Skip to content

XLI – Obiceiurile yoginului

  1. Alarka said: – O, Doamne! Despre obiceiurile yoginului doresc foarte mult să ascult deoarece, urmând calea lui brahman, yoginul nu stă.
  2. Dattātreya a spus: – Acestea două, onoarea și dezonoarea, sunt cauzele bucuriei (prīti) și suferinței (udvega) oamenilor; dar acestea au cu siguranță un scop contrar, fiind pentru yogin cauzele desăvârșirii (siddhi).
  3. Acestea două, onoarea și dezonoarea, sunt numite venin (viṣa) și ambrozie (amr̥ta); dezonoarea este ambrozia (amr̥ta) iar onoarea este cel mai teribil venin (viṣa).
  4. Fiind purificat de ochi (cakṣus), piciorul poate fi pus jos; fiind purificată de filtru (vastra), apa poate fi băută; fiind purificat de adevăr (satya), cuvântul poate fi rostit; fiind purificată de discernământ (buddhi), mintea poate să gândească.
  5. Cunoscătorul sistemului Yoga nu trebuie să meargă niciodată la ceremoniile ātithyā, śrāddha ori yajña, la procesiuni religioase cu idoli (deva-yātrā), la sărbători (utsava), ori la o mare personalitate pentru a obține realizarea (siddhi).
  6. Când cărbunele care arde s-a terminat, fiind fără fum și împrăștiat, când toți au părăsit mâncarea – cunoscătorul sistemului Yoga poate să colinde pentru a cere de mâncare, dar niciodată la mai mult de 3 case.
  7. În astfel de cazuri oamenii sunt tratați cu dispreț și insultați, dar yoginul „unit” trebuie să meargă astfel încât calea celor virtuoși nu este pângărită.
  8. Pentru a cere de mâncare trebuie să meargă la casele familiștilor (gr̥hastha) și la casele celor retrași (yāyāvara) – însă prima (gr̥hastha) este cea mai bună – astfel este descrisă subzistența (vr̥tti) acestuia.
  9. Astfel, ascetul (yati) trebuie să meargă întotdeauna la gospodarii prosperi, credincioși și darnici, buni cunoscători ai Vedelor – Suflete Mari (mahātman).
  10. După aceea trebuie ca din nou să meargă la casele celor neprihăniți și nedegradați, căci practica de a cere de mâncare celor din castele inferioare (vivarṇa) este cea din urmă formă de subzistență (vr̥tti) de dorit.
  11. Mâncarea primită este fiertura de orez (yavāgu) sau zară diluată (takra), lapte (payas) sau yāvaka, fructe, rădăcinoase sau dughie (priyaṅgu), o bucățică de piṇyaka sau crupe de orz (saktu).
  12. Și astfel aceste alimente pure sunt cauzele realizării (siddhi) yoginilor. Înțeleptul trebuie să folosească această mâncare cu devoțiune într-o mare contemplare (samādhi).
  13. La început, sorbind odată apa, fiind liniștit și cu toată atenția, trebuie să spună: Prinos prāṇa-ei (prāṇāya svāhā)! – astfel este considerată prima lui ofrandă.
  14. A doua este: Prinos apāna-ei (apānāya svāhā)! Iar apoi a treia este: Prinos samāna-ei (samānāya svāhā)! A patra este: Prinos udāna-ei (udānāya svāhā)! Iar a cincea este: Prinos vyāna-ei (vyānāya svāhā)!
  15. Realizând una câte una ofrandele, însoțite de prāṇāyāma, poate să se bucure de resturile ofrandei după cum dorește. Imediat după ce a mâncat, sorbind (ācamana) din nou apă, trebuie să-și atingă inima (hr̥daya).
  16. Onestitatea (asteya), castitatea (brahmacarya), renunțarea (tyāga), moderația (alobha) și nonviolența (ahiṁsā) sunt cele cinci legăminte (vrata) supreme ale asceților cerșetori (bhikṣu).
  17. Nemânia (akrodha), ascultarea maestrului (guru śuśrūṣā), curățenia (śauca), alimentația moderată (āhāra-lāghu), studierea necontenită a Vedelor (nitya-svādhyāya) – acestea sunt cunoscute drept cele cinci niyama.
  18. Cunoașterea (jñāna) trebuie venerată ca fiind cel mai de preț lucru, agentul (kārya-sādhaka) oricărei dobândiri – doar varietatea cunoașterilor (jñāna) este aceea care produce obstacole pe calea Yoga:
  19. „Acesta trebuie cunoscut, acesta trebuie cunoscut” – astfel se poate manifesta cel însetat; nu va obține niciodată ceea ce trebuie Cunoscut, nici măcar într-o mie de kalpa.
  20. Cel care este fără atașament (saṅga) și învingător al mâniei (krodha), care este moderat în mâncare și stăpân peste simțuri (indriya), pentru a pătrunde cu intelectul (buddhi) porțile trupului trebuie să intre cu mintea (manas) în meditație (dhyāna).
  21. În locurile pustii, în locurile ascunse (peșteri) ori în păduri – yoginul care este întotdeauna „unit” trebuie să recurgă mereu și pe deplin la meditație (dhyāna).
  22. Acestea 3: toiagul (daṇḍa) cuvântului (vāc), toiagul faptei (karman) și toiagul minții (manas) – sunt ale sale toiege disciplinatoare (niyata); acest purtător al întreitului toiag (tri-daṇḍin) este un mare ascet.
  23. – O rege! Cel pentru care totul este alcătuit din ātman, precum Universul, real (sat) și iluzoriu (asat) în același timp, alcătuit din calități (guṇa) și non-calități (aguṇa) în același timp – așadar, cine îi este acestuia prieten? Sau cine îi este dușman?
  24. Ascetul al cărui intelect (buddhi) este purificat pe deplin, pentru care o bucată de pământ și una de aur sunt la fel, și care este inerent în toate ființele (bhūta), dobândind starea supremă (para), eternă și neschimbătoare – cu siguranță nu se mai naște din nou.
  25. Din Veda apar toate întâistătătoarele ritualuri sacrificiale (yajña); din sacrificiu (yajña) apare rugăciunea murmurată (japya); din rugăciunea murmurată (japya) apare calea cunoașterii (jñāna); din cunoaștere (jñāna) apare meditația (dhyāna) lipsită de atașament (saṅga) și pasiune (rāga), iar atunci când este obținută dhyāna apare dobândirea Eternului (śāśvata).
  26. Unit (samāhita), supremul brahman, neindiferent (apramādin), pur, iubitor al adorării Ființei (ekānta), cu simțurile supuse (yatendriya), marele suflet (mahātman), dobândind pe de-a-ntregul această Yoga, obține suprema izbăvire (vimukti) prin propria-i practică (svayoga).

Acesta a fost capitolul despre Obiceiurile yoginului

 

Cf. tex­tu­lui sanskrit:

  • Yogaśāstrabali. Cal­cut­ta: Śrī­sa­rac­can­dra Cakra­vartti, 1918, pp. 381–406;
  • Mārkaṇḍeyapurāṇam. Cal­cut­ta: Sara­s­va­tīyan­tra, 1879, pp. 210–224 (XLI);
  • The Márcaṇḍeya Puráṇa. Cal­cut­ta: Bishop’s Col­le­ge Press, 1862, pp. 227–242 (XLI);
  • The Mārkaṇḍeya Purāṇam. Delhi: Pari­mal Publi­ca­tions, 2004, pp. 170–181 (XXXVIII);