Skip to content

VII.67 – Către Uṣas

Strălucind de frumusețe ca o tânără femeie,
Vine-agale și-nviază tot ce e pe lume viu;
— Vetrele se-aprind prin case, întunericul se-ascunde,
Și încet, ea luminează tot văzduhul străveziu.

Își desface maiestuoasă, Universului, în față,
Rochia-i strălucitoare, toată aur și culori,
Ea, privirilor minune, ea a vacilor stăpână,
Ea a zilei călăuză când se-arată printre nori.

Cum se uită după dânsa, zeii toți! Preafericita!
De dârlogi ea stăpânește pe mărețul, albul cal,
Miruită toată-n pulberi de lumini scânteietoare,
Ea așterne peste lume, mândră, vălu-i triumfal.

Vino cu ocrotitoarea ta putere și alungă
Orice demon, cu-ale tale sfinte raze aurii,
Fă-ne domni peste-o câmpie nepândită de primejdii,
Cântărețului de imnuri dă-i belșug și bogății.

Cu-ale tale scumpe raze, luminează-ne cărarea,
Fă-ne viața cât mai lungă, și bogați vrem să ne faci,
Hrana zilnică, gustoasă, dăruiește-ne-o, zeiță,
Și ne adă cai, și care, și cirezi întregi de vaci.

Fiică-a cerului albastru, tu, pe care Vasiṣṭhașii
Te-au făcut să crești prin imnuri și prin marea slavă-a lor,
Dă-ne nouă-n stăpânire toată-a lumii bogăție,
Și a ta bunăvoință să ne fie într-ajutor.


Imnuri vedi­ce, tăl­mă­ci­te în ver­suri de Ion Lari­an Pos­to­la­che după tex­te­le fran­ce­ze, ger­ma­ne și engle­ze tra­du­se și com­pa­ra­te de Viori­ca Vizan­te, cu un Cuvânt îna­in­te de Ser­giu Al-Geor­ge. Bucu­reși: Edi­tu­ra pen­tru Lite­ra­tu­ră Uni­ver­sa­lă, 1969.