tu cel care-ți distrugi dușmanii.
  28. Cei cu fapte merituoase, ale căror păcate sunt terminate, eliberați de tulburarea dualității, mi se dăruiesc cu credință nestrămutată.
  29. Cei care, pentru a se elibera de bătrânețe și moarte, caută sprijin în mine și se înfrânează, aceia îl cunosc pe de-a întregul pe acest Brahman, Sinele suprem, cunosc ritul în întregime.
  30. Cei care mă cunosc ca esență a ființelor (adhibhūta), a zeilor (adhidaiva) și a sacrificiului (adhiyajña), având gândirea concentrată, mă cunosc chiar în clipa plecării din viață.

– VI.30 –

  1. Arjuna a spus: Ce este Brahman? Ce este Sinele suprem? Ce este ritul, o tu cel mai bun dintre oameni? Ce se înțelege prin esența ființelor, ce se numește esența zeilor?
  2. Ce este esența sacrificiului, și cum e cu putință aici în acest corp, o Madhusūdana? Cum poți fi cunoscut Tu, în clipa plecării din lumea aceasta de cei stăpâni pe sine?
  3. Bhagavat a spus: Indestructibilul este supremul Brahman; Natura proprie este numită Sinele suprem; Creația care aduce la viață ființele este numită sacrificiu.
  4. Ca esență a ființelor, eu sunt existența pieritoare; ca esență a zeilor, eu sunt Spiritul; ca esență a sacrificiului, eu sunt chiar cel în trupul de acum, o tu cel mai bun dintre cei întrupați.
  5. Cel care, în clipa sfârșitului, mă are în gând și pleacă eliberându-se de corp, acela merge la mine; despre aceasta nu este îndoială.
  6. Cel care are în gând o anumită existență în clipa sfârșitului când părăsește corpul, spre ea merge, o fiu al lui Kuntī, chemat în viață de acea existență.
  7. De aceea, tot timpul gândește-te la mine și luptă; cu simțul intern și mintea ațintite spre mine, la mine vei veni, fără îndoială.
  8. Cel care meditează la supremul Spirit divin, o fiu al lui Pr̥thā, cu gândirea concentrată în exercițiul yoga, fără să rătăcească în altă parte, ajunge la El.
  9. Cel care își amintește de Poetul (kavi) Începutului, Stăpânul mai subtil decât atomul, care a orânduit Totul, a cărui formă nu poate fi gândită, de culoarea soarelui de dincolo de tenebre,
  10. Cel care-i în clipa plecării din lumea aceasta, cu simțul intern neclintit, unit prin dăruire și prin puterea data de yoga, adunându-și suflul vital între cele două sprâncene, acela ajunge la supremul Spirit divin.
  11. Tărâmul despre care cunoscătorii Vedei spun că este indestructibil, în care intră asceții lipsiți de pasiuni, pentru care cei ce-l doresc se păstrează caști (brahmacarya), ți-l voi dezvălui pe scurt.
  12. Stăpânindu-și toate porțile, respingându-și simțul intern în inima, aducându-și suflul vital în cap, practicând concentrația yoga,
  13. Cel care plecând din lumea aceasta își părăsește corpul rostind silaba sacră OM care este Brahman, purtându-mă în gând, acela merge spre condiția supremă. 
  14. Pentru yoginul mereu concentrat, care nu-i cu mintea la altceva, care se gândește mereu la mine, neîntrerupt, o fiu al lui Pr̥thā, eu sunt ușor de dobândit.
  15. Cei cu sufletul mare (mahātman) ajunși la suprema desăvârșire, venind la mine, nu mai au parte de renașere, pieritor loc al durerii.
  16. Începând cu cea a lui Brahman, o Arjuna, toate lumile revin la noi existențe; însă când se vine la mine, o fiu al lui Kuntī, nu mai există renaștere.
  17. Cei care știu că ziua lui Brahman ține până la o mie de yuga, și că noaptea lui se sfârșește după o mie de yuga, aceia sunt oamenii care știu ce-i ziua și noaptea.
  18. Din cel Nemanifestat se nasc toate cele manifestate, la venirea zilei; la venirea nopții, se topesc în Cel numit Nemanifestat.
  19. Tot așa și mulțimea ființelor, după ce a tot existat, se topește la venirea nopții; la venirea zilei, fără vrere, o fiu al lui Pr̥thā, ea renaște.
  20. Însă dincolo de acest Nemanifestat, există o altă existență, nemanifestată, eternă, care nu piere atunci când toate ființele pier.
  21. „Cel Nemanifestat“, „Cel Indestructibil“, așa i se spune; este numit condiția supremă; cei care-l dobândesc nu se mai întorc; acesta este lăcașul meu suprem.
  22. Acest Spirit suprem, o fiu al lui Pr̥thā, se dobândește printr-o exclusivă dăruire; în El stau toate ființele, de el a fost desfășurat (tata) acest Tot.
  23. Îți voi spune care este clipa când yoginii morți pleacă pentru a se întoarce sau a nu se mai întoarce, o tu cel puternic ca un taur printre Bhārata.
  24. Când este foc, strălucire, zi, jumătatea luminoasă a Lunii, răstimpul celor șase luni cât Soarele urcă spre miazănoapte, oamenii morți atunci, care-l cunosc pe Brahman, merg la Brahman.
  25. Când este fum, noapte, jumătatea întunecată a Lunii, răstimpul celor șase luni când Soarele coboară spre miazăzi, atunci yoginul dobândind „lumina Lunii“, renaște.
  26. Cele două căi, cea luminoasă și cea întunecată, sunt socotite drept căi eterne ale lumii; pe una se merge fără întoarcere, pe cealaltă se vine înapoi.
  27. Yoginul care cunoaște amândouă drumurile nu se rătăcește nicicând; de aceea, o Arjuna, în orice clipă, fii concentrat în yoga.
  28. Ceea ce este arătat ca răsplată a meritului în studiul Vedelor, în sacrificii, în asceză, în danii, este întrecut de yoginul care știe aceasta; el merge spre locul suprem al Începutului.

– VI.31 –

  1. Bhagavat a spus: Îți voi dezvalui ție, care ești nezeflemitor, Cunoașterea cea mai tainică, împreună cu înțelegerea; cunoscând-o, te vei elibera de nefericire.
  2. Această știință regească, această taină regească este supremul purificator; ea poate fi înțeleasă direct, este legiuită, ușor de îndeplinit, neclintită.
  3. Oamenii care nu cred în această Lege, o tu cel care-ți distrugi dușmanii, nedobândindu-mă, reiau calea morții și a renașterii (saṁsāra).
  4. Întreagă această lume este desfășurată de mine care sunt formă nemanifestată; în mine stau toate ființele, și nu eu stau în ele.
  5. Și totuși ființele nu stau în mine; privește la unirea mea divină! Sunt susținător al ființelor, fără să stau în ele; prin Sinele meu există toate ființele.
  6. Precum marele și veșnicul vânt, ce bântuie pretutindeni, se află în spațiu, să știi, tot așa se spune că toate ființele stau în mine.
  7. Toate ființele, o fiu al lui Kuntī, se întorc în Natura mea, la sfârșit de kalpa; la început de kalpa le creez din nou.
  8. Sprijinindu-mă pe propria mea Natură, creez mereu din nou această mulțime a ființelor, de nevoie, prin forța Naturii.
  9. Și aceste fapte nu mă leagă, o Dhanañjaya; eu rămân ca un străin, nelegat de aceste fapte.
  10. Prin mine și prin grija mea, Natura făurește tot ce se mișcă și nu se mișcă; prin această cauză, o fiu al lui Kuntī, lumea este pusă în mișcare.
  11. Cei cu mintea tulburată, nu mă prețuiesc sub forma mea umană, ei nu cunosc existența mea supremă, de Mare Stăpân Divin al tuturor ființelor.
  12. Zadarnice le sunt speranțele, zadarnice faptele, zadarnică le este știința celor care și-au pierdut mintea; ei capătă natura obscură a demonilor rakṣas și asura.
  13. Însă oamenii cu suflet mare (mahātman), care au sprijin în mine, care nu au alt gând, o fiu al lui Pr̥thā, au parte de Natura mea divină, cunoscându-l pe Cel Neclintit, Obârșia existențelor (bhūtādi).
  14. Glorificându-mă mereu, înfrânându-se credincioși legămintelor, închinându-mi-se, mă adoră cu dăruire, mereu concentrați.
  15. Alții care sacrifică, mă adoră prin sacrificiul cunoașterii, ca unitate, ca felurită individualizare, pe mine Cel cu fața în toate părțile.
  16. Eu sunt strădania sacrificiului (kratu), eu sunt sacrificiul, eu sunt ofranda adusă străbunilor, eu sunt iarba magică, eu sunt mantra, eu sunt untul sacrificiului, eu sunt focul, eu sunt jertfa.
  17. Eu sunt tatăl acestei lumi, muma, orânduitorul, străbunul, ceea ce trebuie cunoscut, mijlocul de purificare, silaba sacra OMR̥kSāman și Yajus,
  18. Calea, susținătorul, stăpânul, martorul, popasul, sălașul, prietenul, începutul și nimicirea lumii, locul, așezarea, sămânța, Cel Neclintit.
  19. Eu dau căldura, opresc și dau drumul ploilor; eu sunt nemurirea și moartea, și tot eu sunt, o Arjuna, Ființă și Neființă.
  20. Cei cu întreita știință a Vedelor, băutori ai Somei, curățați de păcate, năzuind la starea cerească, mă cinstesc cu jertfe; aceștia, intrând în lumea sfântă a celui ce este stăpân pe zei, au parte de bucuriile cerești ale zeilor.
  21. Aceștia, împărtășindu-se din marea bucurie a lumii cerului, după trecerea perioadei de răsplată a meritului, ei intră în lumea muritoare; astfel, urmând Legea întreitei cunoașteri, supuși dorințelor, dobândesc această ducere și întoarcere.
  22. Celor care mă adoră gândindu-se la mine și nu la altul, acestor oameni mereu concentrați le vin într-ajutor.
  23. Chiar cei care, dăruiți altor divinități, sacrifică patrunși de credință, chiar aceia, o fiu al lui Kuntī, tot mie îmi sacrifică, deși nu după cum este rânduit.
  24. Eu sunt cel care are parte de toate sacrificiile și numai eu sunt stăpânul lor; deoarece ei nu mă recunosc așa cum sunt, aceștia se pierd.
  25. Cei care slujesc zeilor merg la zei; cei care slujesc străbunilor merg la străbuni; la demoni merg cei care sacrifică demonilor; dar cei ce-mi sacrifică, la mine vin.
  26. Dacă cu dragoste mi se dă o frunză, o floare, un fruct sau apă, eu mă bucur de aceste ofrande ale iubirii pioase ale celui smerit.
  27. Tot ceea ce faci, mănânci, sacrifici, dăruiești sau înduri ca asceză, o fiu al lui Kuntī, fă-le ca ofrandă pentru mine.
  28. Astfel, te vei elibera de înlănțuirea faptelor și de fructul lor, bun sau rău; cu ființa concentrată în yoga și renunțări, eliberat, la mine vei veni.
  29. Eu sunt la fel pentru toate ființele; pentru mine nu-i nimeni pe care să-l plac sau să-l urăsc; cei care mi se dăruiesc cu dragoste se află în mine, și eu mă aflu în ei.
  30. Chiar un om rău, de mi se dăruiește cu o dragoste exclusivă, trebuie socotit ca om bun; hotărârile lui sunt drepte;
  31. Curând devine virtuos, și ajunge la pacea eternă; să știi, o fiu al lui Kuntī, cel care mi se dăruiește nu piere.
  32. O fiu al lui Pr̥thā, cei care își au sprijin în mine, chiar de-ar fi născuți dintr-o matcă a păcatului, de-ar fi femei, vaiśya și chiar śūdra, aceștia ajung la condiția supremă.
  33. Cu atât mai mult, brahmanii merituoși, r̥ṣii de neam regesc ce mi se dăruiesc; deoarece ai dobândit această lume trecătoare și nefericită, dăruiește-mi-te.
  34. Fii cu gândul la mine, dăruit mie, sacrifică-mi și cinstește-mă; la mine vei ajunge concentrându-te astfel, avându-mă pe mine drept ultim scop.

– VI.32 –

  1. Bhagavat a spus: Ascultă mai departe, o tu cel cu brațul mare, înaltul meu cuvânt pe care ți-l rostesc ție, care mi-ești drag, spre binele tău.
  2. Nici mulțimea zeilor, nici marii r̥ṣi nu cunosc nașterea mea, căci eu sunt singura obârșie a zeilor și a marilor r̥ṣi.
  3. Cel care mă știe ca Marele Stăpân Divin al Lumii, nenăscut și fără de început, acela, netulburat printre muritori, se eliberează de toate păcatele.
  4. Gândire, Cunoaștere, netulburare a minții, răbdare, adevăr, stăpânire de sine, liniște, fericire și durere, ființare și neființare, frică și neînfricare,
  5. Nevătămare, egalitate a spiritului, mulțumire de sine, asceză, dăruire, faimă bună și rea, toate sunt numai de la mine, felurite stări ale ființelor.
  6. Din mine au luat ființă, în vremea Începutului, cei șapte mari r̥ṣi și cei patru Manu, născuți din gândul meu; din ei au luat ființă toate creaturile în lume.
  7. Cel care cunoaște cu adevărat întruchipările și forța mea magică, acela se unește cu mine printr-o yoga de neclintit; aceasta este neîndoios.
  8. Eu sunt obârșia Totului, de la mine pornește Totul; gândind așa, cei cu minte și simțire adâncă, mi se dăruiesc mie.
  9. Cu gândul la mine, cu suflurile vitale plecate la mine, luminându-se unul pe celălalt, vorbindu-și despre mine sunt mereu mulțumiți și fericiți.
  10. Celor mereu concentrați, care mi se dăruiesc cu dragoste, le dau această yoga a minții (buddhiyoga) prin care ajung la mine.
  11. Din îndurare pentru ei, eu, stând în adevărata mea Natură, distrug prin lampa strălucitoare a Cunoașterii întunecimea născută din necunoaștere.
  12. Arjuna a spus: Tu ești supremul Brahman, lăcașul și purificatorul suprem, Spiritul cel veșnic, cel ceresc, obârșia zeilor, cel nenăscut, cel ce pătrunde totul.
  13. Așa ți-au spus toți r̥ṣii, divinul r̥ṣi Nārada, Asita, Devala și Vyāsa; chiar tu însuți mi-o spui.
  14. Toate acestea le socotesc adevărate pentru că mi le-ai spus tu, o Kesava, căci nici zeii, nici demonii Danava nu cunosc manifestarea ta.
  15. Numai tu însuți te cunoști pe tine, o Spirite Suprem, Creator al ființelor, Stăpân al ființelor, Zeu al zeilor, Stăpân al lumii.
  16. Trebuie să-mi vorbești pe de-a întregul despre divinele întruchipari ale Naturii tale, întruchipari prin care exiști, pătrunzând aceste lumi.
  17. Cum aș cunoaște, o yoginule, chiar dacă aș medita mereu asupra ta, în care dintre formele existenței tale te-aș putea cuprinde cu mintea, o Bhagavat?
  18. Vorbește mai mult, cu de-amănuntul, o Janārdana, despre forța magică și întruchiparea ta, căci nu mă satur ascultând nectarul nemuririi (amr̥ta) al vorbelor tale.
  19. Bhagavat a spus: Fie, îți voi vorbi despre divinele întruchipări ale ființei mele, numai despre cele importante, o cel mai bun dintre Kauravi, căci întinderea mea este fără sfârșit.
  20. Eu sunt Sinele, o Guḍākeśa, care sălășluiește în inima tuturor ființelor, eu sunt începutul, mijlocul și sfârșitul tuturor ființelor.
  21. Pentru zeii Āditya eu sunt Viṣṇu; pentru luminători, eu sunt Soarele strălucitor; eu sunt Marīci pentru Maruți, și Luna pentru stele.
  22. Pentru Vede eu sunt Sāman, pentru zei-Vāsava, pentru simțuri sunt simțul intern, și gândirea pentru ființe.
  23. Pentru zeii Rudra eu sunt Śaṁkara, pentru demonii Yakṣași Rakṣas eu sunt stăpânul bogățiilor, pentru zeii Vasu eu sunt focul, pentru munți sunt Meru.
  24. Să știi, o fiu al lui Pr̥thā, că pentru preoți eu sunt cel dintâi – Br̥haspati –, pentru conducătorii de oști sunt Skanda, pentru ape sunt oceanul.
  25. Pentru marii r̥ṣi, eu sunt Bhr.gu, pentru cuvinte-silaba unică, pentru sacrificii eu sunt sacrificiul rugăciunii, pentru munți – Himālaya.
  26. Pentru toți arborii sunt smochinul, Nārada – pentru divinii r̥ṣi, Citraratha – pentru Gandharva, ascetul Kapila – pentru cei ce au atins desăvârșirea spirituală.
  27. Pentru cai, să știi că sunt Uccaiḥśravas, cel născut din nectarul nemuririi (amr̥ta); pentru elefanții regali sunt Airāvata, pentru oameni – regele.
  28. Pentru arme sunt fulgerul, pentru vaci – vaca dorințelor; eu sunt Kandarpa ce dă sămânța vieții, pentru șerpi eu sunt Vāsuki.
  29. Pentru Nāga sunt Ananta, pentru ființele mării – Varuṇa, Aryaman – pentru străbuni, Yama – pentru stăpâni.
  30. Eu sunt Prahlāda pentru demonii Daitya, timpul – pentru cei ce țin numărătoarea, pentru animalele sălbatice – leul, pentru păsari – fiul lui Vinatā.
  31. Eu sunt vântul pentru purificatori, Rāma – pentru cei ce poartă armă, Makara – pentru pești, fiica lui Jahnu – pentru apele curgătoare.
  32. Creaturilor le sunt început, sfârșit și mijloc, o Arjuna; cunoașterilor eu le sunt Cunoașterea Sinelui suprem, celor ce discută în controversă eu le sunt doctrina adevărată.
  33. Literelor le sunt A, cuvintelor compuse le sunt dvandva, eu sunt stăpânul indestructibil, orânduitorul cu fața în toate părțile.
  34. Eu sunt moartea care ia totul, și nașterea celor ce vor fi; între ce este femeiesc eu sunt faima, frumusețea, vorba, ținerea de minte, înțelepciunea, dârzenia și răbdarea,
  35. Pentru Sāman eu sunt Marele Sāman, gāyatrī – pentru metri, pentru luni – Mārgasīrṣa, anotimpurilor le sunt primăvara.
  36. Celor ce înșală eu le sunt jocul de noroc, celor puternici – puterea, eu sunt biruința, eu sunt neșovăirea, virtutea celor virtuoși.
  37. Pentru Vr̥ṣṇi eu sunt Vāsudeva, pentru fiii lui Pāṇḍu – Dhanañjaya, asceților le sunt Vyāsa, poeților (kavi) le sunt Usanas cel înțelept.
  38. Celor ce supun pe alții le sunt pedeapsa, doritorilor de mărire le sunt priceperea politică, eu sunt tăcerea tainelor, Cunoașterea celor ce cunosc.
  39. Sămânța tuturor ființelor eu sunt, o Arjuna, căci nu există ființă mișcătoare sau nemișcătoare care să existe fără mine.
  40. Căci nu există capăt pentru întruchipările mele divine, o tu cel ce-ți învingi dușmanii; aceasta este, rostită de mine pe scurt, întinderea întruchipărilor mele.
  41. Orice ființă arătoasă, frumoasă sau puternică, să știi, este puterea mea cuprinsă într-o fărâmă.
  42. Dar la ce bun, o Arjuna, să le știi pe toate acestea? Eu stau sprijinind întreagă această lume cu o fărâmă din mine.

– VI.33 –

  1. Arjuna a spus: Suprema vorbă pe care ai rostit-o, spre binele meu, numită taina Sinelui Suprem, mi-a alungat toată tulburarea.
  2. De la tine Cel cu ochii ca frunza de lotus, am auzit în amănunt nașterea și pieirea ființelor, ca și neclintita ta măreție.
  3. Așa este, precum mi-ai spus tu însuți Supremule Stăpân Divin; doresc să-ți văd forma ta de Stăpân Divin, o Spirite Suprem.
  4. De crezi că e cu putință a fi văzut de mine, puternice Stăpân Divin peste yoga, atunci arată-mi Sinele tău neclintit.
  5. Bhagavat a spus: Privește, o fiu al lui Pr.thā, formele-mi divine, cu sutele, cu miile, felurite, deosebite la culoare și alcătuire.
  6. Privește-i pe zeii Āditya, pe Vasu, pe Rudra, pe cei doi Aśvini și pe Maruṭi; privește, o Bhārata, la multele minuni nevăzute încă.
  7. Privește aici, Guḍākeśa, în trupul meu stând la un loc întreaga lume, tot ce se mișcă și nu se mișcă și orice altceva ai dori să vezi.
  8. Tu nu mă poți însă privi cu propria-ți vedere; îți dau vederea divină; privește la forța mea magică divină!
  9. Sañjaya a spus: Zicând acestea, atunci, o rege, Hari, Marele Stăpân Divin peste yoga, i-a arătat fiului lui Pr.thā suprema sa formă de Stăpân Divin:
  10. Cu ochi și guri nenumărate, cu nenumărate arătări uluitoare, cu nenumărate podoabe, cu nenumărate arme cerești ridicate spre amenințare,
  11. Purtând ghirlande și veșminte divine, uns cu balsamuri divine, întrupare a tuturor minunilor, zeu fără de sfârșit cu fața în toate părțile.
  12. Dacă o mie de sori s-ar ridica deodată pe cer, strălucirea lor ar fi asemenea strălucirii acestui mare suflet (mahātman).
  13. Atunci a văzut fiul lui Pāṇḍu întreaga lume fărâmițată la nesfârșit, stând la un loc în trupul zeului zeilor.
  14. Atunci, pătruns de uimire, cu părul zburlit, Dhanañjaya plecându-și capul în fața zeului, cu mâinile împreunate spre rugă, spuse:
  15. Arjuna a spus: Văzând toți zeii în trupul tău, o zeule, și feluritele ființe adunate, pe Brahman Stăpânul așezat pe lotus, pe r̥ṣi și pe toți șerpii divini,
  16. Te văd cu nenumarate brațe, pântece, guri și ochi, pretutindeni formă nesfârșită; nici sfârșitul, nici mijlocul și nici chiar începutul nu ți le văd, Stăpân al Lumii! Formă a Lumii!
  17. Purtând coroană, ghioagă și disc, te văd, rug de lumină strălucind pretutindeni, greu de privit pe de-a întregul, nemăsurată strălucire a soarelui-foc-arzător.
  18. Tu trebuie să fii cunoscut ca indestructibil, suprem, tu ești orânduitorul suprem al acestei lumi, tu ești neclintitul păzitor al Legii eterne; ești pentru mine Spiritul cel Veșnic.
  19. Te văd fără început, fără mijloc și fără sfârșit, putere nesfârșită, brațe nesfârșite; drept ochi, Soarele și Luna; gura ți-e rug aprins și flacăra ei încinge lumea toată.
  20. Întinderea dintre pământ și cer este cuprinsă de tine singur, ca și toate zările; văzându-ți forma ta uluitoare și groaznică, cele trei lumi sunt cutremurate, o Mare Suflet.
  21. Mulțimile de zei se îndreaptă spre tine; unii speriați, cu mâinile împreunate rugător te premăresc; spunând „Svasti“ mulțimile de maharṣi și de siddha te laudă cu imnuri nenumărate.
  22. Toți RudraĀdityaVasu, Sādhya, Viśvedeva, cei doi Aśvini, Maruṭii, toți Uṣmapa, GandharvaYakṣaAsura și siddha, toți te premăresc uluiți.
  23. Privindu-ți forma ta imensă, cu multe guri și ochi, o tu cel cu brațul mare, cu multe brațe, coapse și picioare, cu multe pântece, cu mulți colți îngrozitori, lumile sunt cutremurate; la fel și eu.
  24. Privindu-te pe tine, care atingi cerul, luminat de nenumărate culori, cu gura larg căscată, cu uriașii ochi aprinși, cutremurat în adâncul ființei mele nu-mi capăt stăpânirea și liniștea, o Viṣṇu.
  25. Privind colții tăi îngrozitori și gurile tale ca focul Timpului de Apoi, nu mai știu unde-s zările, nu-mi găsesc loc de apărare; îndurare Stăpâne al zeilor, adăpost al lumii!
  26. Și toți acești fii ai lui Dhr̥tarāṣṭra împreună cu mulțimea regilor pământeni, BhīṣmaDroṇa și fiul lui Suta cu căpeteniile noastre de oști,
  27. Se îndreaptă în grabă spre gurile tale înfiorătoare, cu dinți îngrozitori; unii, prinși între dinți, se văd cu țestele sfărâmate.
  28. Precum valurile cele multe ale fluviilor curg numai spre ocean, așa și eroii din lumea oamenilor intră în gurile tale care aruncă flăcări.
  29. Precum spre flacăra aprinsă fluturii merg în grabă, la pieire, așa merge în grabă și omenirea spre gurile tale la pieire.
  30. Pe toți oamenii de pretutindeni îi lingi, mistuindu-i cu flăcările gurii tale; razele tale fierbinți ard întreaga lume, umplând-o de strălucire, o Viṣṇu.
  31. Spune-mi cine ești Tu, formă îngrozitoare? Plecăciune Ție, Stăpâne al zeilor, îndurare! Vreau să te cunosc pe tine, obârșie, că nu-ți înțeleg căile.
  32. Bhagavat a spus: Eu sunt Timpul atotputernic, distrugător de lumi, pus în mișcare aici spre a trage lumea înapoi; chiar fără tine, ei tot nu vor mai fi, luptători orânduiți în armate dușmane.
  33. Ridică-te deci, dobândește gloria; învingându-ți dușmanii, bucură-te de o domnie împlinită; ei sunt de dinainte doborâți de mine; tu fii doar unealta, o Savyasācin.
  34. Pe Droṇa, Bhīṣma, Jayadratha, Karṇa ca și pe ceilalți oșteni eroi doborâți de mine, doboară-i, nu șovăi! Luptă! Vei învinge dușmanii în bătălie.
  35. Sañjaya a spus: Auzind aceste vorbe ale lui Keśava, cel ce purta coroană, cu mâinile împreunate, tremurând, salutându-l din nou pe Kr̥ṣṇa, i-a spus cu vorba întretăiată, înspăimântat, în prosternare:
  36. Arjuna a spus: Drept este, Hr̥ṣīkeśa, că de gloria ta se bucură lumea și năzuiește la dragostea ta, că demonii rakṣas, înspăimântați, fug în cele patru zări, că mulțimea de siddha ți se închină.
  37. Și de ce nu s-ar închina, o Mare Suflet, întâiul făptuitor, mai mare chiar ca Brahman; Stăpâne nesfârșit al zeilor, adăpost al lumii, Tu ești indestructibil, Ființă și Neființă și Cel de dincolo de ele.
  38. Tu ești obârșia zeilor, Spiritul Începutului, Tu ești Supremul Orânduitor al acestei lumi, Tu ești Cel ce cunoaște și tot Tu Cel ce trebuie cunoscut, Supremul Lăcaș; prin Tine este desfășurat Totul, o Formă nesfârșită!
  39. Tu ești VāyuYamaAgni, Varuṇa, Luna, Prajāpati, Tu ești Străbunul; închinare Ție! De o mie de ori, și încă închinăciune, închinăciune Ție!
  40. Închinăciune Ție de la Răsărit și de la Apus! Închinăciune Ție de pretutindeni, o Tu care ești Totul; putere nesfârșită, tărie nemăsurată! Tu le împlinești pe toate, și așa ești Totul.
  41. Crezându-te un prieten pe care poți să-l chemi, „o Kr̥ṣṇa, o Yadava, o prietene“, necunoscător al măreției Tale, din ușurință sau din prieteșug,
  42. De Te-am supărat cu gluma pe când mergeam, stăteam, ne odihneam sau mâncam, fie singuri, o Acyuta, fie cu alții de față, îți cer iertare,Ție celui de necuprins cu mintea.
  43. Tatăl lumii care se mișcă și nu se mișcă, Tu ești; tu ești obiectul adorării ei; ești învățătorul și mai mult decât învățătorul; Tu nu ai seamăn, cum ar fi un altul mai presus de Tine? În cele trei lumi, ești putere fără seamăn.
  44. De aceea, plecându-mi trupul spre rugăciune, Te implor pe Tine, Stăpâne premărit; trebuie să-mi ierți, precum tatăl-fiului, prietenul-prietenului, cel drag-celei dragi.
  45. Văzând cele nemaivăzute încă, sunt înfiorat; mintea mi-e cutremurată de groază; îndurare Stăpân al zeilor, adăpost al lumii! Arată-mi doar forma ta, o zeule.
  46. Cu coroană, cu ghioagă, cu disc în mână, doar așa vreau să Te văd; fii iar cu forma Ta cu patru brațe, o Tu cel cu o mie de brațe, care iei toate formele.
  47. Bhagavat a spus: Din îndurare, o Arjuna, ți-am arătat prin puterea magiei mele forma-mi supremă făcută din lumină, întreagă, fără de sfârșit, cea a Începutului, de altul decât tine nevăzută încă.
  48. Nici prin Vede, sacrificii, învățătură sau danii, și nici prin rituri sau asceze crunte, eu nu pot fi văzut în această formă în lumea oamenilor de altul decât de tine, o erou al neamului Kuru.
  49. Să nu ai frică și mintea tulburată văzând această formă a mea atât de îngrozitoare; fără spaimă, cu inima voioasă, privește din nou la această formă a mea!
  50. Sañjaya a spus: Vorbindu-i astfel lui Arjuna, Vāsudeva și-a arătat din nou forma lui; Marele Suflet l-a liniștit pe cel speriat, revenind la forma lui blândă.
  51. Arjuna a spus: Văzându-ți această formă omenească blândă o Janārdana, acum mi-a revenit judecata, mi-am redobândit firea.
  52. Bhagavat a spus: Forma-mi cea greu de văzut, tu ai vazut-o; înșiși zeii năzuiesc mereu s-o vadă.
  53. Nici prin Vede, nici prin asceză, nici prin danii și prin sacrificiu, eu nu pot fi văzut precum m-ai văzut tu.
  54. Însă printr-o dăruire unică, o Arjuna, eu pot fi cunoscut astfel, văzut cum sunt cu adevărat, și cuprins, o tu care-ți distrugi dușmanii.
  55. Cel care săvârșește faptele întru mine, mă are pe mine ca ultim scop, dăruit mie, liber de înlănțuire, fără ură pentru toate ființele, acela merge la mine, o fiu al lui Pāṇḍu.

– VI.34 –

  1. Arjuna a spus: Astfel, unii te adoră pe tine, mereu uniți, dăruiți, iar alții îl adoră pe Cel Indestructibil și Nemanifestat; dintre aceștia care sunt mai pricepuți în yoga?
  2. Bhagavat a spus: Cei care pătrunzând cu inima în mine mă adoră mereu uniți, cu credință supremă, aceia sunt socotiți de mine cei mai buni yogini.
  3. Însă cei care-l adoră pe Cel Indestructibil, Cel Nenumit, Cel Nemanifestat, Cel Atotpătrunzător, Cel ce nu poate fi gândit, Cel Neclintit, Cel Nemișcat, Cel Încremenit,
  4. Stăpânindu-și totalitatea simțurilor, mereu cu mintea egală, dăruiți binelui tuturor ființelor, aceia mă dobândesc.
  5. Cei care-și îndreaptă mintea asupra celui Nemanifestat au parte, pe deasupra, de nenumărate greutăți, căci condiția de nemanifestare este cu greu dobândită de cei ce au trup.
  6. Cei care, renunțând la toate faptele lor pentru mine, devotați mie, mă adoră în timp ce meditează la mine, printr-o yoga exclusivă,
  7. Pentru ei, care au pătruns cu gândirea în mine, eu sunt cel care îi scoate fără întârziere din oceanul morții și al renașterilor (saṁsāra).
  8. Pune-ți în mine inima ta; pătrunde în mine cu mintea ta; în mine vei locui după aceea, neîndoios.
  9. De nu poți să-ți aduni mintea neclintită în mine, atunci, o Dhanañjaya, caută să mă dobândești prin exercițiul yoga.
  10. De nu ești în stare nici de exercițiul yoga, dăruiește-mi mie faptele. De săvârșești toate faptele avându-mă pe mine drept scop, vei obține desăvârșirea spirituală.
  11. De nu ești în stare să îndeplinești nici aceasta, atunci având sprijin în unirea cu mine, săvârșește părăsirea fructului tuturor faptelor, stăpân pe sine.
  12. Cunoașterea este mai bună decât exercițiul; concentrarea minții întrece Cunoașterea; renunțarea la fructul faptelor întrece concentrarea minții; iar liniștea vine imediat după renunțare.
  13. Fără să urască nici o ființă, prietenos și milos, fără să gândească „al meu“ și „eu“, același în bucurie sau durere, răbdător,
  14. Mereu mulțumit, yoginul cu sinele stăpânit, care-și ține hotărârile, năzuind spre mine cu inima și cu mintea, cel dăruit mie, acela mi-e drag.
  15. Cel de care nu se teme lumea și care nu se teme de lume, care este eliberat de zbuciumul bucuriei, furiei și fricii, acela mi-e drag.
  16. Nelegat de nimic, cinstit, priceput, străin de toate, din care a plecat suferința, renunțând să treacă la orice faptă, cel care este dăruit mie, acela mi-e drag.
  17. Cel care nu se bucură, nu urăște, nu se supără, nu dorește, care renunță la bine și rău, cel astfel dăruit, acela mi-e drag.
  18. Același cu dușmanii sau prietenii, ca și la cinste și dispreț, la frig și căldură, același la fericire și durere, scăpat de înlănțuire,
  19. Nepăsător la insultă sau laudă, tăcut, mulțumit cu orice, fără casă, cu mintea neclintită, dăruit mie – așa este omul drag mie.
  20. Însă cei care adoră această Lege nemuritoare, așa cum ți-a fost spusă, credincioși, avându-mă pe mine drept ultim scop, dăruiți, aceia îmi sunt foarte dragi.

– VI.35 –

  1. Bhagavat a spus: Trupul acesta, o fiu al lui Kuntī, este numit „câmp“; celui care îl cunoaște i se spune „cunoscător al câmpului“.
  2. Cunoscătorul câmpului, să știi, eu sunt, în toate câmpurile, o Bhārata; cunoașterea câmpului și a cunoscătorului câmpului – pe aceasta o socotesc Cunoaștere.
  3. Află de la mine, pe scurt, ce este acest câmp, cu cine seamănă și de unde vine, iar despre ce­lă­lalt cunoscătorul câmpului, ce este și care-i este puterea.
  4. A fost cântat de multe ori în versuri felurite de fiecare r̥ṣi, și în cuvinte pline de temei și lim­pe­zi în Brahma-sūtra.
  5. Marile Elemente, Eul, Mintea, Cel Nemanifestat, cele zece forțe și încă una, cele cinci pășuni ale simțurilor,
  6. Dorința, ura, fericirea, durerea, corpul, gândirea, neclintirea – aceasta este, pe scurt spus, câm­pul cu transformările lui.
  7. A nu fi mândru, a nu fi prefăcut, nevătămarea, răbdarea, dreapta purtare, cinstirea în­vă­ță­to­ru­lui, curăția și statornicia, stăpânirea de sine,
  8. Renunțarea la obiectele simțurilor, lepădarea de sine, înțelegerea răului care vine din naștere, moar­te, bătrânețe și boală,
  9. Desprins, nelegat de copii, soție, casă și celelalte, mereu egal în spirit, de se întâmplă cele do­ri­te sau nedorite,
  10. Mie, dăruire neîntreruptă, printr-o yoga fără abatere, așezarea în locuri singuratice, dezgust de a se aduna cu oamenii,
  11. Continua Cunoaștere a Sinelui Suprem, înțelegerea rostului cunoașterii adevărului – aceasta este Cunoașterea; ceea ce este altfel decât aceasta se numește necunoaștere.
  12. Îți voi dezvălui obiectul Cunoașterii, pe care cunoscându-l se dobândește nemurirea; este su­pre­mul Brahman, fără de început, despre care se spune că nu este nici Ființă, nici Neființă.
  13. El are pretutindeni mâini și picioare; pretutindeni ochi, capete și fețe; pretutindeni are urechi; se află în lume, învăluind totul.
  14. Părând a avea însușirile tuturor simțurilor, el este lipsit totuși de toate simțurile; este desprins și sus­ți­ne totul; lipsit de Tendințe, are totuși parte de Tendințe.
  15. Înăuntrul și în afara ființelor, mișcător și nemișcător este de necunoscut din cauza subtilității sale; când este aproape este departe.
  16. Neîmpărțit, sălășluiește în ființe ca și cum ar fi împărțit; el trebuie cunoscut drept cel ce susține fi­in­țe­le, drept cel ce le distruge, drept cel ce le creează.
  17. I se spune strălucirea strălucirilor, cel de dincolo de tenebre, Cunoaștere și obiect al Cu­noaș­te­rii, cel ce se dobândește prin Cunoaștere, cel ce stă în inima Totului.
  18. Ți-am vorbit pe scurt de câmp, de Cunoaștere, de obiectul Cunoașterii; cel dăruit mie, știind aceas­ta, se apropie de ființa mea.
  19. Natura și Spiritul, să știi, sunt ambele fără de început; transformările și Tendințele, să știi, se nasc din Natură.
  20. Dacă există efect, instrument și făptuitor, cauza lor se numește Natura; dacă cineva are parte de bucurii și de dureri, cauza se numește Spirit.
  21. Spiritul care stă în Natură ia parte la Tendințele născute din Natură; înlănțuirea lui de Tendințe este cauza nașterii dintr-o matcă bună sau rea.
  22. „Cel care privește“, „cel care hotărăște“, „cel care suportă“, „cel care are parte“, „Marele Stă­pân Divin“, „Sinele Suprem“ – așa este numit Spiritul Suprem în acest trup.
  23. Cel care cunoaște astfel Spiritul și Natura împreună cu Tendințele, oricum ar trăi, nu se mai naș­te din nou.
  24. Unii, cu ajutorul meditației, văd ei înșiși Sinele în sinea lor; alții, prin Sāṁkhya și Yoga, iar alții prin yoga faptei.
  25. Unii, necunoscându-l astfel, îl adoră din auzite de la alții; chiar și aceștia trec dincolo de moar­te, având drept ultim scop învățătura revelată.
  26. Ori de câte ori se naște o ființă mișcătoare sau nemișcătoare, să știi, este din cauza unirii cu­nos­că­to­ru­lui câmpului cu câmpul, o tu, cel puternic ca un taur printre Bhārata.
  27. Cel care-l vede pe Supremul Stapân Divin sălășluind la fel în toate ființele, nepieritor când aces­tea pier, acela este cel care vede.
  28. Căci dacă-l vede pe Stăpânul Divin sălășluind la fel pretutindeni, nu-și lovește singur Sinele, și ajun­ge astfel la condiția supremă.
  29. Cel care vede că pretutindeni toate faptele sunt îndeplinite de Natură, și că sinele este ne­făp­tu­i­tor, acela este cel care vede.
  30. Când descoperă că diversitatea ființelor este Unitatea, și că numai aceasta se fărâmițează, atunci se apropie de Brahman.
  31. Fiind fără de început și lipsit de Tendințe, Sinele Suprem este Neclintit; deși sălășluiește în corp, o fiu al lui Kuntī, el nu făptuiește și nu este întinat.
  32. Precum eterul omniprezent nu este întinat din cauza subtilității sale, așa și Sinele care să­lăș­lu­ieș­te pretutindeni în trup, nu este întinat.
  33. Precum soarele luminează singur întreaga lume, tot așa și stapânul câmpului luminează întregul câmp, o Bhārata.
  34. Cei care prin ochiul cunoașterii au văzut astfel deosebirea dintre câmp și cunoscătorul câm­pu­lui, precum și eliberarea ființelor de Natură, ajung la Cel Suprem.

– VI.36 –

  1. Bhagavat a spus: Îți voi dezvălui mai departe suprema și cea mai desăvârșită Cunoaștere dintre Cunoașteri, pe care cunoscând-o, asceții toți au ajuns, de aici, la suprema desăvârșire spirituală.
  2. Luând sprijin în această Cunoaștere, au devenit asemeni mie; la creația Lumii, nu se mai nasc, și la topirea ei, nu se tem.
  3. Matca mea este Marele Brahman; în el pun eu sămânța; din el se nasc toate ființele, o Bhārata.
  4. Trupurile care se nasc din orice matcă, o fiu al lui Kuntī, lor, Marele Brahman le este matcă, iar eu, tatăl care dă sămânța.
  5. Sattvarajas și tamas sunt Tendințele născute din Natură; ele înlănțuie în trup, o tu cel cu brațul mare, pe neclintitul întrupat.
  6. Între acestea, sattva fiind fără de pată, este lumină și ne-chin; ea înlănțuie prin legătura fericirii și prin legătura cunoașterii.
  7. Rajas, să știi, are pasiunea ca esență, se naște din sete și legătură; ea înlănțuie, o fiu al lui Kuntī, pe cel întrupat, prin legătura faptei.
  8. Tamas, să știi, este necunoașterea, este tulburarea minții, a tot ce este întrupat; ea înlănțuie prin delăsare, lene și somn, o Bhārata.
  9. Sattva leagă de fericire, rajas – de acțiune, o Bhārata; tamas însă, învăluind Cunoașterea, leagă de delăsare.
  10. Sattva apare învingând pe rajas și tamas, o Bhārata; rajas învingând pe sattva și tamas, iar tamas învingând pe sattva și rajas.
  11. Când lumina, Cunoașterea, ia naștere în toate porțile acestui trup, atunci să se știe că sattva a sporit.
  12. Năzuința vie, activitatea, trecerea la fapte, neliniștea, dorința, ele se nasc când sporește rajas, o tu cel puternic ca un taur printre Bhārata.
  13. Întunecarea și neactivitatea, delăsarea și întunecarea minții, ele se nasc când sporește tamas, o bucurie a neamului Kuru.
  14. Dacă sattva este sporit când moare omul, atunci el merge spre lumile nepătate ale celei mai înalte Cunoașteri.
  15. Dacă rajas este sporit când moare omul, el renaște printre cei legați de faptă; dacă tamas este sporit când moare omul, el renaște în matca unei ființe cu mintea tulburată.
  16. Despre fructul fără pată al unei fapte bune se spune ca ține de sattva; însă fructul lui rajas este suferință, fructul lui tamas – necunoașterea.
  17. Din sattva se naște Cunoașterea, din rajas năzuința vie; delăsarea și tulburarea minții vin din tamas, la fel ca și necunoașterea.
  18. Cei care se află în sattva merg în sus; cei care țin de rajas stau la mijloc; cei care stau sub acțiunea ultimei dintre Tendințe, cei care țin de tamas, merg în jos.
  19. Când cel care vede își dă seama că nu e alt făptuitor decât Tendințele, și-l cunoaște pe cel de dincolo de Tendințe, acela se apropie de ființa mea.
  20. Cel întrupat trecând dincolo de aceste trei Tendințe care sunt originea trupului, eliberat de naștere, moarte, bătrânețe și durere, dobândește nemurirea.
  21. Arjuna a spus: După ce semne este recunoscut cel trecut de cele trei Tendințe, o Stăpâne? În ce fel se poartă și cum trece dincolo de aceste trei Tendințe?
  22. Bhagavat a spus: El nu urăște lumina, activitatea și tulburarea minții; el nu le dorește, o fiu al lui Pāṇḍu, nici când se arată, nici când pier.
  23. Cel care stând ca un străin nu este clintit de Tendințe, cel care își zice numai „Tendințele acționează“, care se țintuiește și nu se clintește,
  24. Același în suferință și fericire, mulțumit, privind la fel un bulgăre de pământ, piatră sau aur, nepăsător la ce-i plăcut și neplăcut, neclintit, nepăsător la defăimare și laudă,
  25. Nepăsător la cinstire și dispreț, nepăsător de-i cineva prieten sau dușman, renunțând să treacă la orice faptă, despre acesta se spune ca a trecut de Tendințe.
  26. Cel care mă cinstește cu yoga dăruirii, fără abatere, acela trecând dincolo de aceste Tendințe, poate să devină una cu Brahman.
  27. Eu sunt temelia lui Brahman cel nemuritor și neclintit, a Legii eterne și a fericirii depline.

– VI.37 –

  1. Bhagavat a spus: Se spune că există un smochin etern, cu rădăcina în sus și crengile în jos, ale cărui frunze sunt imnurile vedice; cel care-l cunoaște, acela cunoaște Veda.
  2. Crengile sale se întind în jos și în sus; crescute din Tendințe au drept mlădițe obiectul simțurilor; rădăcinile care coboară în jos sunt legate de fapte în lumea oamenilor.
  3. De aici nu i se vede forma, nici capătul, nici începutul și nici cât ține; tăind acest smochin cu rădăcini adânci, cu securea puternică a desprinderii de lume,
  4. Trebuie aflat tărâmul de unde cei plecați nu se mai întorc. Către acest Spirit al Începutului mă îndrept, de unde a izbucnit străvechea mișcare.
  5. Cei fără mândrie și tulburare a minții, care au învins păcatul înlănțuirii, mereu îndreptați asupra Sinelui Suprem, cu dorințele stinse, eliberați de dualitatea numită fericire-durere, merg fără să rătăcească, spre acest tărâm neclintit.
  6. Pe acesta nu-l luminează nici Soarele, nici Luna, nici focul; de unde plecând nu te mai întorci, acela este lăcașul meu suprem.
  7. O parte a mea, devenită viață în lumea celor vii, târăște necontenit după sine simțurile care, cu cel intern, sunt șase, și care se află în Natură;
  8. De capătă un corp sau chiar de-l părăsește, Stăpânul luându-le, merge cu ele, așa precum vântul cu parfumurile din lăcașul lor.
  9. Prin stăpânirea auzului, văzului, tactului, gustului, mirosului ca și a simțului intern, el ajunge la obiectele simțurilor.
  10. Cei cu mintea tulburată nu-l văd când pleacă din trup sau stă în trup sau când legat de Tendințe ia parte la viață; îl văd cei care au ochiul Cunoașterii.
  11. Yoginii care se străduiesc, îl văd stând în sinea lui; cei nedesăvârșiți, lipsiți de gândire, chiar dacă se străduiesc, nu-l văd.
  12. Strălucirea plecată din Soare, care luminează întreaga lume, cea din Lună și din foc – strălucirea aceasta, să știi, a mea este.
  13. Pătrunzând în pământ, susțin toate ființele prin forța mea; eu hrănesc ierburile toate, când devin Soma, esența sevelor.
  14. Devenind focul Vaiśvānara care sălășluiește în trupul viețuitoarelor, împreună cu suflurile inspirator și expirator, eu coc hrana cea de patru feluri.
  15. Eu sunt așezat în inima Totului; de la mine vin ținerea de minte, Cunoașterea și ce-i opus lor, eu sunt cel pe care-l dezvăluie toate Vedele, eu sunt cel ce-a facut Vedānta, și numai eu sunt cel ce cunoaște Vedele.
  16. În lume există două Spirite, cel destructibil și cel indestructibil; cel destructibil este una cu toate ființele, celui indestructibil i se spune cel neclintit.
  17. Există însă un alt Spirit mai presus de toate, numit Sinele Suprem – care, pătrunzând cele trei lumi, le susține – Stăpânul Divin neclintit.
  18. Deoarece sunt dincolo de cel destructibil, și mai presus chiar de cel indestructibil, de aceea sunt cunoscut în lume și în Vede ca Spirit Suprem.
  19. Cel care mă cunoaște astfel, fără tulburarea minții, ca Spirit Suprem, numai acel a toate cunoscător mi se dăruiește cu întreaga ființă, o Bhārata.
  20. Astfel, ți-am spus învățătura cea mai tainică, o tu cel fără de pată; înțelegând-o, devii înțelept și ești cu datoria împlinită, o Bhārata.

– VI.38 –